O raza de speranta...si de magie

[StarRalu]

Dupa inca o zi lunga de scoala, elevii se intorc obositi acasa, in timp ce soarele aproape ca a apus. De regula, Simon se intoarce acasa singur, din moment ce sta aproape, in timp ce majoritatea fetelor se inghesuie intr-un singur autobuz, din moment ce le este greu sa se desparta inainte de a varsa niste lacrimi amare (nu ca s-ar iubi atata, doar ca le pare rau ca nu mai pot sa barfeasca despre tocilarii de mai sus sau sa afle raspunsurile "din intamplare" la testele ulterioare).

Seara aceasta nu face exceptie pentru "micile" grupulete, spre deosebire de Wendy, care trebuie sa mearga in statia de tramvai din moment ce mama ei are o treaba importanta si are nevoie de masina...
-Asteapta! striga un baiat blond din spatele ei.
-Simon? Din cate stiu eu, casa ta e aceea...
-Pai, mda. Imi pare rau pentru azi, desi nu prea am inteles care e problema ta! Abia am facut radicalul si tanti Damaschinu o merita!
-Nu e asta. Stii, in legatura cu Andra si prietenul ei de a opta, eu o inteleg cumva.
-Pot sa stiu si eu cine e nefericitul?
-Poftim?!
-Da, cel pe care il minti! spune Simon ranjind.
Simon se apropie de ea cu o privire banuitoare, crezand ca are pile pentru ora de romana sau cine stie ce alt secret. Wendy roseste, iar lumea se uita la el cum se agita in statie, pana cand vine un tramvai.
-Oh, incepe fata. E tramvaiul bun! Hai sa gasesc un loc.
Toti din scoala stiu ca Simon, desi poate fi simpatic, se lasa usor pacalit de catre colegi. Si, tocmai de aceea, urca in tramvaiul care duce in celalalt capat al orasului. Partea cea mai buna este ca Wendy nici macar nu are treaba cu acest tramvai, asa ca ii face cu mana baiatului, acum fiind randul ei sa ranjeasca. Cand acesta pleaca, ea face cale intoarsa spre o alta statie.
Simon se asaza pe un scaun urmarind oamenii pe geam. Nu are niciun chef sa coboare si sa se rataceasca mai rau, asa ca asteapta sa ajunga pana la capat si sa ia tramvaiul care il duce la scoala. Dintr-o data, vede ca cerul se umple de nori intunecati care iau forme stranii.
-Of, o sa ploua mai incolo, ofteaza el.
-Ce spui acolo, tinere? il intrerupe un batran. Cerul e senin! Si mai ziceau ca eu am nevoie de ochelari...
Norii iau forma unui cod secret, ce pare mai degraba o prezicere adresata cuiva. Simon scoate telefon si face o poza misteriosului fenomen. Apoi scoate o foaie din caietul de engleza si scrie...
Cand solstitiul ne va ajunge
Raul va iesi la suprafata
Si o martiana il va invinge
Baiatul cu ochi albastri se trezeste la realitate si coboara numaidecat. Se inghesuie printre oameni, da cu ghiozdanul in toate directiile si, intr-un final, se arunca intr-un canal, de unde se vede numai o lumina neagra, pe care lumea o ignora.

Intre timp, Wendy ajunge acasa si se apuca sa scrie in jurnal. Privindu-l de aproape, poti observa, pe langa nelipsitul scris, desene bizare cu Universul prezentat in detaliu, cu diferite obiecte inconjurate de lumina sau stelute, cel mai probabil obiecte fermecate, si un plic in care se afla o petala multicolora, pe care scrie "Destinul iti apartine, asa cum tu apartii lumii de afara". Dar, cand ea incearca sa scrie despre Andra si viata ei sentimentala, o intrerupe taraitul telefonului mobil, pe care a primit un mesaj de la mama ei: "Nu uita sa hranesti pestii, stii doar ce s-a nintamplat data trecuta cu Miapudelul! Mama"
-A, da! Miapudelul meu! Si doar mi-a promis atunci ca il va ingriji ea cat timp sunt la scoala pe Logics 11, se plange ea. Mai are pretentia sa ingrijesc si pestii...de parca nu din vina ei au murit animalele...
Cred ca v-ati dat seama care este martianul in povestea asta...Dar, hai sa recunoastem. Nici ametitul de Simon nu are un trecut sau un prezent prea normal...
Orasul se scufunda incet in tacere si bezna...