4 Years vs. 4 Years [+16] [boy x girl]

[Selena.]

Okay ,m-am gandit sa incep un fic nou :D Este tot boy x girl ,si acel micut +16 veti vedea ca-si are rostul ,in capitolele urmatoare. Cred totusi ca nu e destul de reusita descrierea ,va rog sa ma scuzati pentru asta ^^" Ah ,e posibil sa vi se para un pic cam prea lung acest prim capitol... :">

Scurta descriere: Rachel si Alen sunt prieteni inca de cand s-au nascut ,sunt foarte apropiati si se cunosc unul pe altul mai bine ca pe oricine altcineva. Acestui duo li se alatura Mimi ,care este o prietena foarte buna de-a lui Rachel.

Dar ,dupa ce Rachel trebuie sa se mute la matusa ei in capitala ,unde va merge si la liceu acolo ,grupul se desparte inevitabil.

Dupa 4 ani de liceu ,Alen si Rachel se reintalnesc la mare ,in vacanta de vara ,insa sunt total schimbati fata de cum erau in scoala generala. Iar de aici incolo ,incepe aventura ;)

[center]4 YEARS VS. 4 YEARS[/center]

[center]Chapter #1: Vestea despartirii[/center]

Rachel's P.O.V*

Era ultima zi de scoala ,iar noi terminam clasa a 8-a. Banchetul avea sa fie maine. Acum ne aflam cu totii in curtea scolii ,prefacandu-ne ca ascultam discursul extrem de lung si de plicticos al dnei drectoare ,si pregatindu-ne sufleteste si pentru discursul dnei driginte ,care va urma.

Cu totii eram nerabdatori sa se termine ziua aceasta ,sa se termine si ziua de maine ,si sa scapam in sfarsit unii de altii ,caci 4 ani de zile (unii chiar 8 ani ,sau mai mult) ne-am chinuit sa ne suportam ,si acum ca totul a ajuns la final ,puteam sa ne dam mastile jos si sa ne aratam adevaratele fete ,iar prietenii deveneau brusc dusmani ,asa cum ar fi trebuit sa arate dintotdeauna ca sunt.

Eu ma aflam rezemata de gardul scolii ,departe de restul multimii ,caci deja imi primisem teancul de diplome si setul de laude ,la fel ca Alen ,care statea si el langa mine. Amandoi muream de cald pe sub uniformele scolare si ne mancau palmele sa smucim cravatele acelea enervante ,negre, de la camasa alba ,imaculata ,fara a avea insa nici un motiv anume pentru acest impuls straniu.

-Tu la ce liceu vei merge ?am intrebat eu ,gatuit.

-La cel mai bun din oras ,isi dadu Alen ochii peste cap. Dar tu?

-Eu voi merge in capitala la liceu... am marturisit eu ,muscandu-mi buza inferioara si aruncandu-i baiatului o privire ingrijorata ,fugara.

Acesta nu mai spuse nimic cateva minute lungi ,respirand neregulat. In fundalul linistii mormanta;e ce se asternu intre noi se auzeau doar cuvintele directoarei ,in surdina. Nici nu mai clipea ,iar eu eram din ce in ce mai ingrijorata ,ascultand ritmul respiratiei sale.

-Alen... eram eu gata sa intervin ,aplecandu-ma usor peste el ,dar acesta fu mai rapid ca mine ,prinzandu-ma de incheietura si infingandu-si unghiile in carnea mea in timp ce mi se adresa:

-N-o sa te las sa pleci ,zice el ,orice-ar fi ,nu iti voi da drumul.

-Alen... ma sperii... am incercat eu sa spun ,ignorand lacrimile de durere ce-si facusera aparitia in colturile ochilor mei ,si apropiindu-ma usor de el ,sa-l calmez. Alen... da-mi drumul ,te rog...

Baiatul tresari si imi dadu drumul la incheietura mainii si cerandu-si iertare din priviri. Mi-am masat zona in care el ma ranise ,constatand ca deja sangeram usor ,dar durerea aceea nici nu se compara cu ingrijorarea din sufletul meu sau cu durerea provocata de reactia prietenului meu cel mai bun.

-Rachel... sopti Alen usor ,aruncandu-mi o privire innebunita. Ne vom mai revedea ,nu-i asa?

Am ezitat sa-i raspund. Nici eu nu stiam sigur daca chiar ne vom mai revedea sau nu... in ciuda acestui lucru ,am zis:

-Da. Ne vom mai revedea.

Si el stia ,la fel de bina ca mine ,ca era o minciuna. Sansele ca noi sa ne intalnim din nou dupa liceu erau minuscule ,si nici unul dintre noi nu credea in noroc sau in... destin. Ne-am zambit incurajator unul altuia ,apoi l-am apucat grijuliu de umeri pe Alen ,imbarbatandu-l din priviri.

Eu eram mult mai curajoasa decat era el. Mereu am fost asa, chiar daca el era mai mare decat mine... Nu era un baiat timid ,dar nici cel mai curajos din lume nu era ,iar eu il cunoasteam cel mai bine ,astfel ca a trebuit sa ii ofer eu un pic din curajul meu de fiecare data.

Ne-am imbratisat strans si am inceput amandoi sa ne spunem cele mai frumoase amintiri impreuna ,pe rand ,dar la un moment dat ,pe cand imi povestea de prima noastra noapte cu cortul ,vocea lui Alen se schimba ,si mi-am dat seama ca plangea. L-am strans si mai tare in brate ,incercand sa-l linistesc ,dar mi-am dat seama ca si eu plangeam.

Lacrimi calde ,cu aroma de vanilie si de ciocolata (aromele noastre preferate de inghetata) ,ne curgeau amandurora pe obraji ,si continuau sa curga la nesfarsit. Mii de amintiri ne sirosiau prin minte; fete de copii inocenti ,zambind unul altuia ,chiote de fericire amestecandu-se impreuna in aer ,nazbatii ingenioase insotite de nevinovatia complicitatii si excursii nocturne prin padure ,de mult uitate.

Ne stiam de cand ne-am nascut. Am fost impreuna timp de 15 ani ,iar acum ,gandul despartirii ce inainte parea aproape imposibil ,ne bantuia si plutea in aer ,ingrozindu-ne. Parca ne era frica sa ne dam drumul din acea imbratisare ,parca acesta ar fi un gest necugetat ce ar duce la grabirea plecarii mele ,lucru inevitabil ,insa.

Am mai stat astfel inca cateva minute ,timp in care Alen si-a cautat adanc inca un pic de curaj in suflet ,menit sa-l ajute sa isi descleste mainile de pe spatele meu si sa-si ridice capul ce inainte statea rezemat pe umarul meu. La fel am facut si eu ,precauta insa ,caci nu voiam sa-i ranesc si mai mult sentimentele ,dand impresia ca voiam sa plec cat mai repede.

-Esti mai bine ?am intrebat eu.

Baiatul a aprobat din cap ,evitandu-mi privirea. Am zambit slab ,si am zis:

-Maine ,la banchet ,e ultima mea zi in oras. Voi pleca la miezul noptii ,cu masina. Poate... vii sa ma vezi inainte sa plec...

Isi pleca capul ,murmurand un �poate� gatuit si apoi intreba:

-Si parintii tai vor pleca?

-Nu... ei raman aici. Am o matusa in capitala ,voi locui la ea pana termin liceul...

-Si? Dupa liceu?

-Facultatea ,am zis eu fara chef. In afara tarii ,cel mai probabil...

Alen inghiti in sec ,si isi ridica in sfarsit privirea ,atintindu-si ochii albastrii ,plini de durere ,asupra mea.

I-am zambit ,incercand sa-l inveselesc. M-am asezat jos, langa el ,si am zis ,pe un ton vioi:

-Nu fii trist. Iti voi trimite cate un e-mail in fiecare week-end ,promit ,si iti voi da telefoane regulat. Oh ,si ,poate o sa vin din cand in cand in vizita ,de Craciun sau cam asa ceva ...

-Promiti ?intreba el ,intradevar ,ceva mai vesel.

-Promit ,am zambit eu ,ridicandu-mi degetul mic de la mana stanga.

La fel facu si el ,incolacindu-si degetul mic de la mana dreapta cu al meu ,apoi am zis in cor: �Pinky Promise� .

[center]~*~[/center]

-Arati fantastic !exclama Alen cand ma vazu a doua zi ,la banchet.

Eram imbracata intr-o rochie scurta ,alba ,cu spatele gol si cu decolteu ,pe care erau niste modele complicate ,negre ,rochie la care asortasem si o pereche de pantofi cu toc ,albi cu o inimioara neagra ,si o posetuta alba ,cu paiete negre.

Parul lung si negru il aveam prins in stil punk ,lasandu-mi suvitele abe si roz la vedere.

-Multumesc ,am spus ,rosind usor ,admirandu-l la randul meu si pe Alen. Si tu arati fantastic !am exclamat.

Era imbracat intr-o camasa alba ,ce avea nasturii descheiati ,lasandu-i abdomenul la vedere ,si o pereche de pantaloni mulati ,din piele ,negri. Isi lasase parul brunet la fel de ciufulit ca in fiecare zi ,fara sa ii acorde acestuia din urma prea multa atentie.

Amandoi ne simteam incomozi imbracati astfel ,caci nu era deloc stilul nostru. Noi ,de obicei purtam haine lejere ,gen tricou si blugi ,eventual un hanorac sau cateva accesorii pe ici pe colo ,in cazul meu ,dar nu ne dadeam deloc silinta sa aratam cat mai atragator. Doar felul nostru unic de a fi atragea indeajunsi pretendenti pentru fiecare.

Dupa cateva ore de dans ,pe tot felul de genuri muzicale (R&B ,house ,pop si chiar vals !), m-am trantit extenuata pe scaunul meu de pe terasa restaurantului. Cercetam cu privirea parcul cel mare al orasului ,in care ne aflam ,parc in care ma dadusem odinioara cu rolele de nenumarate ori ,asa ca imi era deja familiar.

-Nu mai poti ?se auzi un chicot in spatele meu si am intors privirea sa vad cine era.

-Mimi... am soptit ,indurerata.

Mimi ,prietena mea cea mai buna ,pe care o cunoscusem in clasa a V-a... Ea fusese prima persoana cu care am intrat in contact la acea vreme ,in afara de Alen ,si pot spune cu bucurie ca ne-am inteles foarte bine ,aproape ca niste surori. Desi legatura mea cu Alen era una mult mai stransa decat cea cu Mimi ,caci pe Alen il cunosc inca din copilarie si suntem si vecini ,niciodata n-am tratat-o pe Mimi mai prejos decat l-am tratat pe Alen. Toti trei suntem foarte apropiati ,iar Mimi este pentru mine sora pe care nu am avut-o niciodata. Este linistitor sa stiu ca am si eu cu cine vorbi la nevoie ,ma refer ,o fata ,in afara de mama mea.

Mimi este un pic mai inalta ca mine ,are parul castaniu si o pereche de ochi seducatori ,albastri ,care-l intrec pe Alen in mister. Intotdeauna zambeste ,iar in rarele ocazii cand este trista ,incearca mereu sa se inveseleasca singura spunand bancuri ,caci problemele care o intristeaza pe ea sunt intotdeauna probleme serioase ,la care noi nu ne pricepem sa dam sfaturi ,motiv pentru care este nevoita sa se ajute singura. Dar ,chiar si-asa ,ii stam mereu alaturi in astfel de situatii.

In acea zi purta o rochie alba ,oarecum copilareasca ,simpla ,de vara. Nu i-a placut niciodata sa poarte lucruri prea extravagante sau sa iasa prea mult in evidenta ,dar simplul fapt ca statea pe langa noi ,o facea sa iasa in evidenta destul de mult. Avea pe mana hanoracul ei preferat ,kakki ,nu tocmai potrivit cu rochia si evenimentul la care participa ,dar nu aveam de gand sa ii atrag atentia.

-Ce bei ?continua Mimi ,pe acelasi ton entuziasmat ,luandu-mi bautura de pe masa si examinand eticheta rosu cu alb a acesteia. Cola ,pufni ea.

Am zambit ,amuzata de reactia castaniei. Stiam ca ea detesta Cola ,prefera mai degraba Sprite sau cocktail-urile.

-Mimi ,trebuie sa iti spun ceva ,am intrerupt-o ,trista ca trebuia sa ii stric momentele de distractie.

-Ce este ?intreba aceasta ,privindu-ma ingrijorata ,caci observase pe chipul meu ca era un subiect serios si important.

-Ma mut ,am zis eu ,inchizand ochii imediat ,caci nu eram pregatita sa ii vad reactia inca ,speriata ca ar putea fi ceva asemanator cu reactia de ziua trecuta a lui Alen.

-Wow... am auzit-o eu pe Mimi zicand.

Vocea ii era socata ,sigur o luasem pe nepregatite. Am deschis incet ochii si m-am uitat speriata la ea. Ma privea fix ,cu gura usor intredeschisa.

-Pe bune ?facu ea apoi.

-Da... Pe bune.

-De ce?

-Merg la liceu in capitala...

-Wow... Uhm... Asta e... grozav ,cred. Adica ,pentru tine. Vei merge la un liceu in capitala ,trebuie sa fie ceva grozav ,nu?

Ii tremura vocea ,si buza de jos totodata. Facea eforturi uriase sa nu pufneasca in plans.

I-am luat mana in mainile mele si am soptit linistitor:

-Va fi bine. Nu inseamna ca vom rupe legaturile de tot! Ne vom trimite e-mailuri si ne vom da telefoane si ne vom vizita din cand in cand !

Era aceeasi scuza pe care o folosisem si in cazul lui Alen ,si eram sigura ca va merge si cu Mimi. Si chiar asa a fost. Mimi s-a mai inveselit un pic ,m-a crezut ,si am facut si cu ea �Pinky Promise� .

Eram fericita ca cei doi cei mai buni prieteni ai mei acceptasera faptul ca aveam sa ma mut ,dar acum aveam 2 promisiuni ce parca imi apasau pe inima ,caci stiam foarte bine ca nu le puteam respecta. Nu mai puteam tine legatura cu Mimi si Alen ,si nu mai aveam sa ii mai revad vreodata ,stiam sigur acest lucru. Daca am fi continuat sa ne trimitem e-mailuri si sa ne telefonam si tot restul ,nu am fi facut decat sa ne rasucim singuri cutitul in rana ,mintindu-ne singuri ca �da. Vom continua sa fim prieteni astfel� ,refuzand sa fim realisti. Ar fi fost dureros.

Dar ,daca nu as fi facut aceste doua promisiuni ,stiu ca sufletele lor s-ar fi simtit tradate si ar fi fost si mai dureros.

Ambele cazuri le-ar fi provocat tristetea ,pe care nu vroiam sa o vad pe chipurile lor. A trebuit sa aleg cazul cu cea mai putina tristete ,si l-am ales pe acesta.

Sper ca am procedat cum trebuie.

[center]~*~[/center]

Stateam in fata decapotabilei tatei ,privind-o pe Sharon ,menajera noastra ,cum cara bagajele mele din casa pana la masina ,traversand gradina cea mare si frumos ingrijita (opera lui Michel ,gradinarul nostru de origine franceza ,ce nu stie nici o boaba de engleza ,dar care este destul de simpatic) ,in latratul indurerat al lui Becky ,cateaua noastra.

-Rachel ,iubito ,se auzi vocea suava a mamei ,de langa mine.

Se apropie usor de mine ,pasind in lumina lunii ,astfel incat eu sa ii pot zari chipul. Era si ea foarte tulburata ,la fel ca tata si restul prietenilor mei. Ma privi cateva clipe ,fara sa spuna nimic ,apoi ma trase intr-o imbratisare puternica ,de mama.

-Imi va fi dor de tine ,spuse aceasta ,incercand sa isi pastreze tonul vocii cat de cat calm.

-Si mie ,am spus ,despartindu-ma de ea si zambindu-i incurajator.

-Sunt toate ,spuse Sharon in cele din urma ,indretandu-si spatele ,caci nu mai era de mult timp o femeie tanara ,desi isi pastrase cat de cat frumusetea anilor de glorie ,in care fusese o actrita la Hollywood.

-Multumesc ,Shar.Imi va fi dor si de tine.

Mi-a facut cu ochiul ,apoi s-a indepartat de langa noi ,plecand inapoi spre casa. Eu mi-am intors privirea spre mama si tatal meu.

-Ti-ai luat toate albumele de familie ?intreba mama brusc.

Eram constienta de faptul ca incerca sa traga de timp ,sa le mai dea lui Mimi si lui Alen timp sa ajunga.

-Da ,am raspuns eu fara intonatie.

-Si toate lucrurile tale extrem de importante? Gloss ,iPod ,farduri ,rimel ,oja ,placa ,bijuterii ,skaterii si tot restul hainelor?

-Am impachetat tot ce era de impachetat in camera mea ,mama. Stai linistita. Am luat pana si cateva animalute din plus.

Mi-am dat ochii peste cap.

-Dar mancarea ?mai intreba mama.

-Ce mancare?

-Iubito ,va fi un drum lung pana in capitala !Doar nu vei flamanzi in acest timp ,nu?

-Mama... exista fast-fooduri si restaurante si tot felul de lucruri de genul in fiecare oras prin care vom trece.

-Fast-food? Nici nu ma gandesc! Uite ,tu stai aici ,cu Becky ,cat timp eu ma duc sa iti impachetez cate ceva de prin bucatarie ,da?

Pleca si ea spre casa ,strigand numele bucatarului-sef in drumul ei. Mi-am dat ochii peste cap ,odata cu tatal meu ,apoi m-am dus la Becky.

Becky era un collie foarte frumos. Avea blana capului si de prin jurul gatului de un maroniu deschis la culoarea ,urmat de un strat de blana deasa ,alba ,ca apoi restul corpului ,inclusiv o parte din coada sa fie continuat de un strat de blana maronie ,ceva mai inchisa la culoare de data aceasta. Varful cozii ii era alb... Blana ei era atat de deasa si de matasoasa si se simtea atat de bine pe cand iti treceai degetele prin ea... Era calda si ,desi in timpul iernii o invidiam pentru blana aceea frumoasa ,vara imi era mila de ea.

-Hey ,Becky ,am soptit eu in directia ei ,caci stiam ca ma intelegea. Nu fii trista ,ai sa te obisnuiesti... ai sa vezi ,la inceput o sa fie greu ,dar apoi...

Am zambit ,dar ea a scos un scancet atat de plin de durere ,ca aproape mi-a sfasiat inima.

-Becky... sa ai grija de tine ,si mai ales ,sa ai grija de ei -mama si tata- cat timp eu nu sunt aici... stii ca nu isi prea pot purta singuri de grija...

A dat aprobator din cap ,apoi si-a impins labuta in fata ,peste genunchiul meu ,asteptand ca eu sa i-o apuc ,in semn de prietenie. Felul acela in care ma privea... parca era ceva uman la ea... Am scarpinat-o dupa ureche ,cum ii placea ei ,dar nici asta nu mai avea efect. Ea era singura pe care nu o mai puteam fraieri cu vorbele. Stia ca nu va mai fi bine ,oricat i-as fi spus eu ca lucrurile vor reveni la normal...

-Te iubesc ,fetito ,am zis ,apoi m-am ridicat de pe jos ,facandu-i cu mana si zambindu-i.

Am fugit inapoi spre masina ,inchizand rapid poarta inainte ca ea sa poata iesi ,caci se ridicase imediat de pe jos si alergase dupa mine ,intr-o incercare disperata de a ma opri sa plec.

Mama deja era la masina. Mi-a inmanat cateva din mancarurile mele preferate ,toate fiind frumos ambalate in hartie si puse in cuitii de plastic. Le-am inghesuit pe toate pe bancheta din spate a masinii ,si am inchis portiera.

-Promit sa te sun cand ajungem la jumatatea drumului si cand ajungem la matusa acasa. Deacord?

-Deacord ,aproba mama ,trista.

-Pa. I-am dat un pupic pe obraz ,apoi m-am bagat in masina ,in fata ,pe scaunul de langa locul soferului ,ocupat de tata ,care era tot la fel de tacut ca pana atunci.

Chiar cand tata a pornit motorul masinii ,s-a auzit un strigat in departare �Stati !� parca zicea. Am intors instinctiv capul sa vad de unde venea vocea ,si am dat cu ochii de Alen ,care statea cateva strazi mai incolo ,cu mainile pe genunchi si capul plecat ,tragandu-si rasuflarea ,caci era clar ca alergase mult timp.

M-am dat imediat jos din masina ,ignorand-o pe mama mea ,ce-si pusese mainile in solduri si mormaia un �Era si timpul�.

-Alen ,esti OK ?am intrebat cand am ajuns langa el.

-Da ,gafai el. Am ajuns.

-Ce s-a intamplat...?

-Pai ,doar nu credeai ca poti sa pleci asa ,fara sa-ti iei ramas bun ,nu ?zambi el ,respirand din nou normal acum ,si-mi facu cu ochiul. Uite, asta este ca sa iti amintesti de noi -de mine si de Mimi.

Imi dadu un CD pe care scria �Nu ne uita ! -> Alen & Mimi�. Am zambit, gandindu-ma ca ,pana la urma ,chiar nu aveam sa ii uit.

-Multumesc.

-Oh ,si... asta e un aparat de fotografiat nou. Fa-ti tot mai multe poze si pune-le intr-un almbum dragut ,la fel vom face si noi. Apoi ,cand te intorci ,vom putea sa facem schimb. A fost ideea lui Mimi.

-Foarte tare ideea ,am recunoscut eu ,luand si aparatul de fotografiat.

-Si... asta e din partea mea:

M-a apucat de umeri inainte sa-mi dau seama cu adevarat despre ce era vorba si m-a sarutat apasat. Imi puteam simti obrajii arzand si lacrimile incercand sa mai domoleasca din fierbinteala lor. L-am strans in brate pe brunet ,soptindu-i in ureche:

-Ai sa-mi lipsesti ,Alen.

L-am impins usor ,zambind ,apoi am fugit inapoi catre masina ,urcand mai repede la locul meu si indemnandu-l pe tata sa porneasca masina imediat ,inainte ca Alen sa ajunga in dreptul geamului meu ,asa cum stiam ca avea sa faca cat de curand.

Tata mi-a ascultat rugamintile si a accelerat cat de repede a putut ,lasandu-l pe prietenul meu cel mai bun din copilarie in urma... si tot mai in urma... pana nu i-am mai putut vedea deloc chipul ranit...

*P.O.V. = Point of View ,adica Punct de Vedere ...Ficul va fi povestit din mai multe puncte de vedere ale mai multor personaje ^^