15-06-2009, 01:42 AM
*Acest fic este scris de catre Zambet.cOlOrAt si Black.And.White.Rose.*
Jocul mintii
~~Intre real si ireal nu este decat un singur pas!~~
Chapter 1: Un nou inceput
~~Dreaming~~
-Arisa? Arisa?Arisa,unde esti? Arisa!aici esti.Iesi afara,publicul te asteapta!
-Dar...e..eu..nu pot! mi-e rusine.
-Dar, draga mea,esti atat de frumoasa si talentata.Stiu ca poti.
-Mama...sunt penibila!
-Ba nu!Hai du-te pe scena!La rugamintile mamei mele am pasit pe scena cu inima plina de emotii ,fericire dar si teama.Imi doream atat de mult sa mearga totul bine.
Cei din sala ma priveau atat de nerabdatori si entuziasmati incat m-am blocat,nemaiputand scoate niciun cuvant si uitand cantecul.
-Mama...eu...pur si simplu nu pot! am rostit in timp ce coboram de pe scena,rusinata si cu lacrimi in ochi la auzul rasetelor celor din sala.
~~ End dreaming ~~
Odata cu razele mandrului soare peste casele oamenilor din Japonia,Tara Soarelui,ceasul meu a inceput sa sune,trezindu-ma la realitate.
"A fost doar un vis!" am oftat eu usurata,apasand butonul de oprire al alarmei.
Off...a venit si ziua asta.Ziua in care voi parasi Hiroshima,orasul care mi-a adus atatea bucurii dar si atata tristete.Urma sa parasesc cu mama mea acest oras ,mutandu-ma,
spre uimirea mea in capitala,Tokio,cea mai mare metropola din lume.Familia mea...ei bine,sunt doar eu si cu mama.Numai pe ea o mai am dupa moartea dureroasa a tatalui meu.
Ea imi este atat tata cat si mama,mereu incercand sa-mi faca toate poftele,vrandu-mi numai binele.Este o femeie in varsta de treizeci si sapte de ani,roscata cu ochi caprui.Ei,macar
ochii ii am mostenire de la tatal meu,in rest, ai putea spune ca eu si cu mama suntem surori.O iubesc atat de mult.Numai eu stiu cat de mult a suferit de la pierderea tatalui meu si cat
s-a chinuit sa ma creasca,insa,un lucru nu l-a putut inlocui:dragostea de tata,o dragoste atat de pura si de curata,de care nu ma mai puteam bucura.Dar,chiar si asa merg mai departe.
Viata merge inainte.
-Arisa,draga mea,inca nu te-ai dat jos din pat? aud vocea blanda si dulce a mamei.
-Ma trezesc mama...inca cinci minute.
-Daca o sa mai stai inca cinci minute o sa intarzii si stii ca astazi este ultima ta zi alaturi de colegii tai.
-A da...uitasem!spun eu cu o voce tremuranda si trista.Atat mai aveam sa stau cu prietenii mei de o viata.Cateva ore si pe urma totul se sfarseste.Toate visele si planurile noastre se sfarsesc aici.
Tot ce ramane sunt amintirile ce le voi purta mereu in suflet.Gandindu-ma la cruda despartire ce avea sa se petreaca,simt cum lacrimile incep sa-mi umezeasca obrajii iar gandul ca voi pleca imi intuneca gandirea,
dar incetul cu incetul ,ma trezesc si am indrept catre oglinda din fata mea.In oglinda mi se puteau observa ochii de un verde aprins si parul rosiatic ce-mi cadea peste umarul gol.Camera era dominata de o nuanta de verde pal,
patul cat si mobila fiind de un maro inchis.Covorul de pe mijlocul camerei era de un alb pur iar peretii aveau ca,gazda picturi din epoca renasterii.Picioarele mele paseau incep pe parchetul rece,conducandu-ma spre baie unde aveam sa ma pregatesc
de scoala.Dupa o perioada scurta de timp am iesit din baie,indreptandu-ma spre dressing unde aveam sa ma imbrac cu "iubita mea" uniforma sumbra.
Am fugit repede spre bucatarie,unde mi-am sarutat mama,grabindu-ma spre scoala,renuntand la micul dejun deoarece eram in intarziere.
Spre surprinderea mea nu am intarziat,ba chiar am ajuns mai devreme."Off,Arisa,si acum cruda despartire.De ce trebuia sa ma mut de aici?Aici totul este perfect,frumos.Ca un vis.Dar ca orice vis,odata si odata trebuie sa se sfarseasca si sa te
trezesti la realitate.
-Hei,Arisa,ce-i cu tine azi?esti atat de tacuta incat imi dai o senzatie ciudata.Unde este fata aceea nebuna care are mereu ceva de comentat?Revino-ti!imi spune prietena mea Karin,o fata de statura medie cu parul si ochii negrii, uitandu-se mirata la mine.
Off,draga mea daca ai sti ca astazi este ultima noastra zi impreuna ai fi la fel ca mine,poate chiar ai izbugni in plans.Off...ce dor imi va fi de tine.De micile noastre certuri,micile noastre traznai.
-Arisa,ce-i cu tine?Reactioneaza!spune Karin bosumflandu-se.
-Uhm...Karin.Scuze dar eram cu mintea in alta parte! spun eu afisand un zambet destul de fals.Degeaba incercam sa ma prefac.Trebuia sa-i spun adevarul.
-Uite Karin..eh..am sa-ti spun ceva.
-Spune prostuto! imi zice Karin afisand un zambet strengaresc.
-Karin,asta este ultima noastra zi impreuna.Ma mut in capitala.Imi pare rau ca nu ti-am spus mai devreme dar si eu am aflat de curand si in plus imi era frica de reactia ta,dar nu am mai reusit sa spun nimic deoarece Karin
a izbugnit in plans si m-a strans in brate,incepand sa ofteze.
-Arisa...nu te voi lasa.De langa mine nu pleci!Esti cea mai buna prietena a mea si te iubesc.Nu suport gandul ca nu o sa te mai vad...Nu pleca! mi-a spus Karin printre lacrimi.
-Karin,nu depinde de mine.Daca ar fi dupa mine nu as mai pleca niciodata din acest oras,spun eu,lacrimile cristaline incepand sa-mi curga pe obrajii fierbinti.
Dupa multe incercari am reusit sa o linistesc pe Karin,dar si pe ceilalti,care,cand au aflat au ramas socati.Dar dupa ce le-am spus ca vom vorbi la telefon si ca voi incerca sa-i vizitez cat mai des s-au mai obisnuit cu ideea,desi in adancul sufletului meu stiam
ca niciodata nu va mai fi la fel,ca incetul cu incetul ne vom departa unii de altii.
Orele au trecut destul de repede,cel putin pentru mine.Iar odata ce orele s-au terminat mi-am mai imbratisat pentru ultima data colegii.Lacrimile-mi curgeau siroaie pe obrajii fini,schitand durerea pe care o simteam,ca si cum sufletul mi s-ar fi rupt in mii de bucatele.Dupa ce
mi-am luat la revedere am plecat spre casa,sperand ca poate ma voi mai intalni cu ei.
Cand am ajuns acasa nici nu am mai luat cina,mergand direct in camera,asezandu-ma pe patul moale,sperand sa adorm si,poate, odata ce ma voi trezi voi constata ca totul a fost un vis urat,si ca voi ramane pentru totdeauna aici.Dar se pare ca imi doream prea mult.Dimineata,in jur de ora sase,mama a venit si m-a trezit din somnul meu dulce,spunandu-mi sa ma imbrac
repede,deoarece la sapte trebuia sa plecam,iar drumul va fi destul de lung si obositor.Intr-un sfarsit m-am trezit iar dupa ce m-am imbracat si am mancat,mi-am luat bagajele si mi le-am dus la masina.Pur si simplu nu mai eram eu,poate doar umbra mea,pentru ca odata cu plecarea mea din acest oras atat mai ramanea,o umbra.Am urcat in masina plina de durere,privind cum orasul ramane in urma,ca si cum nu a existat niciodata,ca si cum eu nu
as fi trait niciodata acolo.Durea...durea rau.Era ca o rana care se deschisese si care nu avea sa se cicatrizeze prea curand.
Arisa
http://i698.photobucket.com/albums/vv341...me8mg1.jpg
Karin-
http://i698.photobucket.com/albums/vv341...me-185.jpg
mama Arisei
http://i698.photobucket.com/albums/vv341...d/6762.jpg
Asteptam critici si pareri.Sayonara^^
Jocul mintii
~~Intre real si ireal nu este decat un singur pas!~~
Chapter 1: Un nou inceput
~~Dreaming~~
-Arisa? Arisa?Arisa,unde esti? Arisa!aici esti.Iesi afara,publicul te asteapta!
-Dar...e..eu..nu pot! mi-e rusine.
-Dar, draga mea,esti atat de frumoasa si talentata.Stiu ca poti.
-Mama...sunt penibila!
-Ba nu!Hai du-te pe scena!La rugamintile mamei mele am pasit pe scena cu inima plina de emotii ,fericire dar si teama.Imi doream atat de mult sa mearga totul bine.
Cei din sala ma priveau atat de nerabdatori si entuziasmati incat m-am blocat,nemaiputand scoate niciun cuvant si uitand cantecul.
-Mama...eu...pur si simplu nu pot! am rostit in timp ce coboram de pe scena,rusinata si cu lacrimi in ochi la auzul rasetelor celor din sala.
~~ End dreaming ~~
Odata cu razele mandrului soare peste casele oamenilor din Japonia,Tara Soarelui,ceasul meu a inceput sa sune,trezindu-ma la realitate.
"A fost doar un vis!" am oftat eu usurata,apasand butonul de oprire al alarmei.
Off...a venit si ziua asta.Ziua in care voi parasi Hiroshima,orasul care mi-a adus atatea bucurii dar si atata tristete.Urma sa parasesc cu mama mea acest oras ,mutandu-ma,
spre uimirea mea in capitala,Tokio,cea mai mare metropola din lume.Familia mea...ei bine,sunt doar eu si cu mama.Numai pe ea o mai am dupa moartea dureroasa a tatalui meu.
Ea imi este atat tata cat si mama,mereu incercand sa-mi faca toate poftele,vrandu-mi numai binele.Este o femeie in varsta de treizeci si sapte de ani,roscata cu ochi caprui.Ei,macar
ochii ii am mostenire de la tatal meu,in rest, ai putea spune ca eu si cu mama suntem surori.O iubesc atat de mult.Numai eu stiu cat de mult a suferit de la pierderea tatalui meu si cat
s-a chinuit sa ma creasca,insa,un lucru nu l-a putut inlocui:dragostea de tata,o dragoste atat de pura si de curata,de care nu ma mai puteam bucura.Dar,chiar si asa merg mai departe.
Viata merge inainte.
-Arisa,draga mea,inca nu te-ai dat jos din pat? aud vocea blanda si dulce a mamei.
-Ma trezesc mama...inca cinci minute.
-Daca o sa mai stai inca cinci minute o sa intarzii si stii ca astazi este ultima ta zi alaturi de colegii tai.
-A da...uitasem!spun eu cu o voce tremuranda si trista.Atat mai aveam sa stau cu prietenii mei de o viata.Cateva ore si pe urma totul se sfarseste.Toate visele si planurile noastre se sfarsesc aici.
Tot ce ramane sunt amintirile ce le voi purta mereu in suflet.Gandindu-ma la cruda despartire ce avea sa se petreaca,simt cum lacrimile incep sa-mi umezeasca obrajii iar gandul ca voi pleca imi intuneca gandirea,
dar incetul cu incetul ,ma trezesc si am indrept catre oglinda din fata mea.In oglinda mi se puteau observa ochii de un verde aprins si parul rosiatic ce-mi cadea peste umarul gol.Camera era dominata de o nuanta de verde pal,
patul cat si mobila fiind de un maro inchis.Covorul de pe mijlocul camerei era de un alb pur iar peretii aveau ca,gazda picturi din epoca renasterii.Picioarele mele paseau incep pe parchetul rece,conducandu-ma spre baie unde aveam sa ma pregatesc
de scoala.Dupa o perioada scurta de timp am iesit din baie,indreptandu-ma spre dressing unde aveam sa ma imbrac cu "iubita mea" uniforma sumbra.
Am fugit repede spre bucatarie,unde mi-am sarutat mama,grabindu-ma spre scoala,renuntand la micul dejun deoarece eram in intarziere.
Spre surprinderea mea nu am intarziat,ba chiar am ajuns mai devreme."Off,Arisa,si acum cruda despartire.De ce trebuia sa ma mut de aici?Aici totul este perfect,frumos.Ca un vis.Dar ca orice vis,odata si odata trebuie sa se sfarseasca si sa te
trezesti la realitate.
-Hei,Arisa,ce-i cu tine azi?esti atat de tacuta incat imi dai o senzatie ciudata.Unde este fata aceea nebuna care are mereu ceva de comentat?Revino-ti!imi spune prietena mea Karin,o fata de statura medie cu parul si ochii negrii, uitandu-se mirata la mine.
Off,draga mea daca ai sti ca astazi este ultima noastra zi impreuna ai fi la fel ca mine,poate chiar ai izbugni in plans.Off...ce dor imi va fi de tine.De micile noastre certuri,micile noastre traznai.
-Arisa,ce-i cu tine?Reactioneaza!spune Karin bosumflandu-se.
-Uhm...Karin.Scuze dar eram cu mintea in alta parte! spun eu afisand un zambet destul de fals.Degeaba incercam sa ma prefac.Trebuia sa-i spun adevarul.
-Uite Karin..eh..am sa-ti spun ceva.
-Spune prostuto! imi zice Karin afisand un zambet strengaresc.
-Karin,asta este ultima noastra zi impreuna.Ma mut in capitala.Imi pare rau ca nu ti-am spus mai devreme dar si eu am aflat de curand si in plus imi era frica de reactia ta,dar nu am mai reusit sa spun nimic deoarece Karin
a izbugnit in plans si m-a strans in brate,incepand sa ofteze.
-Arisa...nu te voi lasa.De langa mine nu pleci!Esti cea mai buna prietena a mea si te iubesc.Nu suport gandul ca nu o sa te mai vad...Nu pleca! mi-a spus Karin printre lacrimi.
-Karin,nu depinde de mine.Daca ar fi dupa mine nu as mai pleca niciodata din acest oras,spun eu,lacrimile cristaline incepand sa-mi curga pe obrajii fierbinti.
Dupa multe incercari am reusit sa o linistesc pe Karin,dar si pe ceilalti,care,cand au aflat au ramas socati.Dar dupa ce le-am spus ca vom vorbi la telefon si ca voi incerca sa-i vizitez cat mai des s-au mai obisnuit cu ideea,desi in adancul sufletului meu stiam
ca niciodata nu va mai fi la fel,ca incetul cu incetul ne vom departa unii de altii.
Orele au trecut destul de repede,cel putin pentru mine.Iar odata ce orele s-au terminat mi-am mai imbratisat pentru ultima data colegii.Lacrimile-mi curgeau siroaie pe obrajii fini,schitand durerea pe care o simteam,ca si cum sufletul mi s-ar fi rupt in mii de bucatele.Dupa ce
mi-am luat la revedere am plecat spre casa,sperand ca poate ma voi mai intalni cu ei.
Cand am ajuns acasa nici nu am mai luat cina,mergand direct in camera,asezandu-ma pe patul moale,sperand sa adorm si,poate, odata ce ma voi trezi voi constata ca totul a fost un vis urat,si ca voi ramane pentru totdeauna aici.Dar se pare ca imi doream prea mult.Dimineata,in jur de ora sase,mama a venit si m-a trezit din somnul meu dulce,spunandu-mi sa ma imbrac
repede,deoarece la sapte trebuia sa plecam,iar drumul va fi destul de lung si obositor.Intr-un sfarsit m-am trezit iar dupa ce m-am imbracat si am mancat,mi-am luat bagajele si mi le-am dus la masina.Pur si simplu nu mai eram eu,poate doar umbra mea,pentru ca odata cu plecarea mea din acest oras atat mai ramanea,o umbra.Am urcat in masina plina de durere,privind cum orasul ramane in urma,ca si cum nu a existat niciodata,ca si cum eu nu
as fi trait niciodata acolo.Durea...durea rau.Era ca o rana care se deschisese si care nu avea sa se cicatrizeze prea curand.
Arisa
http://i698.photobucket.com/albums/vv341...me8mg1.jpg
Karin-
http://i698.photobucket.com/albums/vv341...me-185.jpg
mama Arisei
http://i698.photobucket.com/albums/vv341...d/6762.jpg
Asteptam critici si pareri.Sayonara^^