Copiii lunii si cantecul pianului rosu

[Jigoku]

A intrat.
-Multumesc. Mi-ai salvat viata.
-Nu e chiar asa, eu doar te-am adus la spital.
-Dar daca nu erai tu....Merci mult Sara. Raman dator.
-Oh, nu trebuie...
Sara il privi. Desi nu era printre cei mai buni la scoala, era un baiat care atragea atentia fetelor. Acum era mai simpatic decat oricand.Incercarile lui de multumire, incurcat si ametit, stangaci, o faceau pe Sara sa se simta ca o mama.
Il privea. Ochii mari, negri, adanci, cu o stralucire aparte, parul destul de lung, negru, cu straluciri spre violet.
Nu l-a putut privi prea mult. Acesta inspira brusc, zgomotos.Ceva nu era in regula. A iesit pe hol si a strigat dupa ajutor.
Cand Ken a ajuns la spital, a intrat in camera si.. patul era gol.
Patura era stransa, ca si atunci cand pacientul numai pleaca pe picioarele lui din spital.
-Ken!
-Unde e? Ce a patit?
- A fost mutat.E la terapie intensiva. Medicii nu-i dau multe sanse.
-Dar...dar...
Lieza tercu parca in zbor pe langa ei, ducandu-se direct la Sota. Cei de acolo nu au putut-o opri.
-Sota...sopti ea. Stiu ca ma auzi. Fii tare! Fii asemenea unui trandafir insangerat.
Ii puse pe perna un asemenea trandafir. Sota, desi era aproape mort, il lua .
-Acum revino-ti. Cantecul de diseara va fi doar pentru tine. Presimt asta. Pianului ii este dor de tine.
Cand Ken si Sara au ajuns acolo, Lieza disparuse. Poate trecuse la fel de repede pe langa ei.
In cateva ore, Sota si-a revenit.Cei din spital nu puteau crede.
-Sota!! Ti-ai revenit!
-Datorita Liezei...spuse Sota.
Sara schita un zambet dupa care iesi.
Afara incerca sa se linisteasca.In acel moment ar fi ucis-o pe Lieza. Dupa cate a facut pentru el... toate acestea erau de fapt.. datorita Liezei?
Pana seara Sota si-a revenit complet.Era un adevarat miracol.
La miezul noptii, cand luna era in nori, a inceput.Canta cu pasiune, cu daruire, canta pentru el.Sunetele se inaltau pana la cer. Cand luna se arata iar in toata splendoarea ei, ritmul se accelera. Parca ar fi vrut sa ajunga mai repede la luna, clapele pareau ca au luat foc...doar erau rosii...sangerii...
Dar spectacolul a fost scurt.Mai scurt ca de obicei. Nu mai mult de o clipa.Dar fusese pentru el. Se simtea foarte bine, inconjurat de ecoul surd al pasiunii.
Statea intins pe pat, in mijlocul camerei lui dezordonate. Numai vazuse podeaua de cateva saptamani. Nu avea de gand sa o curete vreo-data.
Pe fereastra se zarea luna plina, mai tainica decat oricand.
Sota devenea agitat. Presimtea ca ceva avea sa se intample.Nelinistea crestea cu fiecare clipa. Ken tacea. Statea intins peste niste haine care probabil stateau pe podea de cateva saptamani. Privea fix in tavan,gandul ii era departe, la pianul rosu si la copii lunii. Nu putea intelege legatura dintre elemente, dar incerca sa gaseasca un raspuns, deoarece el nu putea auzi cantecul de care Sota ii vorbea noaptea, de legatura dintre el si luna, dar cel mai ciudat i se parea ca luna se vedea mereu de la fereastra lui Sota.
Una dintre suvitele blonde ii veni peste ochi, adusa de o adiere destul de ciudata, fapt ce il facu sa se ridice si sa-l caute cu privirea pe Sota.
Ca de obicei, acesta statea in mijlocul patului, printre haine si caiete, rasfoind printr-o carte veche, cautand ceva. Dadea paginile foarte repede, ca si cum ar cauta un simbol, o imagine, sau un pasaj scris diferit, desi chiar si imaginile erau greu de deosebit, iar numerele paginilor erau imposibil de citit, scrisul fiind sters.
-Ce cauti?
-Nu stiu.. dar nu ma pot opri..
Ken se uita foarte ciudat la Sota. Daca nu stie ce cauta, de ce da paginile asa repede?
Se opri brusc si ridica privirea, dupa care sari din pat direct la fereastra. Nu putea sa creada, auzea iar, desi era demult trecut de miezul noptii, sunetele erau atat de clare, atat de reale, pianul rosu incepuse o a doua clipa de spectacol, doar ca spectacolul se prelungea si notele erau tot mai ciudate, melodia tot mai trista.
Sota inchise ochii. Cand ii deschise, vazu ca numai era in camera lui dezordonata si mica, ci intr-o sala uriasa, cu ferestre imense, pe care se putea observa luna, decorata cu trandafiri rosii, ce imprastiau aroma dulce ce umplea spatiul de bunavointa. Camera, desi era inalta, foarte mare, era goala, sau, aproape goala. In mijlocul ei se afla pianul rosu, cel ce canta in fiecare noapte.Asta facea si acum, canta.
-Imposibil... sopti Sota.
Se privi intr-o oglinda mare, pe unul din pereti, dar care nu o observase decat la o privire mai atenta. Tinuta l-a surprins. Un costum negru, frumos , facut parca pentru el, parul de asemenea era foarte bine aranjat, dar nu-si putea da seama cand s-au petrecut toate acestea.Inchise ochii iar. Credea ca atunci cand ii va deschide va fi iar in camera lui, la fereastra, ascultand melodia trista, cea de-a doua in noaptea asta, a pianului.
Cand deschise ochii, o vazu pe Lieza, ce plangea si il striga de ceva vreme.
-Slava Domnului! Credeam ca nu te vei mai trezi!
-Ce s-a intamplat? Unde sunt?
-In camera surorii tale...
-N-am mai fost aici de cand ea... ea...
-Stiu ca ti-e greu.
-Dar nu inteleg cum am ajuns aici.
-Nici eu nu stiu. M-am gandit sa trec pe la tine, sa vad cum te simti. Ken ti-a lasat un bilet. Credea ca dormi si nu a vrut sa te deranjeze.
-Cum m-ai gasit aici? Daca pana si Ken a crezut ca dorm, slabe sanse sa fi facut galagie


o scurta continuare.. si prezentarea personajelor...

.. Sota...

ken...

Lieza

Sara

.. colege Sarei care o ajuta cu planurile ei diabolice

cel in jurul caruia se invarte intreaga poveste.. pianul rosu...