Jurnalul blestemat [+16]

[Splendora Cromwell]

Buna!! Nu sunt chiar noua dar nu am mai postat pana acum. Voi posta mai departe unul dintre ficurile mele. Este postat si pe anime-empire so, sper sa nu fie banuieli. Nick-ul meu acolo este Adriana.

Capitolul 1: Inceputul unei noi vieti si noua casa

Povestea incepe in anul 1990 in Japonia, in orasul Tokyo mai exact, atunci cand are loc un teribil cutremur care afecteaza nu doar orasul, ci si intreaga Japonie, fiind soldat cu moaretea a mii de oameni.

Dintr-o casa mare si moderna in aceea vreme, aflata la un kilometru de oras, pe un deal cu o priveliste teribil de frumoasa, politistii incearca sa scoata de sub daramaturile provocate de cutremur trupurile neansufletite ale celor ce formau odata familia Fujisu.

Familia era alcatuita din Doamnul si Doamna Fujisu, precum si din copii acestora Rina si fratele sau Yura, care erau bucuria familieii din care faceau parte. Baiatul avea 17 ani iar fata 16.

Fetita stiia ca acasta zi a cutremurului va veni insa nu stia cand anume deoarece jurnalul fermecat nu ii dadea prea multe informatii cu privire la data, de aceea, inainte de a murii mezina familiei a ascuns jurnalul ei intr-o fotografie, sperand ca intr-o zi va fi gasit de cineva cu inima pura si destul de puternic pentru a-l folosi mai departe.

Stiind ca jurnalul are putreri supranaturale a rostit un blestem menit sa ii tina la distanta pe toti cei care nu erau destul de puternicii si intelepti pentru a obtine o asemenea putere.

Nemaifiind supravietuitori s-au alte rude in viata casa a fost preluata de autoritati si renovata de acestia, in locurile avariate doar si au dat-o spre vanzare nestiind ce comoara se ascunde inauntru.

Dar ce nu stiau ei era ca sufletele neimplinite ale celor decedati acolo inca mai cautau o cale prin care sa isi gaseasca odihna, asa ca bantuiau casa in lung si in lat fara un tel anume, asteptand ca cineva sa cumpere casa. Atunci ei isi intrau in adevaratul lor rol si anume de a proteja jurnalul de cei slabi.

Din cauza blestemului toti cei care intrau in casa si se temeau mureau in mod misterios si teribil de crunt. Aceste morti erau considerate morti naturale de catre autoritati si nu erau luate in seama.

Dupa multi ani de la acel cutremur si dupa multe morti stranii ale oamenilor ce cumparau casa de pe minunatul deal, autoritatiile au hotarat sa o darame cand a venit la ei un om foarte bogat si a cerut sa i se vanda casa, el nestiind de secretul ce era ascuns acolo.

Acest om avea o fica pe nume Iacusi Norina foarte ftumoasa, cu parul brunet prins in 2 codite rebele, ochii negri si imbracaminte mai stranie dcat ce purtau ceilalti tinerii de obicei. El a hotarat sa ii faca casa cadou in ziua cand aceasta va implini 18 ani, fiind sigur ca acesteia o sa ii placa, deoarece ea era pasionata de lucrurile stranii si vechi, fiind mai ciudata din fire.

-La multi ani draga mea! Iti doresc sa fi cea mai fericita persoana din lume...

-Multumesc. Sunt absolut sigura ca asa voi fi.

-Nu vrei sa-ti deschizi cadoul. Sunt absolut sigur ca o sa iti placa...

-Ba da. Unde este? Banuiesc ce e ceva interesant!

-Asa este! Este chiar aici. Spunand acestea, barbatul ii inmana fetei o cutiuta impachetata frumos.

-Multumesc e foarte dragut. Ma intreb ce e inauntru? se intreba fata cu un zambet pe buze agitand cutiuta.

-De ce nu deschizi sa vezi?

Atunci cand fata deschise cadoul ramase inmarmurita. Cutiuta continea o cheita stralucitoare cu o steluta in varf.

-Aceasta este cheia de la noua ta casa din Tokyo. Sper sa iti placa, e incapatoare, are o curte mare, vedere la mare si o priveliste de vis!

-O, multumesc, multumesc foarte mult tata! si ii sari in brate, strangandu-l tare la piept.

Veni si ziua plecarii spre noua casa si toata lumea era tensionata si emotionata. Dupa ce fata isi incarca in masina bagajele si isi lua ramas bun de la parinti masina parasi curtea imensa a casei, indreptandu-se cu viteza spre noua casa, spre un nou mister.

Ajungand acolo fu ajutata de sofer sa duca bagajele sus in dormitor. Ramanand singura incepu sa despacheteze cand un zgomot ciudat venit din bucataria casei o opri din propria visare.

In timp ce cobora treptele ce faceau legatura intre cele 2 etaje ale casei, cineva o prinse de picior. Fata nici macar nu se clinti.

-Ha ha ha foarte amuzant... oricine ai fi iesi nu mi-e frica de tine! spuse fata sarcastic suparata fiind ca cineva a indraznit sa o sperie.

-Nici macar nu te-ai clintit! spuse o voce de baiat aparand instantaneu in spatele ei.

Intorcandu-se fata vazu un baiat de varsta ei, cu par blond ca spicul de grau si ochi de argint in care se oglindeau pierdute mii de sentimente... Dar oare pentru cine?

-Cine esti tu si ce vrei de la mine?

-Usor fetito! In primul rand cine esti tu si ce cauti aici.

-Sunt Iacusi Norina si locuiesc aici.

-Nu se poate, ce coincidenta si eu locuiesc aici spuse baiatul sarcastic dupa care disparu.

-Cine esti tu defapt? mai intreba fata cu o oarecare hotarare in glas.

-Blestemul tau! spuse baiatul din nou aparand de data aceasta in fata fetei.

-Scuze nu mai cred in povestile cu fantome de mult timp!

-Va trebui sa incepi sa crezi din nou, esti intr-una! si baiatul disparu prin perete.

Auzind aceasta fata cobora scarile in graba si ajunse in bucatarie. Uitand adevaratul ei scop aici si anume de a vedea cine face zgomot, aceasta cauta un mod prin care sa opreasca fantoma dar nu gasi nimic special.

-Crezi in magie? intreba o voce de fata din dreapta sa.

Fata se intoarse speriata de data aceasta, cautand sursa vocii si descoperii in oglinda veche din colt un mandru chip de fata cam de aceeasi varsta cu ea foarte frumoasa de statura medie, cu un mandru trandafir in par ce isi rasfira spinii pe corpul acesteia si cu ochi ca ai baiatului. Dar acesti ochi erau goi, lipsiti de sentimente, si plini de ura si remuscari.

Fata o mai privi odata scurt iar apoi disparu.
Nedumerita de mii de ganduri ce ii invadau mintea fata reusii cu greu sa rosteasca raspunsul afirmativ.
In acel moment, de pe peretele din spatele ferestrei cazu o fotografie a fetei ce ii vorbi acum doua minute din oglinda, iar din ea se rasfira un jurnal.

Cu miscari usoare dar sigure fata ridica jurnalul de pe jos.
Pe prima pagina aparu brusc o ghicitoare care trebuia dezlegata dar oare e ea indeajuns de puternica si inteleapta sa o dezlege... E ea oare aleasa...?

So... astept cu nerabdare parerea voastra :pls:

[A'Svear]

HeLLo There
Well am aterizat si eu pe la ficul tau :3

Stiind ca jurnalul are putreri speciale a rostit un blestem menit sa ii tina la distanta pe toti cei care nu erau destul de puternicii pentru a obtine o asemenea putere.

Repetitie...Lucruri de genul cam zgarie pe creier, deci ar fi bine daca ai incerca sa le eviti

Dar ce nu stiau ei era ca sufletele neimplinite ale celor decedati acolo inca mai cautau o cale prin care sa isi gaseasca odihna, asa ca bantuiau casa in lung si in lat fara un tel anume, asteptand ca cineva sa cumpere casa.

Inca o repetitie

fiind sigur ca acesteia o sa ii placa, deoarece ei ii placeau lucrurile stranii si vechi

Repetitie

-O, multumesc, multumesc foarte mult tata! si ii sari in brate imbratisandu-l.

Oky, asta chiar suna rau...
Asa....cred ca te`am inebunit cu repetitiile mele nu? Pe mine sincer ma obsedeaza, fiindca nu suna deloc bine...
Asa, acum modurile de expunere:
Actiunea mi s`a parut cam grabita. Adica atatea evenimente dintr`o data? Cam prea mult in prea putin timp. Puteai sa mai povestesti pe acolo ce se mai intampla, sa mai detaliezi... oricum sper ca vei remedia asta in urmatoarele capitole.
Descrierea este cam seaca -.- Pur si simplu nu trezeste nici un sentiment in mine... Inclusiv locurile si imaginile mai puteau fi descrise putin, fiindca nu ajunge sa spui doar ca era un peisaj teribil de frumos, e mai bine daca ai spune si cel il face atat de superb.
Naratiunea....Putea fi mai detaliata. Am observat ca narezi la persoana a 3`a ceea ce nu iti da o libertate prea mare in exprimarea sentimentelor ce`i drept. oricum am vazut ca ai mentinut timpul verbelor ceea ce este foarte bine.
Ideea ficului mi se pare interesanta si cel mai important originala. Pe mine m-a captivat si abia astept noul capitol.
Spor la scris si multa multa imaginatie
Zbye :3

[Splendora Cromwell]

Hi there! A'Svear: Ma bucur foarte mult ca ai trecut pe aici :). Well ... stiu ca nu e prea reusit primul capitol dar am corectat ce ai mentionat tu si cred ca acum suna mai bine. Sper sa-ti placa urmatorul capitol.

Capitolul 2: Misterul din jurnal si intalnirea din gradina

Inmarmurita de cele intamplate dar in acelasi timp emotionata, burneta rebela citi cu entuziasm urmatoarele randuri de pe paginile prafuite ale jurnalului din mainile sale suave precum petalele de trandafir: “Cei care zboara fara sa zboare au ascuns un secret in pasarea ce noaptea-si strange puii, iar ziua ii risipeste… gaseste intelesul cuvintelor mele si vei fi cu un pas mai in fata in descoperirea adevarului ce mistuie aceste locuri.”

Fata citi si reciti ceea ce scria in jurnal in speranta gasirii unei modalitati de dezlegare a misterului pe cat de mare pe atat de fascinant pentru ea, fiind studenta la facultatea de “Creatii Mistice in lumea noua”.

Inca de la varsta de 5 ani obisnuia sa resolve puzze-luri imposibile pentru varsta ei cu cea mai mare usurinta, iar acest lucru i-a indemnat pe parintii sai sa o inscrie la scoala de “Mistere ale trecutului”, unde studia profilul “Litere si creatii in limba veche”, invatand astfel sa citeasca si sa scrie in diferite limbi stravechi.

“Orice ar fi o sa dezleg acest mister. Cand tata mi-a luat aceasta casa nu a stiut ca imi va indeplini cea mai mare dorinta a mea: ”o casa plina de mistrere pe care sa le dezleg dealungul timpului.” Gandind acestea, fata urca sacrile in graba spre dormitor, iar mai apoi spre patul ei cu perdelute mov asortate, in care se tranti si adormi cu jurnalul in brate, fara a se mai schimba de hainele de peste zi, din cauza oboselii ce o facu sa treaca repede in imparatia minunata a viselor.

-Ei surioara, se pare ca nu va fi prea usor sa scapam de ea. E inteligenta, incapatanata si agera. Poate ea va reusi sa descopere puterea ascunsa in acest jurnal si sa faca razboiul din inima ta sa inceteze.

-Poate. Sau poate ca nu. Vreau sa o supraveghezi cu atentie. Nu permit nici o greseala… ai grija ce faci Yura, rosti fata incruntandu-se.

-Voi avea… rosti baiatul in timp ce o privea fix si gol pe Norina care se afla de ceva vreme in taramul viselor.

-Ma bucur ca ai inteles! Eu voi pleca acum. Sper ca sti ce ai de facut daca da gres… mai rosti aceasta cu vocea sa imperiala dupa care disparu prin perete.

“Cu siguranta stiu.”In urmatorul minut se apropie de fata si o mangaie suav pe obraz. Aceasta zambi si se aseza mai comod in salteaua pufoasa a patului, lasandu-l pe baiat confuz in propriile sale ganduri.

“Nu pot sa cred ca ma poti simti… asa ceva nu s-a mai intamplat pana acum”, apoi isi continua sirul gandurilor cu vocea sa tare si rece ca marea inghetata si stravezie in lumina lunii:

-Cine esti tu defapt? Esti foarte diferita de ceilalti… cred ca sederea ta aici va fi foarte interesanta…, apoi disparu cu o adiere pe care fata o simti si se trezi.

“Um… mai e cineva aici? Poate doar mi-am imaginat…”. Se ridica usor din pat si merse la fereastra care spre surprinderea ei era deschisa.

O adiere placuta flutura draperiile movali ale ferestrei si un aer curat de primavara, care voia parca sa ii intre in suflet, o imbia sa iasa in gradina in care acum erau infloriti mii de trandafiri multicolori si in care ciresii isi scuturau florile splendide, in bataia vantului linistitor de primavara.

Ajungand in gradina se aseza pe o banca aflata sub un cires inflorit ce isi scutura florile in bataia mirifica a vantului. Se lasa pe spate si furata de ganduri si de splendoarea din jur uita de somn si de ghicitoarea din jurnal.

Un fluture frumos colorat i se aseza pe mana parca vroind sa ii spuna ceva. In momentul acela isi aminti de baiatul enervant care o intampina pe sacri la sosire.
“Era atat de dragut… pacat ca era enervant… ma intreb unde o fi? Oh la ce ma tot gandesc, e doar o imaginatie a mea, sau… poate o fantoma dar asta ar fi imposibil.”

Sperand ca il va uita culesese un brat de flori dupa care se aseza si incepu sa impleteasca o coronita, iar mai apoi se ridica in picioare privin-o.

-Nu vrei sa mi-o faci cadou? Intreba o voce stranie de baiat din spatele sau.

Uimita fata se intoarse. In frumusetea unei nopti stravezi de primavera, printre petalele de cires, care fluturau in intregimea gradinii, chipul sau angelic o facu pe fata sa amuteasca.
Se intoarse incet si cu o oarecare indiferenta trecu pe langa el, cand acesta o prinse de mana si o facu sa stea pe loc.

-Raspunde-mi! Rosti fara a-si lua privirea din locul in care fata statea inainte.

-Lasa-ma in pace. Rosti aceasta smucindu-si mana din stransoarea lui ca mai apoi sa fuga in casa fara a se uita in urma sa.

“Nu pot sa cred ca m-am pierdut cu firea! O revino-ti Norina,cum ai putut sa amutesti cand i-ai zarit chipul?! Gandea fata in timp ce urca spre dormitorul ei.
Se duse la geam si cu stupoare observa ca chipul ingerului din gradina disparuse…

[A'Svear]

Yeeeeey capitol nou \:D/
Ti`am spus ca m`a captivat povestea, devine din ce in ce mai interesanta si sunt curioasa :]

o imbia sa iasa in gradina in care acum erau inflorite mii de flori multicolore si in care ciresii isi scuturau petalele florilor splendide, in bataia vantului linistitor de primavera.

Repetitie:-"...Dar este singura care am observat`o in acest capitol, ceea ce este o imbunatatire.
In schimb am gasit niste greseli care am vazut ca le`ai si repetat..
primavera - primavara [nu stiu daca asa ai vrut tu sa scrii sau e o simpla greseala]
vroia - voia
sacrile - scarile
Mai erau si altele mi se pare, dar acestea am observat ca le`ai si repetat
Asa, acum o sa ma iau putin si de semnele de punctuatie....Am observat ca nu pui virgule in enumeratii, cand izolezi un cuvant de restul propozitiei, vocativul etc.
Asa, acum iau in primire si modurile de expunere:
Descrierea a fost mai bogata de data aceasta, lucr care m`a incantat. Desi mai puteai aduga cate ceva ici colo este mai bine, plus ca acele gaduri ale personajelor dau si ele bine in text :D
Folosesti timpul prezent al verbelor in naratiune si se pare ca nu faci combinatii fatale de trecut viitor prezent si asa mai departe....Inca un aspect pozitiv :]
Actiunea tot mi se pare putin grabita, dar se poate remedia
M`ai bagat in ceata cu aparitia acelei fete misterioase.....Ea ce rol va juca in fic? Offff sunt curioasa. Abia astept nextul, so spor la scris si multa multa imaginatie
Zbye :3

[Splendora Cromwell]

Buna. Am pregatit un nou capitol pentru voi… So enjoy it

Capitolul 3: Scoala cea noua

-Ce se intampla cu mine? De ce nu am putut reactiona…? Rosti fata cu buzele-i tremurande, in timp ce se dadea usor inapoi, asezandu-se pe pat.

“Oh, trebuie sa imi iasa din minte chipul sau, am si-asa destule pe cap cu scoala cea noua. Sa nu mai vorbim ca maine e prima zi iar eu nici macar nu m-am uitat la orar. Pe deasupra de asta, mai e si ghicitoarea aceea stranie pe care trebuie sa o dezleg. Ma intreb daca voi gasi pe cineva la scoala cu care ma voi intelege, sa-i mai povestesc din grijile mele.”

Soarele isi facu repede aparitia, stralucind mai vioi ca niciodata, prevestind astfel o placuta zi de februarie, mai calduroasa decat de obicei.

Norina fu trezita de ticaitul vesel al ceasului, care vroia parca sa-i aminteasca de ciripitul pasarelelor si sa o faca sa mai uite de greutatile primei zile de scoala.

Sari din pat si deschise fereastra dinspre gradina. In lumina razelor soarelui de dimineata totul parea parca poleit cu aur. Intr-o adiere placuta de primavera ciresii infloriti isi scuturau lin ramurile, facand florile sa danseze in valuri. Frumoasele flori ale gradinii erau populate acum de mii de albine si fluturi multicolori. Splendoarea din jur o indemna parca pe fata sa ramana acasa, insa, cand privirea ei intalni banca goala de sub ciresul inflorit isi aminti pe loc de noaptea trecuta si de baiatul care a reusit sa o faca sa se piarda in vraja sa. Ramase inmarmurita pentru o clipa, pierduta parca in amintiri, dar isi reveni la fel de repede.

“Ar trebui sa fac un dus… poate voi mai uita.” Gandi aceasta cascand si indreptandu-se spre baie. Lasa picaturile de apa sa-i rasfete trupul firav, dupa care se indrepta spre dulapul de marimea unei camere, construit in perete, pentru a-si alege ceva potrivit de scoala.

Din sutele de haine colorate asezate frumos pe umeras, alesese o fustita scurta mov peste care se afla un snur de aceiasi culoare prins intr-o fontita pe o parte si o camasa alba cu maneci scurte care avea un buzunarel in dreptul sanului stang. Niste jambiere albe pana la genunchi si niste adidasi roz ii completau tinuta. Pe parul despletit si ondulat purta o cordeluta alba cu o funda intr-o parte.

Merse apoi in dormitor unde impacheta cu grija, in geantuta roz cu ciucuri, jurnalul gasit in urma cu cateva zile, cartile de scoala si telefonul mobil.

Deoarece nu avea masina, isi comanda un taxi care o duse la destinatie. Academia situate in centrul orasului Tokyo arata de-a dreptul spectaculos. Era o cladire imensa cu 5 etaje de jur-imprejurul careia se aflau sali de sport, locuri amenanjate pentru calrie, teren pentru atletism, teren de baschet si bazine de inot. Era prevazuta cu mai mult de o mie de sali de clasa, laboratoare performante si trei cancelarii la al 2-lea etaj. Din mijlocul cladirii in forma de potcoava se inalta la cer un magnific turn cu ceas, care anunta inceputul si sfarsitul orelor de curs.

“Oau… arata intradevar spectaculos… sper din tot sufletul sa nu ma ratacesc; ma intreb la ce etaj o fi clasa a 11-a C.”

-Buna. Pari cam dezorientata. Vrei sa te conduc? Rosti cu cea mai mieroasa voce din lume un baiat din dreapta ei.

-Hmm? Intorcandu-se fata observa un baiat cam de aceiasi varsta cu ea, cu parul saten rebel si cu zambetul pe buze.

-N-ar fi rau… dar depinde cine mai exact esti tu?

-Ma numesc Kaori Fujimora si sunt in a 12-a D. Eu cu cine am onoarea?

-Norina Iacusi. Deci sti unde e clasa a 11-C?

-Desigur. Etajul 2, prima sala pe dreapta. Te conduc daca vrei.

-Nu multumesc! Ma descurc si singura.

-Cum vrei. Ne vedem. Acestea fiind spuse, baiatul disparu in multimea de oameni ce se imbulzeau la intrare.

Ajungand in clasa, se aseza un ultima banca de la geam,pierzandu-se in visare; pupitrele, tabla, totul ii se parea pierdut intr-o lumina neclara, intr-un loc unde exista doar ea si imaginatia ei. O mana calda, asezata pe umarul ei, o facu sa tresara.

-Buna. Ma numesc Aiaka, rosti o fata putin mai scunda decat ea, cu parul blond pana la umeri. Suntem colege, deci ma gandeam ca poate vrei sa fim prietene, rosti aceasta cu zambetul pe buze in timp ce o privea pe Norina.

-Ei bine… ce-am de pierdut! Eu ma numesc Norina Iacusi si dupa cum sti sunt noua.

-Pot sta langa tine Norina? Sti… am un caracter mai ciudat si nimeni nu ma vrea prin preajma. Dar acum ca sti asta poate nici tu nu ma mai vrei! Exclama fata lasand capul in jos si vroind sa plece.

-Desigur ca poti sta. Apreciez sinceritatea ta. Si in plus de asta si eu sunt o ciudata. Rosti Norina cu zambetul pe buze, facand-o pe Aiaka sa stea pe loc.

-Asta-i grozav! O sa ne distram de minune. Exclama Aiaka dupa care se aseza.

In clasa isi facu aparitia dirigintele care o anunta pe noua venita si o pofti in fata pentru a se prezenta. Norina pasi in fata clasei si cu cea mai mare seriozitate rosti:

-Buna. Numele meu este Norina Iacusi si de acum incolo voi fi noua voastra colega. Nu imi plac oamenii care ma mint si nu imi place sa repet de 2 ori un lucru. Apreciez punctualitatea in orice fel de situatie si imi plac pisicile negre. Sunt o persoana visatoare, punctuala si sincera. Nu suport oamenii cu doua fete si nu suport sa fiu vorbita pe la spate. “Deasemenea, nu-mi plac oamenii care apar in spatele meu”, continua in gand Norina, facand referire la Yura.

Dupa o zi de ore plictisitoare si obositoare, se intoare acasa unde avu parte de o adevarata surpriza.

Rina:

Yura:

Norina:

[Verrine]

Bineinteles, trebuia sa-mi fac si eu aparitia la acest fic.
Sa o luam cu inceputul... Ideea mi se pare originala ceea ce face ca totul sa fie mai interesant. Titlul m-a atras deasemenea. Un alt lucru interesant la ideea ta este faptul ca nu e nimic previzibil. Adica nu pot sa spun sigur ca surpirza o asteapta, lucru care ma afce curioasa. Ai puncte in plus din partea mea peste asta. :))
Greseli de tastare ai avut si pe langa asta si cateva repetitii.

Norina fu trezita - Norina a fost trezita [ incearca sa nu mai folosesti perfectul simplu]
Din sutele de haine - cred ca aici ai exagerat. Nu cred ca avea sute de haine pe umerase. :)) Sau, daca avea trebuia sa specifici ca a intrat intr-o camera pe care ea o considera dulap. =))
fontita - fundita

Din sutele de haine colorate asezate frumos pe umeras, alesese o fustita scurta mov peste care se afla un snur de aceiasi culoare prins intr-o fundita pe o parte si o camasa alba cu maneci scurte care avea un buzunarel in dreptul sanului stang.

Ai folosit prea multe diminutive in aceeasi propozitie. Incearca sa le eviti pe viitor, sau daca nu folosestele cu masura. ;)

Niste jambiere albe pana la genunchi si niste adidasi roz ii completau tinuta.

Repetitie.

Merse apoi in dormitor unde impacheta cu grija, in geantuta roz cu ciucuri, (...)

Nu am inteles exact ce ai vrut sa spui prin acele "ciucuri". o.o
Academia situate - Academia situata
calrie - calarie
teren pentru atletism, teren] de baschet - ai repetat cuvantul "teren"

Nu imi plac oamenii care ma mint si nu imi place sa repet de 2 ori un lucru.

Repetitie.:D

Nu suport oamenii cu doua fete si nu suport sa fiu vorbita pe la spate.

Repetitie.
se intoare - se intoarce
avu - a avut;)

Bun, deci aceastea au fost greselile sesizate de mine. Legat de dialog nu am sa-ti spun nimic, nu mi se apre sec si nu ai nici prea mult. ;). Naratiunea este destul de buna, iar actiunea nu mi se apre a fi grabita.
In legatura cu descriere te-as sfatui sa mai lucrezi la ea. Ai, nu neg acest lucru, insa cred ca ar fi nevoie de putin mai mult. De exemplu, incearca sa descrii mai mult sentimentele personajelor. ;)
Cam atat, astept urmatorul capitol! Sunt curioasa sa avd ce se intampla incontinuare. A da si inca ceva.:)) Am observat ca ai evoluat de la primul capitol. Bravo!
Ja ne! :*

[Splendora Cromwell]

BroscoFobie`Verde: Imi pare bine ca ai trecut pe aici. Iti voi lua in considerare sfaturile si ma voi perfectiona pe viitor ;) Lectura placuta!

Capitolul 4: Gelozia e lucrul cel mai de temut…

In fata casei se afla tatal sau. De cum il vazu, fata ii sari la piept imbratisandu-l.

-Tata ce faci aici? Rosti aceasta, strangandu-l in brate, parca nedorind sa-i mai dea drumul.

-Ei bine, am o mica surpriza pentru tine! Marturisi barbatul zambind in bataia placuta a razelor de soare. Daca ai vrea sa ma urmezi…

-Desigur. Sunt chiar in spatele tau.

La nici zece metri departare de ei, pe un vast teren in curtea casei, se afla un Lamburghini de toata frumusetea.

-Asta e a mea?! Exclama fata incantata la vederea masinii luxoase care se potrivea de minune cu vila in care locuia. Tati esti cel mai tare.

Tatal isi privi fica, zambind multumit pentru ca a reusit sa o faca fericita, iar mai apoi o anunta ca trebuia sa-si ia ramas bun, deoarece, fiind un important om de afaceri, trebuia sa se intoarca la serviciu.

Multumita de cadoul primit, fata intra in casa in pasi de dans, trantind usa dupa ea. Imediat ce ajunse in dormitor, se tranti pe pat si isi seta la mp3 melodia preferata. Dupa ce aceasta se sfarsi, tanara arunca obiectul cat colo, privind ceasul. In linistea ce se asternuse, ticaitul sau enervant parea dureros si nesfarsit. Neavand altceva mai bun de facut, scoase jurnalul din geanta, privind pagina pe care era asternuta misterioasa ghicitoare.

“Hmm… am citit si-am recitit prostia asta de ghicitoare si nimic. Ma intreb daca voi gasi ceva referitor la asta in biblioteca scolii. Trebuie sa fie ceva in 11 500 de carti si ziare vechi. Voi cauta acolo maine dupa ore.”

Puse mai apoi jurnalul la loc in geanta si se intinse pe pat adormind. Ziua de maine isi facu aparitia cu o scurta ploaie de vara. Dincolo de deal, peste blocurile orasului Tokyo, se intindea un frumos curcubeu imbalsamat de culoare.

“Nu pot sa cred ca azi voi merge la scoala cu propria mea masina… sper din tot sufletul sa nu provoc un accident.” rase fata in sinea ei.

Dupa ce-si trase pe ea niste ginsi largi taiati, un maieu stramt negru si o curea de aceiasi culoare, merse la dulapul cu bijuteri. Adauga un ceas cu pietre pretioase si niste bratari ce-i atarnau pe mana dreapta. In picioare isi lua o pereche de adidasi negri din piele intoarsa iar parul despletit ii se prelingea pe umeri. Dupa ce termina de luat micul dejun, isi trase geanta pe umeri si pleca catre institut. Dupa o groaza de ore care mai de care mai plictisitoare se instala comod in biblioteca si incepu de zor sa caute indicii despre ghicitoare.

“Cei ce zboara fara sa zboare… hmm… ma intreb ce o insemna asta. Ar putea fi vorba de oameni, dar oamenii nu pot zbura… sa fie oare vorba despre fantome? Oamenii care au devemit fantome… da! Asta e! Asta ar trebui sa fie. Ma intreb daca voi gasi ceva despre familia care a locuit in acea casa de la inceput. Tata mi-a spus doar, ca numele familiei era Fujisu. Voi cauta in arhiva de ziare vechi, trebuie sa fie ceva pe acolo.”

Pe un raft din partea dreapta a bibliotecii erau asezate in ordine cronologica diferite ziare vechi. Intradevar, in ziarul care facea referire la marele cutremur din 1990, fata gasi un articol foarte interesant:

“In data de 20 iulie 1990 s-a produs un teribil cutremur soldat cu moartea a mii de oameni. Printre victime se aflau si membrii importantei familii de afaceri Fujisu. Trupurile neinsufletite, vor fi ingropate, cu onorariile cuvenite, pe data de 21 iulie 1990 in cimitirul de langa periferia orasului.”

“Hmm… se pare ca ar trebui sa merg pana acolo.”

Impachetandu-si lucrurile, fata vroi sa paraseasca biblioteca, cand cineva o prinse de mana si o trase inapoi.

-O… buna Kaori! Ce faci aici? Studiezi pentru viitorul proiect la stiinte?

-Nu. Te cautam pe tine. Rosti baiatul rasufland apasat.

-Pentru ce anume?

-Ei bine… eu… ma intrebam daca nu vrei sa iei cina cu mine deseara. Spunand acestea baiatul lasa capul in jos rusinat.

-Ei bine… de ce nu. Spuse Norina cu un zambet larg pe fata in timp ce se amuza de starea baiatului din fata ei.

-Super. Deci… vin sa te iau la opt. Unde stai?

-La conacul de pe deal.

-Oau! Adica, se aude ca ar fi bantuit.

-Da… “Iar eu stiu asta mai bine ca oricine.”

-Bine. Ne vedem atunci.

-Sigur! Ai grija de tine.

In cimitirul de langa periferia orasului, linistea profunda facea ca totul sa para straniu si ciudat. Din cand in cand mai trecea agale cate o persoana, ai carei pasi rasunau intr-un surd ecou. Vantul adia printre ramurile plopilor ce dadeau cimitirului un aer aparte. In mijlocul sau se afla cripta familiei Fujisu. Norina lasa un trandafir rosu si pleca.

Acasa fusese intampinata de aceiasi liniste profunda. Nici un suflet, nimeni, in afara de ea. Deoarece era ora 19:00 fata urca pentru a se pregati de cina. Isi alesese o rochie roz si sexi pana deasupra de genunchi si isi lua niste sandale negre care se asortau perfect cu parul sau negru prins in coc, in afara de doua suvite ce ii se prelingeau pe fata sa perfect ovala.

-Oau, draguta rochie! Carui fapt ii datorez placerea de a te vedea imbracata asa. Rase sarcastic Yura care tocmai intrase prin usa sifonierului.

Neluindu-si ochii de la oglinda fata rosti:

-Nu te priveste pe tine. Tu nu ai altceva mai bun de facut decat sa imi porti mie de grija?

In urmatorul moment, Yura disparu din locul sau confortabil de langa usa si aparu langa fata, lipind-o de perete; isi lipi trupul de al ei, tinandu-i mainile deasupra capului si privind-o fix. Norina il privea speriata, respiratiile celor doi aproape intalnindu-se. Yura-si misca incet capul, ducandu-l la urechea fetei.

-Asculta pisicuto, nu ma fa sa fac ceva ce nu as vrea. Tu esti foarte diferita de ceilalti… tu ma poti simti…

Apoi o musca de lobul urechi. La atingerea lui fata tresari. Mii de sentimente isi faceau acum simtita aparitia in inima ei confuza. Un claxon de masina ii intrerupse pe cei doi.

-Lasa-ma… te rog… exclama Norina incercand sa ascunda lacrimile ce acum ii invadau chipul. Se smuci din bratele puternice ale baiatului si cobori in graba. Deschise usa in spatele careia se afla Kaori cu un imens buchet de trandafiri. Fata lua florile si il privi zambind, apoi il lua de brat si plecara spre restaurant. Din sparele scarilor, Yura privea scena cu dispret.

“Deci asa pisicuto… joci dur aa… nu pot sa cred ca deja are pe cineva… si eu care credeam ca ma place… oh, ce se intample cu mine? De ce ma simt asa? Il urasc pe acel baiat desi nu mi-a facut nimic… cum sa putut intampla asa ceva… M-am indragostit de o muritoare…”

[Verrine]

Prima care comenteaza >:)
Bun deci observ ca nu a trebuit as astept prea mult pana sa primesc acest capitol, asta e bine. :D
Let's see.
Am sa incep cu greselile deaorece de data aceasta nu au fost foarte multe :D
merse - a mers
Dupa ce-si trase - 1. Dupa ce si-a tras si 2. incearca sa eviti astfel de expresii
iar parul despletit ii se prelingea - iar parul despletit i se prelingea
isi trase geanta - 1. si-a tras geanta si 2. dupa cum am mai spus, evita astfel de expresii.
si incepu de zor sa caute - si a inceput sa caute de zor [ suna mai bine;)]
fata vroi sa paraseasca biblioteca - fata a vrut sa paraseasca biblioteca
Acasa fusese - Acasa a fost
Isi alesese - ori spui "si-a ales" ori " isi alese"
o rochie roz si sexi - Incearca sa eviti cuvantul "sexi" deoarece nu cred ca ai intalnit pana acum intr-o carte cuvantul "sexi". Puteai la fel de bine sa spui "frumoasa".
sa putut - s-a putut

Incearca sa evitit perfectul simplu!
Bun... Deci mi se pare foarte ciudata chestia cu fantoma geloasa. Adica eu ma gandeam ca o sa fie ceva super infricosato,r ca o sa-i taie capul, il lipeste la loc [=))]; chestii de genu =)). Oricum ma intreb ce spune sora lui Yura >:).
La capitolele descriere, naratiune si dialog nu am nimic de adaugat. Tot ce am scris in comentariul trecut ramane valabil ;).
Acestea fiind spuse...
Ja ne! :* si spor la scris! Astept urmatorul capitol. :D

[Splendora Cromwell]

Buna Am un nou capitol pentru voi so enjoy it. Astept criticile si parerile voastre. Kissu :*

Capitolul 5: In dragoste si in razboi totul e permis

Intr-o ambianta placuta, la un restaurant de prestigiu, Kaori si Norina se simteau din ce in ce mai bine.

-Si, povesteste-mi mai multe despre tine. Insista Kaori privind-o zambind, pe cea din fata sa.

-Pai, cam ce ai vrea sa sti despre mine?

-Totul! Vreau sa stiu trecutul tau si prezentul, cu ce te ocupi si daca te supara ceva.

-Am crescut in sudul Japoniei la palatul parintilor mei. Am petrecut mult timp singura sau cu doica deoarece erau mai tot timpul plecati in delegatii si la serviciu. In rest nu am dus lipsa de nimic. Am fost crescuta in puf ca o adevarat printesa si mi s-au indeplinit toate mofturile.

-Si atunci, de ce ai venit la o scoala cum e facultatea de “Creatii Mistice in lumea noua”? Vreau sa zic ca puteai merge la o scoala de un mai mare prestigiu. Cum ar fi facultatea de drept de exemplu.

-Un expert in relatii de familie le-a spus parintilor mei ca asta imi va intari caracterul .In plus, mie imi place aceasta facultate, ma refer la faptul ca ma pasioneaza asemenea lucruri, deasemenea am vrut sa ma mut de la ai mei, sa fiu pe cont propriu. Prezentul meu este unul normal, duc o viata obisnuita fara secrete si neplaceri. Marturisi fata nedorind sa-i dezvaluie baiatului adevarul.

-Minunat. Asta e bine. Esti o fata foarte norocoasa. Rosti Noriona, cu jumatate de gura.

-Da. Nici nu iti poti inchipui cat de norocoasa sunt. Ei bine… acum e randul tau.

-Am crescut in Tokyo. La fel ca si tine nu m-am prea bucurat de prezenta parintilor mei. Provin dintr-o familie de nobili si sunt singurul mostenitor la firma tatalui meu, sugera Kaori zambind mieros. Mereu, cu acelasi suras ce te facea sa iebunesti.
Dupa un meniu pe cinste, baiatul o conduse pe Norina acasa.

-Sper ca te-ai simtit bine… spunand acestea, acesta se apleca pentru a o saruta, insa fata intoarse capul. Ei, macar am incercat. Rosti, zambind din nou.

-Imi pare rau Kaori, nu sunt pregatita inca si mai e ceva ce nu iti pot spune deocamdata.

-Inteleg. Exclama baiatul privind-o fix… este in regula daca ai pe altcineva. Vom ramane doar prieteni. Foarte buni prieteni.

-Kaori-san nu e asta… eu… sunt putin confuza acum. Am nevoie de putin timp sa imi fac ordine in ganduri.

-Desigur. O sa te astept si o mie de ani Norina, stiu ca intr-o zi ma vei iubi la fel cum te iubesc eu. Nu ezita niciodata sa ma cauti daca ai nevoie de mine. Spunand acestea, baiatul o saruta tandru pe frunte si pleca.

Fata intra in casa si urca in dormitor. Cu o mana-n buzunar si cu camasa desfacuta, Yura statea sprijinit de perete cu ochii in pamant.

-In sfarsit te-ai intors! Credeam ca am scapat de tine. Rosti acesta cu un zambet siret in coltul gurii vazand ca fata isi incrunta privirea. In fine nu de asta sunt aici. Am venit sa te avertizez! Mai ai trei zile sa dezlegi ceea ce ti-a fost dat. Trei zile…

-Eu… uite imi pare rau pentru ce sa intamplat dar…

-Dar ce… vi aici si te arunci in bratele primului venit. Esti… ca oricare alta. Am fost un prost sa cred ca esti diferita… Nu voi mai repeta aceiasi greseala si a 2-a oara. Tine minte… trei zile. Rosti Yura cu o voce si mai serioasa decat inainte.

-Stai! Spune-mi numele tau… dar vorbea singura, caci acesta please. Mii de lacrimi cristaline ii invadau acum trupul si sufletul, iar gandul ei era doar la el. Ii parea rau de ceea ce facuse dar acum era mult prea tarziu sa mai schimbe ceva. Se aseza in genunchi si cu voce tremuranda rosti:

-Iarta-ma… nu ma parasi… vino inapoi… am nevoie de tine…

Doua maini calde o cuprinsera de mijloc, facandu-o sa tresara. Baiatul isi lasa capul incet pe umarul ei si cu o voce blanda rosti:

-Ridicate… Nu ai de ce sa-ti ceri iertare. Eu sunt cel care ar trebui sa-si ceara iertare ca a visat la o dragoste imposibila… Inteleg daca il iubesti, eu nu sunt decat o fantoma… Numele meu este Yura.

Fata se ridica dintr-o data speriindu-l pe baiat si cu o voce stridenta rosti:

-Nu imi pasa ce esti! Nu il iubesc pe Kaori, suntem doar prieteni si apropo, l-am refuzat acum si…

Dar nu mai putu sa continue caci buzele-i fusesera cuprinse intr-un sarut pasional si dorit din partea lui Yura. Raspunzandu-i cu aceeiasi pasiune, fata reactiona la fiecare din atingerile lui. Baiatul fusese cel care rupse sarutul.

-Nu… asta nu trebuia sa se intample… mi-am pierdut controlul… Rostind acestea, acesta disparu lasandu-o pe fata trista si confuza.

[Verrine]

Bun, deci ca de obicei sunt prezenta pentru a te putea sacai in urmatoarele 5 min . :))
Un inceput bun ar fi sa-ti exemplific cateva din greselile facute.

sa sti- sa stii

-Minunat. Asta e bine. Esti o fata foarte norocoasa. Rosti Noriona, cu jumatate de gura.

Bun deci aici nu prea ma inteles. Adica cum in acest dialog faceau parte un baiat si o fata, iar tu ai spus " esti o fata" cred ca ai fi vrut sa zici: " Rosti Kaori, cu jumatate de gura. "

-Sper ca te-ai simtit bine… spunand acestea, acesta se apleca pentru a o saruta, insa fata intoarse capul. Ei, macar am incercat. Rosti, zambind din nou.

Suna foarte prost, reciteste si spune-mi ce parere ai. Puteai sa spui "(...) spunand acestea, baiatul ....."

Rostind acestea, acesta disparu lasandu-o pe fata trista si confuza.

Aceeasi problema.

Baiatul fusese cel care rupse sarutul.

Nu ar fi sunat mai frumos " Baiatul a fost cel care a rupt sarutul" ?

Bun acestea au fost greselile. Partea frumoasa este ca nu mai folosesti atat de multe diminutive si verbe la perfectul simplu. Asta e un lucru bun;)
Actiunea mi s-a parut cam grabita, iar descrierea a cam lipsit. Puteai sa descrii mai mult momentul sarutului, si mai ales sentimentele Norinei. La fel de bine ar fi mers o mica descriere la ideea aceea in care a spus ea "Iarta-ma… nu ma parasi… vino inapoi… am nevoie de tine…". Ar fi facut totul mai interesant. :D
Bun, dialogul mi s-a parut bun, deci nu prea am nimic de comentat la acest capitol.
Cam atat;)
Sper ca nu te-ai suparat. :-S
Ja ne! si spor la scris. Astept urmatorul capitol.