15-03-2009, 12:08 PM
vad ca au inceput sa mai vina cititori :D imi voi indeplini visul ;))
6.Singur, inchis intre pereti de piatra
Draga jurnalule, timpul trece greu in aceasta prapastie. Este destul de frig, dar suport. Nu mai vad lumina zilei. Nici cea mai mica raza de soare nu ajunge pana la mine. Sunt singur. In intuneric, unde orice se poate intampla, si mereu trebuie sa imi folosesc cele cinci simturi. Este greu aici jos fara nimeni langa mine. Mie dor de prietenii mei. Oare ei ce fac acum? Incearca sa ma ajute, sau stau degeaba crezand ca nu au nevoie de mine? Doar cerul poate stii, e singurul care ii vede, eu nu pot face asta. Sunt la zeci de metri sub pamant si nu am cum sa comunic cu ei. Totusi, nu pot sta intr-un loc la nesfarsit. Trebuie sa ma deplasez pentru a gasi o iesire. Prapastia trebuie sa se sfarseasca undeva.
In timp ce mergeam, auzeam niste zgomote. Nu le mai auzisem pana acum, deci trebuia sa fiu atent. Nu se stie peste ce creatura puteam da. O singura greseala daca as fi facut in acest intuneric deplin si mi-as fi putut pierde viata. Uneori, foloseam cate o lumanare, dar nu mereu pentru a nu le consuma pe toate. Voi avea nevoie de ele pana voi iesi din acest loc. In timp ce inaintam in prapastia ce parea nesfarsita, acele sunete ciudata au nceput sa se auda din ce in ce mai tare. Dupa parerea mea, ar fi fost niste soareci, dar nu cred ca puteau trai rozatoare intr-un loc ca acesta. Dupa cateva minute de mers, acele sunete se auzeau aproape insuportabil. Putin nervos, am aprins o lumanare. Am ramas nemincat. In timp ce mergeam, am intrat intr-o pestera ce se afla la mare adancime, dar nu asta m-a speriat. Pe peretii acesteia se aflau zeci de lilieci, ce pareau ca nu si-au luat masa de mult. Am incercat sa ma retrag cu pasi mici si usori, pentru a nu-i deranja pe lilieci. Din pacate, norocul nu a fost de partea mea. Calcasem pe o creanga si asta i-a speriat pe lilieci. Toti zburau in toate partile. Eu inca incercam sa ma retrag, pana cand unul s-a asezat pe mine. Si-a pregatit dintii si m-a muscat de gat. Am strigat de durere, iar asta i-a alarmat si mai mult. Am alergat inainte pentru a scapa de ei. Mereu se intampla sa ma lovesc de un perete, sa ma impiedic de o piatra sau sa alunec din cauza umezelii. Intr-un final, cand sunetele nu se mai auzeau, m-am oprit. M-am asezat pentru a ma odihni. Rana de la gat ma durea foarte tare, dar am rezistat. In fata mea, se vedea putina lumina. Probabil ma apropiam de iesire. Am alergat inainte, dar cand imi era lumea mai draga crezand ca insfarsit scapasem, am alunecat intr-o groapa. Din nou intunericul era la putere.
Acum stau si ma odihnesc pentru a imi reface puterile. O data si o data tot trebuie sa ies de aici.
6.Singur, inchis intre pereti de piatra
Draga jurnalule, timpul trece greu in aceasta prapastie. Este destul de frig, dar suport. Nu mai vad lumina zilei. Nici cea mai mica raza de soare nu ajunge pana la mine. Sunt singur. In intuneric, unde orice se poate intampla, si mereu trebuie sa imi folosesc cele cinci simturi. Este greu aici jos fara nimeni langa mine. Mie dor de prietenii mei. Oare ei ce fac acum? Incearca sa ma ajute, sau stau degeaba crezand ca nu au nevoie de mine? Doar cerul poate stii, e singurul care ii vede, eu nu pot face asta. Sunt la zeci de metri sub pamant si nu am cum sa comunic cu ei. Totusi, nu pot sta intr-un loc la nesfarsit. Trebuie sa ma deplasez pentru a gasi o iesire. Prapastia trebuie sa se sfarseasca undeva.
In timp ce mergeam, auzeam niste zgomote. Nu le mai auzisem pana acum, deci trebuia sa fiu atent. Nu se stie peste ce creatura puteam da. O singura greseala daca as fi facut in acest intuneric deplin si mi-as fi putut pierde viata. Uneori, foloseam cate o lumanare, dar nu mereu pentru a nu le consuma pe toate. Voi avea nevoie de ele pana voi iesi din acest loc. In timp ce inaintam in prapastia ce parea nesfarsita, acele sunete ciudata au nceput sa se auda din ce in ce mai tare. Dupa parerea mea, ar fi fost niste soareci, dar nu cred ca puteau trai rozatoare intr-un loc ca acesta. Dupa cateva minute de mers, acele sunete se auzeau aproape insuportabil. Putin nervos, am aprins o lumanare. Am ramas nemincat. In timp ce mergeam, am intrat intr-o pestera ce se afla la mare adancime, dar nu asta m-a speriat. Pe peretii acesteia se aflau zeci de lilieci, ce pareau ca nu si-au luat masa de mult. Am incercat sa ma retrag cu pasi mici si usori, pentru a nu-i deranja pe lilieci. Din pacate, norocul nu a fost de partea mea. Calcasem pe o creanga si asta i-a speriat pe lilieci. Toti zburau in toate partile. Eu inca incercam sa ma retrag, pana cand unul s-a asezat pe mine. Si-a pregatit dintii si m-a muscat de gat. Am strigat de durere, iar asta i-a alarmat si mai mult. Am alergat inainte pentru a scapa de ei. Mereu se intampla sa ma lovesc de un perete, sa ma impiedic de o piatra sau sa alunec din cauza umezelii. Intr-un final, cand sunetele nu se mai auzeau, m-am oprit. M-am asezat pentru a ma odihni. Rana de la gat ma durea foarte tare, dar am rezistat. In fata mea, se vedea putina lumina. Probabil ma apropiam de iesire. Am alergat inainte, dar cand imi era lumea mai draga crezand ca insfarsit scapasem, am alunecat intr-o groapa. Din nou intunericul era la putere.
Acum stau si ma odihnesc pentru a imi reface puterile. O data si o data tot trebuie sa ies de aici.