15-03-2009, 02:46 AM
Şi am scris şi eu continuarea ficului, de abia acum am scris-o. Scuze pentru greşeli, te previn pentru că nu m-am uitat peste capitol şi nu ştiu ce greşeli am facut. So accept orice comentariu.
Multumesc Aether-chan că îmi citeşti ficul, că îţi place şi continui să comentezi. Sper să nu îţi dezamagesc aşteptarile.
Deci, capitolul 7.
Capitolul 7 : Rasaritul
Departe de gândurile acute ale inteligentei şi spiritul refractar al ideilor accentuate de fiecare secundă de gândire, depăşind geniul şi lasând detaliile minore, ce pareau catastrofale, de o parte razele soarelui reuşesc să se strecoare printre ferestrele laboratorului aflat în centrul oraşului. Printre razele de soare ce strapungeau cu lumina lor liniştea întregii încaperi, se aflau destul de multe aparate rasfirate pe mesele încaperii. Pe scaunul aflat în centrul acesteia se afla un tânar cu parul roşcat ce purta un halat alb pentru lucrul imposibil de evitat cu substantele chimice şi procesele de transformare obişnuite, ce aveau loc zilnic într-o institutie specializată pentru acest lucru. Barbatul purta o pereche de ochelari subtiri ce pareau a fi mai mult pentru estetică ci nu pentru îmbunatăţirea vederii, ochii sai erau închişi iar culoarea acestora nu putea fi zarită, însă un moment de neglijenţă în care acesta face o mişcare greşită, razele soarelui îi patrund în lentilele prezente în rama ochelarilor şi lumina îi acaparează ochii ce de această dată tind să se deschidă printr-o mişcare destul de bruscă. Priveşte ferestrele şi realizează că era deja dimineaţă. Soarele îşi facuse aparitia pe bolta cerească dar acesta încă se afla în laboratorul sau. Adormise acolo în timp ce lucra pentru un nou proiect, alte noi retele prin care putea să îşi dovedească geniul şi să fie remarcat în întreg Universul. Scopul fiecarui om de ştiinţă, de a excela într-un singur domeniu şi într-o singură parte a vietii, ce includea cariera. Restul pentru aceştia era doar o ramură neinteresantă şi fară pic de importanţă, ce nu se putea ridica la maretia inteligentei acelora. Aceaşi lege era aplicată şi pentru vampirii interesati de ştiinţă, ce în ultimele veacuri fuseseră destul de multi. Însă atunci când eşti vampir lucrurile se schimbă, începi să te gândeşti la mai mult decât succesul în carieră, pentru că ajuns deja în anul 3000 singurul lucru admirabil în care puteai succede erau categoria oamenilor, să fi rugat de o fiinţă muritoare, juvenilă să îi absorbi sângele din vene, dar apoi.. un fapt imposibil în acest an.
Ochii roşii ai barbatului vampir licareau mai puternic ca oricând, trecuseră atâtea zile de când nu mai ieşise din acest laborator, avea nevoie de o oarecare escapadă, să fugă din mediul în care singur se închisese. Îşi dă jos ochelarii, punându-i pe una din mesele existente în încapere apoi îşi aruncă halatul în cuierul aflat în partea stângă a camerei, lângă uşă. Cu nişte paşi destul de lenti acesta merge, deschizând ferm uşa. Iese din laborator şi se grabeşte catre lift.
- Bună dimineata domnule Yiaoi! Fata cu ochii aceia minunati îi vorbise, asistenta sa. Era o fată destul de interesantă, pentru un vampir. Deşi cam prostuţă şi credulă. Tot ce se mişca în jurul ei avea legatură cu pasiunea şi chimia, ce nu era asta nu exista. Uitase de fapt că nu asta înseamnă să traieşti. Era deja o creatură pierdută în propriile sale idealuri.
- 'neata Izza.
În ochii fetei se aprinse o lumină necunoscută până acum în timp ce îl privea pe şeful sau păşind în lift şi apasând pe butoanele ce duceau la parterul cladirii. De când se angajase aceasta aici, doar de două ori avusese ocazia să i se spună acel " neata " fară formalitate. Ştia că acesta punea ceva la cale, probabil un nou proiect. Acest lucru era ceea ce credea tânara, dar asta era mai putin important. Îi vorbise frumos, era în toane bune deci firma avea să prospere. Singurul lucru la care, un angajat pierdut în propia muncă, se putea gândi.
Ajuns în fata cladirii acesta se urcă în maşină şi accelerează. Îşi continuă drumul catre propria sa locuinţă şi intră destul de repede în aceasta lasând în urmă un zâmbet încântator deşi putin malefic. Ajuns în dormitorul sau acesta se aruncă în propriul sau pat şi încearcă să adoarmă, însă liniştea îi este strapunsă de sunetul telefonului, destul de enervant. Fară a se eschiva, raspunde calm ca întotdeauna, cu o seriozitate enervantă.
- Bună dimineata!
- Bună !! Ce faci Aki? Nu am mai vorbit de mult. De ce nu m-ai sunat? de ce nu ai mai trecut pe la noi? De ce? De ce? De ce?
Această voce era destul de enervantă, iar glasul acesta parea unul prostesc şi copilaresc, al unei fetite ce parcă încă nu se maturizase, din care prostia nu voia să se despartă. Însă această voce îi facu o placere imensă lui Akiru încât zâmbi destul de fericit la auzul acestei voci.
- Îmi pare rau Abi, unchiul a fost cam ocupat în ultima vreme. Dar promit să trec pe acolo cât de curând şi să te aduc în visită la mine. Este Ok aşa?
- OK, atunci nu te mai retin. Te aştept mâine pe aici. Pa !
Fară a mai putea spune şi alte cuvinte roşcatul s-a trezit cu telefonul închis în nas. Însă nu dă importanţă acestui detaliu minor, încât pune capul pe pernă şi adoarme instantaneu.
***
În faramitele timpului aruncate la voia întâmplari pe meleagurile întunecate ale Universului şi cele luminate din fiecare colţ al diferitelor Galaxii, peste vorbele marete şi cuvintele glorioase, se puteau încă zari privirile binevoitoare ale oamenilor ce încă aveau credinţă că lucrurile vor lua o întorsatură placută şi în favoarea lor. Ce se întâmpla oare atunci când unul dintre ei aspirau spre altceva ce nu era lupta pentru dreptate ci mai degrabă o alianţă inconştientă cu presupusul duşman? Urma să fie pura şi inocenta salvare a comunităţii umane sau distrugerea completă a acestora prin daruire conditionată? Probabil că niciun detaliu nu putea lamuri lucrurile în mintea fiecarei persoane, pentru că odată întiparit în minte, un gând nu poate fi scos atât de uşor. Aceasta era o lege ce lucra destul de bine atât la oameni, cât şi la vampiri.
Riki, vampirul pe jumatate împreună cu tatal sau, vampirul de sânge pur, se aflau încă în Valea Oamenilor, amenajată într-un fel sau altul de catre cei din familia Unimia pentru acele fiinte greu de protejat. Purtând acea discutie despre creatura aflată în spatele copacului, aceasta facânduşi aparitia încerca cu disperare să îşi ferească privirea de cea a tânarului vampir. Coltii sai erau uşor de zarit printre buzele rozalii şi catifelate ce îţi dadeau o dorinţă arzatoare de a le saruta, şi a le curpinde printr-o muşcatură agresivă. Parul tinerei era castaniu pur, era lung până la şold acoperindu-i întreg spatele. Ochii acesteia erau plini de speranţă şi fară îndoială mai puri ca orice alt lucru existent în acea perioadă nefavorabilă fiintelor umane.
Vazând că tânara nu avea de gând să se apropie vampirul ia atitudine spunând :
- Eu nu muşc oameni fară permisiunea acestora domnişoară... Ar fi trebuit să ştiti deja asta.
Acesta era lucrul de care se temea tânara, de dorinta apasatoare ce pusese stapânire peste ea. Dorea să fie muşcată de coltii stralucitori ai baiatului, să îi zâmbească şi să o învaluie de acele vorbe dulci şi inteligente de care datea dovadă de fiecare dată când spunea ceva. Se comformează şi se apropie de ceilalti, cu o privire încă pierdută ce încerca să se ferească de cea a lui Riki, ar fi putut provoca un adevarat haos, o singură privire inocentă.
Fară a-l privi în ochi şi cu obrajii îmbujorati tânara spune :
- Eu sunt Lilipi Anataka, îmi pare bine domnule...
Numele acesta era destul de neîntâlnit în acele vremuri şi acele îmarejurari, dar vampirului îi paru cel mai frumos nume pe care îl întâlnise vreodată.
- Eu sunt Riki, Unimia Riki. Îmi pare bine să te cunosc Lilipi. Eşti o fire încântatoare.
Vorbele sale îi atacau profund inima slabă ce parcă o atingeau, o mângâiau şi o faceau să stresară înainte de a fi trezită din acel vis imposibil.
- Este fiul meu Pi, sper să lucrati bine împreună. El mă va ajuta cum am facut-o şi eu până acum, vom lucra împreună.
Potrivirea de nume nu era întâmplatoare, ci mai mult de atât erau tată şi fiu. Acestea erau probabil gândurile fetei considerând după expresia fetei, cam nedumerită.
Continuară să apară unul câte unul, apoi o întreagă multime de fiinte umane se aflau în jurul baiatului. Îi era greu să fie printre aceştia, îşi amintea vag cum era să fi uman, ştia doar că a fi vampir este o pasiune mai puternică decât propria voinţă iar umanitatea însemna captivitate. Alegea jumatatea tatalui sau.
Ramurelele de sticlă create artificial nu se puteau compara cu naturaletea ce salăşluia în pura natură. Rasaritul avea acelaşi înteles peste tot, însă fiecare îl interpreta aşa cum îi cerea sufletul. Departe de inconvenientele celorlalti soarele îi încalzeşte pe toti în mod egal, pentru că aceştia deşi sunt diferiti sunt la fel, deşi sunt paraleli, se interesctează. Mai presus de legile fizicii şi departe de a spune întregul adevar se aflau sentimentele fiecarei persoane, ce straluceau în sine aşa cum şi primele raze de sare orbesc întreg curprinsul. Razele purificatoare şi aducatoare de minuni într-o perioadă în care totul parea pierdut...
Multumesc Aether-chan că îmi citeşti ficul, că îţi place şi continui să comentezi. Sper să nu îţi dezamagesc aşteptarile.
Deci, capitolul 7.
Capitolul 7 : Rasaritul
Departe de gândurile acute ale inteligentei şi spiritul refractar al ideilor accentuate de fiecare secundă de gândire, depăşind geniul şi lasând detaliile minore, ce pareau catastrofale, de o parte razele soarelui reuşesc să se strecoare printre ferestrele laboratorului aflat în centrul oraşului. Printre razele de soare ce strapungeau cu lumina lor liniştea întregii încaperi, se aflau destul de multe aparate rasfirate pe mesele încaperii. Pe scaunul aflat în centrul acesteia se afla un tânar cu parul roşcat ce purta un halat alb pentru lucrul imposibil de evitat cu substantele chimice şi procesele de transformare obişnuite, ce aveau loc zilnic într-o institutie specializată pentru acest lucru. Barbatul purta o pereche de ochelari subtiri ce pareau a fi mai mult pentru estetică ci nu pentru îmbunatăţirea vederii, ochii sai erau închişi iar culoarea acestora nu putea fi zarită, însă un moment de neglijenţă în care acesta face o mişcare greşită, razele soarelui îi patrund în lentilele prezente în rama ochelarilor şi lumina îi acaparează ochii ce de această dată tind să se deschidă printr-o mişcare destul de bruscă. Priveşte ferestrele şi realizează că era deja dimineaţă. Soarele îşi facuse aparitia pe bolta cerească dar acesta încă se afla în laboratorul sau. Adormise acolo în timp ce lucra pentru un nou proiect, alte noi retele prin care putea să îşi dovedească geniul şi să fie remarcat în întreg Universul. Scopul fiecarui om de ştiinţă, de a excela într-un singur domeniu şi într-o singură parte a vietii, ce includea cariera. Restul pentru aceştia era doar o ramură neinteresantă şi fară pic de importanţă, ce nu se putea ridica la maretia inteligentei acelora. Aceaşi lege era aplicată şi pentru vampirii interesati de ştiinţă, ce în ultimele veacuri fuseseră destul de multi. Însă atunci când eşti vampir lucrurile se schimbă, începi să te gândeşti la mai mult decât succesul în carieră, pentru că ajuns deja în anul 3000 singurul lucru admirabil în care puteai succede erau categoria oamenilor, să fi rugat de o fiinţă muritoare, juvenilă să îi absorbi sângele din vene, dar apoi.. un fapt imposibil în acest an.
Ochii roşii ai barbatului vampir licareau mai puternic ca oricând, trecuseră atâtea zile de când nu mai ieşise din acest laborator, avea nevoie de o oarecare escapadă, să fugă din mediul în care singur se închisese. Îşi dă jos ochelarii, punându-i pe una din mesele existente în încapere apoi îşi aruncă halatul în cuierul aflat în partea stângă a camerei, lângă uşă. Cu nişte paşi destul de lenti acesta merge, deschizând ferm uşa. Iese din laborator şi se grabeşte catre lift.
- Bună dimineata domnule Yiaoi! Fata cu ochii aceia minunati îi vorbise, asistenta sa. Era o fată destul de interesantă, pentru un vampir. Deşi cam prostuţă şi credulă. Tot ce se mişca în jurul ei avea legatură cu pasiunea şi chimia, ce nu era asta nu exista. Uitase de fapt că nu asta înseamnă să traieşti. Era deja o creatură pierdută în propriile sale idealuri.
- 'neata Izza.
În ochii fetei se aprinse o lumină necunoscută până acum în timp ce îl privea pe şeful sau păşind în lift şi apasând pe butoanele ce duceau la parterul cladirii. De când se angajase aceasta aici, doar de două ori avusese ocazia să i se spună acel " neata " fară formalitate. Ştia că acesta punea ceva la cale, probabil un nou proiect. Acest lucru era ceea ce credea tânara, dar asta era mai putin important. Îi vorbise frumos, era în toane bune deci firma avea să prospere. Singurul lucru la care, un angajat pierdut în propia muncă, se putea gândi.
Ajuns în fata cladirii acesta se urcă în maşină şi accelerează. Îşi continuă drumul catre propria sa locuinţă şi intră destul de repede în aceasta lasând în urmă un zâmbet încântator deşi putin malefic. Ajuns în dormitorul sau acesta se aruncă în propriul sau pat şi încearcă să adoarmă, însă liniştea îi este strapunsă de sunetul telefonului, destul de enervant. Fară a se eschiva, raspunde calm ca întotdeauna, cu o seriozitate enervantă.
- Bună dimineata!
- Bună !! Ce faci Aki? Nu am mai vorbit de mult. De ce nu m-ai sunat? de ce nu ai mai trecut pe la noi? De ce? De ce? De ce?
Această voce era destul de enervantă, iar glasul acesta parea unul prostesc şi copilaresc, al unei fetite ce parcă încă nu se maturizase, din care prostia nu voia să se despartă. Însă această voce îi facu o placere imensă lui Akiru încât zâmbi destul de fericit la auzul acestei voci.
- Îmi pare rau Abi, unchiul a fost cam ocupat în ultima vreme. Dar promit să trec pe acolo cât de curând şi să te aduc în visită la mine. Este Ok aşa?
- OK, atunci nu te mai retin. Te aştept mâine pe aici. Pa !
Fară a mai putea spune şi alte cuvinte roşcatul s-a trezit cu telefonul închis în nas. Însă nu dă importanţă acestui detaliu minor, încât pune capul pe pernă şi adoarme instantaneu.
***
În faramitele timpului aruncate la voia întâmplari pe meleagurile întunecate ale Universului şi cele luminate din fiecare colţ al diferitelor Galaxii, peste vorbele marete şi cuvintele glorioase, se puteau încă zari privirile binevoitoare ale oamenilor ce încă aveau credinţă că lucrurile vor lua o întorsatură placută şi în favoarea lor. Ce se întâmpla oare atunci când unul dintre ei aspirau spre altceva ce nu era lupta pentru dreptate ci mai degrabă o alianţă inconştientă cu presupusul duşman? Urma să fie pura şi inocenta salvare a comunităţii umane sau distrugerea completă a acestora prin daruire conditionată? Probabil că niciun detaliu nu putea lamuri lucrurile în mintea fiecarei persoane, pentru că odată întiparit în minte, un gând nu poate fi scos atât de uşor. Aceasta era o lege ce lucra destul de bine atât la oameni, cât şi la vampiri.
Riki, vampirul pe jumatate împreună cu tatal sau, vampirul de sânge pur, se aflau încă în Valea Oamenilor, amenajată într-un fel sau altul de catre cei din familia Unimia pentru acele fiinte greu de protejat. Purtând acea discutie despre creatura aflată în spatele copacului, aceasta facânduşi aparitia încerca cu disperare să îşi ferească privirea de cea a tânarului vampir. Coltii sai erau uşor de zarit printre buzele rozalii şi catifelate ce îţi dadeau o dorinţă arzatoare de a le saruta, şi a le curpinde printr-o muşcatură agresivă. Parul tinerei era castaniu pur, era lung până la şold acoperindu-i întreg spatele. Ochii acesteia erau plini de speranţă şi fară îndoială mai puri ca orice alt lucru existent în acea perioadă nefavorabilă fiintelor umane.
Vazând că tânara nu avea de gând să se apropie vampirul ia atitudine spunând :
- Eu nu muşc oameni fară permisiunea acestora domnişoară... Ar fi trebuit să ştiti deja asta.
Acesta era lucrul de care se temea tânara, de dorinta apasatoare ce pusese stapânire peste ea. Dorea să fie muşcată de coltii stralucitori ai baiatului, să îi zâmbească şi să o învaluie de acele vorbe dulci şi inteligente de care datea dovadă de fiecare dată când spunea ceva. Se comformează şi se apropie de ceilalti, cu o privire încă pierdută ce încerca să se ferească de cea a lui Riki, ar fi putut provoca un adevarat haos, o singură privire inocentă.
Fară a-l privi în ochi şi cu obrajii îmbujorati tânara spune :
- Eu sunt Lilipi Anataka, îmi pare bine domnule...
Numele acesta era destul de neîntâlnit în acele vremuri şi acele îmarejurari, dar vampirului îi paru cel mai frumos nume pe care îl întâlnise vreodată.
- Eu sunt Riki, Unimia Riki. Îmi pare bine să te cunosc Lilipi. Eşti o fire încântatoare.
Vorbele sale îi atacau profund inima slabă ce parcă o atingeau, o mângâiau şi o faceau să stresară înainte de a fi trezită din acel vis imposibil.
- Este fiul meu Pi, sper să lucrati bine împreună. El mă va ajuta cum am facut-o şi eu până acum, vom lucra împreună.
Potrivirea de nume nu era întâmplatoare, ci mai mult de atât erau tată şi fiu. Acestea erau probabil gândurile fetei considerând după expresia fetei, cam nedumerită.
Continuară să apară unul câte unul, apoi o întreagă multime de fiinte umane se aflau în jurul baiatului. Îi era greu să fie printre aceştia, îşi amintea vag cum era să fi uman, ştia doar că a fi vampir este o pasiune mai puternică decât propria voinţă iar umanitatea însemna captivitate. Alegea jumatatea tatalui sau.
Ramurelele de sticlă create artificial nu se puteau compara cu naturaletea ce salăşluia în pura natură. Rasaritul avea acelaşi înteles peste tot, însă fiecare îl interpreta aşa cum îi cerea sufletul. Departe de inconvenientele celorlalti soarele îi încalzeşte pe toti în mod egal, pentru că aceştia deşi sunt diferiti sunt la fel, deşi sunt paraleli, se interesctează. Mai presus de legile fizicii şi departe de a spune întregul adevar se aflau sentimentele fiecarei persoane, ce straluceau în sine aşa cum şi primele raze de sare orbesc întreg curprinsul. Razele purificatoare şi aducatoare de minuni într-o perioadă în care totul parea pierdut...