02-03-2009, 04:32 PM
Distrusa , sparta in mii de bucatele , trista , deprimata …sunt doar cateva din cuvintele ce ma pot caracteriza in aceasta dimineata. Nu merit asta ! Nu merit sa sufar atat doar pentru ca soarta mi l-as scos in fata pe Antoine si mintea imi era incetosata de dorinta cand il zaream pe Alex. Nu merit sa fiu pedepsita doar pentru ca am suflet , pentru ca iubesc , pentru ca sunt iubita. Merit sa fiu pedepsita pentru alegerea mea , alegerea mea dubla , gresita , o alegere mult prea grea. Nu m-am simit pregatita sa renunt la unul dintre ei , constiinta m-ar fi mustrat incontinuu , iar eu ... nu as fi fost multumita de alegrea facuta , sunt sigura ca , indiferent care ar fi fost norocosul , nu as fi fost satisfacuta de respingere. Am ales sa ma bucur alaturi de doua persoane simultan , sa plang pentru doua persoane , cand ele nu stiu una de cealalta si intr-un final sa fiu acuzata pentru greseala facuta.
Cearcane adanci imi brazdau fata , iar ochii obositi de nesomn imi intunecau chipul altadata luminat de fiorul dragostei.Scartaitul clantei ma trezeste din visare , imi intorc privirea spre sursa sunetului : mama. Corpul sau zvelt mi se infatisa inaintea ochilor , iar pe chipul sau se putea citi o figura grava , ce nu putea prevesti nimic bun.
- Am decis sa pleci in Franta , alaturi de Antoine. Vom afla la ce liceu este si vei merge acolo , impreuna cu el , asa te vom putea avea sub supraveghere, spuse ea calm.
O lacrima dorea sa-mi apara in coltul ochiului , o lacrima in care se contopeau fericirea de a fi impreuna cu Antoine si mahnirea ca voi sta departe de Alex. Cine castiga ? Nu stiu , eram in dilema , stiam ca binele invinge intotdeauna , dar acum , in aceasta situatie , care era binele? Care era partea buna din aceasta alegere ?
Maman a iesit afara , inchizand usa in urma ei , lasandu-ma singura. Priveam peretii , acei pereti inauntrul carora parea ca e scrisa viata mea , pereti ce m-au ascultat , pereti carora m-am confensat , pereti care mi-au suportat loviturile fara sa scoata un cuvant.Priveam tavanul albastru , albastru ca cerul senin de iunie , albastru ca ochii lui …
M-am mobilizat , incet , si m-am pregatit de o noua zi de tortura . Nici chiar Alexandra n-a putut sa-mi patrunda in minte , in suflet , intram din nou in acea lume ,acea lume doar a mea , unde nimeni si nimic nu putea intra . Imi doream sa intru acolo , sa fiu din nou pura , sa ma simt din nou un copil , sa nu mai vorbesc cu nimeni , sa fiu doar eu , eu si gandurile mele.
Ajunsa la scoala privirea imi era refugiata tot in albul muradr al peretilor , alb ce ma linistea , alb ce-mi oferea un sentiment de siguranta , unul fals , dar care ma ajuta a trec peste criza mea. Orele treceau mai repde ca niciodata , minutarul ceasului parea ca se misca mult prea repede fata de ritmul sau normal , dar apoi realizam …eram in lumea mea , lumea unde eu faceam regulile , lume unde totul se desfasura asa cum imi doream eu , unde controlam totul , sau cel putin asta vroiam sa cred.
Inca o ora , doar o ora si voi putea fi din nou acasa , impreuna cu gandurile mele , cu eu-l meu , cu personalitatile mele.O fereastra era deschisa , ma indreptam spre ea , intr-un ritm normal , pana ce mi-am vazut picioarele jucandu-se in aer , in timp ce eu stateam gata oricand sa sar. De ce sa sar ? Poate pentru ca trebuia sa fac o alegere pe care am evitat-o atat timp ? Pentru ca il iubeam pe Alex , dar el nu m-ar fi primit inapoi ? Pentru ca jumate din viata mea , implicit o parte din sufletul s-au dus pe apa sambetei cand l-am vazut iesind pe usa cu capul plecat ? Nu am putut , nu am putut sa mor … Stateam pe pervaz , privind in gol . “Esti o lasa!” imi spuneam . De ce ? De ce eram o lasa ? Doar pentru ca nu puteam renunta la Antoine pentru Alex sau vice-versa ? Sau pentru ca nu am fost in stare sa-mi iau viata , sa scap de toate astea ? Un agnd mi-a fulgerat prin minte... “ Maman “ Da , eram lasa , doar ca avem un motiv , fiinta blanda , calda , ce ma imbratisa cu tandrete de fiecare data cand plangeam …Pentru ea , pentru ea am ramas si vreau sa raman pe aceasta lume.
Cu grija mi-am adus picioarele pe pamant, odata cu mintea , gandirea si sufletul . Revenisem la normal , ma aflam din nou in sala de clasa , minutarul se misca normal , aveam din nou aceleasi probleme , si paream a fi mult mai optimista.
Ultima ora a trecut repede , o barfa , o discutie , o gluma au mai condimentat cele saizeci de minute care ne desparteau de weekend. Imediat ce clopotelul a anuntat terminarea orelor toti am roit-o spre iesirea din clasa , pentru a ajunge cat mai repede afara , sub cerul senin ce iarna. Cu cat ma apropriam mai mult de parterul scolii , cu atat mai clar vedeam acea scena … Maya si Alex … Cu fiecare secunda din acea imagine incepeam sa cred ca lui Alex i-a placut, altfel ar fi dat-o la o parte din prima clipa cand buzele sale pline de acid le-ar fi atins pe ale lui. Cu cat ajungeam mai aproape de locul in care el m-a inselat pe fata , cu atat mai tare imi batea inima iar lacrimi cristaline vroiau sa-mi intunece chipul. De ce plangeam ? Nu , nu plangeam pentru ca el ma inselase , ci pentru ca stiam ca si eu o faceam si am facut-o de la inceput. Pentru ca simt ca-l iubesc , sufletul imi urla dupa atigerile sale , iar ochii sai , noaptea furtunoasa a ochilor sai m-au vrajit si ar fi fost mia bine daca aceasta pasiune ar fi ramas secreta , nestiuta , ascunsa in sufletul meu , ar fi trebuit sa stea acolo , in intuneric …
- Ella ! Haide !
Vocea sa blanda ma trezea mereu din visare , intotdeauna cu aceeasi tandrete , ma indruma inapoi pe pamant.Am urmat-o cuminte , pana la doua strazi distanta unde am fost nevoite sa ne despartim. Cu o privire ciudata , ganditoare , Ale m-a parasit , ingrijorarea citindu-se in ochii sai caprui . O stare ciudata , ca o ameteala , a pus stapanire pe mine. Simteam cum pamantul imi fuge de sub picioare , vedeam copacii invartindu-se pe langa mine , iar in capul meu era o furtuna de nedescris. Incetul cu incetul , pleopele imi deveneau grele , ca de plumb , apropiindu-se din ce in ce mai mult , pana cand totul era scufundat intr-un intuneric de nepatruns…
E putina actiune , stiu , dar sper sa compensez cu urmatorul capitol. Acesta a fost un fel de descarcare emotionala , sentimentele mele in acea seara. Daca nu se ridica la inaltimea asteptarilor o sa-l refac , dar fara garantia ca va fi mai bun :P
Cearcane adanci imi brazdau fata , iar ochii obositi de nesomn imi intunecau chipul altadata luminat de fiorul dragostei.Scartaitul clantei ma trezeste din visare , imi intorc privirea spre sursa sunetului : mama. Corpul sau zvelt mi se infatisa inaintea ochilor , iar pe chipul sau se putea citi o figura grava , ce nu putea prevesti nimic bun.
- Am decis sa pleci in Franta , alaturi de Antoine. Vom afla la ce liceu este si vei merge acolo , impreuna cu el , asa te vom putea avea sub supraveghere, spuse ea calm.
O lacrima dorea sa-mi apara in coltul ochiului , o lacrima in care se contopeau fericirea de a fi impreuna cu Antoine si mahnirea ca voi sta departe de Alex. Cine castiga ? Nu stiu , eram in dilema , stiam ca binele invinge intotdeauna , dar acum , in aceasta situatie , care era binele? Care era partea buna din aceasta alegere ?
Maman a iesit afara , inchizand usa in urma ei , lasandu-ma singura. Priveam peretii , acei pereti inauntrul carora parea ca e scrisa viata mea , pereti ce m-au ascultat , pereti carora m-am confensat , pereti care mi-au suportat loviturile fara sa scoata un cuvant.Priveam tavanul albastru , albastru ca cerul senin de iunie , albastru ca ochii lui …
M-am mobilizat , incet , si m-am pregatit de o noua zi de tortura . Nici chiar Alexandra n-a putut sa-mi patrunda in minte , in suflet , intram din nou in acea lume ,acea lume doar a mea , unde nimeni si nimic nu putea intra . Imi doream sa intru acolo , sa fiu din nou pura , sa ma simt din nou un copil , sa nu mai vorbesc cu nimeni , sa fiu doar eu , eu si gandurile mele.
Ajunsa la scoala privirea imi era refugiata tot in albul muradr al peretilor , alb ce ma linistea , alb ce-mi oferea un sentiment de siguranta , unul fals , dar care ma ajuta a trec peste criza mea. Orele treceau mai repde ca niciodata , minutarul ceasului parea ca se misca mult prea repede fata de ritmul sau normal , dar apoi realizam …eram in lumea mea , lumea unde eu faceam regulile , lume unde totul se desfasura asa cum imi doream eu , unde controlam totul , sau cel putin asta vroiam sa cred.
Inca o ora , doar o ora si voi putea fi din nou acasa , impreuna cu gandurile mele , cu eu-l meu , cu personalitatile mele.O fereastra era deschisa , ma indreptam spre ea , intr-un ritm normal , pana ce mi-am vazut picioarele jucandu-se in aer , in timp ce eu stateam gata oricand sa sar. De ce sa sar ? Poate pentru ca trebuia sa fac o alegere pe care am evitat-o atat timp ? Pentru ca il iubeam pe Alex , dar el nu m-ar fi primit inapoi ? Pentru ca jumate din viata mea , implicit o parte din sufletul s-au dus pe apa sambetei cand l-am vazut iesind pe usa cu capul plecat ? Nu am putut , nu am putut sa mor … Stateam pe pervaz , privind in gol . “Esti o lasa!” imi spuneam . De ce ? De ce eram o lasa ? Doar pentru ca nu puteam renunta la Antoine pentru Alex sau vice-versa ? Sau pentru ca nu am fost in stare sa-mi iau viata , sa scap de toate astea ? Un agnd mi-a fulgerat prin minte... “ Maman “ Da , eram lasa , doar ca avem un motiv , fiinta blanda , calda , ce ma imbratisa cu tandrete de fiecare data cand plangeam …Pentru ea , pentru ea am ramas si vreau sa raman pe aceasta lume.
Cu grija mi-am adus picioarele pe pamant, odata cu mintea , gandirea si sufletul . Revenisem la normal , ma aflam din nou in sala de clasa , minutarul se misca normal , aveam din nou aceleasi probleme , si paream a fi mult mai optimista.
Ultima ora a trecut repede , o barfa , o discutie , o gluma au mai condimentat cele saizeci de minute care ne desparteau de weekend. Imediat ce clopotelul a anuntat terminarea orelor toti am roit-o spre iesirea din clasa , pentru a ajunge cat mai repede afara , sub cerul senin ce iarna. Cu cat ma apropriam mai mult de parterul scolii , cu atat mai clar vedeam acea scena … Maya si Alex … Cu fiecare secunda din acea imagine incepeam sa cred ca lui Alex i-a placut, altfel ar fi dat-o la o parte din prima clipa cand buzele sale pline de acid le-ar fi atins pe ale lui. Cu cat ajungeam mai aproape de locul in care el m-a inselat pe fata , cu atat mai tare imi batea inima iar lacrimi cristaline vroiau sa-mi intunece chipul. De ce plangeam ? Nu , nu plangeam pentru ca el ma inselase , ci pentru ca stiam ca si eu o faceam si am facut-o de la inceput. Pentru ca simt ca-l iubesc , sufletul imi urla dupa atigerile sale , iar ochii sai , noaptea furtunoasa a ochilor sai m-au vrajit si ar fi fost mia bine daca aceasta pasiune ar fi ramas secreta , nestiuta , ascunsa in sufletul meu , ar fi trebuit sa stea acolo , in intuneric …
- Ella ! Haide !
Vocea sa blanda ma trezea mereu din visare , intotdeauna cu aceeasi tandrete , ma indruma inapoi pe pamant.Am urmat-o cuminte , pana la doua strazi distanta unde am fost nevoite sa ne despartim. Cu o privire ciudata , ganditoare , Ale m-a parasit , ingrijorarea citindu-se in ochii sai caprui . O stare ciudata , ca o ameteala , a pus stapanire pe mine. Simteam cum pamantul imi fuge de sub picioare , vedeam copacii invartindu-se pe langa mine , iar in capul meu era o furtuna de nedescris. Incetul cu incetul , pleopele imi deveneau grele , ca de plumb , apropiindu-se din ce in ce mai mult , pana cand totul era scufundat intr-un intuneric de nepatruns…
E putina actiune , stiu , dar sper sa compensez cu urmatorul capitol. Acesta a fost un fel de descarcare emotionala , sentimentele mele in acea seara. Daca nu se ridica la inaltimea asteptarilor o sa-l refac , dar fara garantia ca va fi mai bun :P
Old nick - mary2we
S-am scris cu sange
Pe randuri de cristal
Poveste-acum incepe ...
My pics on dA
My pics on AnimeZup
Viata dubla - my fic
S-am scris cu sange
Pe randuri de cristal
Poveste-acum incepe ...
My pics on dA
My pics on AnimeZup
Viata dubla - my fic