MissyTA amultumesc mult ca ai trecut pe aici. Deasemenea, ma bucur foarte mult ca iti place. Lectura placuta in continuare!
Capitolul 12: Peripetii in camera de alaturi
De cum pasi in dormitorul Rinei, lumea din jur capata o alta amploare. O cuvertura albastra asternuta grijuliu pe un pat mare din mahon, cu suport pe care atarnau galant doua draperi albe, prinse cu fundita, faceau camera sa para parca desprinsa de lumea cotidiana, dintr-un loc magic, de poveste. In dreapta patului era asezat un dulap imens de mahon pe seratrele caruia erau sculptati frumos trandafiri de diferite marimi. In partea opusa patului se afla o oglinda mare, rotunda cu rama groasa din lemn, pe care erau increstati deasemenea trandafiri. Un mandru birou de mahon, asezat sub oglinda, completa frumusetea camerei desprinsa de realitate. In aceasta minunata splendoare domnea maiastra linistea; nici urma de sarpe sau de vreun alt element sfidator. Numai lumina difuza, ce se asternea incetul cu incetul in cuprinsul camerei prin geamul intredeschis, imbiband-o intr-o mreaja stralucitoare, facea ca aceasta sa para inima conacului, locul magic din care nu mai doreai sa placi vreodata, vrajind prin frumusetea lui pe toti cei ce ii calcau pragul.
Inmarmurita de atata splendoare, Norina pasi galant in interiorul camerei de vis, pe care o admirease pana acum sin pragul usii. Mai apoi, isi indrepta usor pasii spre dulapul din dreptul sau, aplecandu-se, pentru a putea ajunge la sertarele prezente in josul acestuia. Deschise cu grija o usita si privind inauntru, observa cu mirare o cheita metalica, ce nu se potrivea nici unei usi vazute de ea pana atunci.
"-Hmm... ma intreb ce deschide? Poate un cufar, o ladita sau poate... o usa!" Exclama fata, privind mirata camera, a carei usa "disparuse". Pentru a se asigura ca privirea nu-i joaca feste, Norina pipai oarecum speriata bucata de perete, sperand de altfel ca va gasi ceva. Acum in fata ochilor sai cristalini nu se intindea decat un perete mare si alb, lipsit de orice deschizatura.
"-Ce se petrece? Unde este usa?" Rosti Norina cu voce tare, disperarea citindui-se in glas. Un chitait strident si enervant, venit de undeva de pe podea, o facu pe fata sa tresara si sa-si indrepte privirea spre sursa vocii. Pe undeva pe la marginea patului se afla u om nici mai mare nici mai mic de zece centimetri. Aplecandu-se, fata observa cu stupoare ca cel ce facea zgomot era...
"-Kaori? Oh, asta e imposibil! Am vedenii... gandi fata, stergandu-se la ochii cu un gest din instinct. Baiatul mai chitai de doua ori dupa care se facu nevazut printr-o deschizatura, protejata de o usita, prezenta intre pat si birou. Dupa ce aceasta se inchise in urma omuletului, fata incerca s-o deschida din nou, insa, spre surprinderea ei, aceasta nici nu se clinti.
"-Ei bine... macar acum stiu la ce foloseste cheia! Nu mai exista o usa normala, iar singura iesire este asta. Nu am de ales! Nu pot sta aici pentru totdeauna."
"Pentru totdeauna"... aceste doua cuvinte ii rasunau mereu in minte fetei, provocandu-i frica. Se simtea inchisa intr-o cutie din care nu exista cale de scapare, sau cel putin asa credea ea.
"-Bun... nu mai trebuie sa gasesc decat o modalitate prin care sa devin minuscula. Vreo idee?" Desi realiza de mult ca vorbea cu ea insasi, rosti aceste cuvinte cu voce tare pentru a se incuraja. Cu miscari usoare, se tranti pe patul cu asternut moale, privind in liniste tavanul. De cum se-ntoarse inspre oglinda, atentia ii fu captata de un obiect aflat pe birou. Se apropie cu gratie, observand ca este vorba despre un pahar in interiorul caruia se afla o bautura trandafirie, cu miros delicat dar atragator in acelasi timp.
"-Hmm... asta nu era aici inainte! Ma intreb ce se intampla daca..." . Sorbi galant din pahar, pana la ultima picatura. De cum termina, trupul incepu a i se micsora si odata cu el si cheita, pe care fata o tinea strans intre degete. Ajungand de marimea "soricelului", descuie usor minuscula usa, pasindu-i incet pragul. De partea cealalta, se intindea o imensa campie cu flori si fluturi multicolori. In aceasta imensa intindere, nu exista insa un punct de reper. Totul era nesfarsit si nesfarsit era totul.
"-Alo... o... o...? E cineva aici?... aici... aici? Se auzea in ecou vocea fetei, nefiind nimic care sa o asculte. Dezamagita ca a nimerit din lac in put, se aseza pe iarba proaspata in pozitie de yoga si incepu sa culeaga flori pentru a impleti o coronita. Printre miile de ganduri si amintiri confuze prezente acum in mintea ei lucida, unul ii atrase in mod deosebit atentia si anume cea dea doua noapte in gradina conacului.
Flashback
-Nu vrei sa mi-o faci cadou?
End of flashback
"-Yura...". Rosti fata, strangand usor coronita la piept. De pe un copac din apropiere, se cobora usor catre ea un sarpe.
-Buna fetito... sss... Ce cauti mata in pussstietatea asta?
Fata insa, privi animalul mirata, facand ochii mari, deoarece acesta putea sa vorbeasca.
"Acesta e... sarpele din ghicitoare. Trebuie sa scap de el!
-Eu... buna... rosti fata balbaindu-se, ca mai apoi sa continue indrazneata: eu am venit aici sa caut ceva si ar fi mai bine daca nu mi-ai sta in cale.
-Usor fetito... sss... rosti sarpele, incolacindu-se incet pe dupa ea, provocandu-i teama... eu nu iti sssunt dusman... nu-ti voi face rau, dar, pentru a te lasssa sa treci mai departe, trebuie sa-mi raspunzi la o ghicitoare.
-Ghicitori, ghicitori si iara ghicitori... bine... fie...
-Tu ti-ai ales viata asta si nimeni altcineva... ghicitoarea este: "Sunt singur la parinti si totusi am un frate. Ne privim in acelasi timp si suntem identici. Cine este fratele meu?"
-Asta nu are nici o noima. Dupa ce mai repeta ghicitoarea de doua, trei ori in gand, pentru a capata raspunsul, fata rosti cu voce tare: este vorba despre reflexia mea in oglinda. Sora mea geamana... suntem identice si ne privim in acelasi timp. Am reusit!
Sarpele zambi satisfacut, dupa care ii inmana fetei o emblema din argint in forma de stea.
-Ia-o... o sa ai nevoie de ea. Mai rosti acesta, dupa care disparu. Brusc, in fata fetei se deschise o usa care dadea in interiorul unui magnific palat. La intrare, fu oprita de una dintre garzi, cerandui-se sa se indentifice.
-Ma numesc Norina Iacusi si... sincer, nici eu nu stiu ce caut aici... am doar asta! Spunand acestea, fata inmana gardianului emblema stralucitoare, asteptand un raspuns. Dupa ce acesta o studie cu mai mare atentie ii facu semn fetei sa-l urmeze.
-Vino! Va trebui sa-i dai socoteala reginei.
-Reginei?! Exista o regina? Vocea i se taie brusc imediat ce pasi in sala tronului. Pe un jilt inalt de marmura, statea maiastra o fata de varsta ei, imbracata spectaculos, intr-o rochie visinie lunga cu o brosa discreta la o parte. Pe mana dreapta, purta un imens inel cu o piatra neagra la mijloc, ce facea un minunat contrast cu pielea ei alba ca spuma laptelui. De cum o vazu, misterioasa tanara rosti:
-Bine ai venit! Ai dovedit curaj si intelepciune, in drumul tau catre palat... pana la urma nu esti chiar atat de inutila. Acestea fiind spuse, regina se ridica de la locul sau, mergand in dreptul fetei si legandu-i la gat un medalion din argint, cu un soare in centru, soptindu-i la ureche: nu lasa pe nimeni sa-ti faca rau! Tu esti Norina Iacusi, mostenitoarea mea.
Norina insa, privea incremenita scena, nestiind ce ar trebui sa spuna. Brusc, in sala se facu o lumina mare, care inghiti tot, inclusiv gandurile fetei. Aceasta se trezi mai apoi in patul din obisnuita ei camera, imbracata insa cu aceleasi haine din ajun. Apoi se ridica rapid din pat, mergand la locul unde fusese acum o noapte, insa nici urma de alta camera. Disparuse... de parca nu ar fi existat niciodata in conac... usa... totul...
"Nu a fost decat un vis... totul... nu a fost decat un vis". Gandea fata, mangaind incet peretele si ducandu-si instinctiv mana in zona gatului. Pipaindu-l, simti medalionul si il scoase de sub haine... acelasi medalion ce-i fusese oferit de tanara fata misterioasa.
-Deci... pana la urma urmei nu a fost tocmai un vis... rosti Norina, zambetul luminandu-i din nou chipul.
