25-06-2009, 10:45 AM
Vă muuuu~uuultumesc pentru comentarii. Sunteti atât de sweet!!! Nu am cuvinte să îmi exprim multumirea, cât de mult mă bucur că vă place acest fic şi modul în care scriu... Am venit şi cu partea a II a şi sper să fie şi aceasta pe placul vostru.
Aflam cine i-a deranjat şi cine o să -i mai deranjeze =)
Lectură placută!
____________________________________________________________________________________-
[center]Capitolul 14
~ Vizitatori enervanti ~ Partea a II a[/center]
[center] * Ring ! Ring ! Ring ! *[/center]
- Imediat! Am ţipat pentru ca vizitatorul cretin, ce îmi stricase momentul , să ştie că mă îndrept să deschid. Chiar dacă nu avea de unde să ştie că eu treceam printr-o clipă minunată alaturi de Teddy, să spunem că nu ar fi fost cu intentie această întrerupere, dar era ora unsprezece, ce handicapat îndraznea să ne deranjeze la o asemenea oră? Credeam că atunci când voi raspunde îi voi trânti uşa în faţă, eram mult prea nervos. Am ajuns imediat la uşă cu nepotelul meu în spatele meu, ce mă urma atât de indecis. Mersul meu perfect probabil îl dezechilibra, nu ar trebui să ştie că şi eu m-aş simti la fel privindu-l. Am terminat şirul de gânduri şi sentimentele ce nu mă lasau să traiesc în lumea reală când acel chip, atât de cunoscut, a fost zarit în fata mea.
- Bună seara , frăţioare!
Cel ce statea în fata noastră era... tatal lui Ted. Nu îmi venea să cred, ce cauta aici? Gândul că venise să îl ia pe el de lângă mine m-a cutremurat. Nu vroiam să las să se întâmple aşa ceva, peste cadavrul meu, îmi tot repetam în cap pentru a mă linişti. L-am poftit înauntru şi l-am privit, era la fel ca întotdeauna şi purta un zâmbet vesel pe faţă . Nu avea niciun fel de bagaj, dar nu ştiam dacă asta trebuie să mă îngrijoreze sau nu. Am respirat adânc şi fară a mai spune altceva ne-am îndreptat cu totii spre living. El s-a aşezat pe canapea şi i-a facut semn fiului sau să se aşeze lângă el. Mă durea, dar avea acest drept. M-am trântit şi eu pe unul din fotolii şi am aşteptat să vorbească. Chipul meu era indiferent şi inexpresiv, asta pentru că mintea îmi statea doar la un singur lucru. Uram să simt asta, însă eram speriat de faptul că mi l-ar putea lua, cu atât de multe drepturi.. Cum aş fi putut eu să traiesc fară el aici? Fară privirea lui, fară să îi sarut buzele, fară a-i ţine chipul angelinc în mâinile mele perfecte... Nu îmi puteam imagina o viaţă în care el nu era . Mi-am abtinut şirul de sentimente apasatoare în momentul în care acea voce groasă s-a auzit în încapere.
- Hei Eric, scuze că am dat buzna atât de târziu, eram în oraş şi oricum nu stau mult, am venit pentru mai multe chestii. În principal am pus la punct afacerea aia, sunt multumit. Mi-am luat o casă în Franta, chiar în Paris. Este aproape de firma pe care am deschis-o, care, cum am mai zis, functionează excelent. Treaba este că... A înghitit în sec, iar eu l-am privit suspicios. Am înteles din privirea lui că nu putea fi o discutie între şase ochi, sau ceva asemanator.
- Ted ce-ar fi să mergi în bucatarie şi să faci o cafea, sau aşa ceva.
S-a ridicat şi mi-a zâmbit, şi el întelesese care era treaba. Mă durea să îl vad plecând şi îmi imaginam , iar, cum ar fi fost să plece... Pentru totodeauan. Trebuia să opresc asta, fata mea încă indiferentă şi plictisită, i-a fulgerat o privire fratelui meu prin care îi sugera să continue. Aşa a şi facut.
- Fiul meu, îţi face probleme? Cum se descurcă aici ? Poate că ar fi mai bine să îl iau să locuiască cu mine, în Franta. Oricum nu cred că şi-a facut prea multi prieteni aici, din câte îl cunosc. Probabil e greu şi pentru tine... Eşti barbat şi înteleg, mai vrei să fi cu cineva, doar nu o să te duci mereu la hotel.
Am simtit că vrea să mai adauge ceva dar nu l-am lasat să mai vorbească, era timpul să atac, să îl fac pe Teddy să ramână. Între timp, în pauza de vorbe pe care am afişat-o amândoi, a scos o ţigară şi şi-a aprins-o. A tras din ea şi a eliberat un nor cenuşiu de fum, dezgustator.
- Frate, nu mă deranjează. Îmi place că e aici... Ştii doar că eu mereu am fost singur, e Ok să mai am pe cineva prin casă. Ştiam că este un mod josnic de a ataca, să mă folosesc de trecutul meu... De toate clipele în care m-au lasat singur, să îl fac să se simtă vinovat. Dar aveam să fac orice pentru a-l pastra alaturi de mine, nu îl pot lasa să plece. Am continuat, nefacând o pauză în timp ce aveam mustrari pentru ceea ce ziceam. Chiar am stat singur... multă vreme când am fost copil, aşa ar sta şi el acolo. Gândeşte-te că nu vei sta mai deloc cu el, cu treaba pe care o ai. El este adolescent, are nevoie să iasă , are nevoie de atentie , prietenii nu se fac aşa uşor. Aici s-a împrietenit cu cineva şi mereu estre cu zâmbetul pe buze. O să îl duci la tristete, stând mereu singur. Ştiu ce zic, am experienţă în chestia asta. Şi eu am fost lasat pradă singuratăţii , chiar şi acum ca adult, nu cred că vrei să devină un narcisist irascibil , cum sunt eu.
A râs la ultimele mele vorbe deşi în timp ce ziceam asta şi-a mentinut o expresie serioasă. Poate credea că sunt o influenţă groaznică asupra fiului sau şi... Nu încerc să neg că nu este aşa, mă face să cred că sunt cel mai groaznic adult posibil, dar nu mă deranjează atâta timp cât sunt cu el.
- Nu ştiu ce să zic.. Ai dreptate, pe de-o parte. Dar nu ştim ce vrea Ted, poate că vrea să meargă cu mine în Paris, poate vrea altceva. Poate s-a saturat să stea departe de mine. Totuşi, sunt tatal sau.
- Înteleg asta.. Cel mai bun mod este să îl întrebi dacă vrea să plece sau nu. El este singurul care trebuie să decidă, nu crezi?
Nu s-a gândit la asta nici macar o secundă pentru că l-a strigat imediat, iar acesta a venit cu paşi mici şi eschivându-se. Mă uram pentru ceea ce spusesem, nu eram atât de sigur că va alege să ramână aici. Nu eram , de fapt, deloc sigur de acest fapt. Pentru că neavând mamă, doar de tatal sau se putea agăţa. Probabil vroia să stea cu el, după atâta vreme. Îi întelegeam durerea, dar nu puteam sta fară el. Nu am lasat să se vadă asta. Am mentinut chipul plictitistor şi privirea indiferentă, până în momentul în care a deschis gura, după ce i-a fost adresată o întrebare. Cred că mi-a observat încordarea.
- Fiule, am vorbit cu unchiul tau, şi ... Am venit aici să te iau acasă. În Franta, avem o casă acolo, vrei să mergi cu mine? Am înteles că îţi merge bine cu şcoala şi că ai prieteni, dar poti începe şi acolo de la zero. Eu plec în această seară, vrei să mergi cu mine? Nu te oblig, faci ceea ce doreşti.
A înghtit în sec şi am vazut tristetea din ochii lui. Vroiam să îl strâng în brate, să îl sarut şi să îi spun că totul este bine. Acea privire îmi sageta sufletul, o durere groaznică s-a apasat înauntrul meu. Credeam că voi disparea, odată cu vorbele lui.
- Tată... aş vrea să merg cu tine ... Credeam că totul se va sfârşi, dacă nu ar fi continuat să vorbească aş fi avut cu siguranţă un atac de panică. Dar... Nu pot, am prieteni aici , îmi place să merg la liceul acesta, vreau să îmi fac o carieră aici. Ştii cât de greu îmi este să mă integrez , dar unchiul Eric are mereu grijă de mine, acolo nu ştiu dacă vei fi tot timpul alaturi de mine, tu trebuie să munceşti, dar unchiul Eric are mai mult timp, mă ajută şi la ce nu ştiu să fac. Cred că mă voi descurca aici, plus că franceza nu este punctul meu forte, m-aş pierde acolo. Am început să râd în sine la cum se întorcea situatia. Cea mai amuzantă parte era că el se pricepea de minune la franceză. Fratele meu probabil nu ştia nici pe ce planetă traieşte, să aibă un fiu atât de minunat şi să nu ştie că se pricepe la aşa ceva? Nu cred că îl interesa prea mult de el, am observat din privirea lui. Asta m-a deranjat.
- Frăţioare, poate ar fi mai bine să treci tutela pe numele meu, cât timp eşti tu plecat. Vorbim de alt continent. Ar fi mai bine aşa, o să am grijă de el, îţi promit. Deja ne întelegem extraordinar. Am zâmbit satisfacut de ceea ce zisese nepotelul meu şi de ceea ce spusesem eu.
A ezitat înainte să spună ceva.
- O să mai vorbim telefonic, o să mă gândesc la asta. Poate ar fi mai bine aşa, pentru că sunt atâtea formalităţi. Nu o să pot veni mereu de pe celalalt continent pentru a semna documente. O să trimit actele aici şi.. Mai vorbim. Ted, tu ce zici?
A zâmbit vesel, acel zâmbet după care eu, mă topeam. De abia mi-am putut abtine sentimentele. Între timp musafirul se ridică, spre uimirea mea.
- Tată... sunt de-acord.
- Ok fiule. Îl îmbrăţişează, mult prea rece mi se pare mie, după care îmi strânge mâna, iar eu îi afişez un chip plictisit. Îl conducem spre uşă şi acesta pleacă cu o privire fericită. Mi se parea stupid, fiindu-mi şi frate. Macar acum eram singur, singur cu el. Mda, şi ora asta târzie, cred că urma să mergem la culcare.
A sarit în bratele mele iar eu am ramas mut de uimire. El? Să mă îmbrăţişeze atât de brusc. Degetele sale îmi mângâiau gâtul şi eu am crezut că sunt în Paradis. M-a sarutat , buzele noastre contopindu-se într-un sarut fierbinte, ce îi racea pielea albă. I-am mângâiat obrajii roşiatici şi l-am muşcat blând de urechea dreaptă. Cred că vroia să îmi spună ceva, însă l-am sarutat şi după asta am mers la culcare. A dormit în patul meu, lângă mine dar nu s-a întâmplat nimic. Şi eu eram uimit de faptul că puteam sta aşa lângă el, fară ca inima mea să pleznească şi să trec la capitolul urmator, era clar, dragostea mea era mai mare decât îmi puteam imagina vreodată. Cât de mult îl puteam iubi.
[center]*[/center]
A doua zi, fiind duminică, ne-am trezit destul de târziu şi am comandat ceva pentru micul dejun, nu aveam chef de gatit şi ceva îmi spune că nici scumpul meu Ted. Am mâncat în linişte, vorbind despre colegii lui. Mi-a povestit câte ceva despre clasa sa, şi eram uimit cât chef de vorbă avea. Îl adoram. În timp ce gura lui micuţă scotea cuvinte simple eu îi admiram chipul angelic, parul albastru şi ochii patrunzatori. Fata mea îmi devenea brusc necunoscută pe lângă a lui.
Mai târziu am lenevit, uitându-ne la tv, când, incredibil, soneria de la uşă a facut zgomotul enervant.
[center]*Ring! Ring! Ring!*[/center]
Am bufnit nervos şi Teddy a început să râdă . Probabil eram amuzant, i-am zâmbit şi m-a ridicat să deschid, iar el m-a urmat. Cred că devenea un obicei. Când am deschis am zarit chipul perfect dar enervant, ochii extraordinari dar idioti şi parul stralucitor, dar prea blond, al Leirei. Creatura asta mă calca pe nervi. I-am trântit uşa în faţă înainte să poată spună ceva. M-am întors şi atunci l-am zarit pe baiatul cu parul albastru , mă privea urât.
- De ce ai facut asta Eric? A fost urât! A mers şi a deschis uşa, zâmbind. Bună!
Bună? Ce era ' bun ' la vizita acelei... Ah, mi-am abtinut gândurile, deveneam prea nervos.
- Eric, zau, nu era cazul să faci asta. Hei micutule, cred că ne-am mai întâlnit. Eşti nepotul lui Eric, aşa-i? Eu sunt Leira, dacă mă mai ţii minte. A zâmbit frumos, dar ştiam că dincolo de asta se afla un gând malefic.
- Da îmi amintesc. Intră!
Am rânjit , plin de înteles şi am zis ceva ce a întors situatia.
- Scuze Leira, azi nu lucrez. Fă-mi o favoare şi pleacă, ok?
Iar ea a vorbit, în momentul ăla îmi venea să o arunc pe ferastră. Ce enervantă era.
- Dar Eric, am venit să ... Să descopar cine este baiatul cu care umbli! Şi-a întors privirea spre nepotul meu. Ştii puştiule, el umblă cu un alt baiat, şi eu îl iubesc, mai mult decât orice.
Am bufnit în râs când am auzit dar baiatul nu era atât de relaxat, îi vedeam încordarea. Am luat-o de braţ şi am scos-o afară din apartament.
- Dacă mai îndrazneşti să vi în casa mea să îmi faci o astfel de scenă, îţi jur, că nu mai apuci să vezi vreodată lumina zilei. Am trântit uşa în urma ei, şi am sunat la portar.
- Idiotule! Uite ce e , îţi repet, blonda aia nu are ce cauta în acest complex de apartamente, nu o vreau în preajma acestui loc. De câte ori ţi-am zis? Îţi repet : Nu o lasa să intre! Asta dacă nu vrei să îţi pierzi slujba! Am închis după ce i-am transmis mesajul meu portarului. I-am zâmbit puştiului şi l-am îmbrăţişat. Mi-am simtit tricoul alb udad de lacrimile lui pure. L-am apucat de barbie şi l-am sarutat.
- Te iubeşte... Şi o spune atât de uşor.. Eu...
- Nu o lua în seamă, te rog! Este obsedată, dacă mă întrebi pe mine. O să îi treacă. Eu doar pe tine te iubesc, ştii că nu m-aş uita vreodată la altcineva.
Sentimentele lui se amestecau, gelozie, invidie, ură... Probabil pentru că ea îmi putea striga mie, şi oricui, că mă adoră, pe când el... Dar pe mine nu mă deranja. Doar el exista pentru mine.
L-am îmbrăţişat sarutându-l. I-am pipait abdomentul firav şi i-am lins una dintre urechi, muşcând-o. Un gest ce începea să îmi placă. Îl ţineam foarte strâns, şi acesta a reuşit să îmi şoptească ceva la ureche, ce m-a facut să nu îi mai dau drumul în urmatoarele douazeci de minute.
- Te iubesc!
Credeam că am auzit sunetul scos de instrumentele unor îngeri. Raiul, Paradisul, erau prea putin pentru ce simteam acum. Inima mea urma să explodeze, ţinându-l pe el atât de aproape şi ştiind că mă iubeşte, spunându-mi asta... Nu ştiam ce facusem de meritam atât de multă fericire.
_________________________________________________________________________________
Multumesc celor ce au citit :*
Aflam cine i-a deranjat şi cine o să -i mai deranjeze =)
Lectură placută!
____________________________________________________________________________________-
[center]Capitolul 14
~ Vizitatori enervanti ~ Partea a II a[/center]
[center] * Ring ! Ring ! Ring ! *[/center]
- Imediat! Am ţipat pentru ca vizitatorul cretin, ce îmi stricase momentul , să ştie că mă îndrept să deschid. Chiar dacă nu avea de unde să ştie că eu treceam printr-o clipă minunată alaturi de Teddy, să spunem că nu ar fi fost cu intentie această întrerupere, dar era ora unsprezece, ce handicapat îndraznea să ne deranjeze la o asemenea oră? Credeam că atunci când voi raspunde îi voi trânti uşa în faţă, eram mult prea nervos. Am ajuns imediat la uşă cu nepotelul meu în spatele meu, ce mă urma atât de indecis. Mersul meu perfect probabil îl dezechilibra, nu ar trebui să ştie că şi eu m-aş simti la fel privindu-l. Am terminat şirul de gânduri şi sentimentele ce nu mă lasau să traiesc în lumea reală când acel chip, atât de cunoscut, a fost zarit în fata mea.
- Bună seara , frăţioare!
Cel ce statea în fata noastră era... tatal lui Ted. Nu îmi venea să cred, ce cauta aici? Gândul că venise să îl ia pe el de lângă mine m-a cutremurat. Nu vroiam să las să se întâmple aşa ceva, peste cadavrul meu, îmi tot repetam în cap pentru a mă linişti. L-am poftit înauntru şi l-am privit, era la fel ca întotdeauna şi purta un zâmbet vesel pe faţă . Nu avea niciun fel de bagaj, dar nu ştiam dacă asta trebuie să mă îngrijoreze sau nu. Am respirat adânc şi fară a mai spune altceva ne-am îndreptat cu totii spre living. El s-a aşezat pe canapea şi i-a facut semn fiului sau să se aşeze lângă el. Mă durea, dar avea acest drept. M-am trântit şi eu pe unul din fotolii şi am aşteptat să vorbească. Chipul meu era indiferent şi inexpresiv, asta pentru că mintea îmi statea doar la un singur lucru. Uram să simt asta, însă eram speriat de faptul că mi l-ar putea lua, cu atât de multe drepturi.. Cum aş fi putut eu să traiesc fară el aici? Fară privirea lui, fară să îi sarut buzele, fară a-i ţine chipul angelinc în mâinile mele perfecte... Nu îmi puteam imagina o viaţă în care el nu era . Mi-am abtinut şirul de sentimente apasatoare în momentul în care acea voce groasă s-a auzit în încapere.
- Hei Eric, scuze că am dat buzna atât de târziu, eram în oraş şi oricum nu stau mult, am venit pentru mai multe chestii. În principal am pus la punct afacerea aia, sunt multumit. Mi-am luat o casă în Franta, chiar în Paris. Este aproape de firma pe care am deschis-o, care, cum am mai zis, functionează excelent. Treaba este că... A înghitit în sec, iar eu l-am privit suspicios. Am înteles din privirea lui că nu putea fi o discutie între şase ochi, sau ceva asemanator.
- Ted ce-ar fi să mergi în bucatarie şi să faci o cafea, sau aşa ceva.
S-a ridicat şi mi-a zâmbit, şi el întelesese care era treaba. Mă durea să îl vad plecând şi îmi imaginam , iar, cum ar fi fost să plece... Pentru totodeauan. Trebuia să opresc asta, fata mea încă indiferentă şi plictisită, i-a fulgerat o privire fratelui meu prin care îi sugera să continue. Aşa a şi facut.
- Fiul meu, îţi face probleme? Cum se descurcă aici ? Poate că ar fi mai bine să îl iau să locuiască cu mine, în Franta. Oricum nu cred că şi-a facut prea multi prieteni aici, din câte îl cunosc. Probabil e greu şi pentru tine... Eşti barbat şi înteleg, mai vrei să fi cu cineva, doar nu o să te duci mereu la hotel.
Am simtit că vrea să mai adauge ceva dar nu l-am lasat să mai vorbească, era timpul să atac, să îl fac pe Teddy să ramână. Între timp, în pauza de vorbe pe care am afişat-o amândoi, a scos o ţigară şi şi-a aprins-o. A tras din ea şi a eliberat un nor cenuşiu de fum, dezgustator.
- Frate, nu mă deranjează. Îmi place că e aici... Ştii doar că eu mereu am fost singur, e Ok să mai am pe cineva prin casă. Ştiam că este un mod josnic de a ataca, să mă folosesc de trecutul meu... De toate clipele în care m-au lasat singur, să îl fac să se simtă vinovat. Dar aveam să fac orice pentru a-l pastra alaturi de mine, nu îl pot lasa să plece. Am continuat, nefacând o pauză în timp ce aveam mustrari pentru ceea ce ziceam. Chiar am stat singur... multă vreme când am fost copil, aşa ar sta şi el acolo. Gândeşte-te că nu vei sta mai deloc cu el, cu treaba pe care o ai. El este adolescent, are nevoie să iasă , are nevoie de atentie , prietenii nu se fac aşa uşor. Aici s-a împrietenit cu cineva şi mereu estre cu zâmbetul pe buze. O să îl duci la tristete, stând mereu singur. Ştiu ce zic, am experienţă în chestia asta. Şi eu am fost lasat pradă singuratăţii , chiar şi acum ca adult, nu cred că vrei să devină un narcisist irascibil , cum sunt eu.
A râs la ultimele mele vorbe deşi în timp ce ziceam asta şi-a mentinut o expresie serioasă. Poate credea că sunt o influenţă groaznică asupra fiului sau şi... Nu încerc să neg că nu este aşa, mă face să cred că sunt cel mai groaznic adult posibil, dar nu mă deranjează atâta timp cât sunt cu el.
- Nu ştiu ce să zic.. Ai dreptate, pe de-o parte. Dar nu ştim ce vrea Ted, poate că vrea să meargă cu mine în Paris, poate vrea altceva. Poate s-a saturat să stea departe de mine. Totuşi, sunt tatal sau.
- Înteleg asta.. Cel mai bun mod este să îl întrebi dacă vrea să plece sau nu. El este singurul care trebuie să decidă, nu crezi?
Nu s-a gândit la asta nici macar o secundă pentru că l-a strigat imediat, iar acesta a venit cu paşi mici şi eschivându-se. Mă uram pentru ceea ce spusesem, nu eram atât de sigur că va alege să ramână aici. Nu eram , de fapt, deloc sigur de acest fapt. Pentru că neavând mamă, doar de tatal sau se putea agăţa. Probabil vroia să stea cu el, după atâta vreme. Îi întelegeam durerea, dar nu puteam sta fară el. Nu am lasat să se vadă asta. Am mentinut chipul plictitistor şi privirea indiferentă, până în momentul în care a deschis gura, după ce i-a fost adresată o întrebare. Cred că mi-a observat încordarea.
- Fiule, am vorbit cu unchiul tau, şi ... Am venit aici să te iau acasă. În Franta, avem o casă acolo, vrei să mergi cu mine? Am înteles că îţi merge bine cu şcoala şi că ai prieteni, dar poti începe şi acolo de la zero. Eu plec în această seară, vrei să mergi cu mine? Nu te oblig, faci ceea ce doreşti.
A înghtit în sec şi am vazut tristetea din ochii lui. Vroiam să îl strâng în brate, să îl sarut şi să îi spun că totul este bine. Acea privire îmi sageta sufletul, o durere groaznică s-a apasat înauntrul meu. Credeam că voi disparea, odată cu vorbele lui.
- Tată... aş vrea să merg cu tine ... Credeam că totul se va sfârşi, dacă nu ar fi continuat să vorbească aş fi avut cu siguranţă un atac de panică. Dar... Nu pot, am prieteni aici , îmi place să merg la liceul acesta, vreau să îmi fac o carieră aici. Ştii cât de greu îmi este să mă integrez , dar unchiul Eric are mereu grijă de mine, acolo nu ştiu dacă vei fi tot timpul alaturi de mine, tu trebuie să munceşti, dar unchiul Eric are mai mult timp, mă ajută şi la ce nu ştiu să fac. Cred că mă voi descurca aici, plus că franceza nu este punctul meu forte, m-aş pierde acolo. Am început să râd în sine la cum se întorcea situatia. Cea mai amuzantă parte era că el se pricepea de minune la franceză. Fratele meu probabil nu ştia nici pe ce planetă traieşte, să aibă un fiu atât de minunat şi să nu ştie că se pricepe la aşa ceva? Nu cred că îl interesa prea mult de el, am observat din privirea lui. Asta m-a deranjat.
- Frăţioare, poate ar fi mai bine să treci tutela pe numele meu, cât timp eşti tu plecat. Vorbim de alt continent. Ar fi mai bine aşa, o să am grijă de el, îţi promit. Deja ne întelegem extraordinar. Am zâmbit satisfacut de ceea ce zisese nepotelul meu şi de ceea ce spusesem eu.
A ezitat înainte să spună ceva.
- O să mai vorbim telefonic, o să mă gândesc la asta. Poate ar fi mai bine aşa, pentru că sunt atâtea formalităţi. Nu o să pot veni mereu de pe celalalt continent pentru a semna documente. O să trimit actele aici şi.. Mai vorbim. Ted, tu ce zici?
A zâmbit vesel, acel zâmbet după care eu, mă topeam. De abia mi-am putut abtine sentimentele. Între timp musafirul se ridică, spre uimirea mea.
- Tată... sunt de-acord.
- Ok fiule. Îl îmbrăţişează, mult prea rece mi se pare mie, după care îmi strânge mâna, iar eu îi afişez un chip plictisit. Îl conducem spre uşă şi acesta pleacă cu o privire fericită. Mi se parea stupid, fiindu-mi şi frate. Macar acum eram singur, singur cu el. Mda, şi ora asta târzie, cred că urma să mergem la culcare.
A sarit în bratele mele iar eu am ramas mut de uimire. El? Să mă îmbrăţişeze atât de brusc. Degetele sale îmi mângâiau gâtul şi eu am crezut că sunt în Paradis. M-a sarutat , buzele noastre contopindu-se într-un sarut fierbinte, ce îi racea pielea albă. I-am mângâiat obrajii roşiatici şi l-am muşcat blând de urechea dreaptă. Cred că vroia să îmi spună ceva, însă l-am sarutat şi după asta am mers la culcare. A dormit în patul meu, lângă mine dar nu s-a întâmplat nimic. Şi eu eram uimit de faptul că puteam sta aşa lângă el, fară ca inima mea să pleznească şi să trec la capitolul urmator, era clar, dragostea mea era mai mare decât îmi puteam imagina vreodată. Cât de mult îl puteam iubi.
[center]*[/center]
A doua zi, fiind duminică, ne-am trezit destul de târziu şi am comandat ceva pentru micul dejun, nu aveam chef de gatit şi ceva îmi spune că nici scumpul meu Ted. Am mâncat în linişte, vorbind despre colegii lui. Mi-a povestit câte ceva despre clasa sa, şi eram uimit cât chef de vorbă avea. Îl adoram. În timp ce gura lui micuţă scotea cuvinte simple eu îi admiram chipul angelic, parul albastru şi ochii patrunzatori. Fata mea îmi devenea brusc necunoscută pe lângă a lui.
Mai târziu am lenevit, uitându-ne la tv, când, incredibil, soneria de la uşă a facut zgomotul enervant.
[center]*Ring! Ring! Ring!*[/center]
Am bufnit nervos şi Teddy a început să râdă . Probabil eram amuzant, i-am zâmbit şi m-a ridicat să deschid, iar el m-a urmat. Cred că devenea un obicei. Când am deschis am zarit chipul perfect dar enervant, ochii extraordinari dar idioti şi parul stralucitor, dar prea blond, al Leirei. Creatura asta mă calca pe nervi. I-am trântit uşa în faţă înainte să poată spună ceva. M-am întors şi atunci l-am zarit pe baiatul cu parul albastru , mă privea urât.
- De ce ai facut asta Eric? A fost urât! A mers şi a deschis uşa, zâmbind. Bună!
Bună? Ce era ' bun ' la vizita acelei... Ah, mi-am abtinut gândurile, deveneam prea nervos.
- Eric, zau, nu era cazul să faci asta. Hei micutule, cred că ne-am mai întâlnit. Eşti nepotul lui Eric, aşa-i? Eu sunt Leira, dacă mă mai ţii minte. A zâmbit frumos, dar ştiam că dincolo de asta se afla un gând malefic.
- Da îmi amintesc. Intră!
Am rânjit , plin de înteles şi am zis ceva ce a întors situatia.
- Scuze Leira, azi nu lucrez. Fă-mi o favoare şi pleacă, ok?
Iar ea a vorbit, în momentul ăla îmi venea să o arunc pe ferastră. Ce enervantă era.
- Dar Eric, am venit să ... Să descopar cine este baiatul cu care umbli! Şi-a întors privirea spre nepotul meu. Ştii puştiule, el umblă cu un alt baiat, şi eu îl iubesc, mai mult decât orice.
Am bufnit în râs când am auzit dar baiatul nu era atât de relaxat, îi vedeam încordarea. Am luat-o de braţ şi am scos-o afară din apartament.
- Dacă mai îndrazneşti să vi în casa mea să îmi faci o astfel de scenă, îţi jur, că nu mai apuci să vezi vreodată lumina zilei. Am trântit uşa în urma ei, şi am sunat la portar.
- Idiotule! Uite ce e , îţi repet, blonda aia nu are ce cauta în acest complex de apartamente, nu o vreau în preajma acestui loc. De câte ori ţi-am zis? Îţi repet : Nu o lasa să intre! Asta dacă nu vrei să îţi pierzi slujba! Am închis după ce i-am transmis mesajul meu portarului. I-am zâmbit puştiului şi l-am îmbrăţişat. Mi-am simtit tricoul alb udad de lacrimile lui pure. L-am apucat de barbie şi l-am sarutat.
- Te iubeşte... Şi o spune atât de uşor.. Eu...
- Nu o lua în seamă, te rog! Este obsedată, dacă mă întrebi pe mine. O să îi treacă. Eu doar pe tine te iubesc, ştii că nu m-aş uita vreodată la altcineva.
Sentimentele lui se amestecau, gelozie, invidie, ură... Probabil pentru că ea îmi putea striga mie, şi oricui, că mă adoră, pe când el... Dar pe mine nu mă deranja. Doar el exista pentru mine.
L-am îmbrăţişat sarutându-l. I-am pipait abdomentul firav şi i-am lins una dintre urechi, muşcând-o. Un gest ce începea să îmi placă. Îl ţineam foarte strâns, şi acesta a reuşit să îmi şoptească ceva la ureche, ce m-a facut să nu îi mai dau drumul în urmatoarele douazeci de minute.
- Te iubesc!
Credeam că am auzit sunetul scos de instrumentele unor îngeri. Raiul, Paradisul, erau prea putin pentru ce simteam acum. Inima mea urma să explodeze, ţinându-l pe el atât de aproape şi ştiind că mă iubeşte, spunându-mi asta... Nu ştiam ce facusem de meritam atât de multă fericire.
_________________________________________________________________________________
Multumesc celor ce au citit :*