[Terminat] Love isn't simple [yaoi]

[myuu]

Capitolul XXV

Yuki se indrepta catre iesirea din camera sovaind ca si cand nu ar gasi drumul prin intuneric, insa adevarul nu era asta, ci unul mai apasator. Ii parea rau pentru modul in care s-a purtat cu Tamaki si nu ar fi vrut sa-l raneasca si mai mult in momentul in care ar pleca. Dar, era bine daca ramanea? Acum cateva ore era pregatit sa lase totul uitarii, sa plece departe de fratele sau si sa-si construiasca o viata, o familie, desi stia ca niciodata nu o va iubi. Voia insa sa incerce sa-l uite pe blond si sa-l lasa sa-si urmeze visele, sa nu mai fie o piedica in viata lui. La un singur lucru nu se gandise: cat de greu ii va fi sa uite dragostea pentru adolescent? Parea ca nu o va uita niciodata si la fel se intampla si in cazul lui Tamaki care plangea pe pat acoperit de vanatai fiindca a fost bruscat de Yuki in timp ce se culcau impreuna.
Adolescentul a incercat sa-si reprime un tipat de durere in timp ce s-a sculat in fund pentru ca vocea sa-i fie mai clara si mai convingatoare:
-Yuki, voi face orice vrei...promit sa nu ma plang de nimic, dar...nu ma parasi...a spus blondul izbucnind din nou in plans.
In timp ce blondul plangea cu sughituri in spatele lui, rebelul s-a intors incet si l-a privit cu coada ochiului, apoi a lasat privirea in jos. Cum putea sa-l paraseasca in starea asta? Si de ce era in acea stare ? Din cauza lui! Poate ca ar fi mai bine daca nu l-ar mai vedea niciodata, cel putin asa n l-ar mai rani fizic. Cu toate asta, il iubea la fel de mult ca intotdeauna si dorinta de a pleca era tot rezultatul iubirii. In cele din urma a renuntat la acea hotarare si s-a apropiat de Tamaki cu gandul de a linisti, insa nu stia cum s-o faca. Nu mai indraznea sa-l atinga dupa tot ce ii facuse fara vreo ezitare. Spre norocul lui, nu a fost nevoit sa faca nimic pentru ca blondul a sarit din pat direct la gatul tanarului, iar cand a ajuns in bratele lui a scancit incet si s-a prins cu putere de gulerul camasei din cauza ca nu mai avea forta in propiile picioare.
- Nu voi pleca, nu te voi parasi, nu pana sa-mi spui tu s-o fac...spunea Yuki in timp ce-l aseza pe adolescent inapoi in pat acoperindu-l cu patura ce zacea pe podea. Uite...uite in ce stare te-am adus, a incheiat rebelul cu un oftat adanc care-i ascundea lacrimile mici ce isi faceau loc pe chipul sau.
- Nu conteaza...orice faci tu e bine. A spus Tamaki sovaind si cautand cuvintele potrivite pentru a nu-l infuria pe blond, insa el nu-si dadea seama ca facea si mai rau. Rebelul incerca sa nu-l asculte pe Tamaki fiindca tot ceea ce-i spunea il facea sa se simta si mai rau pentru actiunile lui negandite. Acum regreta modul in care s-a comportat in acea seara, regreta ca l-a facut pe adolescent sa sufere fara niciun motiv, dar era prea tarziu pentru ca timpul mergea doar inainte si numeni nu-l putea da inapoi. Tamaki a inghitit in sec apoi a adaugat soptind fiindca vocea ii era prea speriata ca sa ridice tonul deasupra unei soapte: Sunt bine, serios, si...e in regula daca asa iti doresti sa fie, mereu... a incheiat Tamaki oftand incet pentru a nu fi auzit.
Yuki i-a cuprins buzele intr-un sarut lent numai pentru a nu-l mai lasa sa spuna nimic fiindca nu-si imaginase niciodata cat de rau pot rani niste simple cuvinte. Blondul ii cuprinsese buzele adolescentului intr-un sarut simplu si copilaresc asemeni unor adolescenti care abia invata sa sarute. Chiar si asa lui ii era suficient pentru ca nu avea de gand sa il bruscheze pe Tamaki din nou in ciuda a ceea ce ii spusese inainte. Stia ca adolescentul vorbise astfel din dorinta de a se sacrifica pentru dragostea lor, insa Yuki nu voia asta si, cu atat mai putin, nu-si dorea sa-l atinga inca o data asa de violent.
- Tamaki, sa lamurim un lucru, bine? Nu am vrut sa fac asta doar ca...in momentul in care te-am auzit cum vorbeai, mi-am pierdut controlul si nu m-am mai gandit la consecinte. Imi pare rau si te rog sa ma ierti. Stiu ca scuzele nu sunt de ajuns, dar nu stiu ce altceva as putea spune. Iti promit ca data viitoare cand voi vrea sa fac acelasi lucru voi disparea din viata ta inainte sa se intample...i-a spus Yuki apoi l-a sarutat, de data asta in adevaratul sens al cuvantului pentru ca nu voia sa mai auda niciun raspuns de la Tamaki, asa ca a continuat sa-i acapareze buzele iubitului sau timp de cateva minute. Dupa ce a simtit ca blondul s-a mai linistit, s-a oprit lent si l-a strans pe Tamaki la piept pentru a dormi imbratisati tot restul noptii.

*Ayaka fugea catre iesirea din vila cu pasi mari si repezi pe care-i arunca grabita pe holul intunecat. Gandurile se zbateau in interiorul constiintei ei incercand sa gaseasca motivul pentru care Daisuke devenise atat de indiferent si de irational. Pumnii ii erau incordati de furie, gata oricand sa loveasca pentru simplul motiv ca se simtea neajutorata. Nu intelegea nimic din ceea ce se intampla, insa cel mai rau o durea ca ea nu era in stare sa fac nimic pentru a il slava pe Senji, pe fratele ei la care tinea atat de mult. Isi amintea chipul indiferent al brunetului si devenea din ce in ce mai agitata, mai nervoasa si mai irascibila cu cat nepasarea din vocea lui Daisuke revenea mai vie in mintea ei. Ar fi vrut sa poata uita intraga zi, sa stearga amintirile cu un burete capabil sa absoarba durerea care se scurgea in sufletul ei. Pacat ca viata nu era asa usor de ocolit si de uitat.
Fata cu parul albastru a iesit pe usa ca o furtuna spunand in urma sa doar doua cuvinte [i]