O raza de speranta...si de magie

[StarRalu]

V-ati intrebat vreodata cine este, de fapt, pritenul tau? Ii stii numele, varsta, pasiunile... Totusi, ne putem da seama de trecutul cuiva, vreau sa zic de adevaratul trecut, fara a intreba pe nimeni despre el sau a urmari acea persoana la dus sau scriind in jurnal...

Trecand de lucrurile mai mult sau mai putin profunde, hai sa ne apropiem de o scoala banala, dintr-un oras aglomerat si agitat. Vantul misca usor crengile copacilor in aceasta zi frumoasa de Noiembrie, in timp ce pasarile urmaresc curioase lectia de matematica a doamnei Damaschinu.
-Ma scuzati de intarziere! spune o fata intrand pe usa clasei.
-Te rog sa iei loc, domnisoara Lalescu, si mai apoi vom discuta despre lipsa ta de punctualitate...
-Da, doamna! Multumesc!
Floriana Lalescu, roscata cu ochii de culoarea cafelei, isi lasa geaca in cuier si se asaza la locul ei. Este genul de fata uituca, desi este printre elevii eminenti din aceasta clasa de a sasea.
Colega ei de banca, Andra Harleseanu, este o scorpie si jumatate, mereu cu ochii in caietul Florianei. Chiar si asa, tot nu poate depasi multumitoarea nota opt.
-Deci, zice profesoara, cat este radical din 144? Simon?
Baiatul blond cu parul ciufulit si ochii albastri numara pe degete. Din pacate, el are obiceiul de a numara pe un singur deget, astfel incat doamna Damaschinu s-a ales cu vreo 16 degete mijlocii intr-o singura ora...
-Pai...da...Radical din 144 este 11!
-Nu mai spune, domnule Tertel. Spui asta fiindca iar nu ti-ai facut tema sau pentru ca ai o obsesie in a face prostii cu degetele in ora mea! Altcineva?
Cateva manute cu unghii false se ridica, altele cu unghii roase...Numai 5-6 copii refuza sa se arunce in fata trenului.
-Bine, spune tu, George!
-Radical din 144 este 12, doamna!
-Vedeti? Chiar atat de greu a fost? Invatati si voi ca George, ca pentru a calcula radicalul este necesar sa...
Cred ca v-ati dat seama ca George Mintescu este elevul preferat al profesoarei, desi ea se uita cel mai des la eleva venita in septembrie anul acesta, Wendy Gemcraft, cu parul lila si ochii rozalii. De cand a venit din strainatate, parca nu a vazut in viata ei numere naturale si intregi, desi are o imaginatie extraordinara cand vine vorba de compuneri.
Asa se scurge si ora de matematica, plina de ascultari si laude pentru George. Recapitulari, radical, patrate perfecte si cuburi perfecte... Artileria grea pentru a topi creierele "ingerasilor" acestia. Toate acestea se discuta pentru 50 de minute pana cand.

-Rrrriiiiiiiinnnnnnggggg! suna clopotelul fara intarziere.
Acest sunet minunat este urmat de tipetele elevilor trantind carti si calcand in picioare colegii care le stau in cale. Prima care iese pe usa este Andra, care are intalnire pe hol cu un baiat de la clasa de alaturi, cu 2 ani mai mare decat ea, caruia i-a spus ca este o fata extraordinara si ca toate profesoarele o iubesc. Vezi sa nu...
Apoi iese un grup mai de infometati inarmati cu bani, gata sa atace chioscul de snacks-uri pentru o punga de biscuiti sau un suc de fructe. Chiar si elevii de serviciu sunt adesea printre ei, cu cea mai mare scarba pentru laptele si cornul ce trebuie adus dar care, ei bine, era lansat prin clasa, nu, prin scoala, datorita duritatii painii si acrelii laptelui.
In banci raman de regula numai tocilarii satui, tocilarii luati in ras si tocilarii care de fapt nu sunt tocilari, asta fiind porecla lor. Judecand dupa faptul ca sunt 32 insi ce respira in acel spatiu, dintre care cativa fitosi, cativa (dar mai multi) mancaciosi si cativa (dar mai putini) tocilari, raman 10 scaune incalzite in pauza. A, si sa nu uitam de ocazionalii pedepsiti, care tin companie tablei si catedrei.
-Ce plictiseala! ofteaza roscata intinzandu-se.
-Dar ce tot ai de intarzii in fiecare zi? intreaba Wendy.
-A, pai imi setez ceasul in fiecare seara. Insa, dimineata dau cu el de pamant pentru ca ma enerveaza si ma apuc sa-l repar pe la pranz. Din moment ce nu stiu cat e ora pentru ca ceasul imi e stricat, intarzii! Mai vrei detalii?
Inainte ca Wendy sa rapunda, se aude un strigat de durere, si mai apoi o voce de fata.
-Prostule! tipa Andra la asa-zisul ei prieten. Cum indraznesti sa ma parasesti? Cand o sa mai ai ocazia sa intalnesti pe una ca mine.
-Sper ca niciodata, ii raspunde el, prefacuto si mincinoaso!
In clasa, grupuletul discuta despre ceea ce tocmai s-a intamplat.
-Eu unul il inteleg pe Daniel, isi da cu parerea Simon. Ma mir ca a putut s-o suporte.
-Mda, murmura o alta fata. Totusi, e greu sa te faci placuta atunci cand lumea nu iti intelege viata si viziunea.
Fata cu ochii ca zmeura paleste incet, desi nu este vorba despre ea. Se simte oarecum amenintata de faptul ca ceilalti gandesc astfel. Si-ar dori sa poata sa comenteze ca sa nu para o ciudata, dar isi da seama ca nu intereseaza pe nimeni parerea ei, astfel incat ea nu se face remarcata nici prin inteligenta, nici prin frumusete sau stil.
Clopotelul suna iar, auntand inceputul orei de istorie a doamnei Marinela Narcisel. Cu totii navalesc pe usa, lasand holul pustiu pentru inca o ora...