Abisul umbrelor

[Shilpa]

Imi pare rau pentru greseli, si sper ca va va placea capitolul. Este ceva mai lung si mai degraba cu actiune, ve-ti avea si putina dragoste in capitolul urmator. Lectura placuta. Astept comentarii.

Fiecare pas pe care il auzeam ca loavea poadeau, fiecare miscare amplificau din ce in ce mai mult frica care pusese stapanire pe corpul meu. Era atat de aproape de mine incat ii puteam simtii respiratia obosita. Din cauza intunericului care invaluia coliba nu am putut sa ii disting chipul. Cert este, ca in acele clipe cat a stat cu mine parca nu mai eram eu. Priveam in gol, speriata, cu inima cat un purice de teama necunoscutului. In acelasi timp si ratiunea mea parea ca se oprise si nu mai puteam sa mai fac nicio miscare. Am simtit apoi atingerea lui rece pe umarul meu, acest lucru amplificandu-mi frica. Ochii lui sticlosi sclipeau in obscuritatea incaperii, creindu-mi o senzatie de groaza. Ma privea intens, citindu-mi gandurile si cele mai ascunse secrete. Am refuzat sa ma misc sperand ca nu voi patii nimic si ca totul era doar rodul imaginatiei mele. In acest timp necunoscutul parea sa arunce priviri pe furis la documentul pe care il tineam in mana. Cu o miscare a pelerinei a disparut, imprimandu-mi parfumul lui. Vantul se oprise si zgomotele pareau ca au amortit, linistea guvernand peste tot. Am oftat adanc si m-am lasat incet pe patutul din scanduri aflat in incapere. Din cauza loviturile primite eram asa de epuizat. Am hotarat sa raman acolo pentru restul noptii, oricum nu stiam atat de bine drumul spere casa. Si apoi ideea ca ma plimbam singura pe strazile Konohai in miez de noapte nu ma incanta deloc. Inchizand ochii am strans colierul de la gat in pumn si am patruns in lumea viselor. In acea seara am avut acelasi vis ciudat cu fata bruneta cu ochii de smarald, de data asta, insa fiind in casa parintilor mei stand in genunchi si plangand. Privea nedumerita, cu ochii incetosati de lacrimile care ii curgeau neincetat pe podea, persoana care urma sa ii ucida parintii. In momentul in care sabia necunoscutului a curmat viata celor doi, fata, a privit in alta parte refuzand sa vada trupurile neinsufletite ale persoanelor iubite. Dupa disparitia ucigasului, bruneta, manjita de sangele celor doi, a rostit in soapta ca se va razbuna . Acest vis il aveam mereu si mereu si nu intelegem care era legatura dintre mine si acea fata. Dar mai ales ce cauta ea in amintirile legate de trecutul meu? Nu aveam sa aflu asta prea curand, dar cert era ca viata mea avea sa se schimbe radical in momentul in care voi afla adevarul. Desi era inca devreme si lumina abia daca strabatea ochiul gemului am hotarat sa ma trezesc, intampinand o noua dimineata. Si apoi daca aveam sa mai stau cu ochii inchisi continuam sa imi revad propriul trecut spulberat, oglindit in lumina prezentului. M-am ridicat cu greutate de pe scandurile socotite drept pat si m-am indreptat spre luminita albastruie din colt. Cand am ajuns in dreptul ei am observat un diamanant albastru. L-am luat cu mare bucurie de jos si l-am bagat in buzunar. In sfarsit am mai gasit inca unul. Dar tresar si ma indrept spre cufarul vechi sa citesc continutul acelui document, de data asta nelasand sa ma mai distraga nimic. Cu o oarecare teama in miscari il deschid si privirea mi se opreste asupra titlului: �Tratatul de pace dintre clanurile Uchiha si Senju. Uimirea a pus stapanire rapid pe sufletul meu, reusind ca acel titlu sa ma faca sa doresc sa citesc in continuare . Probabil ca am uitat sa specific, dar legendarul clan Senju era cel din care faceam parte. Am continuat sa citesc sorbind fiecare cuvant:
�Asa cum am hotarat de comunacord, la solicitarea membrilor societatii noastre, voi fi deacord cu unirea celor doua clanuri. Prinprezenta ma fac nevoit sa iti prezint solicitarile noastre cu privire la incheiera pacii:
-acordarea de ajutor in cadrul izbucnirii unui razboi
-acordarea de privilegii egale cu clanul vostru
-respectarea traditiilor noastre sacre
Dar ultima noastra cerere, si de altfel ce mai important, va fi casatoria dintra mostenitoarea clanului Senju si mostenitorul clanului Uchiha. Prin refuzul indeplinirii aceste conditii veti nesocoti pacea, generand astfel un nou razboi care se va termina cu distrugerea clanului.
Conducatorul clanului Uchiha.
Cred ca nu mai era nevoie sa precizez uimirea care ma cuprinse cand am citit documentul, dar mai ales cea din urma cerere a conducatorului Uchiha. Nu am privit niciodata lucrurile din aceasta perspectiva si mai ales nu m-am gandit niciodat la pretul pe care trebuia sa il plateasca „tata” pentru acest tratat nenorocit. Desi probabil ca prima data mi-a trecut prin minte Sasuke, totusi ceva imi spunea ca nu avea sa fie el si oricat as fi incercat sa aflu raspunsul nu reusam. Si totusi poate ca nici nu vroiam sa il aflu. In fond si la urma urmei nu mai conta, acum totul era pierdut si dat uitarii. Desi in interior acele cuvinte ma ardeau ca un foc bine intretinut care nu putea fi stins cu nici un chip. Am inchis in mine toatae aceste amintiri ca in niste cutiute incuiate cu un lacat al uitarii al carei chei urma sa o pierd. Am hotarat deci sa parasesc coliba si sa nu ma mai intorc niciodata. Traiam cu impresia ca ma pot ascunde de trecut ingropandu-l in propriile ganduri. Am plecat astfel cu mintea incarcata spre casa. Era inca devreme si soarele deabia daca isi arunca razele somnoroase asupra pamantului dezvaluind inceperea unei noi zile. Mergeam in pas grabit pe strazile putin populate. Drumul parea sa ma duca singur la destinatie. Pe o strada laturalnica am zarit-o pe directoare. A urmat apoi o graba nebuna in incercarea mea disperata de a nu fi obsevata de aceasta. Alegeam sa merg pe tot felul de rute ocolitoare evitand in acest fel orice contact vizual. Nu pentru mult timp insa. Pe ultima suta de metrii surpriza. Tocmai ma pregateam sa traversez strada cand in fata mea a aparut directoarea. M-a luat de umar obligandu-ma sa merg cu ea.
-Nu are rost sa incerci sa scapi, nu mai este nimeni care ar putea sa te ajute, acum esti singura.
Am incercat sa ma smucesc din bratele ei, dar nu am reusit. Cu fiecare incercare pe care o faceam cu atat stransoarea era mai puternica. Am primit inca o palma din partea ei si asta m-a trezit la realitate. Cand am realizat de fapt gravitatea situatiei mi-am adunat toata chakra si m-am eliberat din mainile directoarei. Din nefericire era prea tarzui. Mica noastra lupta a continuap pe strada , asa ca in momentul in care m-am eliberat, instinctiv m-am dat cativa pasi inapoi ca se evit impactul. Totul s-a petrecut intr-o fractiune de secunda. In timp ce eu era la adapost se auzea zgomotul asurzitor al clacxonului unei Toyota negre. Nici lumina farurilor nu a fost suficienta ca sa o avertizeze pe directoare. Impactul era imposibil de evitat. Incercarea disperata a soferului de a apasa frana pentru a evita lovitura nu a functionat si a lovit-o din plin trantind-o cateva strazi mai incolo patand trotuarul de lichidul vital.
-Ma vei avea mereu pe constiinta! Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am mai auzit vreodata de la directoare. Isi platise greselile prin propria moarte. Nu am suportat sa mai vad nimic si am rupto la fuga fara sa mai tin seama nici de accident nici de nimic. Nu vedeam nimic in fata ochilor, iar lacrimile incepeau sa curga involuntar aterizand pe asfaltul rece. Eram atat de speriata incat nici nu am observat ca am lovit pe cineva.