[Terminat] I just wanna love you!

[MiraA]

Este ficul numarul doi,dar primul de acest gen,deci astept parerile si mai ales criticile voastre.Poate o sa vi se para la inceput ca prefata nu are legatura cu urmatoarele capitole,dar pe parcurs povestea o sa se lege.Relatia dintre cei doi o sa decurga un pic mai lin,deci sa nu va asteptati din start la scene "fierbinti" .Vor veni si acestea...In rest nu pot sa va zic decat lectura placuta si sper sa va placa...pupici.

Varsta minimă: + 18
Gen: Yaoi
Limba: Română
Observații cu privire la conținut: +18 spune tot
Tipul de comentariu solicitat: ce/cum/cand/daca doriti


***
Voi muri...gravitatea gandului ma facu sa tresar si sa ma inspaimant pentru cateva momente scurte.Vei muri repeta o voce mica pitigaiata de la mine din cap,precum un ecou deranjant.Imi era teama,sangele imi inghetase in vene,picioarele mi le simteam din ce in ce mai moi,de parca fusesera facute din gelatina.Eram o masa amorfa care se dezintegra intr-un mod lent si dureros.Capul in zvacnea.As fi vrut sa fug ,sa ma ascund,dar nu puteam.Chiar daca as fi reusit,printr-o minune sa scap,imaginile pe care le-am vazut m-ar fi bantuit pana la sfarsitul vietii.Ea era culcata pe jos,cu capul cazut intr-o parte si ma privea cu ochi lipsiti de viata.Era rece,imbracata in propriul sange care incepuse sa pateze covorul persan mult prea scump pentru gusturile mele.In camera sa simteam mirosul mortii amestecat cu un iz usor de vanilie.
Iar el era acolo.O privea cu ochi critic de parca si-ar analiza o opera de arta.Ii aranja parul,care se prelinse ca o cascada peste umerii frumosi;o mangaia cu miscari line in timp ce lacrimi incepura sa-i curga.Lacrimile unui criminal ce-si jeleste prada.Nimic mai mult.Apoi isi ridica privirea si ma invalui pe mine.Se apropie cu pasi lenti,studiati de pradator si-mi cuprinse gatul cu mana.Ma sufocam.Aerul atat de necesar nu mai intra in plamani.Voi muri...lacrimi amare incepusa sa-mi curga pe obraz.Imi era frica,nu frica de moarte,nu frica de necunoscut,ci teama ca acest monstru va scapa.Nu-mi pasa ca voi muri.Daca ea nu mai era,eu nu aveam nici un rost in lumea asta.Preferam sa mor decat sa traiesc cu imaginile astea o viata intreaga.
Incepusem sa ametesc.Simteam cum intunericul imi da tarcoale,iar eu il primeam cu bratele deschise.Il rugam sa ma invaluie,sa ma ia cu dansul...Voi muri...si eram usurat pentru ca stiam ca de partea cealalta ma va astepta ea.
Dar in loc de intunericul mult dorit,in ochi ma lovi o lumina alba,puternica.Ma simteam usor,plutind intr-un neant infinit.Durerea disparu.Atunci mi-am regasit suflul..,aerul se lovi cu salbaticie de peretii cutiei mele toracice ca un torent ce matura totul in calea lui,dar acesta erau un torent daruitor de viata, nu unul nimicitor.Odata cu suflul mi-am regasit si ochii,pe care cu greu am reusit sa-i deschid.Dar acea lumina ma lovi din nou,asa ca i-am inchis la loc.O vice groasa patrunse vidul in care ma aflam:
-Traieste!vocea era neobisnuit de victorioasa,iar eu ma intrebam de ce?
-Sa-l transportam repede la spital,zise o alta mai subtire.Bietul de el,nici nu-mi pot imagina prin ce a trecut!
-Ati mai gasit pe cineva aici?
-Nu mai era nimeni.Un geam este spart.Probabil pe acolo a iesit.
Vocile se auzeau din ce in ce mai indepartate si mai incet.Mi-am dat seama ca ma voi pierde din nou in acea mare de intuneric,care ma cuprinse si inainte,dar de aceasta data nu mai eram atat de linistit.Eu traiesc,iar ea e moarta...
Dar jur ca intr-o buna zi il voi prinde si-l voi omora cu propriele mele maini.Va suferi...asta ii este pedeapsa...

JUR!


Era o dimineata frumoasa.Lumina soarelui patrundea prin perdelele transparente,pe jumatate trase luminand intreaga incapere.
Jesse se apropie de fereastra si o deschise,lasand aerul curat sa-i mangaie fata.Era numai sapte dimineata si deja se putea simti zapusala de afara."Inca o zi caniculara in marele oras Los Angeles",gandi baiatul in timp ce se intreba ce sa poarte la intalnirea cu redactorul ziarului unde lucra.Nu-i placeau hainele elegante,dar in cazul de fata va face o concesie.Pana la urma chiar vroia sa prinda ziua de maine si enervandu-ti seful dupa ce ai lipsit doua saptamani si ai depasit termenul limita cu cinci zile nu era tocmai o modalitate buna de a-ti asigura supravietuirea si de a incepe ziua.Asa ca,in spiritul unei reconcilieri rapide si cat mai putin dureroase alese o camasa alba-singura pe care o mai avea curata- si o pereche de blugi (daca se astepta la pantaloni de stofa nu avea decat sa se duca dracu).Se privi in oglinda si isi aranja un pic parul care era umed in urma dusului facut.In privinta ochilor nu avea ce face.Erau inca rosii de la nesomn.Nici nu era de mirare,daca statea sa se gandeasca bine.Trecusera mai bine de 48 de ore de cand reusise sa inchida un ochi.Sperase ca odata ajuns in LA sa doarma un pic inainte de a merge la redactie si de a prezenta articolul.Se pare insa ca nu avea noroc.
Iesi afara din apartament si facu semn unui taxi care trecea prin fata cladirii.Cand masina se oprii,intra repede inauntru in incercarea de a se adaposti de caldura sufocanta de afara.Din cate observa se dezobisnuise de temperaturile ridicate de acolo.In Rusia in acea perioada a anului temperaturile aratau chiar si -10 grade.Nu avusese prea mult timp pentru a reflecta la gerurile Rusiei ca taxiul ajunsese deja in fata redactiei.Plati si intra grabit in cladirea impunatoare,pregatindu-se mental pentru lupta care va urma.Ca de obicei in birourile redactiei era un haos de nedescris.Unii veneau,altii plecau,asistentii umblau cu dosare si cafele in mana miscandu-se ca niste furnici prin ingramadeala din incaperi."Ce bine era acasa!"Zambi in fata spectacolului ce i se afisa.Nimic nu se compara cu redactia unui ziar intr-o zi de luni.Pasi atent pe langa birouril cubice,incercand sa ajunga la biroul redactorului sef,cand unul dintre prietenii si colegii lui il opri:
-Uite cine s-a hotarat sa ne onoreze cu prezenta,zise acesta putin ironic.Ce naiba mai faci omule?Am crezut ca ai murit inghetat de frig in nenorocita aia de tara.
Se apropie de Jesse cu pasi mari,apasati si il rpinse pe baiat intr-o adevarata imbratisare barbateasca.
-Salut Nick.Jesse se lasa strans in brate cu toate ca se simtea un pic incomod in acea postura.Si mie imi pare bine sa te vad.Sa inteleg ca te-ai plictisit fara mine,zise baiatul chinuindu-se sa scape din batele uriasului.Nick era ditamai calaul la cei 2 metri ai sai si 100de kg.Dar in ciuda staturii impunatoare,barbatul avea o viteza si o agilitate de pisica.Jesse isi privi prietenul cu ochi critic.Nu era genul de persoana care sa se plictiseasca.Infatisarea si alura sa mistrioasa il transformasera intr-un exemplar cautat si apreciat de ambele sexe.Femeile il adorau si il vroiau la ele in pat,iar barbatii inadmirau pentru inteligenta si simtul practic d care dadea dovada de fiecare data.Nu,sigur nu se plictisise cat fusese el plecat.
-Hai lasa mincinile pe mai tarziu.Acum ma grabesc,zise Jesse zambind.
-Ai face bine sa te grabesti.Roberts se plimba ca un leu in cusca de 2 ore si intraba de tine din 10 in 10 minute.Chiar sper ca i-ai adus articolul ala ca de nu va iesi scandal.
-Stai linistit.L-am adus.Si e mult mai interesant decat m-am asteptat.Chiar a meritat sa intarzii cateva zile.
-Sper sa ai dreptate.Altfel va trebui sa-mi duc costumul negru la curatatorie.
Il batu pe umeri cu simpatie pe tanar dupa care se indeparta,dar inainte sa paseasca in lift se intoarse si striga:
-La ora 12 la cafeaua de peste drum.Vreau sa aud totul.
Jesse nu mai apuca sa zica nimic ca usile liftului se inchisera.Ridica din umeri si isi continua drumul.Odata ajuns in fata biroului redactorului trase o gura mare de aer si batu la usa.
-Da,intra,se auzi de partea cealalta a usii.Jesse inghiti in sec,fiind pregatit sa infrunte balaurul.

Astept un comm ca sa pot pune si capitolul doi (pentru ca povestea sa prinda cat de cat un inteles) poop

[yaoi maniac]

rpinse - prinse

Lasa spatiu dupa punct si dupa virgula.
Imi place cum ai inceput...
Voi muri...gravitatea gandului
Foarte frumos.

Eu sunt genul care critica dar acum chiar nu prea am chef... cand am vazut ca este de gen yaoi a trebuit mot sa intru si sa vad despre ce e vorba. As dori daca se poate sa anunti la capitolul unde scenele incep sa fie mai ' fierbinti ' .
Al doilea fic? Atunci o sa te iau ceva mai usor.
Vreau sa iti urez multe ideei si toate cele.
Greseli nu mai sunt sigura pe unde am vazut sau daca am vazut.
Iar la celalante lucruri o sa commentez mai tarziu daca nu cunva voi da vrun edit.

Ja ne ' la urmatorul capitol.

[NecroToXyK]

Sunt o maniacă a scrisului corect deci mi-e practic imposibil să nu-ţi spun greşelile de tastare:
in - îmi
ochi - ochii
sa simteam - se simtea
erau - era, vice - voce
zapusala?(da' ci, eşti di la moldova? :]] ) - zapuşeala, birouril(ţi-era foame când ai scris capitolul? că ai mâncat multe litere) - birourile, batele(exact ce spuneam) - bratele
Şi mai sunt vreo câteva dar a dat lenea în mine şi sunt sigură că nu sunt aşa importante.
E abia primul capitol deci nu prea am ce să spun acum. Poate abia după vreo 3-4 capitole când actiunea devine mai interesantă.
- am vazut că n-ai pus la titlu niciun 16+ sau 18+, ne laşi în suspans
- încearcă să laşi spatiu după semnele de punctuatie, arată mai bine
- nu te grabii când scrii sau dacă te grabeşti, după ce termini de scris reciteşte capitolul şi vezi ce greşeli ai
- ideea de început pe care ai pornit mi-a placut, descriere ai şi îmi place că nu sari de la o actiune la altă după două propozitii, dar puteai să-l descrii un pic pe Jesse ca să aibă cititorul o idee despre cum ar arata personajul principal
Cam atât deocamdată, aştept urmatorul ^^
*hugs*

[MiraA]

***

Jaluzelele geamurilor erau trase, lumina soarelui nereusind sa patrunda in uriasa incapere. Aerul inchis era imbacsit cu mirosul fin al trabucurilor cubaneze si al izului de vanilie. Combinatia inecacioasa il facu pe tanar sa strambe din nas. Nu era mare fan nici al tutunului , nici al vaniliei.Isi aduse aminte ca in liceu incercase sa se apuce de fumat, dar esuase lamentabil, lucru de care acum era mandru. Totusi si in zi de azi pastra in apropiere un pachet de tigari si o bricheta. Asa pentru orice eventualitate. Zambi in sinea lui cand isi dadu seama ca prezentul pachet de Mallboro il cumparase in urma cu un an si jumatate de la o mic magazin din Sydnei si inca mai avea 18 tigari in el.
Seful sau era un om masiv, dar fara a lasa impresia de corpolent. In varsta de 50 de ani, Ian Roberts era unul dintre cei mai buni jurnalisti pe care SUA putea sa-i ofere si printre putinii pentru care etica si profesionalismul erau pe primul loc. Majoritatea jurnalistilor mergeau pe deviza scopul scuza mijloacele, facand orice pentru a prinde un subiect bun. Si cand zic orice, ma refer chiar la orice:mita, santaj, poate chiar si crima daca situatia ar cere-o. Roberts era diferit. Facea parte din acei jurnalisti vechi, monument al vremurilor trecute cand subiectele serioase aveau o mai mare insemnatate decat barfele in care era scaldata lumea acum. Ca un capitan falnic statea de straja si isi manuia cu dibacie corabia printre valurile involburate pana la destinatie. Niciodata mai inainte de punctul final al calatoriei sale.Ian Roberts era un om mare, integru si era deasemenea barbatul pe care Jesse il admira cel mai mult. Il privea cum statea in spatele biroului masiv de mahon, cu capul plecat in niste foi si cu manecile camasii suflecate pana la coate. Camasa alba, imaculata era strabatuta de cateva cute in jurul pieptului, semn ca seful sau nu prea avusese stare la acele ore matinale ale diminetii. Ridica ochii si il masura pe tanar din cap pana-n picioare, cu o privire plina de usurare dar in acelasi timp si frustrare.
-A dat Domnul sa apari!zise in maniera sa obisnuit de directa, ridicandu-se in picioare si apropindu-se de baiat. N-ai idee cate griji mi-am facut pentru tine, tinere!
Jesse isi pleca privirea in pamant pentru un moment, chinuindu-se sa-si alcatuiasca o expresie cat mai fireasca. Totusi grija care i-o purta mentorul sau reusi sa-i atinga o coarda sensibila.
-Ei bine, acum am ajuns. Tonul ii era marcat de emotia pe care o simtea. Facu o pauza dupa care adauga cu un mic suras:cu articol cu tot.
-Articolul este important, dar nu la el am refeream acum. Ma bucur ca ai ajuns tu aici si ca esti intreg.
Jesse ofta. Trebuia sa-si fi dat seama ca mica aventura prin care trecuse va ajunge si la urechile lui Ian.
-Deci ai aflat?zise intr-un final. Nu-ti face probleme, sunt cat se poate de bine.
Barbatul mai in varsta incepu sa se plimbe prin camera cu mainile la spate. Tot timpul facea asta cand era preocupat. Baiatul se intreba ce ar putea sa-i treaca prin cap.
-Ce-ti face umarul?te doare?
-E bine. Glontele a intrat si a iesit .M-am ales cu o gaura si ceva sange pierdut...si un articol complet as putea spune.Cat desprea durere...ma face sa ma simt viu, deci nu ma plang.
-Nu te-ai schimbat deloc. Ai fost impuscat acum trei zile si tu te gandesti la nenorocitul ala de articol.
-Credeam ca asta te preocupa acum. M-am intalnit cu Nick si mi-a zis ca te plimbi ca leul in cusca. Era normal sa ma duca gandul la articol.
-Defapt eram ingrijorat din cauza ta. Am trimis pe cineva la tine acasa ca sa vada cum te simti. Dupa cum poti sa-ti dai seama nu prea am cum sa plec de aici momentan. Cu ocazia asta puteai sa-mi trimiti si articolul. Stiu ca nu prea ai incredere in internet ca sa mi-l trimiti prin e-mail. Dar cand a ajuns acolo tu plecasesi deja.
Ian se opri din mers si se reintoarse in spatele biroului unde lua loc, indemnandu-l pe Jesse sa faca acelasi lucru. Nu esti tocmai in starea necesara de a face plimbari. Apoi ridicand un pic tonul:pentru numele lui Dumnezeu ar trebui sa fii la spital sau in cel mai rau caz in pat sa te odihnesti!
-Faci din tantar armasar,sefu', zise Jesse surazand strengareste. Sunt bine. Apoi scoase din mapa pe care o avea sub brat niste foi albe scrise la calculator. Roberts le lua si citi continutul lor in cateva clipe fluierand apreciativ.
-Ai prins lozul cel mare, pustiule!
-Probabil. Jesse deveni serios cand se gandi la toata incurcatura aia nenorocita. Cine s-ar fi ganditi ca mai marii industriei rusesti fusesera santajati si cu banii care urmau a fi luati de la ei se pregatea un adevarat atac terorist. Era o idee buna, daca ar fi gandit obiectiv.O lovitura de asemenea anvergura sigur trebuia sa coste bani grei, dar in acelasi timp riscul asumat era de doua ori mai mare. Teroristii puteau fi prinsi oricand, daca nu erau atenti.I se facea rau numai cand se gandea prin ce trecusera bietii oameni. Desigur, nu erau nici ei fara pata, dar lovitura data fusese una sub centura. Sa ti se rapeasca proprii copii, care sa fie amenintati cu moartea din cauza unor greseli pe care tu le-ai facut in trecut, era cosmarul oricarui parinte. Politia facuse, desigur, unele investigatii discrete, dar nu reusisera sa afle nimic pana in seara schimbului. Rapitorii erau profesionisti, niste umbre care reuseau sa se piarda fara urma in noapte. Toata lumea hotarase:banii trebuiau platiti!
Jesse rememora ce se intamplase in urma cu trei zile. Avea indicii ca ceva nu era tocmai in regula cu acel bal de caritate. Instinctul ii spune ca era mult mai mult decat un eveniment monden la care participa toata elita ruseasca. Se folosise de numele sau(nume pe care foarte rar il folosea dealtfel) pentru a fi inclus pe lista invitatiilor. Si astfel aflase:balul nu era decat o acoperire pentru schimbul care urma sa aiba loc.Toti banii "donati" urmau a fi trecuti in contul rapitorilor. Din pacate insa lucrurile luasera o intorsatura proasta. Politia primise un pont anonim si intrase in forta in cladire. Rapitorii crezand ca au fost tradati au dat drumul la focul de arme. Iadul s-a dezlantuit. Cativa civili erau la pamant inconjurati de balti de sange. Printre ei si o fetita care plangea langa tatal ei ce fusese doborat. Daca ar fi ramas un simplu observator probabil ar fi avut cosmaruri pana in ultima zi a vietii sale. Jesse alerga si lua fetita in brate in incercarea de a o proteja de gloantele care zburau din toate partile. Ghinionul facuse ca unul sa-l nimereasca drept in umarul stang. Reusi sa duca totusi copilul intr-un loc sigur dupa care se facu nevazut printre marea de oameni panicati. Ajunsese pana la urma in camera sa de hotel.
-Foarte reusit. Imi place, zise Ian reusind sa-l smulga pe Jesse din visare. Va fi publicat in editia din seara asta. Buna treaba.
-Merci!Jesse incepu sa zambeasca. Nu ai alta treaba pentru mine?
-Ma gandeam ca o sa intrebi. Ian deschise sertarul de la birou si scoase un dosar pe care i-l inmana baiatului. Acesta il lua curios si-l deschise pentru a vedea ce contine. La o prima vedere dadu de o poza ce parea destul de noua. Din ea chipul unui barbat il privea lenes.Parea a avea in jur de 30-33 de ani. Chipul lunguiet, cu trasaturi fine, dar in acelasi timp accentuate era alb ca spuma laptelui, ochii mari, verzi se intrezareau dintre firele bretonului care ii cadea neglijent pe frunte, restul parului scurt si de culoarea caramelului asemanandu-se cu o coama de leu infoiata. Zambea. Avea un zambet placut, care te invaluia, un zambet care te atragea ca un magnet. Jesse se trezi uitandu-se la perfectiunea si albeata dintilor, la buzele rozalii usor curbate si la gropitele ce ii aparusera in obraji. Era cel mai frumos barbat pe care il vazuse vreodata si nu ii era rusine sa recunoasca.
-Cine este tipul?intreba din ce in ce mai curios.
-Numele lui e Blake Thorton si e chirurg sef la Spitalul Central.
-Asa de tanar?Jesse fluiera apreciativ. Frumos si destept. Buna combinatie. Si ce treaba am eu cu domnul Thorton?Ian incepu sa se fastaceasca un pic. Nu prea stia cum o sa primeasca Jesse vestea.
-Pai...vreau sa scrii o carte despre doctorul Blake.
Jesse isi privi seful ca un tampit nestiind ce sa faca:sa rada sau sa planga.Desigur, nu facuse nici una, nici alta.
-Tu chiar vorbesti serios?intreba dupa un moment de tacere. Eu nu scriu articole mondene, cu atat mai putin carti. De ce nu ii oferi slujba lui Katy. Ea ii experta in domeniu.
-Tu ai vazut cum arata tipul asta?chiar si Katy i-ar pica in plasa.
Jesse nu si-o imagina pe Katy picad oricui in plasa. Femeia aia era un monstru cand era vorba de munca ei, dar din respect nu zise nimic, multumindu-se cu o aprobare din cap. Ian continua:esti un observator bun. Ochii tai pot vedea ce altora le scapa. In plus, din cate am auzit, Blake e un tip dificil si nu e de acord cu acest proiect.
Jesse se incrunta.
-Daca el nu vrea acesta carte scrisa, atunci cine?
-Consiliul spitalului, zise Roberts oftand. Blake e unul dintre cei mai talentati chirurgi si cel mai tanar sef de sectie de la noi din tara. Chiar daca provine dintr-o familie bogata se stie ca a reusit bizuindu-se doar pe propriile puteri. In urma cu 5 ani s-a casatorit cu Issbela Anderson. Ceva alianta intre familii...sti si tu...
-Da...banii se casatoresc cu bani.
-Dar nu a fost sa fie, continua Ian. Au divortat acum doi ani si el s-a mutat din D.C. aici. Cam asta e tot ce stiu.
Jesse privi ganditor poza.
-De ce au divortat?
-Ei au spus ca era nepotrivire de caracter.
-Ceea ce se traduce in lumea buna prin adulter, completa Jesse.
-Probabil asa este, dar nu se stie nimic concret.
-Si totusi ce legatura are cartea asta cu consiliul spitalului?
-E o miscare strategica. Restructurarile masive din ultima vreme i-a cam speriat.Spera ca aceasta carte la va face publicitate, aducandu-le ceva fonduri suplimentare.
-Deci, concluziona Jesse, domnul Blake e un banner publicitar. Pufni. Nici nu-i de mirare ca nu-i place ideea.
-Ai dreptate. Tocmai de aceea te trimit pe tine acolo. Tu vei putea sa-i faci fata si vei scoate si nenorocita aia de carte in timp util. Si sunt sigur ca va fi ceva de calitate.Dupa o pauza adauga un pic rusinat:numai bine ti se va vindeaca si umarul pana una alta.
"Deci asta era!", gandi Jesse. Roberts vroia ca el sa ia o pauza, sa stea pe curul lui acasa o vreme. Era magulit de grija pe care i-o purta.
-Am vreo alta optiune?intreba pe jumatate resemnat
-Ori asta, ori concediu medical. Tu alegi, adauga cu fermitate Roberts.
Jesse nu se putu abtine sa nu zambeasca.
-Deci, sefu', cand ziceai ca incep?

Merci mult de comm.O sa incerc de acum incolo sa las spatiu dupa virgule si puncte.Si in ceea ce il priveste pe Jesse,nu am uitat sa-l descriu.Va veti putea face o imagine mai clara a lui in capitolul urmator...Pupici si merci inca o data.

[NecroToXyK]

Well....
Totusi si in zi de azi -> huh? ziua de azi
la o mic magazin -> la un mic...
ganditi -> gândit
picad -> picând
i-a -> i-au
Şi...atât.
- îmi place că ai început să laşi spatiu după semnele de punctuatie, arată mult mai bine
- ai un stil de a descrie destul de interesant şi având în vedere că ăsta e al doilea fic al tau e chiar foarte bine. Se vede că ai ceva experienţă dinainte
- dialogul e bun. Nici prea mult, nici prea putin ca în multe fic-uri şi nu e plictisitor.
- actiunea e draguţă, ideea nu e rea şi ştii când să sari de la o actiune la alta(am mai spus asta)
Deobicei îmi place să critic mult dar la fic-ul tau nu prea am de ce să mă iau deci se subîntelege că îmi place, totuşi aştept şi nişte scene mai "intense, romantice".
Mă rog, per total ce să zic, mult succes la scris şi aştept urmatorul.

[MiraA]

Multumesc mult pentru comm.Ma bucur ca iti place si sper ca vei citi in continuare.Scz s-a mai strecurat cate o greseala printre cele ce vor urma.Pupici si next-ul.

Trecusera trei ore de la intrevederea cu redactorul. Jesse statea la cafenea si isi ineca amarul intr-un pahar de suc de portocale. Nick plecase in urma cu jumatate de ora in Honolulu pentru a scrie un articol despre cea mai recenta furtuna si toate pagubele pe care le produse. Dupa cate se parea facuse ravagii. Bausera impreuna o cafea, timp in care Jesse ii povestise in mare ce se intamplase in Rusia si deasemenea noua lui misiune: de a scrie o carte. Si acum, cand isi aducea aminte stramba din nas. Nick rase de mutra lui de copil indignat, dar ii urase bafta. Il avertiza si ca Blake e un lup cu blana de oaie si ca ar trebui sa aiba grija in preajma lui. Jesse ridica din umeri; trecuse prin altele mai rele la viata lui. Nu se lasa el speriat de un doctoras. Termina sucul, plati,apoi pleca pe strada aglomerata a orasului. Mai avea la dispozitie o jumatate de ora pana sa trebuiasca sa ajunga la spital. Prefera sa mearga, decat sa cheme un alt taxi, sa lase aerul fierbinte sa-i patrunda in pori. Se putea simti in aer mirosul primaverii, dar si mirosurile specifice orasului: asfalt incins,fast food si cafea proaspata. Toate acestea se imbinau, iesind o combinatie ciudata ce ii umplea inima de bucurie. Aici se simtea acasa. Toate sunetele ii erau familiare, oameni pe care nu ii vazuse niciodata pana atunci i se pareau cunoscuti, inghesuiala din cadrul orei de varf, toate ii erau dragi.
Hoinarii pe strazi, pierdut in lumea lui, pana ce se trezi in fata spitalului. Intra inauntru si pielea i se infiora din cauza aerului conditionat. Ajuns la receptie ii inmana unei asistente dolofane, dar dragute, carte de vizita si specifica ca doreste sa discute cu doctorul Thorton.
Asistenta ii zambi si ii explica cum sa ajunga la biroul lui Blake care se afla trei etaje mai sus.
Jesse lua liftul, chiar daca nu ii placea ideea de a sta inchis intr-o cutie suspendata de un nenorocit de cablu. Acum nu era un moment bun ca sa bage in seama claustrofobia de care suferea din copilarie. Spitalul era destul de intortocheat, dar in mai putin de 10 minute reusi sa gaseasca locul dorit. Inainte sa bata arunca o privire in jur. Nu-i placeau spitalele. Miroseau a suferinta, moarte si a dezinfectant. In toti anii lui facuse tot posibilul pentru a le ocoli. Cand se gandea cat timp va fi nevoit sa petreaca in acest loc il treceau fiori pe sina spinarii. Scutura capul pentru a reveni la realitate. Nu-i pasa daca facea o impresie buna sau nu ,vroia sa termine cu chestia asta cat mai repede.
Batu la usa. Timp de cateva momente nu auzi nimic. Mai batu o data, un pic mai tare, apoi auzi un intra raspicat. Se conforma.
Biroul era mic, daca il comparai cu cel a lui Roberts. Totul era vopsit in alb. Langa fereastra trona un birou inchis la culoare, si un fel de dulapior cam de statura unei persoane. In partea opusa se afla o masuta si doua fotolii ce pareau destul de confortabile, iar jos langa usa se afla doua ghivece, pe care, daca nu erai atent, puteai oricand sa le rastorni cu piciorul.
Jaluzelele erau trase pe jumatate, lasand un pic din lumina orbitoare a soarelui sa patrunda in incapere. Iar la birou era el. Avea parul ciufulit si ochii rosii, semn ca atipise timp de cateva momente. Il privi pe Jesse confuz, dar in acelasi timp curios. Se ridica de pe scaun si se apropie de baiat. Avea in jur de un metru optzeci, iar corpul ce i se intrezarea printre hainele sifonate era lipsit de moliciunea unui om sedentar. Parea tare ca o stanca.
-Luati loc, va rog, zise cu o voce placuta, melodioasa, ce-i gadila la Jesse auzul. Cu ce va pot ajuta?
-Buna ziua, zise baiatul politicos. Sunt Jesse Rosson...astepta sa vada daca numele ii zicea ceva. Cunoscandu-l pe Roberts, stia ca deja il anuntase pe Blake cine ii va scrie cartea. Dar cand vazu ca numele sau nu starni niciun fel de reactie din parte interlocutorului sau, continua...eu sunt insarcinat cu scrierea cartii.
Jesee observa imediat cum ochii i s-au inasprit, cum acel licar de curiozitate si bunavointa disparu din ei. Zambetul se evapora de pe fata, in locul lui aparand a incruntatura care l-ar trimite si pe dracu la plimbare.
-Ah...era singurul cuvant pe care doctorul fusese in stare sa-l zica timp de cateva minute. Il privi pe tanarul din fata lui cu ochi critic. Era destul de inalt, dar mai scund decat el, corpul ii era bine facut, atletic, prin manecile suflecate putand observa muschii lunguieti ca de felina. Fata micuta si bronzata ii era incadrata de parul brunet si dezordonat ce ii ajunge pana aproape de umeri, iar ochii albastrii enormi il priveau curiosi. La o prima vedere Blake concluziona ca tanarul din fata sa avea in jur de 20 de ani si era pus pe fapte mari. Probabil se angajase de curand la vreo editura si vroia un renume in domeniu. La naiba, numai asa ceva mai avea nevoie.Un tanar cu vise mari care sa-l foloseasca pe post de cobai. Era enervat de propria neputinta si de faptul ca fusese nevoit sa se lase controlat de nenorocitul ala de consiliu. Se intreba cum naiba va reusi sa-l suporte pe copilul asta timp de cateva saptamani. Ii va face viata un calvar. Aruncand inca o privire tanarului isi dadu seama ca rezidentele sale si asistentele vor avea dupa ce ofta. Baiatul era o frumusete. Probabil isi gresise chemarea, la o fata ca aia ar fi trebuit sa se faca fotomodel, nu scriitor.
Jesse astepta rabdator ca Blake sa-si termine inspectia. Isi dadea seama ca era nemultumit de ceea de vedea si zambi in sinea lui. "Pana la urma va fi amuzant!"
-Deci, incepu Blake cu un ton cat se poate de enervat, pe tine te-au trimis.
-Da, pe mine.
-Au facut atata caz cu carte asta si au trimis un incepator ca sa o scrie, zise cu ironie. Nu-mi vine sa cred! Defapt nici nu stiu de ce ma mai mir. Nici nu ma asteptam sa iasa ceva de calitate.
Jesee se chinui sa-si pastreze calmul, chiar daca munca sa i-a fost insultata pe fata de un barbat inchis la minte. Nici macar nu il cunostea si incepuse sa-l judece. Trebuia sa se abtina. Nu va optine nimic din intrevederea asta daca isi va pierde calmul.
-Cu tot respectul, domnule doctor, dar ati citit ceva scris de mine?
-Nu, nu cred, cel putin...
-Atunci de unde stiti ca munca mea e lipsita de calitate?
-Nu te enerva pustiule pe mine. Nu e nimic personal, pur si simplu...
-Nu vreti sa scriu aceasta carte, termina Jesse propozitia in locul lui.
-Ai dreptate, nu vreau.
-Atunci suntem chit, pentru ca nici eu nu vreau s-o scriu.
Blake se incrunta.
-Si atunci ce mama naibii mai cauti aici?
-Am avut de ales intre dumneavoastra si un concediu fortat. M-am gandit ca dintre doua rele sunteti cea mai suportabila, dar incep sa ma indoiesc de intelepciunea deciziei mele. Mi s-a spus ca voi intalni un doctor ilustru, cu o inteligenta peste medie. Vad ca s-au cam inselat.
Intepatura duru. A fost insultat de un pusti razgaiat.
-Auzi aici, pustiule...
-Ma cheama Jesse, nu pustiule.
-Nu-ti permit sa vi la mine in birou si sa ma insulti!
-Dar nu v-am insultat, era doar o observatie nevinovata.
-Nici macar nu ma cunosti si...
-Nici dumneata nu ma cunosti, dar pentru asta mi-ai catalogat muca precum lipsita de calitate.
Liniste. Blake se mai desumfla un pic. Pustiul nu era tocmai prost. Avea o sclipire de inteligenta pe acolo pe undeva.
-Ok, zise un pic mai potolit, imi cer scuze pentru presupunerile mele.
-Atunci si eu imi cer scuze. Jesse zambi si ochii i se luminara.
Pentru un moment Blake uita sa mai respire. Imaginea celui din fata lui i se intipari in memorie. Arata atat de inocent si de adorabil cu zambetul acela pe fata. Ca un copil micut ce trebuia protejat. Se trezi cuprins de o dorinta de a-l lua in brate si de a-i aranja bretonul care ii cazuse pe frunte. "Ce naiba ai omul? gata !! Revin-o-ti! Iar ai luat-o pe aratura.
-Vroiai sa discutam ceva specific acum?zise dupa un moment de tacere destul de jenant.
-Nu neaparat. Vroiam doar sa va cunosc, sa-mi fac o imagine proprie a persoanei dumneavoastra. De maine vom incepe adevarata munca.
-Sti ce se spune: nu te lasa pacalit de prima impresie.
-Parca zicala era :"Prima impresie conteaza!"
Blake zambi un pic stramb.
-Da si aia ,dar nu vad cum ma va ajuta pe mine acum. Deja am stricat prima impresie.
-Poate da, poate nu. Inca nu m-am hotarat.
Blake mai dori sa spuna ceva,dar fix in momentul acela intra ca un val vartej in incapere prietenul sau cel mai bun, Daniel,care era doctor de ginecologie la acelasi spital.
-Blake trebuie sa vorbesc urgent cu tine. Am o intalnire in seara asta si habar n-am cu ce sa ma imbrac.
Se opri cand il vazu pe Jesse stand pe scaun si ii privi pe cei doi cu o curiozitate vadita.
-Imi cer scuze ca deranjez. Nu stiam ca esti cu un pacient.
-Inca nu ai invatat sa bati la usa? zise Blake cu un ton cat se poate de iritat.
-Dupa cum vezi, nu prea.Daniel era bine dispus, ii venea sa rada cand intalni privirea celuilalt doctor care parea sa zica: te voi strange de gat.
-Stati linistit eu tocmai plecam, zise Jesse.
Daniel se apropie de baiat.
-Daniel O'Neil, doctor de ginecologie primara.
-Jesse Rosson, incantat.
-Acel Jesse Rosson? intreba Daniel cu uimire.
-Depinde ce intelegeti prin acel, domnule doctor. Jesse zambi.
Blake privea cand la unul cand la altul neintelegand ce vroia sa zica prietenul sau.
-Citesc articolele tale de cand ai inceput sa scri pentru L.A.Times. Sunt formidabile. Cel putin ultimul a fost o lovitura de maestru.
-Merci.Nu chiar o lovitura de maestru. Am avut un pic de noroc.
-La fiecare articol?
-Ei ce pot sa spun? sunt un tip norocos. Se indeparta un pic de Daniel si isi intoarse privirea spre Blake care parea confuz. Mi-a parut bine de cunostiinta domule Thorton. Ne vedem maine ca sa punem la punct detaliile. Va doresc o zi buna la amandoi.
Iesi repede din incapere, nedandu-le celor doi doctori ocazia sa mai zica ceva.
-Ce vroiai sa zici prin articole? Ce naiba de articole? intreba Blake.
-Vrei sa zici ca nu stii? Daniel incepu sa se prapadeasca de ras. Mai sti articolul pe care ti l-am aratat luna trecuta despre lupta de putere intre cei doi yakuza?
-Da.Chiar mi-a placut.Ce-i cu el?
-Baiatul care tocmai a plecat de la tine din birou l-a scris.
-Poftim?! esti sigur?
-Da foarte sigur.De ce?
-Tipul care a plecat de la mine din birou va scrie cartea aia nenorocita. Blake se lasa obosit in scaunul de la birou. Nu-mi vine sa cred...
-Ce? ca-i asa de tanar?Sa sti ca si eu am ramas uimit.Nu stiu cine a scris un mic articol despre el odata in care zicea ca are numai 24 de ani. Dar nu arata de 24 de ani, nici nu-i dai mai mult de 20.
-Mie imi zici? Chiar m-am facut de ras, zise cu o voce amara Blake.
-Ce naiba ai mai facut de data asta?
-Pai pentru inceput i-am criticat munca si l-am facut incepator.
Doctorul ofta.Nu mi-a trecut prin cap ca el este acel Jesse.
-Si cum a reactionat?
-A zis ca se astepta sa am o inteligenta peste medie.
Daniel nu se mai putu abtine. Izbucni intr-un ras de sigur il puteau auzi pana si asistentele de la receptie.
-Nu e nimic amuzant, zise Blake bosumflat.
-Ba da. Nu-mi vine sa cred ca te-a luat peste picior. Dar o meritai prietene.Daca ai zis ca muncii lui ii lipseste calitatea o meritai din plin. Pustiul e practic un geniu.
-Uite ce e...poate se pricepe sa scrie articole, dar asta nu-l face un geniu.
Daniel se incrunta.
-Tu chiar nu sti nimic.A absolvit Oxfordul cand avea numai 17 ani, iar la 19 si-a luat masterul in stiinte politice la Harvard.Din cate am auzi isi pregateste acum si doctoratul la Yale,dar nu stiu daca in diplomatie sau negocieri in afaceri.
-Ma dau batut.Bine pustiul e un geniu.
-Dar totusi de ce scrie el cartea asta?
-Habar n-am. Mi-a zis ca nu a avut ce face. Trebuia sa aleaga intre asta sau un concediu fortat.
-Va fi foarte amuzant sa vad cum o sa va intelegeti voi doi. Nici unul nu prea doriti proiectul asta. Va fi amuzant, foarte amuzant.Si daca le mai punem la socoteala si pe domnisoarele care acum probabil susotesc despre micul tau vizitator, munca aici va deveni foarte interesanta.
-Deja au inceput sa susoteasca?
-Mda. Sincer, de ce crezi ca am dat buzna aici? chiar arat eu ca unul care nu stie cu ce sa se imbrace la o intalnire? Daniel ranji. Eram curios sa vad ce frumusete ai in birou.
-Domnul sa ne ajute pe toti in saptamanile ce vor urma. Spitalul asta se va transforma intr-un circ.
-Lasa dramatismele, Blake. Nu ti se potrivesc. Apropo, zise Daniel scotand ziarul de sub brat, hai sa-ti arat si ultimul articol a "baiatului", asa cum il numesti tu.
-Lovitura de maestru? Blake ridica dintr-o spranceana cu ironie.
-Chiar aia.
Doctorul lua ziarul si incepu sa citesca articolul, care spre mirarea lui, reusi sa-i capteze atentia. Ramasese uitmit de acuratetea cu care erau descrise scenele de groaza la care fusese martor Jesse. Privind fotografia simti cum stomacul i se intoarse pe dos. Barbati si femei in costume de gala erau cazuti pe jos in balti de sange, in timp ce undeva in indepartare, la balcon un barbat mascat ii ameninta pe cei ramasi in picioare cu o pusca. Articolul era destul de lung, de 4 pagini si explica pe larg ce se petrecuse defapt in Rusia in ultima saptamana.La sfarsitul articolului in colt vazu si numele lui:Jesse R.
-Nu am ce comenta. E un articol bun.
-Bun?! e fenomenal!
Si Blake era de aceeasi parere, dar prefera sa taca.
-Frumos, talentat si destept.Numai asta imi mai lipsea.
-Blake, nu-mi place cand faci mutra asta. Imi dai fiori.Daniel il privi ingrijorat. Ai zis ca e frumos...Blake sper ca nu ai de gand sa joci unul dintre jocurile tale nenorocite cu pustiul asta.
-Ce te face sa crezi ca as face asa ceva?
-Te cunosc de multi ani. In plus ai zis ca e frumos. Tu nu zici niciodata despre un barbat ca e frumos, decat daca...
-Decat daca ce? intreba Blake cu un ton mieros aducator de necazuri.
-Mai bine il lasi in pace sa-si faca treaba, zise Daniel devenind serios. Pustiul nu e unul dintre experimentele tale, Blake. Promite-mi ca nu vei juca unul dintre jocurile tale cu el.
-Nu-ti promit nimic. Daca tot trebuie sa suport acest calvar macar sa ma si distrez un pic.
Un zambet sinistru ii aparu pe fata. De ce nu, pana la urma Jesse era un baiat frumos. Putea sa se distreze un pic. Trecuse destul de multa vreme de ultima oara cand facuse asa ceva. De obicei prefera femeile, dar, de cand se despartise de Issabela avusese si doua aventuri cu barbati. Nu era cine stie ce. Sex si atat. Da, gandi satisfacut, se va distra un pic pe seama pustiului.

[Little M]

Imi pare rau ca am venit atat de tarziu la ficul tau. Ma primesti? Pai ce pot sa zic, ficul e foarte bun greseli de tastare nu prea am vazut, descriere ai si e destul de buna, iar actiunea nu e fugarita de pisici. Ideea e foarte buna, n'am ce spune, e originala. Nu am mai vazut un fic cu o asemenea idee. Din cate se pare Jesse este un mic geniu. Si frumos pe deasupra. Deja imi place. La ce se refera prin jocurile nenorocite? In fine. Astept continuarea si sper sa o pui cat mai repede.

[MiraA]

Ms ca ai trecut pe aici cum sa nu te primesc sper sa-ti placa povestea in continuare.Poop

Credea ca numai ajunge acasa. Cu toate ca se batu cu pumnul in piept de fata cu Ian si reusi sa-si pastreze calmul in prezenta lui Blake, Jesse crezu ca se va prabusi pana la el in apartament. Durerea din umar deveni mai deranjanta. Nu...de data asta depasi deja granitele unei dureri deranjante. Era insuportabila. Toata mana ii ardea. Mai rau, incepuse sa-l doare si capul. Probabil de la lipsa de somn. Se duse in baie, unde se dezbraca si-si schimba bandajele. Se spala cu un pic de apa rece pe fata si se intoarse in dormitor. Trebuia sa doarma un pic. Privind ceasul isi dadu sema ca era doar 4 dupamiaza. Va dormi vreo 4 ore, apoi se va pregati pentru ziua de maine. In momentul in care atinse cu capul perna adormi.

Ceva suna...ciudat nu isi amintise sa-si fi pus ceasul sa sune cand se culcase. Deschise ochii buimac de somn si privi in jur. Era intuneric. Probabil se facuse seara. Cauta cu mana pe noptiera pana ce dadu de telefonul care suna.
-Da? zise cu o voce somnoroasa.
-Jesse? era Ian. Scuze ca te-am deranjat, dar trebuia sa-ti zic ceva.
-Nu m-ai deranjat, stai linistit. Ce s-a intamplat? Era ciudat,Roberts nu prea il suna acasa, decat daca era ceva important.
-Doctorul tau va merge in seara asta la un bal de binefacere. Ma gandeam ca ai vrea sa participi. Se lasa linistea pentru un moment, pana ce Jesse procesa ceea ce-i zisese seful sau.
-Unde?
-Hotel Plaza.
-Alt bal de binefacere. Jesee pufni. Se cam saturase de ele in ultima vreme, dar cea mai buna modalitate de a cunoaste pe cineva e sa-l privesti fara a sti ca este privit. Ma duc.
Ian dadu sa inchida, dar Jesse il opri.
-Ian...merci mult. Raman dator.
-Macar atat sa fac si eu dupa ce ti-am pus in carca proiectul asta. Distracie placuta.
-Mda...multumesc.
Inchise telefonul si se ridica din pat. Umarul inca il durea si incepuse din nou sa sangereze. Poate ar fi trebuit sa mearga la spital. Mai bine nu.
Facu repede un dus, incercand sa nu bage in seama durerea care il sageta. Isi alese unul dintre costumele de gala pe care le folosea cand participa la un astfel de eveniment. Cat de mult detesta sa poarte ceva atat de teapan, dar nu avea incotro. La astfel de evenimente participa doar lumea buna. Trebuia sa fie in ton cu ei pentru a intra. Se privi in oglinda cu ochi critic. Era cam palid si incepuse sa transpire. Probabil avea febra.
Inainte sa plece lua o aspirina pentru durere si un antibiotic puternic ca sa previna o eventuala infectie a ranii. Deasemenea lua si cheile masii de pe noptiera. Nu era de bun gust sa mearga cu un taxi.
Ajunse la hotelul Plaza in mai putin de jumatate de ora. In timpul drumuli daduse cateva telefoane unor cunostiinte pentru a se asigura ca va putea intra. Era un eveniment foarte exclusivist, asa ca apelase la cateva favoruri.
Intarziase un pic, asa ca nu mai era agitatie atat de mare la intrarea in hotel. Fotografii se pare ca plecasera deja. Numai bine. Nu prea isi dorea publicitate.
Inmana cheia masinii unui valet si intra repede in incinta cladirii. Panorama era splendida. Totul era luxos: pe jos erau intinse persane groase de cea mai buna calitate, viu colorate, candelabrele de cristal straluceau deasupra capetelor invitatiilor. De undeva dintr-un colt puteai auzi acordurile unei orchestre atent alese, iar in mijlocul salii tronau doua lebede uriase de gheata, care incadrau o cascada de sampanie. Totul era luxos si extravagant. Prea extravagant pentru gusturile sale. Iar participantii erau si ei adevarate opere de arta miscatoare. Pana la urma de aceea mergeau oamenii astia la astfel de ocazii, ca sa vada si sa fie vazuti, ca sa-si etaleze bogatia si sa-si puna in evidenta aroganta. Caritatea era pe locul doi.
Se pierdu printre multimea de invitati fara prea mare greutate. Stia cum sa se miste fara a fi obseravat. Pentru ei era doar inca un tip tanar, bogat, care nu avea ce face in acea seara. Lua un pahar de sampanie de pe tava unui chelner si se retrase intr-un colt de unde putea cuprinde cu privirea intreaga incapere. Il zari aproape imediat. Statea in parte opusa a salii inconjurat de 4 persoane, 3 barbati si o femeie. Se vedea ca incerca sa le explice ceva, dar interlocutorii sai nu prea pricepeau. Femeia, la un moment dat se agata de mana lui si il privi printre gene cu subinteles, dar Blake nu paru sa bage de seama sau daca baga de seama nu prea ii pasa. Ciudat, dar acesta realizare ii fu pe plac lui Jesse. Deci nu era genul de barbat care sa pice in mrejele unei femei. Incepu sa-si faca notite mintale. Niciodata nu-si lua cu el un carnetel pentru astfel de evenimete caci l-ar fi dat de gol.
Blake parea la locul lui printre marea de oameni. Se vedea ca este un tip sociabil, dar cumva se deosebea de ei. Linia imbracamintei sale era sobra, clasica. Purta un costum negru, care ii scotea in evidenta umerii lati si soldurile inguste. Singura pata de lumina era camasa alba, imaculata ce se observa in zona gatului. Imbracamintii sale ii lipsea extravaganta pe care Jesse o intalnise la ceilalti participanti, nu sarea in ochi, dar prin simplitatea sa si prin bunul gust reusea sa atraga cumva atentia. In jumatate de ora de cand il privea foarte multa lume venise sa stea de vorba cu el. Si Blake ii asculta cu atentie, dar pentru un moment Jesse reusi sa vada ceva ciudat in ochii lui. Plictiseala si frustrare. Probabil nici lui nu prea ii placeu astfel de evenimente. Era deja la al treilea pahar de sampanie in numai o ora, dar se simtea un pic mai bine. Nu era un mare bautor, dar in seara asta simtise nevoia sa guste geva un pic mai tare decat sucul de portocale. Acest lucru se datora in primul rand durerii, care acum se mai atenuase. Si sampania aia scumpa era buna la ceva, gandi Jesse, cand simti o mana pe umar.
-Buna Jesse! ce faci aici?
Se intoarse surprins. Nu se astepta sa se intalneasca aici cu vreun cunoscut. Era Daniel, prietenul lui Blake.
-Buna Daniel. M-ai speriat. Facu o pauza. Ce putea sa-i spuna?
-Scuze nu am vrut. Dar nu stiam daca esti tu sau daca te-am confundat. Ranji. Nu stiam ca iti plac astfel de evenimente.
-Nu prea imi plac, dar dupa o vreme te obisnuiesti. Zambi si mai lua o gura de sampanie din paharul de cristal. Vad ca pana la urma ai gasit cu ce sa te imbraci, zise un pic ironic si amuzat.
Daniel se inrosi un pic,nestiind daca Jesse s-a prins ca folosise acest pretext pentru a-l vedea in dupamiaza respectiva sau il intreba doar prieteneste.
-Cum sa nu gasesc? Sunt baiat mare, ma descurc. Schimba subiectul. Cu Blake ai vorbit?
Intebarea pe care incerca sa o ocoleasca.
-Inca nu.
-Hai atunci sa mergem la el. Sunt sigur ca se va bucura sa te vada aici.
"Da,cum sa nu!"gandi baiatul, dar se abtinu de la alte comentarii si il urma pe doctor pana la locul unde se afla Blake.
-Blake, zise acesta fara alte introduceri, uite pe cine am gasit eu aici. Il arata pe Jesse care zambea linistit din spatele lui.
-Buna, domnule Thorton.
Blake tacu pret de cateva momente, masurandu-l pe Jesse cu privirea. Era imbracat intr-un cstum de seara negru ca si al sau si destul de scump dupa cum observa. Probabil de firma..daca nu se insela Armani. Dar nu asta conta. Chiar daca ar fi purtat ceva de la reduceri mai mult ca sigur ar fi arata la fel de bine.Zici ca acel costum fusese croit special pentru el. Negrul ii scotea in evidenta ochii albastrii care erau mai mari ca in dupamasa aceea si care straluceau ca doua vapai. De indata ce se apropie de el ii putu simti parfumul discret cu o tenta marina. Era frumos in seara aceea. Nu era singurul care observase. In grupul sau erau si doua femei, care il masurau deasemenea din priviri pe tanarul care le zambea. Nu ii placea deloc privirea celor doua. Parca il indemnau sa le guste.
-Buna seara, zise Blake pe un ton melodios incercand sa mascheze iritarea pe care o simtea in acel moment. Ce te aduce aici?
-Munca, zise scurt Jesse. Ce va intelege,va intelege. Nu avea chef in seara asta de explicatii. Il supara prea tare umarul si privirile femeilor reusisera sa-l agaseze.Mai bine isi puneau o pancarda: Vreau sa ma F**.
-Inteleg. Si ai reusit sa aduni ceva informatii utile?
-Destule pentru o singura seara. Momentan iau o pauza si ma bucur de seara asta splendida in compania unor oameni culti. Era sigur ca doar Blake reusise sa observe sarcasmul din afirmatia sa. Restul era prea maguliti de faptul ca tanarul ii considera culti.
Va rog frumos sa ma scuzati un pic, zise Jesse dupa inca cateva momente. Cred ca voi iesi sa iau o gura de aer. Va doresc o seara placuta in continuare.
Pleca spre cea mai apropiata terasa. Simtea ca se sufoca acolo. Oamenii aia erau batuti in cap. La propriu. Suportase destul conversatie de salon pentru saptamana aia. Nu stia cum se puteau descurca Blake si Daniel cu gloata aia de tampiti, dar el nu mai avea rabdare in seara aia.Se saturase.
Simtea cum aerul rece il invaluie. Se simtea un pic mai bine. Se mai linisti, dar, din pacate durerea inca il supara. Mai bine ar fi ramas acasa in seara aia. Nu prea era in apele sale si sampania pe care o bause il ametise un pic. Simti dintr-o data miscare in spatele sau si se incorda.
-Ai fugit ca ars de acolo. Esti bine, pustiule?
Era Blake. Venise dupa el. Perfect! asta ii mai lipsea si seara lui era completa.
-Da sunt bine. Poate doar un pic obosit. Zambi ca sa-si intareasca spusele.
-Nu pari a fi bine. Esti palid.
-Oboselala e de vina. "La naiba,sper sa nu-si dea seama!"
Pentru un moment nu mai zisera nici unul nimic. Fiecare erau cufundati in propriile ganduri in acelasi timp masurandu-se cu coada ochiului.
-De ce nu m-ai zis cine esti? intreba Blake intr-un final.
-Avea vreun rost? sunt doar un biet reporter de exterior. Si momentan imi voi incerca norocul ca scriitor. Nimic mai mult
-Ti-am citit articolele. Sunt bune. Sunt foarte bune, as putea spune.
-Merci. Venind de la tine e un compliment valoros.
Blake ranji. Nu avea sa fie usor. Pustiul se tinea tare.
-Fi un pic mai bland si lasa sarcasmul. Chiar incerc sa dreg ce am stricat azi. Probabil ti-ai facut o impresie proasta despre mine si vroiam sa-mi cer scuze.
-Stai linistit. In meseria mea am invatat sa nu judec oamenii atat de repede. Prima data trebuie sa-i observi pentru a-i intelege.
-Asta e motivul pentru care te afli aici? ca sa ma observi?
-Da.Cu cat terminam mai repede cu carte asta cu atat mai bine.
Nu se asteptase sa fie atat de sincer. Blake il privi pe tanarul din fata sa. Lumina din sala ii lumina jumatate din fata dandu-i un aspect angelic. Ochii erau pierduti in zare si scrutau intunericul. Oare la ce se gandea? Nu ii placea deloc, dar acest baiat il atragea. Inca din prima clipa cand il vazuse se simtise atras ca de un magnet. Nu era vorba doar de unul din jocurile lui. Ceva mult mai primar, mai animalic il facea sa-si doreasca sa fie in apropierea lui. Ceva ce nu putea descrie cu exctitate, ceva ce nu mai simtise pana atunci. Daca il saruta va reveni la normal? va mai simti ce simte acum? Trebuia sa stie.
Se apropie de el mai mult, dar nu zise nimic. Tacu si privi in zare la fel ca Jesse, pana ce simti ca baiatul isi intoarse privirea spre el. Atunci nu se mai putu abtine. Se apleca si ii cuprinse buzele intr-un sarut profund, dorind sa guste din placerile ce acea gura senzuala le promitea. Simtise cand tanarul deveni teapan langa el, simtise cand incerca sa-l impinga, dar nu reusi.Doctorul era mult mai puternic.Reusea sa-l domine.
Blake gusta si nu se mai satura. Buzele acelea erau mult mai dulci si mai primitoare decat se asteptase. Nu mai vroia, nu mai putea sa-i dea drumul. Jesse se mai zbatu cateva momente apoi se relaxa in bratele sale si intredeschise buzele ca sa-l primeasca. Ii placea. Dumnezeu sa-l ajute. Se saruta cu un barbat si ii placea. Cand limba doctorului patrunse in cavitatea sa bucala gemu de placere si isi foloseise propria limba ca sa-l intampine. Isi incolaci bratele in jurul gatului celuilalt si-l trase mai aproape in incercarea de a simti mai multe.Era atat de...atat de...nici macar nu gasea cuvintele potrivite ca sa exprime ce simtea in acel momet. O furtuna de senzatii se dezlantui inauntrul sau, iar el nu dorea nimic mai mult decat sa se lase in mainile ei. Apoi o mica voce suparatoarea il trezi la realitate:"Ce naiba faci?Vei lucra cu el!Nu amesteca afacerile cu placerea!!" Doar atat ii trebui ca sa se desmeticeasca din vraja sarutului. Isi aduna forta in maini si il impinse pe Blake la o parte.
-Ce naiba crezi ca faci? intreba spumegand.
-Te sarut, zise doctorul calm.Nu-ti place?
-La dracu! ce crezi ca-s eu o jucarie cu care experimentezi? Eu am plecat de aici. Trecu val-vartej pe langa Blake si intra in sala plina de oameni .Din cate isi dadea seama nimeni nu observase scena ce se petrecuse pe terasa. Macar atat. Iesi rapid si din sala indraptandu-se spre parcarea unde valetul ii dusese masina, cand auzi pasi in urma lui.
-Nu ma urmari. Nu am chef de discutii acum.
-Unde crezi ca pleci in halul asta? tuna Blake enervat
-Unde crezi? acasa.
-Ai baut. Doar nu ai degand sa conduci? dezaprobarea era evidenta, dar Jesse nu-l lua in seama.
-Sunt un baiat mare. Pot sa-mi port singur de grija.
Se urca in masina si tranati usa. Deschise geamul:
-O seara palcuta in continuare domnule Thorton., zise acesta dupa care demara in forta, lasandu-l pe Blake sa priveasca urmele de pe asfalt.
La naiba, la naiba, de trei ori la naiba! Picase in plasa. Roberts ii daduse lui acest job ca sa previna un lucru ca acesta si tocmai el picase in plasa. Se lasase sarutat de Blake. Nu era deranjat din cale afara pentru ca il sarutase un barbat, ci pentru ca il sarutase barbatul cu care va trebui sa lucreze in urmatoarele saptamani. Si cel mai rau era faptul ca ii placuse. Inca avea fluturi in stomac. Putea sa puna pariu ca se si inrosise un pic, pentru ca obrajii ii ardeau. Pana si durera din umar il lasase pentru cateva momente. Nu era a buna. Din experienta sa invatase sa nu amenstece niciodata afacerile cu placerea. Niciodata!
Ajunse mult mai repede acasa. Nici nu era de mirare. Condusese ca un nebun scapat de la balamuc. Intra in apartament si se arunca direct in pat. Nu il interesa nici faptul ca nu mancase nimc in ziua respectiva, nici hainele pe care inca nu le dezbracase. Vroia doar sa adoarma si sa uite de ziua de azi.

[Little M]

Hei...Scuze ca am ajuns asa de tarziu dar nu prea am putut sa stau la pc... Si nici nu am vazut ca ai pus continuarea .
Acum capitolul. Mi-a placut! Si trebuie sa iti mai spun inca o data ca ideea ta mi se pare foarte buna si originala. Greseli de tastare nu am observat dar nici nu m-am uitat dupa ele.
"Condusese ca un nebun scapat de la balamuc." - De unde mai poate scapa un nebun?
In fine.. Mi-a placut sarutul dintre Blake si Jesse. A fost bine descris. Daca eram in locul lui Jesse nu ma zbateam :]]
"ca sa ma observi?" - O propozitie incepe intotdeauna cu litera mare. Am mai observat inca una sau doua propozitii incepute cu litera mica. Incearca sa mai citesti odata capitolul inainte sa postezi. S-ar putea sa nu ai rabdare... Sincer, nici eu nu am sa le citesc pe ale mele...
Bye! Sper sa pui continuarea repede!

[MiraA]

***
A doua zi dimineata Blake statea tacut la biroul sau si isi sorbea cafeaua aburinda, dar gandul ii zbura la Jesse. Se intreba daca ajunsese bine acasa in seara precedenta. Bause un pic. Bine un pic mai mult. Poate asta era una din cauzele pentru care se lasase atat de usor. Inca nu reusise sa scape de senzatiile pe care le experimentase cu o seara inainte. Fusese mult mai bine decat se asteptase. Nu credea ca un simplu sarut ar avea puterea sa-l rascoleasca in asemenea hal. Inca ii simtea gustul pe buze si caldura corpului care il invaluise pentru cateva momente. Tanjea dupa inca un sarut, nu doar un sarut, chiar si mai mult. La naiba, il dorea! Nu-i venea sa creada, dar il dorea cum nu isi mai dorise ceva de multa vreme, dar era destul de inteligent ca sa-si dea seama ca aseara facuse un pas gresit. Nu stia cum va reactiona tanarul in dimineata asta cand se vor reintalni. Avea emotii. Se uita la ceas. Era opt. Probabil va veni in curand.
Nu apuca sa-si termine gandul ca se auzi o bataie usoara la usa.
-Intra, zise Blake nerabdator.
Jesse patrunse in incapere cu un pas usor, parca chinuit. Blake isi dadu seama de la prima vedere ca ceva nu era in regula. Arata cu adevarat rau. Sigur nu sarutul lui il facuse sa arate in halul asta si nici o presupusa mahmureala de la sampanie nu avea cum sa-i faca asa rau. Se uita ingrijorat la Jesse care se apropie de birou si lua loc pe scaun rapid, de parca ii era frica sa ne se prabuseasca.
-'Neata, zise acesta cu o voce stinsa. Doamne pana si vocea ii suna ciudat. Nu prea dormise cu o noapte inainte. Reusise sa atipeasca spre dimineata un pic, dar si atunci avusese un cosmar. Cand ii suna ceasul in dimineata aia mai ca nu sarise din pat. Se trezise transpirat, cu o migrena , rau la stomac si ca ziua sa-i fie si mai buna umarul il durea ingrozitor. Luase ceva pentru durere, dar degeaba.Pastilele nu-si facusera efectul. Abia resuise sa conduca pana aici. Dar trebuia sa rezolve problema asta. Nu putea lasa lucrurile asa. Trebuie sa discutam, adauga el.
-Te simti bine? arati ca dracu! Blake nu se putu abtine. Era o intrebare retorica. Sigur nu se simtea bine.
-Ma simt perfect, merci de intrebare. Si acum revenind...trase adanc aer in piept si continua: nu cred ca putem lucra impreuna, domnule Thorton.
-Poftim? la asta nu se astepta. Cum adica nu putem lucra impreuna?
-Eu nu amestec afacerile cu viata personala. Ce s-a intamplat aseara nu trebuia sa se intample.
-Vrei sa-mi spui ca nu ti-a placut? doctorul era enervat la culme. Se astepta sa faca scandal sau sa se prefaca ca nu s-a intamplat nimic, dar nu asta.Mi-ai raspus la sarut, pustiule.
-Stiu ca ti-am raspuns. Mi-a placut.
Din nou liniste. La asta chiar nu se astepta. A recunoscut ca i-a placut. Era uimit. Tocmai de aceea nu putem lucra impreuna. Daca mie mi-a placut si tie ti-a placut, probabil incidentul se va repeta si munca noastra va deveni mai complicata. Asa ca eu renunt. Voi ruga pe altcineva sa-mi ia locul. Stiu multi scriitori mai buni decat mine, domnule Thorton.
-Ma numesc Blake in primul rand si in al doilea rand nu imi vine sa cred ca renunti asa de usor.
Nu se intelegea. Ieri nu vroia acea carte scrisa si acum cand avea ocazia sa i se indeplineasca dorinta vroia sa-l opreasca pe pustiul asta. Nu il putea lasa sa plece. Lasand la o parte jocurile pe care dorea sa le joace...nu era vorba de un joc de aceasta data. Pur si simplu ceea ce simtise aseara cand il sarutase fusese atat de intens...nu vroia sa piarda ocazia de a mai simti inca o data sentimentul acela. Fara sa se gandeasca se apleca spre tanar si isi uni buzele cu ale sale si totul disparu in jurul sau. Uita unde se afla si faptul ca acum facea mai mult ca sigur inca o greseala. Nimic nu mai conta decat buzele celuilat si mirosul sau imbietor. Erau ca un drog. Il incercase o data si nu mai putea sa scape din capcana.
Jesse se smulse din imbratisare.
-La naiba! Vezi, urla el, la asta ma refeream. Se ridica si iesi din incapere.
Blake se ridica si el si il urma injurand incet. Proasta miscare.Deschise usa care fusese trantita de tanar cu cateva secunde in urma si il urmari cu privirea cum se indeparta pe colidorul aglomerat. Nu stia ce sa faca: sa mearga dupa el sau sa-l lase sa se calmeze. Observa cum tanarul incetineste, parca ezitand, apoi vazu cum se prabuseste la pamant, rasturand una dintre masutele pentru medicamente pe care asistentele le aveau pregatite in fata saloanelor.
-Jesse! urla doctorul in timp ce alerga spre tanarul intins pe podea. Se lasa in genunchi langa el si il intoarse cu fata spre el. Era mult mai palid decat fusese cu cateva momente inainte. Ii lua pulsul. Era neregulat, iar respiratia ii era superficiala. Ii atinse fruntea. Ardea.
-Aduceti o targa! acum! asistentele se miscara repede. Era pentru prima oara cand il vedeam pe Blake atat de nervos.
Incercand sa-l aseze intr-o pozitie cat mai dreapta, ii atinse umarul stang si simtise ceva umed. Uitandu-se la mana sa vazu sange. Ochii i se marira de surpriza si de de groaza.
-Ce naiba se intampla aici?
Trase geaca subtire de pe el si rupse camasa in zona umarului. Imaginea pe care o vazu il lasa fara cuvinte. Era o plaga impuscata. Netratata, putea sa adauge si se infectase. Nu era de mirare ca arata atat de rau.
Doi bracandieri adusesera o targa pe care il instalase pe baiat.
-Pregatiti sala de operatii 1, zise Blake catre o asistenta. Este o urgenta.
Aceasta dadu din cap si disparu dupa colt.
-Duceti-l in sala, repede.Si anuntati anestezistul ca am nevoie de el.
Toata lumea se misca repede. Cuvantul lui Blake era lege. In mai putin de 10 minunte Jesse era in plina operatie. Blake reusi sa-i curete rana si sa i-o inchida. Din fericire. Jesse riscase sa-si piarda bratul din cauza cangrenei. Nu-i venea sa creda ca nu zisese nimic. Cand naiba reusise sa se lase impuscat? Rana parea veche de aproape o saptamana. Apoi isi aminti de articolul pe care tanarul il facuse il Rusia. Stia ca acolo se deschise focul. Probabil...un glonte reusi sa-l atinga cand incerca sa scape.
Dupa ce il instala la terapie intensiva, se reintoarse la el in birou. Mainile ii tremurau. Niciodata nu ii mai tremurasera mainile cand efectuase vreo operatie. Dar niciodata pana acum nu operase pe cineva cunoscut. Trebuia sa-i sune parintii sau ceva rude. Se uita pe numerele de contact in caz de urgenta care erau trecute pe hartie. Era unul singur: Ian Roberts.
Suna. Dupa cateva momente, la telefon raspunse un barbat ce parea mai invarsta dupa voce.
-Da. Ian Roberts la telefon. Cu ce va pot ajuta?
-Buna ziua domnule Roberts. Sunt doctorul Blake Thorton si...dar nu apuca sa termine ca Ian interveni.
-Ce a facut Jesse?
-A trebuit sa-l operez. Dorise sa mai spuna ceva, dar Ian i-a taiat-o din scurt.
-Vin acum si inchise.
In mai putin de jumatate de ora Roberts se afla la el in birou, privindu-l ingrijorat.
-Va fi bine?
-Da...acum da. Cel putin daca o va lua incet o vreme.
Ian respira usurat pentru prima oara de cand aflase vestea.
-Multumesc.
-Pentru putin. Dar nu inteleg cum de nu a zis nimic.
-Aveam speranta ca a consultat un doctor inainte sa plece din Rusia. Trebuia sa ma astept ca nu o va face. Roberts ofta enervat de propria neputinta si prostie. Trebuia sa-l aduc cu forta la spital. Il privi pe Blake timp de cateva secunde. Ciudat,dar avea impresia ca doctorului ii pasa mai mult de Jesse decat de un simplu pacient. Cum sa va spun eu...Jesse nu prea are incredere in doctori.
-Si atunci de ce a fost de acord sa scrie cartea aia despre mine?
-Din obligatie. Eu i-am zis ca ori asta ori concediu medical. Era singura optiune. Daca nu-i fortam un pic mana, la cat de bine il cunosc eu, acum era in cine stie ce tara urmarind un reportaj.
-Si pana la urma tot va trebui sa-si ia concediu medical. A avut noroc. Daca mai statea asa inca o zi probabil si-ar fi pierdut mana. Nu e de joaca cu ranile de glont. Mai ales cu una ca asta. Chiar daca glontele a iesit, a pierdut mult sange,existand deasemenea si riscul unei infectii.
-L-a durut?
-Da. Nu pot sa-mi imaginez cum a reusit sa faca fata dureri pana azi. Nu-i venea sa creada ca nu observase nimic. Si in seara precedenta arata rau, dar nu se gandea la asa ceva. In parte era si vina lui. Mintea i-a fost atat de ocupata cu acel sarut nenorocit incat nu observase ca cel din fata sa era pe punctul de a-si pierde cunostiinta. Era un nenorocit. Chiar inainte sa se prabuseasca il sarutase, chiar daca Jesse ii spusese ca ar fi mai bine sa nu o faca. Fusese egoist, iar acum ,el era la terapie intensiva. Ar trebui sa-i sunam parintii.
-Mama sa a murit acum 14 ani si cu tatal sau nu tine legatura. Nu aveam pe cine suna.
Deci era singur pe lume. Poate asta era motivul pentru care mergea dintr-un colt in altul al lumii.Fugea de singuratate.
Pot sa-l vad? intreba Roberts.
-Da, dar numai cateva minute. E la terapie intensiva. Ii arata barbatului mai in varsta drumul spre sectia de terapie. Acesta intra inauntru pentru cateva minute si il privi pe Jesse care dormea linistit. Parea atat de fragil si neajutorat. Cine si-ar fi putu imagina ca sub aspectul acela era un om atat de puternic...Nu ii placea sa-l vada asa. Pentru el Jesse era precum un fiu... fiul pe care nu-l avusese niciodata. Ofta. Daca ar putea sa-l ajute ar face-o, dar lucrurile nu depindeau de el. Totusi, faptul ca Jesse fusese tratat de unul dintre cei mai buni chirurgi din tara il facea sa se simta mai bine, mai increzator. Spera ca atunci cand se va trezi, baiatul va avea bunul simt sa asculte de sfatul medicului. Pentru propriul sau bine.
Ar mai fi vrut sa stea, dar Blake era in usa salonului facandu-i semn ca trebuie sa plece. Cu parere de rau se indeparta de patul celui bolnav si iesi afara din incapere.
-Sa ma contactati daca apare vreo schimbare sau daca are nevoie de ceva, domnule doctor.
-Desigur, zise Blake cu o voce linistitoare. Mergeti linistit. Voi avea eu grija de el.
-Multumesc...pentru tot.
Cei doi barbati dadura mana, dupa care fiecare isi vazu de drum. Roberts inapoi la redactie, caci avea un ziar de condus si Blake inapoi la pacientii sai carora nu avusese inca ocazia de a le face vizitele zilnice.
Ziua trecu mai repede decat se asteptase. Avusese programate inca 2 operatii, dar fusesera ceva de rutina, fara prea multa bataie de cap si emotii. Ar fi trebuit sa fie o zi obisnuita, cu activitati obisnuite, usor de executat, dar Blake se trezi avand probleme de concentrare. Nu putea sa si-l scoata din cap. Nici in timpul vizitelor, nici in timpul operatiilor. Oricat de mult a incercat, nu a reusit sa uite felul in care l-a privit cand a recunoscut ca i-a placut sarutul lor sau momentul in care s-a enervat si ochii aceia mari albastri in care simtea ca poate privi la infinit si care s-ar putea pierde aruncau cu sageti de gheata spre el...Apoi tresari cand in fata ii aparu imaginea lui prabusit in holul spitalului ca o papusa fara viata, parand atat de fragil ca portelanul chinezesc care l-a cea mai mica atingere risca sa se sparga...
Nu mai putea continua asa. Va innebuni, daca nu innebunise deja. Se uita la ceasul din biroul sau. Arata ora 10 seara. Iesise deja din tura, dar nu se putea convinge sa plece acasa. Isi arunca halatul cat colo, nepasandu-i unde ar ateriza si iesi afara din incapere. Stia ca Jesse fusese scos de la terapie intensiva in uram cu 2 ore si ca acum era intr-una dintre rezerve. Trebuia sa-l vada, sa se asigure ca este bine. Doar o privire, se minti el, dupa care va putea sa mearga linistit acasa.
Intra in camera incet, parca fiindu-i frica sa nu-l deranjeze, cu toate ca stia ca va dormi inca cateva ore din cauza morfinei care ii fusese administrata. Era intuneric, singurele luminite care se observau fiind cele de le aparatul care ii masura bataile inimii. Din instinct ochii ii fugisera in acea directie, dar din fericire totul parea in regula: batile inimii, tensiunea, respiratia. Nu mai trebuia decat ca el sa-si revina. Jesse inca arata rau, ca un inger chinuit de o soarta mult prea apriga. Fata lui frumoasa si brozata era acum palida, pielea capatand o nuanta aproape sidefie, iar sub ochii ce ascundeau adancurile oceanului se formasera cearcane intunecate. Respira usor, ajutat de un aparat ce bipaia la fiecare doua minute. Blake se apropie de el si se aseza pe scaun langa pat. Il cunostea doar de 2 zile si totusi ii pasa atat de mult. Pana la urma Jesse Rosson era un necunoscut pentru el care aparuse ieri spunand ca va scrie nenorocita aia de carte, cel mai mare cosmar al sau din ultimii 5 ani. Cum reusea o astfel de persoana sa trezeasca in el sentimente atat de pure...Lucrul acesta il speria. Stia ca ar trebui sa se indeparteze de baiat, cat inca mai putea, dar ceva mult mai puternic decat el il tinea pe loc. Fara sa-si dea seama, ii lua mana in mana sa si o stranse usor. Era atat de mica pe langa a lui, mica si rece, dar se potrivea perfect in palma lui mare. Acolo parea locul ei de drept. Zambi cand isi dadu seama ce ganduri ii trec prin cap, dar nu se retrase...Continuand sa zambeasca tinu mana celuilalt intr-a sa pana ce oboseala puse stapanire pe el si adormi cu capul sprijinit pe pat...