Viata Dubla

[L'pti.chat]

+18

Buna ! Poate vi se pare cunoscut titlul, deoarece povestea a mai fost inca o data postata, insa nu am contninuat-o [ lipsa de inspiratie ] si pe langa asta , s-au pierdut din posturi . Asa ca , am decis sa o postez din nou , intr-o noua varianta , putin modificata [ din cate tin eu minte, "lucram" cu numele Ale si Alin . Ei bine , ele s-au transformat in Clara si Alex, pentru ca nu-mi mai placeau cele vechi ] . Cred ca asta e tot ce am avut de spus . Am aici primul capitol . Astept critici, pentru ca vreau sa devin o "scriitoare" mai buna , insa as vrea ca acestea sa fie totusi contructive [ fara ceva de genul "ficul tau e naspa" ]

Viata dubla

Am ales sa joc pe doua fronturi ,
Sa am sanse duble de a fi ranita...

Iubesc aceasta tara,
Gradinile sale, istoria sa, monumentele sale...
Simt ca fac parte din ea,
Ca parte din sufletul meu va ramane mereu aici...

Capitolul 1

~ Ma prinde de talie cu o vaga intentie de a ma strange in brate, dar nu o face, ca si cum constiinta l-ar mustra. Un fior rece imi cuprinde tot corpul , coborand incet , electrocutandu-ma continuu , pierzandu-se in buricurile degetelor. Timpul stagneaza , totul ingheata , doar eu si gandurile mele ramanem vii.Visez clipe de neuitat alaturi de el , simt ca obrajii mi se inrosesc din ce in ce mai mult in timp ce mintea mea inca viseaza la saruturile sale , la repsiratia sa, la ochii sai .
Ma uit in oglinda , nu am curajul sa-mi intorc privirea . Ochii negri ai brunetului ma privesc , in timp ce mainile sale timizi imi incatuseaza gentil talia . Fara sa vreau , ma trezesc la realitate , totul se spulbera , revin la normal , dar gandurile mele ramn vii , acolo undeva acsunse , bantuindu-ma continuu. ~

Intuneric , insa nu din cauza draperiilor , ci datorita orei tarzii . De ce nu dorm la ora 3 dimineata ? Meditez , ma gandesc incontinuu la gestul ce mi-a tulburat noptile de cand el m-a vrajit ... O singura privire , un singur gest au fost deajuns pentru ca viata mea sa fie data peste cap.

Deschid ochii incet , ca si cum mi-ar fi frica de ce urma sa vad . Dupa o scurta privire prin incapere , realizez ca sunt acasa , in camera ce ma gazduieste de cincisprezece ani . Ma ridic incet din pat , cu pasi mici , ce-mi tradeaza starea , ma indrept spre o diploma ce atarna pe perete. Cu fiecare pas , cu fiecare secunda ce trece si ma aproprii de ea , simt cum intru din nou in acea atmosfera , cum ma intorc in trecut .

- Aveam doar 10 ani ...

Cand am castigat primul concurs de patinaj , continui eu in gand , ca si cum nu as vrea sa deranjez pe cineva . Pare imposibil ca la acea varsta sa ai o ambitie de fier , ce te ajuta sa ajungi acolo unde vrei cu adevarat sa fii. Eu am vrut sa fiu deasupra lor , am reusit , dar am renuntat , intr-un acces de prostie . Inca nu-mi pot da seama care a fost adevaratul motiv . Poate lipsa prietenilor , sau cel mai probabil invidia ce m-a inconjurat cat timp am practicat acest minunat sport .

In liniste , ma intorc pe calcaie indreptandu-ma spre petecul de material textil ce acopera o parte din podeaua camerei mele si incep sa fac cateva exercitii de mobilitate . Spre surpriza mea , marea patinatoare Adeline Martineau nu mai este in forma . Proasta prezentare , asa-i ?Sa incerc din nou . Adeline Martineau sau Ella . De ce doua nume ? Sunt pe jumatate de origine franceza , mai exact mama e o fosta balerina ce a locuit in Strasburg , unde acum tata are o afacere si ea ocupa locul unei secretare , sau ceva de genul . In ciuda firmei de origine franceza , cei doi s-au hotarat ca e mai bine sa se intoarca in Romania . Sincera sa fiu , mi se pare o decizie proasta, comparand nivelurile de trai din cele doua tari .

Ma intorc la antrenament , lasandu-mi mana sa-mi cerceteze pe rand picioarele zvelte. Nu dupa mult timp , ma plictisesc de nereusita mea , asa ca ma intorc in pat . Privindu-ma , sunt mandra de aspectul meu fizic , insa atitudinea si repuatia care mi-am format-o la liceu lasa de dorit . Mereu am dispretuit oamenii care minteau , care deveneau lingusitori cand situatia le-o impunea . Prin urmare , m-am lipsit de astfel de "calitati" , devenind o persoana mult prea directa , replicile mele sincere fiind cele mai multe ori mult prea acide pentru a fi inghitite de interlocutori . O singura persoana mi-a ramas alaturi , o fata care a reusit sa treaca de reputia mea , de masca sub care mi-am ascuns adevarata fata. Clara ... Numele sau imi provoaca o stare de bine , parca potrivindu-se cu personalitatea ei ... atat de blanda . O iubesc , ca pe o sora , una care plange alaturi de mine dar care imi inmulteste momentele de bucurie. As putea spune c-o invidiez , deoarece nu ar avea vreun sens sa spun ca n-o mai fac . Pentru ce ? Calmul sau , buna sa dispozitie , caracterul sau care era total diferit de-al meu . Prietenia noastra e dovada vie a zicalei „ Extremele se atrag”.

Ati putea spune ca am viata perfecta , stare materiala buna , o prietena alaturi de mine , doi parinti extraordinari , dar nu e chiar asa. Nu e usor sa nu ai un umar parintesc pe care sa plangi , sa nu primesti un sfat atunci cand e nevoie , sa fii mereu catalogata ca o fitoasa , chiar daca asemenea comportament nu se regaeste in caracterul tau . Da , le duc dorul parintilor mei , insa nu-i invinovatesc pentru asta , a fost alegerea mea. Am refuzat oportuniatatea de a merge la un liceu francez pentru a fi alaturi de ei , ca si cum as fi stiut ca voi incepe sa-l vad pe Alex cu alti ochi . Ma gandesc la verisorul meu ca la posibil iubit , chiar daca constiinta ma mustra in mereu . Majoritatea m-ati catalogat deja , multi dintre voi imi spuneti sa-mi urmez inima , dar eu ? Eu ce am de zis?

[Zăpă]

Heya(*.*)


Am ajuns si p`aci.
Deci ai un fic foarte bun si foarte original.La descriere te descurci excelent si ai un mod foarte frumos de a scrie.Te pricepi la gramatica.Nu am inteles foarte multe din primul capitol,insa pe viitor voi fi la curent cu toate si nu o sa mai mentionez asta.La dialog nu am ce comenta,avand in vedere ca nu ai avut.Actiunea- nu pot spune nimic deocamdata,caci in acest capitol a fost prezentata viata lui Adeline Martineau,o fosta patinatoare.O sa te rog sa poti pune mai multe lucruri intr-un capitol,insa tin sa`ti spun ca este bine ca nu ai grabit asactiunea cel putin.Ai un mod deosebit de a scrie si cred ca te straduiesti,iar asta se vede.Te felicit pentru fic pentru ca este origianl si astept nextu`.Poate treci si pe la mine cu un coment.

Ja ne` si multa inspiratie:*

[Sadic_Soul]

Ti-am citit si vechiul fic care stii cred, bine ca mi-a placut enorm demult.
Nu stiu, poate pentru ca stiu si prima varianta, inceputul asta nu ma prea atrage, stiu ca in prima varianta ea se uita parca in oglina...ceva de genu, oricum ti-am zis parca era mai atractiv.
Ma bucur insa ca te-ai decis sa-l repostezi(un pic schimbat), insa iti va lua ceva timp sa recuperezi tot ce ai scris atunci.

Mereu am dispretuit oamenii care minteau , care deveneau lingusitori cand situatia le-o impunea . Prin urmare , m-am lipsit de astfel de calitati , devenind o persoana mult prea directa , replicile sale sincere fiind cele mai multe ori mult prea acide pentru a fi inghitite de interlocutori

Fraza asta e cam ciudata. Cred ca puteai sa pui cuvantul "calitati" intre ghilimele("), iar la"sale" ori nu am inteles eu bine(desi am citit fraza de mia multe ori), dar cred ca trebuia sa pui "mele".

lasandu-mi mana sa cerceteze pe rand picioarele zvelte

Aici mergea sa spui "sa-mi" ca asa pare ca fata maseaza alte picioare, iar daca ar fi sa-ti iai ficul la "puricit" cred ca as mai gasi cateva precum astea. Deobicei nu prea ma uit dupa ele, insa uneori ies prea mult in evidenta. Scuze ca am fost mai rea, dar sper sa iti revi, tu povesteai extrem de bine.
Oricum astept urmatoarele capitole si spor la treaba, mentinonez ca pe total este super, mai ales parte introductiva.

[Child Of Sunset]

Voi incepe cu greselile de tastare , sens , punctuatie , ortografie etc . :

la repsiratia sa - la respiratia sa

Ochii negri ai brunetului ma privesc - ochii negri ai brunetului ma fixeaza (as spune eu ca suna ceva mai bine :-?)

ce mainile sale timizi - mainile sunt la genul feminin deci nu ai facut acordul corect : mainile sale timide

gandurile mele ramn vii - gandurile mele raman vii

au fost deajuns - niciodata sa nu ma scrii de ajuns intr-un singur cuvant , este o mare prostie sa-l scrii asa , corecte este : de ajuns (si crede-ma ca asa va ramane pentru totdeauna)

cu pasi mici , ce-mi tradeaza starea - nu era necesara virgula (nu se pune niciodata intre propozitia atributiva si substantivul respectiv tine minte)

aproprii - avand in vedere ca apropii si aproprii sunt paronime inteleg ca este foarte usor sa le confuzi , dar totusi , sensurile lor sunt atat de diferite incat e foarte aiurea sa le folosesti invers . (corect este a apropia , apropria : A-?i însu?i un lucru (strain). 2. A face ca un lucru sa fie potrivit pentru un anumit scop.- vezi ? foarte diferit )

Ma ridic incet din pat , cu pasi mici , ce-mi tradeaza starea , ma indrept spre o diploma ce atarna pe perete. Cu fiecare pas

Incearca sa eviti astfel de repetiti pentru ca nu-si au rostul . La felul cum scrii , am pretentia sa poti evita repetitiile . Mai ales ca exprimarea ta nu este deloc neglijenta si aiurita .

Poate lipsa prietenilor , sau cel mai probabil - te-as ruga sa fii mai atenta la punctuatie (intre inainte sau dupa ,,sau'' nu se pune niciodata virgula pentru sa aceasta conjunctie coordonatoare leaga de obicei doua propozitii de acelasi fel)

invidia ce m-a inconjurat cat timp am practicat acest minunat sport - well , vreau sa iti spun ca aici in context :-? aceasta fraza ca sens suna aiuristic deci as spune ca ar fi ok s-o formulezi altfel (spun asta in sensul ca a personifica acest substantiv nu are ce cauta aici )

ma intorc pe calcaie indreptandu-ma - aici ar fi bine sa pui virgula ^^ pentru ca intotdeauna se foloseste virgula inainte de un verb la gerunziu .

Ma intorc la antrenament , lasandu-mi mana sa-mi cerceteze pe rand picioarele zvelte. - daca nu ma insel si nu prea cred ca este cazul , nu cumva asta inseamna contemplare sau ceva de genul ? sau chiar asa se antrena ea ;)) ? Daca da , e clar de ce nu mai e in forma frate :)) si se mai si mira .

Nu dupa mult timp , ma plictisesc de nereusita mea - nereusita de-si contempla picioarele nu ? :)) Asa credeam si eu ;)

Privindu-ma , sunt mandra de aspectul meu fizic - parca esuase dar se pare ca exista cate un minut pentru fiecare stare a ei :)) ciudat

repuatia care - de ce toti sunteti neatenti la lectiile de romana ? Lasand la o parte faptul ca nu e repuatia ci reputatia , e chiar asa de greu sa intelegi o chestiune atat de simple precum faptul ca intre un substantiv si ,,care'' (depinde si de context , nu se aplica peste tot regula , dar de obicei se aplica) se pune mereu , mereu , mereu (am spus de 3 ori ca poate intelegeti o data pentru totdeauna T_T'') prepozitia ,,pe'' . Ia compara tu cum suna :reputatia pe care fata de reputatia care . Asa ziceam si eu :p .

fiind cele mai multe - mah , pana la tine n-am mai auzit de exprimarea asta , dar cum am descoperit si la ficul trecut , e un inceput pentru absolut toate . Cred ca iti lipseste un ,,de'' intre fiind si restul citatului . (nu cred , sunt sigura dar trecem peste ^^)

pentru a fi inghitite de interlocutori - pentru a putea fi inghitite (mi se pare ca suna mult mai bine sincer)

reputia - parca discutasem deja asta T_T'' , oki se pare ca nu suficient de clar : reputatia ^^ tine minte

Numele sau imi provoaca o stare de bine - don't get me wrong , inteleg ce vrei sa spui , dar ... exprimarea este prea banala pentru stilul cu care ai scris aici . So ..change it .

una care plange alaturi de mine dar care imi inmulteste momentele de bucurie - you know , inainte de ,,dar'' si ,,iar'' intotdeauna se pune virgula deci te rog mai multa atentie .

caracterul sau care era total diferit de-al meu - de vreme ce pana acum ai vorbit aproape tot timpul la prezent , de ce sa incepi acum cu trecutul ? Nu inteleg si cred ca nici tu . Asa ca ramai pe un singur timp verbal .

As putea spune c-o invidiez , deoarece nu ar avea vreun sens sa spun ca n-o mai fac .- well sa-ti spun sincer ... prostie T_T'' . Stii tu , prietenii foarte buni niciodata nu se invidiaza pentru ca in cazul in care asa ceva se intampla nu mai pot fi prieteni . Deci e chiar aiurea . Tu iti invidiezi prietenii ? Eu stiu ca nu :)) so asta sa dispara de aici .

stare materiala buna - chiar nu-mi amintesc sa fi precizat ceva de starea materiala a fetei so nu avem cum sa credem ca are stare materiala buna de vreme ce tu nu ne-ai spus nimic so ... mai multa grija .

doi parinti extraordinari - cand ne-ai povestit de parintii ei ? Sau am ratat eu cumva moment ? Nu de alta , dar stiu ca am citit cu atentie .

sa fii mereu catalogata ca o fitoasa - sa fii mereu catalogata drept o fitoasa (suna mai bine si daca tot suntem aici te sfatuiesc sincer sa inlocuiesti cuvantul fitoasa , nu de alta dar suna oribil )

oportuniatatea - oportunitatea

regaeste - regaseste

mustra in mereu - asta ce tip de exprimarea doreste sa fie ? ca sincer nu pricep : mustra mereu e suficient , nu inventa stiluri noi ca nu tine;))

Titlul : mi se pare destul de bun sincer , banuiesc ca este ok si pentru povestirea in sine so good job here

Punctuatia : Well , aici ai de munca . Ori le pui aiurea , ori nu le pui deloc . Daca ai fi putin atenta si ai reciti macar o data capitolul inainte de a-l posta (e inutil sa-mi spui c-o faci pentru ca se vede clar ca nu e asa) atunci poate ca ai sesiza si singura greselile de punctuatie sau poate ca nu le stii . Anyway , fii mai atenta si data viitoare corecteaza-ti singura capitolul inainte de a-l posta aici .

Greselile de tastare si de sens : Precum am spus , daca ti-ai citi capitolul macar o data , nu ar mai fi nevoie sa iti cautam noi greselile de tastare ceea ce e destul de obositor avand in vedere ca trebuie sa-ti criticam textul in sine . Oricum , sper ca stii unde gresesti si nu te intrebi de ce ti-am corectat ce ti-am corectat . Cat despre sens ... vezi ca mai ai scapari pe aici si pe acolo , dar nimic din ce nu se poate rezolva cred . Repetitiile...banuiesc ca mai erau cateva , dar nu le-am mai corectat . Totusi mai multa atentie acolo pentru ca exprimarea e buna si e pacat s-o strici nu crezi ? Mai multa atentie deci .

Limbaj si vocabular : Mi s-a parut (si cred ca am dreptate) ca exprimarea ta este destul de buna . Nu stiu la al catelea fic esti , dar in general exprimarea este buna , curge usor , se citeste cu placere . Dar mai ai de lucrat si aici pentru ca uneori alegi anumite expresii care nu prea se potrivesc contextului . Mai multa atentie deci pentru ca ai exprimare buna .

Descrierea : Este oke in general , dar ai putea sa mai adaugi anumite detalii in anumite contexte . Incearca sa descrii mai mult persoanele atat fizic cat si moral , locurile si in general tot ce se poate descrie .

Dialogul : Inca nu a fost cazul , deci nu ma pot pronunta . Dar iti pot da un sfat : sa nu cumva sa umpli capitolele de dialog pentru ca o sa fie enervant , sa nu cumva sa nu pui deloc dialog in capitole pentru ca o sa plictisesti . Ai grija ce proportii vei folosi .

Ideea : Nu-mi pot da prea mult seama care este ideea in general , dar banuiesc ca totul se rezuma la aceasta fata , fosta patinatoare , indragostita de varul ei si care a ales sa plece de langa parintii ei pentru a-l evita pe el . Nu stiu daca am inteles bine , dar daca e asa , ai grija sa nu cumva sa devina un cliseu totul . Adauga idei noi , inovatoare si vezi cum duci actiunea , adica in ce punct .

Cam atat am avut de spus . Iti urez mult succes in continuare si incearca sa-ti pastrezi acest stil pentru ca e ok . Si inca un sfat : fa capitolele mai lungi , crede-ma o sa ajute . Gambate kudasai !

[L'pti.chat]

Hiroko , mersi ca ai trecut pe aici :*.

Sadic_Soul pot spune ca speram sa te vad pe-aici , avand in vedere ca ti-a placut destul de mult prima varianta. Sper sa nu te dezamagesc . Stiu ca acolo acea parte cu "replicile sale" suna un pic cam fortata, insa am realizat asta numai dupa ce am mai citi o data cu voce tare :D . Sper sa nu te dezamageasca acest capitol si te rog sa-mi spui ce-mi lipseste din vechiul fic, orice greseala, chiar nu ma deranjeaza .

Child Of Sunset buun ...In primul rand cuvantul "reputatie" . Da , il stiu , doar ca l-am scris gresit [ Da, am citit textul inainte ] . "As putea spune ca o invidiez" aici ma refeream ca o invidiaza in sensul ca si-ar dori sa fie ca ea . Da , mi s-a intamplat de cateva ori sa-mi invidiez prietenele :D . LA partea cu stare materiala buna si doi parinti extraordinari mi s-a parut un non sens sa incep sa enumar cate vile si cate sticle de vin vechi de 100 de ani au in case . Daca e o asa mare problema, o sa remediez asta si voi incerca sa dau mai multe detalii de genul .Ai inteles gresit ideea . Este vorba de Adelle , care a refuzat sa plece cu parintii sai in urma cu cativa ani , fiindu-i frica sa se desparta de prietena sa si de tot ce insemna viata ei in Romania . Dupa un timp, ea incepe sa-l placa pe Alex , acest fenomen fiindu-i inexplicabil . Deci nu, nu a ales sa plece de langa parintii ei pentru a-l evita pe el . Actiunea se petrece in Romania [ deocamdata ] , in timp ce parintii ei sunt in majoritatea timpului in Franta . Sper ca ai inteles :d . Mersi ca ai trecut pe aici , voi incerca sa tin cont de ce ai zis.

Capitolul 2

Intuneric, de data aceasta din cauza draperiilor groase, ce impiedica razele timizi ale soarelui sa-mi invaluie trupul. Imi deschid ochii incet, clipind de cateva ori, deoarece imaginea imi este neclara, dupa care, cu miscari incete, dau la o parte asternuturile ce poarta povara gandurilor care m-au bantuit. Ma ridic lenesa, tarandu-mi cu greu picioarele pana la sifonier, a carui usa o deschid, incercand sa-mi gasesc o tinuta. Dupa cateva minute incep agitata sa-mi caut telefonul, ce sparge linistea care domnise peste incapere.

- Ceao, esti gata sa mergem la patinoar? Ma intreaba interlocutorul meu, rapindu-mi orice sansa de a-l insulta.

Amintindu-mi de promisiunea facuta cu o zi in urma, imi simt palma pe frunte, lovindu-se puternic de aceasta. Am obiceiul sa ma tin de cuvant, asa ca ii comunic Clarei locul de intalnire, dupa care, culegandu-mi cele necesare de pe podeaua camerei, ies val-vartej din casa. Strabat repede aleea ce ma desparte de statie, insa ritmul pasilor mei incetineste atunci cand cativa fulgi timizi incep a dansa nebuni in vazduh, asezandu-se obositi pe pamantul rece.

- Hey, sunt aici ! aud o voce cunscuta ce ma trezeste din visare.
Trecusem de locul stabilit. Ma intorc pe calcaie, o salut scurt pe Clara, dupa care urcam in primul autobus.
- Ei , cum ti-ai petrecut week-end-ul ?
- Stii povestea, spune ea vrand sa para indiferenta. Parintii ma paseaza bunicilor, in timp ce ei se distreaza in colturi opuse ale tarii.

Din nou i-am amintit de parintii sai, iarasi i-am adus in suflet acea ura pentru persoanele care obisnuiau sa fie familia ei. O data cu trecerea timpului a realizat ca a ramas pe drumuri, ca nu are un camin, ca nu mai are nimic. Toate aceste probleme au schimbat-o, au maturizat-o, dar amprenta lor se simte prea tare in comportamentul ei. S-a cufundat in invatatura, devenind olimpica, insa sufletul ei nu este vindecat de asemenea activitati...

O imbratisez cald, gest ce rareori se regaseste in comportamnetul meu, dar stiu ca are nevoie de mine, ca urla dupa afectiunea de care au lipsit-o parintii sai . Vreau s-o asigur ca-i voi fi mereu alaturi, chiar daca consolarile nu sunt punctul meu forte. Incep sa-i spun glume, sa-i relatez ultimele barfe, reusind cu greu sa-i iau gandul de la parintii sai, cand nici macar eu nu ma pot desprinde de acest subiect.

Cu greu, calatoria ajunge cumva la sfarsit, iar noi alergam spre patinoar, pentru a ne inchiria cele necesare. Imediat dupa asta, zburam pe gheata, unde ceva ma impinge sa execut acelasi program cu ajutorul caruia am castigat in urma cu multi ani. Chiar daca am ochii inchisi, aud lama patinelor alunecand pe gheata si pe spectatorii mei dandu-se la o parte, pentru a-mi lasa scena libera. Execut cele mai gratioase miscari, patinele par ca stiu cursul intregului program.

Simt o respiratie rasfrangandu-se pe pielea mea, alaturi de doua maini ce ma prind timide de talie, ca si cum as fii o papusa de portelan, ce se poate sparge in orice moment. Privesc in spate, pentru a descoperi oceanul in ochii partenerului meu, alaturi de un zambet ce ma asigura ca totul va fi bine. Ma arunca in vazduh, redandu-mi aripile pe care le-am pierdut, lasandu-ma sa zbor, sa simt din nou libertatea atat de benefica spiritului meu. Ma prinde cu aceeasi gratie, dupa care, ma ghideaza pe gheata, anticipandu-mi fiecare miscare, ca si cum suntem parteneri de ani buni, iar aceasta sincronizare aproape perfecta se datoreaza anilor de experienta ce i-am dobandit impreuna. Tot acest vis se sfarseste, cand dintr-o greseala, imi simt coprul pe suprafata ca de sticla. Gheata e mai rece ca oricand, ca si cum ar fi dezamagita de performanta mea, de modul in care am patinat. Capul imi e tot mai greu, pana cand totul se cufunda intr-un intuneric profund.

*

Deschid ochii incet, insa ii inchid inapoi, datorita durerii ce pune stapanire pe capul meu. Incerc din nou, reusind de data asta sa analizez incaperea in care ma aflu. Alb, culoare ce contrasteaza cu cea care m-a insotit pana in urma cu cateva minute. Mirosul bolnavicios de medicamente, alaturi de camera monocromatica ma duc cu gandul la un singur lucru ... spitalul pe care l-am vizitat de atatea ori. „ Super, imi zic ironica.” Monologul imi este intrerupt de sunetul usii deschizandu-se terorizant de incet, fiind insotit si de un scartait asemenea celor din filmele horror. Din spatele usii apare Clara, pe chipul sau citindu-se ingrijorarea excesiva.

- Ella, esti bine ! spune ea sarindu-mi la gat.
- Da, sunt , spun eu dupa cateva secunde in care incerc sa respir din nou. Nu ar fi trebuit sa-mi fortez norocul, nu-i asa ?
- A meritat totusi, e chiar chipes brunetul... imi raspunde ea visatoare.
- Te-ai indragostit cumva ?
- Cine e norocosul ? se sude o voce masculina, aproape soptita.
- Cred ca tu, am dreptate, Clara ?

O usoara lovitura in burta ma anunta ca gresesc, asigurandu-ma ca in spatele degetelor lungi ca de pianista, se afla o forta nebanuita. Il salut politicos pe brunet, dupa care, enervata la culme de prezenta sa, fac apel la bunele sale maniere.

- Nu te-a invatat mami ca nu e deloc frumos sa asculti ce discuta oamenii mari ? il intreb eu ironica, accentuand ultimele cuvinte, ca si cum as vrea sa-i demonstrez imaturitatea gestului sau.
- Eu credeam ca se poate cand ai la indemana asa ceva, spune el oferindu-mi un superb buchet de trandafiri albi. Pour vous...

Ii privesc ochii albastrii, ce ma hipnotizeaza cu fiecare secunda in care ma cufund in ei, ma prind in vraja lor, ma imbata cu veninul lor ce devine un drog, unul ce creaza dependenta. Imi intorc privirea spre florile ce stau in mana mea, admirandu-le socata de frumusetea lor, de catifelarea petalelor atat de pure ce ma indeamna sa le mangai din si din nou, pana cand degetul mi se opreste intr-un spin. Lichidul purpuriu cobora lenes pe degetul meu, colorandu-l, pana cand, cu o urma de regret in glas, brunetul spune :

- Te-ai intepat...

O batista se pateaza cu roseata ce-mi strapunse pielea pana in urma cu cateva secunde. Buzele sale sunt periculos de aproape de ale mele, culoarea lor ademenindu-ma sa le gust, sa le simt... Insa ceva ma opreste, doua brate nevazute ma indeparteaza de el, rapindu-mi sansa de a le simti dulceata... Il vad intrsitandu-se brusc, ca si cum i-ar parea rau pentru momentul precedent.

- Cred ca ar trebui sa plec, spune el dand sa se ridice.
- Nu-mi spui nici macar cum te cheama ? strig eu aproape rugandu-l din priviri sa ramana alturi de mine, sa-mi acorde inca o sansa sa-i privesc ochii.
- Antoine Dupont, se prezinta el, dupa care imi saruta tandru mana. Buzele sale trandafirii, infierbantate de dorinta, ajung in contact cu mana mea rece, facandu-ma sa tresar.
- Adelline Martineau ... spun eu ramand cu aceeasi expresie, oarecum speriata.
- Ai un nume frumos, Adelle ... zice el, parca analizandu-mi reactia la auzul diminutivului.

Doar tata obisnuieste sa ma alinte asa,este singura persoana care ma striga mereu la fel, aruncand sageti ca de foc atunci cand altcineva indrazneste sa ma alinte astfel. Zambesc, gandindu-ma la modul in care ar reactiona la vederea unui asemenea moment.

- Te simti bine ?ma trezeste vocea brunetului.
- Da, da ! Sunt bine, spun eu intr-un ritm ce devine din ce in ce mai alert. Ce s-a intamplat la patinoar ? intreb eu nesigura pe memoria mea, dealtfel zdruncinata.
- Ai cazut si ai lesinat, spune el cu regret. Se pare ca m-ai infrant.
- Cursa nu a fost deloc dreapta, spun eu incercand sa par ironica .
- Vrei sa spui ca ma poti infrange ? raspunde el iritat de ingamfarea mea .

Ma opresc un minut la chipul sau, pentru o scurta analiza. Chiar si cand nu sunt luminati de zambetul lui ce vine ca un soare peste ocean, ochii ii sunt la fel de misteriosi, ascunsi dupa cateva suvite rebele. Ma opresc repede, doar pentru a-i da un alt raspuns ce denota stapanirea mea de sine:

- La orice ora din zi si din noapte.
- Vom vedea, zice el pe un ton serios, ridicandu-se de pe patul nu foarte confortabil.

Iese grabit din salon, ceata ce-i imbratisa caracterul il acopera si-acum, invaluindu-i trupul intr-o negura imposibil de patruns. Imi las privirea atintita asupra umbrei sale, sigurul lucru ce ramane in urma sa, parca inca pastrandu-i parfumul.

- Cum e ? Cati ani are ?Ma bombardeaza Clara cu intrebarile, fara sa-mi lase un ragaz.
- Il cheama Antoine, cred ca are 16 ani si pare sa fie francez, ii raspund eu absenta, inca visand la ochii lui.

Nu-i dau alte detalii, insa nici ea nu mai insistata. In fond, chiar as putea sa-i mai spun si altceva, dupa cateva minute si doua cuvinte ? Dupa o vreme, medicul de garda ma anunta ca sunt bine si ma pot intoarce acasa. Desigur, nu scap de clasica predica in legatura cu patinajul in viteza, pe care o pot deja recita.
Ma schimb repede si ma las condusa de Clara pana acasa. Luam un taxi si in cateva minute ma aflu in casa, cautand prin sertare...

- Ora cinci ! Iar voi intarzia , spun eu enervata de dezordinea creata si proasta mea organizare.

Trebuia sa ma intalnesc cu Alex pentru a-l ajuta sa aleaga un cadou pentru prietena lui. O tipa draguta, la prima vedere, insa mult prea scunda pentru el, dupa parerea mea . El o considera potrivita, insa sunt sigura ca in scurt timp o va aduaga si pe ea pe lista „fostelor”. Intr-un final, imi gasesc bluza si geanta ascuna undeva printre monstrii din material textil, de care am grija de cativa ani. Inchid usa in urma mea, trantind-o cu putere, ca si cum obiectul ar avea o vina pentru tot ceea ce se intampla.
Albul atat de inocent ce domnea pana in urma cu cateva ore peste oras este acum inlocuit de o mizerie de nedescris, balti, noroi si haine ude datorita soferilor atat de grabiti. Maresc ritmul, mergand spre statie, rugandu-ma ca Alex sa nu sune. In zadar, insa...

- Da ... spun eu cu o voce mieroasa, raspunzand la telefon.
- Doar 20 de minute, imi spune el ironic.
- Haide, Alex, promit ca nu se mai intampla, ii spun inchizand scurt.

Oricat incerc sa resping sentimentul, nu reusesc sa neg nerabdarea ce pune stapanire pe mine, dorinta ce-mi fierbe in vene gandindu-ma ca-l voi vedea din nou ... Mult prea incet, masina isi face loc prin furnicarul orasului reusind intr-un final sa ma duca in siguranta la destinatie. Cobor grabita, indreptandu-ma spre brunetul ce ma astepta cu mainele indesate in buzunare si chipul ascuns in moliciunea unui fular negru. Grabesc pasul, insa ma impiedic in propriile picioare, ajungand in bratele sale. Imi unesc buzele cu ale sale, simt cum inima imi bate din ce in ce mai tare, insa ii savurez in continuare buzele, fara sa dau atentie consecintelor unui asemenea gest. Se desprinde brusc, trezindu-se ca dintr-un vis, privindu-ma cu ochii ingustati, pregatit sa-si incerce forta cuvintelor.

- Esti nebuna ? ma intreaba aproape zbierand.

Nu-i spun nimic, chiar daca ochii lui negri, cauta raspunsuri intrebarilor sale, cercetandu-ma din cap pana in picioare, aproape implorandu-ma sa-i raspund. Ramane asa putin timp, urmarindu-ma inca socat de gestul meu, insa nu-i dau atentie. Il tarasc prin magazine, incercand sa gasesc ceva potrivit pentru domnisoara sa. Are incredere in gusturile mele, avand in vedere ca de ceva vreme am devenit asemenea fratilor. El m-a luat sub aripa sa, ocrotindu-ma mai mereu, in timp ce eu am devenit persoana ce-i cunostea toate secretele, psihologul si consiliereul .

Dupa lungi cautari ce par a fi fara sfarsit, gasesc cadoul ideal. Momentan, lantisorul atarna la gatul meu, medalionul alunecand gratios pe linia decolteului, oferindu-i un plus de frumusete si sclipire imaginii deja aproape de perfectiune.

- Ce zici ? il intreb curioasa in legatura cu gusturile sale .
- E superb, imi spune el privind mai degraba imaginea decolteului decat a bijuteriei.

Ii simt respiratia pe pielea mea, reusind sa-mi dea fiori. Il aud cum trage aer adanc in piept, inspirandu-mi cu sete parfumul, apropiindu-se din ce in ce mai mult de umarul meu dezgolit.

- Facem o mare greseala, spune el .
- De la tine a inceput totul, spun eu facandu-mi curaj sa-i privesc reflexia in oglinda.

Ramane socat la auzul cuvintelor ce le-am rostit cu o oarecare nonsalanta fata de sentimentele si intrebarile sale. Reuseste doar sa-mi intinda banii, privind in partea opusa, facand orice pentru a-mi evita privirea . Platesc frumuoasa bijuterie, dupa care parasesc magazinul, incepand sa-l caut pe brunet. Sta rezemat de balustrada, privind picaturile fantanii arteziene ce se joaca prin aer, oferind un spectacol intr-adevar fascinant, cel putin dupa privirea lui . Gandurile il ingroapa undeva in subconstientul sau, iar el se lasa purtat de val, sperand ca astfel va scapa din acest cosmar ce pare a fi fara sfarsit. Dar nu are parte de nicio picatura din acea liniste, il trezesc repede din visare, tragandu-l dupa mine pana la parterul mall-ului, ignorand privirle atat de dojenitoare ce zboara pe langa mine asemenea unor sageti in flacari. Cu multa eleganta reusesc sa le evit , scapand nevatamata din mica mea calatorie in infern. Ajunsi jos, Alex ma priveste, ochii sai nergi exprimand ura, dar totodata, undeva in adancul lor o dragoste ce nu vrea sa se lase descoperita.

- Multumesc de ajutor, spune el tragandu-si brusc mana . Cred ca ma descurc singur de aici, continua el ironic, urcand in taxiul ce avea sa ne conduca acasa.

Tacerea pune in scurt timp stapanire pe noi, nepermitandu-ne sa scoatem vreun sunet. Fiecare priveste in partea opusa, incercand sa-l evire pe celalalt. Dar nu-mi pasa de sentimenetele lui in acest moment. Continui sa admir filmul orasului , ce descrie cladiri vechi, alaturi de cele noi, dominate de sticla si metale usoare. Cu greu, automobilul se strecoara prin trafic, ducandu-ne la adresa stabilita. Cobor singura, neasteptand vreun gest atat de politicos din partea unei copil mult prea incapatanat. Brunetul ii plateste soferului, care, vazandu-l intr-o stare nu prea buna, ii da restul fara niciun cuvant in plus. Il privesc insitent pe brunet, apropiindu-ma de el. Il sarut usor pe obrajii ce ard la contactul cu pielea mea, dupa care ii multumesc soptindu-i aceste cuvinte la ureche, simtind efectul care l-a avut acest gest asupra lui. Dau sa plec, insa degetele sale se inclesteaza in jurul incheieturii mele, tragandu-ma inapoi. Buzele ni se unesc intr-un sarut atat de mult asteptat, al carui martori sunt doar luna si astrii ceresti. Ii simt buzele jucandu-se cu ale mele, savurandu-le cu pofta, profitand de fiecare centimetru de catifelare ce i se ofera. Ma desprind din sarut, renuntand cu greu, inca surprinsa de gestul sau de ultim moment. Ii zambesc, tragandu-mi usor mana dintr-a lui, departandu-ma incet de el. Pasesc agale, ascultand orice sunet care ar putea sa tradeze plecarea sa, insa nu se aude nimic, semn ca e inca acolo, nemiscat. Ma indrept catre blocul de aparamente, in fata caruia ii zaresc pe parintii mei, asezati pe geamantane, discutand .

- Stiti ca exista mai mult chei de la acest apartament ? le spun eu razand .
- Stim, draga mea , doar ca le-am uitat in Strasburg.

Deschid cu grija usa apartamentului, poftindu-i inauntru asemenea musafirilor. Ajutandu-i la bagaje realizez de ce plangea tata ca mama isi pune prea multe lucruri oriunde pleaca. Dupa un scurt interogaoriu, reusesc sa scap de ei doi, trantindu-ma imediat in pat, lasandu-mi trupul sa alunece printre perne, cufundandu-se in moliciunea lor...

*

Ora patru , destul de matinala chiar si pentru strabunica mea, dupa parerea mea. Totul este inca cufundat in intuneric, linistea dominand intreg orasul , mai putin camera mea. Soneria telefonul ma trezeste din visare, reusind sa enerveze intr-atat incat as fi putu adresa o lunga serie de injuraturi celui care indrazneste sa-mi tulbure somnul, indiferent cine ar fi fost acea persoana.

- Da, spun eu prinre dinti, inca asteptand vocea celeilalte persoane.
- Bonjour, mademoiselle . Nu dormeai, nu-i asa ? spune baiatul cu o voce nevinovata cemi opreste orice furie indreptata asupra lui.
- Spre surprinderea ta, Antoine, dormeam ! spun eu accentuand puternic ultimul cuvant. Asta pana sa ma deranjezi tu, biensur .
- Ce-ai zice sa admiram cerul impreuna ? ma intreaba el schimbad radical subiectul, atat de simplu incat incepe sa ma enerveze.
- Acum ? strig eu .
- Da, stelele sunt superbe, continua el dupa o scurta pauza, timp in care presupun ca le numara.
- Unde esti ? il intreb eu resemnata renuntand la ideea de a mai incerca sa ma opun unui astfel de optimism, care se spune ca este contagios.
- Aproape de tine, spune el batand in geam, reusind sa ma ridice din pat.
Ma ridic lenesa, pasind si mai lent pana la geam, oboseala observandu-se cu usurinta in comportamentul meu. Ajunsa la fereastra, o deschis, nefiind pregatita de izbitura valului puternic de aer inghetat, cel putin in raport cu cele 23 grade celsius sin camera mea. Am tendinta sa inchid geamul, insa imediat ce vad florile din mana brunetelui ma
razgandesc, incepand sa le privesc hipnotizata de frumusetea lor. Ochii se adancesc tot mai mult in catifelarea lor rosiatica, asemenea sangelui.

- Pour vous, mademoiselle . spune el oferindu-mi florile.

Ma simt asemenea unui psihopat, unei persoane indragostie de un obicet, fara ca acesta sa aiba suflet, sau ratiune, asta cel putin in lumea reala. In acest moment nu-mi doresc decat sa-i ating, sa le simt petalele parfumate, degetele alunecandu-mi deasupra lor... Dar ma abtin, in ciuda dorintei uriase ce pune stapanire pe mintea mea, deja bolnava. I-am luat cu grija din mana brunetului, asezandu-i intr-o vaza, ce si-a gasit mai apoi locul pe noptiera mea.

- Haide, mergem la lac , spune el entuziasmat asemenea unui pusti de cinci ani.
- Chiar e nevoie sa mergem pana acolo pentru a vedea stelele ? il intreb eu ironica, inca cu picioarele pe pamant, spre deosebire de el.
- Da, doar nu credeai ca blocurile sunt transparente. raspunde el, cu o voce catifelata, ce ar seduce chiar si o stana de piatra. Mergi si schimba-te, imi ordona el cu un ton bland, ce dadea spre unul parental.

Ii urmez sfatul, punandu-mi haine calduroase, pregatindu-ma pentru o noapte friguroasa de ianuarie. Imediat ce ma asigur ca parintii mei sunt inca in tara viselor, ies cu grija pe usa, fiind atenta sa nu fac vreun zgomot. Este prima data cand fac asa ceva, insa se pare ca aunt un talent innascut la asemenea evadari. Ajunsa afara, brunetul ma asteapta cuminte, privind captivat cerul pictat cu miliarde si miliarde de stele, ce par ca ne vegheaza in noaptea aceasta. Linistea acopera orasul, totul fiind redus la tacere, inclusiv noi. Oricat incercam sa spunem ceva, sunetele nu reusesc sa se strecoare printre buzele noatre, astfel ajungand sa ne rezumam la a ne privi, afisand cate un zambet inocent pe chip. Frunzele incghetate ale copacilor canta melodii doar de ele stiute, acompaniate de bataia vantului, ce se strecoara prntre crengile uscate, scoatand un sunet mai degraba straniu decta melodios.

- Gata de o intrecere ? ma intreaba el cu un zambet cald pe chip.
- Pe lac ? Esti nebun ? ii spun eu , tonul meu agitat constrastand cu calmul din vocea sa, care incepe sa ma enerveze.
- Daca nu vei participa, voi considera ca ai abandonar, deci sunt castigator...

Nu-i mai spun nimic, doar ii smulg patinele din maini . Le incalt, inca socata de faptaul ca mi se potrivesc, dupa care incep sa ma plimb usor, pentru a ma obisnui cu gheata. Oricat incerc sa ma abtin, patinajul ramane drogul meu, gheata lumea in care ma ascund de toti, locul unde nimeni nu ma poate atinge. Incepem sa patinam inpreuna, insa nu se citeste competivitatea in ochii nostri, ci mai degraba o dorinta de a dansa impreuna pe gheata, de a deveni o pereche. Asa se si intampla. Il simt prinzandu-mi timid mana, cerandu-mi mut sa ma las condusa de el, sa-mi las trupul in mainele sale. Incepem gratiosi sa avem incredere unul in altul, ma las purtat de bratele sale, ce ma arunca in vazduh, lasandu-ma sa aterizez asemenea unei olimpice. Totul e perfect, miscarile noatre se sincronizeaza mult prea bine pentru a fi ceva adevarat, pare ca stie urmatorul pas pe care-l voi face, fiind pregatit sa ma sustina, sa fie perechea mea.

- Esti patinator ?
- Doar in timpul liber, imi raspunde el nonsalant, desprinzandu-si mana de a mea, pentru a ma ghida intr-o pirueta.

Incep sa cred ca totul e mult prea perfect, ca asemenea filmelor care le vizionez in fiecare duminica seara, va veni o parte dramatica, ce reuseste sa ma trezeasca la realitate. Dar se pare ca nu e asa . Deschis ochii si el e inca la mine, mana sa o tine pe a mea, intr-o stransoare calda, prieteneasca ce parca spune „ Nu te voi lasa niciodata”. Las patinajul sa ma acapareze intru totul, uitand de orice grija, de orice gand care ar putea sa conturbe acest moment atat de pur .

- Anotine, spune-mi ca visul acesta nu se va termina vreodata , zic eu privindu-l dulce, cu o oarecare tristete gandindu-am ca as putea sa-l pierd .

Ii simt bratele cuprinzandu-mi talia timid, dupa care, cu aceeasi retinere, oarecum anormala pentru unul ca el, imi acapareaza buzele intr-un sarut dulce, savurat pana in ultima clipa .

- Nu cred ca ai avut asemenea senzatii intr-un vis, spune el privindu-ma . M-ai epuizat, nu esti atat de usoara pe cat crezi .
- Poftim ? spun eu privindu-l cu ochii ingustati, ca si cum nu as fi inteles ultimele cuvinte.
- Haide, te duc acasa, spune el pe un ton bland, oarecum protector.

Imi schimb incaltmintea, multumind cerului , in gand, ca scapat de sloiurile de gheata ce erau acum inlocuite de o pereche de cizme calduroase. Nici unul din noi nu spune ceva, ca si cum nu am vrea sa tulburam linistea noptii, sa ne opunem dorintei sale, incercand sa deanjam soapta vantului ce zbura lin printre crengile uscate.

Il privesc in ochi, incerc sa descopar noi comori in adancul albastrului lor, insa cu cat inot mai adanc in oceanul din privirea sa, cu atat pare ca ca se departeaza. Iar atunci cand ochii sai se inchid, eu revin la realitate. Il las sa-mi spulbere toate visele, incercand din nou si din nou sa ajung tot mai aproape, insa i zadar.

Ajungem acasa, ii simt sarutul dulce de noapte buna, dupa care il vad departandu-se, pana se pierde in noapte, ca si cum nu a fost niciodata. Intru in liniste in casa, pasesc asemenea unei feline pana in camera mea. Ma schimb repede, dupa care ma las in asternuturile moi, cuibarindu-ma ...

[L'pti.chat]

Saluuut ! Am revenit. dupa lupte suculare , care au durat cateva luni, am reusit sa scriu acest capitol, sau cel putin o parte din el. Inainte de toate, am sa-i spun ceva lui Sadic_Soul . Avand in vedere ca ai citit si prima varianta, vreau sa ma tragi de maneca in continuare atunci cand vezi ceva in neregula . E posibil ca , inconstient, sa fi modificat putin caracterul Adellei, si te rog sa ma atentionezi daca intr-adevar e asa .
Cam atat am avut de spus. Accept orice fel de critica, cu conditia sa fie una constructiva, nu o bataie de joc. Acestea fiind spuse, ENJOY :

Capitolul 3
Partea I

Ma trezesc cam ametita, lipsa somnului punandu-si amprenta asupra starii mele , si asa destul de proasta dimineata. Deschid ochii incet, fara sa reusesc sa disting ceva, vazand totul in ceata. Imi las pleoapele sa alunece peste ei, sperand ca-mi voi reveni. Ii deschid din nou, de data aceasta siluetele obiectelor din dormitor conturandu-se din ce in ce mai clar. Incerc sa ma ridic , insa o data cu mine, camera incepe sa se miste, dandu-mi dureri de cap.

- Drace ! spun eu lasandu-mi capul sa alunece usor in molicinuea pernei.

Las totul sa vina de la sine, inchid ochii, oferindu-mi un ragaz. Ma cuibaresc sub plapuma, bucurandu-ma asemenea unui copil mic de caldura ce ma-nvaluie. Las linistea sa-mi inunde timpanele, aceasta melodie atat de placuta pentru urechile mele si ele obosite. Insa tot ritualul meu e intrerupt de sunetul telefonului vibrand , alaturi de versurile melodiei Rockstar. Ma ridic incet, intr-o noua tentativa de a parasi patul, insa nu ma grabesc sa ajung la micul obiect. Reusesc, intr-un final sa-l gasesc, in ciuda dezordinii din camera mea.

- Bonjour , mademoiselle! Ma trezeste o voce moale, ce pare facuta sa seduca.
- Iti face o deosebita placere sa deranjezi oamenii, nu-i asa, Antoine? Spun eu neafectata de tonul vocii sale.
- Pardonne-moi. Credeam ca te-ai trezit si ma vei insoti la patinoar.

La auzul ultimelor cuvinte simt cum sangele imi circula tot mai repede, durerea de cap acompaniandu-ma din nou. „La patinoar ? Dupa o asemenea noapte ?” Strig eu in gand , incercand sa inteleg ce e in mintea lui, care probabil si-a inceput activitatea la o ora mult prea matinala.

- Dupa ce s-a intam. . .
- Stiu ca nu poti sa ma refuzi, asa ca imbraca-te si vino aici . Incheie el fara sa-mi dea vreo sansa pentru a-mi spune opinia. Las telefonul jos, oarecum socata de gestul brunetului.

Inconstient, incep sa ma imbrac, insa fara sa ma grabesc. Imediat ce termin, o sun pe Clara pentru a o invita si pe ea. Nu am mult de mers pana la apartamentul care-l impartea cu mama sa, asa ca inainte sa ies, ma privesc inca o data in oglinda, mandra de imaginea ce o afisa. „Esti extraordinara” , imi spun, zambind ironic mai apoi.

In decurs de cateva minute parcurg dumul pana la Clara, care, desigur, inca se aranjeaza. Am astfel ocazia sa admir a mia oara designul interior al apartamentului. Nu foarte pretentios, insa bine aranjat. Duhoarea noptilor de placere consumate in dormitorul mamei sale se simte inca, lovindu-te brutal, imediat ce pasesti in casa. Privind prin crapatura ce duce spre acea camera incep parca sa vad scenele fierbinti, gemetele strecurandu-se in urechile mele . . .

- Sunt gata, ma trezeste vocea ei cristalina, in timp ce ochii ei ma privesc nevinovati, ca si cum nu i-ar fi luat mai mult de 10 minute sa se pregateasca.
- Am uitat sa-ti spun, dar ne intalnim cu Antoine acolo.
- Francezul ? striga ea facand ochii mari . Te-ai intalnit cu el si eu aflu doar acum ? continua ea pe acelas ton.
- Ce era sa fac ? Sa te fi sunat in miezul noptii pentru a-ti descrie constelatia racului, sau ce ?
- Nu, dar . . . spune ea resemnata, lasand privirea sa-i alunece incet spre podea .

O privesc, dupa care ma indrept spre ea, imbratisand-o prieteneste. Chiar daca ne cunoastem de ceva vreme, inca mai avem momente cu care nu ne-am acomodat. „Imi pare rau, spun eu . Cred ca e oboseala de vina” O vad ridicandu-si privirea din pamant, facandu-mi semn ca putem pleca. O urmez, iesind afara, unde inspir din nou acel aer ce se vroia a fi curat,care era, insa mult mai pur decat cel ce-ti invada narile in apartamentul Clarei.

Ajunse in statie, urcam intr-un taxi, indicandu-i soferului destinatia noastra. Asemenea mie, respectivul domn are un chip obosit, privind plictisit in jur, nu prea atent la ceea ce se intampla. Profit de aceasta ocazie, verificandu-mi machiajul in oglinda retrovizoare a masinii. Pare ca este inca intact, asa ca imi indrept atentia spre traficul orasului. Masina inainteaza cu greu prin furnicar, in jur auzindu-se o simfonie de injuraturi, insotita de un spectacol de semne obscene, alaturi de un mirific miros de gaze de esapament. Intr-un final, ajungem la lac. Si-a pierdut din farmec, insa amintirea noptii trecute parea ca il invioreaza, dandu-i viata.

- Am crezut ca v-ati pierdut, spune brunetul pe un ton dulce .
- Mai usor te-ai fi pierdut tu , ii raspund acestuia sarutandu-l .

Un sarut scurt, insa care depinde doar de dorinta mea, mainele mele odihnindu-se in jurul gatului sau, gata sa-l pedepseasca la orice tentativa de nesupunere.

- Am venit sa ne antrenam, nu-i asa ? spune el reusind sa se desprinda din sarut.

Clara ma priveste nedumerita, cautand raspunsuri, insa fara sa scoata vreun sunet. Ii inteleg mesajul, si in drum spre lac ii povestesc totul, cu cele mai mici detalii. Mentionez si cuvantul concursuri, la auzul caruia ochii brunetei se fac mari, insa isi revin imediat ce cotul meu o loveste usor.

Ajunsi la patinoarul oferit de natura, ne putem rasfata ochiii cu un peisaj atat de simplu, insa totodata de o complexitate uimitoare, ca un tablou pictat in cele mai mici detalii, ce pare ca surprinde chiar si soapta iernii ce zboara pe langa trupurile noastre tremurande. Simt inima batundu-mi din ce mai repede, neputand sa ma misc, parca pentru a nu strica din magia acestui moment atat de de impresionant.

Cu ajutorul brunetului ajung cu bine pe gheata, genunchii mei fiind usor inmuiati, insa cauza imi ramane in continure o dilema intre el si incarcatura emotionala a locului. Ma las dusa de val, imaginatia luand locul ratiunii, miscarile mele fiind controlate doar de imagninele din trecut ce mi se desfasoara inaintea ochilor asemenea unui film. Reusesc sa-mi iau zborul asemenea unei randunici, bucurandu-ma de acel moment de pura libertate, aterizand apoi cu o gratie rar intalnita.

- Ooo ! Ce coincidenta ! se aude o voce de undeva din spatele meu.

Ooo , nu ! imi spun eu ironica. E singura voce de care as vrea cu disperare sa ma lipsesc in astfel de momente. Ne-am urat inca din primele clipe din clasele de gimnaziu, cand s-a transferat in clasa noastra. Am incercat ani intregi sa deslusesc misterul unei potriviri atat de proaste, punand-o pe seama astrelor, a caracterelor noastre mult prea diferite sau a multor altor motive. La un an dupa transferul sau s-a declansat explozia, toate acele sentimente ascunse, pe care constiinta le-a trimis inapoi, fara sa le dea voie sa se arate, au izbucnit din acel an pana astazi. Eram doua persoane mult prea incapatanate si mult prea orgolioase pentru a reusi sa avem o discutie normala.

Blonda ce e asezata in fata mea, a fost mereu atractia clasei. Nu din cauza rezultatelor sau a seriei de olimpiade la care a participat – Slava Domnului, legat de acest subiect ii sunt net superioara - ci din cauza comportamentului sau, a farmecului ce-i ademenea pe toti baietii din clasa si nu numai. Seninul din ochii sai a furat multime de inimi, incalzindu-le cu un fals sentiment de dragoste, insa aceeasi ochi au inghetat suflete, din adancul lor refuland doar ura, si nimic altceva.

Am fost atat de nerabdatoare sa scap de ea, sa uit imaginea sa atat de caracteristica, insa soarta nu a fost de partea mea. Ghinionul a facut sa fim repartizate la acelas liceu, exact in aceeasi clasa. Ironia maxima ar fi fost sa stam in aceeasi banca, insa nu s-a ajuns pana acolo.

Imi intorc privirea spre baiatul la bratul caruia statea Maya. Cu cat il priveam mai atent, reuseam sa descopar in ochii sai amintiri din anii trecuti. Este chiar Edy, fostul meu prieten, cel alaturi de care am fost initiata in tainele relatiilor. Un val de gelozie imi cuprinde tot corpul, privindu-i pe cei doi stand brat la brat. „Ai fost totusi primul . Cel pe care nu-l voi putea vreodata uita,te-ai descurcat totusi destul de bine. Ai reusit sa-mi cunosti pana si cele mai adanci secrete, profitand de naivitatea mea din acea perioada. Primul sarut, primii ochi de care am fost indragostita . . .”

Acel an a fost de ajuns pentru ca pentru o perioada sa devin dependenta de el, insa am ajuns la o concluzie comuna, consecinta fiind incheierea relatiei noastre. Eram atat de naiva, atat de prostuta, incat cu greu pot sa cred ca eram aceeasi cu cea de astazi. L-am iubit, il iubesc si probabil ca asa va ramane pentru totdeauna, mereu voi simti un fior cat timp va fi alaturi de mine, mereu un strop de gelozie imi va inunda inima cand buzele care le-au rasfatat pe ale mele vor fi atinse de altele, cand mainile sale sub a caror atingere tremuram de placere vor cuprinde alta talie, cu aceeasi delicatete totodata usor vulgara, insa care ma starnea mereu ...

Dar nu m-am dat batuta, reusind sa ma schimb. Am renuntat la acea naivitate proasteasca, ascunzandu-mi adevaratele sentimente dincolo de o masca. Am devenit o persoana ironica, rece, o persoana ce se prezenta ca fiind una puternica.

Inca ii mai tin minte acele cuvinte „S-a terminat”, expresie ce a reusit sa-mi aduca sute de lacimi in ochi in acea zi, insa am trecut peste, sau cel putin asta incerc sa arat.

- Scumpa mea colega, spun eu pe un ton batjocoritor. Ce cauti aici ? Din cate stiu eu, nici tu , nici ala , continui eu indreptandu-mi capul spre brunet, nu stiti sa patinati.

Neclintit de atitudinea mea, brunetul ma priveste incercand sa mascheze interesul ce i-l prezentam. Il vad muscandu-si usor buzele, in timp ce muschii pareau ca se incoarda pe sub hainele groase de iarna. Toate stiam ca era un afemeiat, si probabil inca isi pastreaza obiceiurile, schimbandu-si prietena in orice moment al zilei. Profit de un moment in care Maya sta de vorba cu Clara si Antoine e ocupat cu patinajul pentru a discuta cu brunetul din fata mea .

- Iti pare rau ca m-ai parasit ? spun eu doar pentru el .
- Te-ai schimbat, zice el strecurandu-si mana pe dupa talia mea pentru a ma duce mai aproape de el.

Atat de aproape incat puteam sa-i simt din nou mirosul. Acelas parfum ce ma-nebunea si atunci imi intuneca gandirea acum . Un fior imi cuprinde tot corpul, doar privindu-i zambetul ce-i tradeaza atat de bine intentiile . Stia foarte bine ca atitudinea lui ma innebuneste si foloseste acest lucru in favoarea lui oridecate ori e nevoie. Acea combinatie de gesturi, ce nu te lasa vreodata sa-l citesti, nu-ti da voie sa simti urmatoarea miscare ar fi inebunit orice fata. Incerc sa-mi reprim dorinta de a-i simti din nou buzele, insa in zadar. Il vad apropiindu-se din ce in ce mai tare, in timp ce inima mea bate tot mai repede. Imi cuprinde buzele intr-un sarut atat de senzual, bucurandu-se cu nesimtire de gustul lor, surprinzandu-ma cu jocul limbii sale. Ii simt mana masandu-mi lasciv pielea gatului, in timp ce cu celalalt brat ma apropie tot mai tare de el, reusind astfel sa-i simt intreg corpul. Simt caldura emanata de acesta, iar bratele mele vor sa se odihaneasca in jurul gatului sau, sa-i capteze mirosul, insa ma opresc. Amintindu-mi de Antoine, ma desprind din sarut, insa bratele sale inca ma tin aproape.

- Nu-ti face probleme, se ocupa Maya de el, spune brunetul parca citindu-mi gandurile. Bucura-te, amandoi stim cat de mult iti place , zice el continuand sarutul.

Il savurez, insa o lacrima se strecoara pe obrazul meu, rezultatul emotiilor ce le-a starnit in sufletul meu . Il iubeam, insa nu puteam sa-l iert. In interirorul meu se dadea o lupta, o lupta intre dorinta de a-l simti din nou langa mine si constiinta ce-mi reprima aceste ganduri . Singurul in fata caruia am lasat garda jos se folosea de acest lucru in interesul sau, reusind sa ma citeasca asemenea unei carti, sa anticipeze cu usurinta urmatoarea mea miscare si ce m-ar face sa ma opresc.

- Te-am epuizat ? ii aud vocea ironica . Poate ca ceilalti partenerei parteneri nu au fost la inaltimea mea, il aud spunand, imediat ce intrerupe sarutul.
- De ce nu incetezi sa faci pe desteptul ? strig eu iritata .

Il urasc pentru ca ma cunoaste atat de bine, il iubesc pentru modul in care ma face sa tremur de placere, urasc acei ochi sfidatori, dar a caror sclipire imi aduce mereu un zambet pe buze. Pe nesimtite, masca mea incepe sa se dizolve, transformandu-se in nisip, disparand incetul cu incetul, scotand la iveala adevarat Adelle, care a reusit pana cum sa se ascunda de ochii tuturor. Si toate astea, din cauza lui . . .

- Stii bine ca te-am iubit. Stiai asta si cand ai pus punct . Acel an chiar nu a insemnat nimic pentru tine ? rabufnesc eu intr-un hohot de plans.

Toate acele emotii ascunse au fost scoase la iveala de el, cauza existentei lor, si acum, motivul pentru care le-am aratat.
Nu era felul de baiat sentimental, induiosat de lacrimile unei femei . A fost mereu convins ca toate aceste lucruri sunt doar teatru, considerandu-le penibile. Iar aceasta situatie nu face exceptie. Il vad facandu-i semn Mayei, dupa care cei doi pleca, pasind agale, cu bratele impreunate.

Totul incepe sa fie prea mult pentru mine, asa ca o atentionez pe Clara, dand usor din cap, ca plecam spre casa. Nedeumerita, bruneta ma urmeaza pana in cel mai apropiat taxi. Ii povestesc totul, cum Edy a reusit sa reaprinda acea flacara din sufletul meu, flacara ce o credeam moarta, o data cu dispartia sa din viata mea , insa nu a fost asa . Chiar si numele sau imi provoaca o stare de neliniste, stiind ca el e singurul care imi stie secretele, stiind ca in prezenta sa e posibil sa-mi pierd cumpatul.

Cautand alinare, ma arunc in bratele brunetei, incepand sa-mi plang de mila. De ce acum ? De ce pana nu demult nu mai stiam ce e dragostea, iar acum iubesc trei persoane in acelasi timp ? Intr-adevar, pe fiecare in mod difierit, intensitati diferite si pentru gesturi diferite, insa in mod clar ii iubesc .

Filmul orasului mi se deruleaza repede inaintea ochilor, ritmul reusind sa ma ameteasca. Ma ridic din bratele Clarei, pentru a admira casele ce alearga pe langa noi . Peretii vechi, batuti de vant si si udati de sute de ploi, au inceput sa rareasca, in locul lor aparand contructiile noi, din cartierele rezidentiale. O combinatie nou-vechi destul de atragatoare, insa nu pentru cei ce locuiesc aici. Pentru noi a devenit un lucru atat de comun incat uitam sa ne bucuram de el.

Privind in gol , mi-am luat la revedere de la Clara, indreptandu-ma spre apartament. Totul era prea calm, in interior auzindu-se ecoul respiratiei mele, fiecare miscare, oricat de minora, nescapand urechilor mele si asa mult prea iritate. Ma descalt repede, vrand sa scap de sursa zgomotului, indreptandu-ma spre camera mea. Pasesc usor, incercand sa nu dau atentie surselor de zgomot din apartament. Il simt mult prea pustiu, prea gol, fara pic de sentiment.

Ma arunc in asternuturi, hotarata sa uit de tot si sa scap de groaznica de durere de cap ce-a pus stapanire pe mine.

[L'pti.chat]

Vad ca v-ati speriat de lungimea capitolului. Sper ca macar de data asta sa posteze cineva. Oricum, chiar si daca n-o s-o faca nimeni, eu o sa continui sa scriu, pentru ca-mi place, in primul rand :)). Aceasta e a doua parte a capitolului 3 ; sper ca este cat de cat bine.

Capitolul 3
Partea a II a

Cause we all just wanna be big rockstars ,
Livin’ in hiltop houses , driving fifteen cars
The girls com e…

- Alo, spun eu intrerupand melodia .
- Mai ai de gand sa dormi mult ? o aud pe bruneta de la capatul firului.
- Ce ? Cat e ceasul, ce zi e azi ? intreb eu dezorientata, parca cazuta de pe alta planeta.
- Ora 19 , patru ianuarie . Ar fi bine sa te grabesti, imi spune bruneta calma. Eu impreuna cu Antoine si Edy te asteptam la cinema.
- Stai, stai, stai! strig eu intr-un ritm alert . EDY ? Esti sigura ca am dormit doar atat ? Pare ca au trecut cateva saptamani.

Bruneta incepe sa-mi explice tot ce s-a intamplat cat timp eu alunecam in lumea viselor. Se pare ca Edy a invitat-o in oras, unde, cu un chip de copil mic si nevinovat a intrebat-o daca ii va face onoarea sa fie cu el. Sustinea ca s-a saturat de Maya, si ca s-a reprofilat, dorindu-si o fata cuminte. La auzul ultimelor cuvinte simt cum sangele incepe sa-mi curga tot mai repede prin vene, amintindu-mi afirmatia lui din vremurile noastre bune, daca le pot spune asa : „ Esti prea cuminte pentru mine. Stii foarte bine ca prefer fetele mai tupeiste, iar tu nu te incadrezi in aceasta cateogrie.”Ar trebui sa-i spun Clarei ca baiatul nu s-a schimbat, ca sunt absolut convinsa ca nu isi doreste sa fie impreuna cu ea si ca a ramas acelas afemeiat pe care il stim amandoua. Insa prefer sa tac, s-o las sa se loveasca de asta, sperand ca data viitoare sa nu se mai intample asa ceva. In plus, stiu foarte bine ca nu-i place sa ma amestec in viata ei, incercand s-o protejez.
Ma imbrac cat pot de repede, culegandu-mi geanta si cele necesare de pe podeaua camerei, dupa care ma indrept spre cinema .

Ajunsa la destinatie, il sarut pe Antoine, dupa care o salut pe Clara, reusind cu brio sa-l ignor pe brunetul la bratul caruia statea. Dupa mai multe consultari, am decis sa vizionam Twilight, in ciuda baietilor, care si-ar fi dorit un film de actiune. Chiar si asa, filmul de fata promitea a fi interesant, asa ca ne-am indreptat spre sala unde avea sa ruleze. Podeaua era acoperita cu o mocheta moale, ce oferea o senzatie ciudata, ca si cum nu si-ar avea locul acolo, sub incaltamintele noastre. Nu dupa mult timp am reusit sa intram in sala. Un parfum familiar ma atrage tot mai aproape de sursa, vrajindu-ma cu fiecare secunda in care il inspir, pana cand, realizand cui apartine, ma opresc. Alex! Strig eu, panicandu-ma usor. Dar oricum e deja prea tarziu, baiatul avandu-si locul chiar in fata noastra, alaturi de cativa prieteni de-ai lui.

- Alex, spun eu pe un ton atat de dulce, incat chiar si mie imi provoaca greata.
- Ce faci aici, cu asta ? striga el din ce in ce mai nervos.
- El e Antoine, raspund eu punandu-ma intre ei pentru a evita o posibila altercatie intre cei doi.
- Suntem impreuna de nici 2 zile si deja ma inseli ? ii aud eu vocea . Mai vorbim noi acasa .

Ultima afirmatie imi aducea aminte de discutiile cu parintii depsre vreo boacana ce-o faceam cand eram in vizita la cineva , discutii ce se terminau mai mereu cu aceeasi propozitie spusa de brunet, ce acum suna ca o amenintare. Realizand cele intamplate, inima incepe sa-mi bata din ce in mai tare, frica punand stapanire pe mine. Ma intorc spre Antoine, pregatita sa-i explic totul, dar nu e nevoie. Degetul sau se opreste delicat pe buzele mele, oferindu-mi ocazia sa-i simt pielea fina, asigurandu-ma tot odata ca totul e bine. O voca soptita imi ajunge la urechi, indemnandu-ma sa ma asez, in timp ce zambetul brunetului ma linisteste, oferindu-mi acea stare de calm de care am acum nevoie.

Ma cuibaresc in bratele sale, asezandu-mi capul in asa fel incat reusesc sa-i aud bataile inimii. Privesc zambind marele ecran, convinsa fiind ca nimic nu poate strica un moment ca acesta, in surdina auzindu-se ritmul respiratiei sale, atat de aproape de urechile mele. Ii simt mana incolacindu-se in jurul taliei mele, apropiindu-ma tot mai mult de el. Ce n-as da sa fim acum intre asternuturi, sa ma cuibaresc la pieptul sau . . .

Nu dupa mult timp, sunt nevoita sa folosesc toaleta, lucru de care nu eram foarte incantata, amintindu-mi ca trebuie sa renunt la imbratisarea brunetului, si sa deranjez cam intregul rand unde ne aveam locurile.Cu greu reusesc sa ajung la destinatie, auzind in urma mea tot felul de cuvinte, mai putin unele frumoase.Obisnuiesc sa ma privesc foarte mult in oglinda, cateva minute pierzandu-se cu acest prost obieci. Dupa cateva minute aud usa deschizandu-se, din spatele ei facandu-si aparitia o silueta masculina.

- Geloasa ? intreaba Edy plin de sine, convins ca intr-adevar are dreptate.
- Pentru ce ? ii spun eu incercand sa maschez nesiguranta mea printr-o conversatie scurta.
- Doar pentru ca prietena ta cea mai buna e acum la bratul celui care ti-a furat prmul sarut, prima . . .
- Nu ! Simt doar ca as vrea sa-l palmuiesc pe nenorocitul care nu a avut tupeul sa-si recunoasca sentimentele atunci cand ar fi trebuit. Era mult prea orgolios sa se multumeasca cu o fata atat de cuminte, atat de comuna, ca intr-un final sa o aleaga pe Clara.
- Ti-e dor de mine, nu-i asa, pisicuto ? Haide, recunoaste ca nimeni nu a reusit sa se ridice la inaltimea mea, continua el apropiindu-se de mine.

Ii vad chipul tot mai aproape, oarecum amenintator. Isi apropie buzele de ale mele, respiratia sa rasfrangandu-se pe chipul meu. Simt cum fiecare por din pielea mea urla dupa atingerile sale, insa reusesc sa ma abtin, sa rezist tentatiei de a-i simti din nou buzele. Vazand ca nu schitez nicio miscare, brunetul se opreste pentru o clipa, lasand un zambet pervers sa-i apara in coltul gurii, dupa care se departeaza, fara ca macar sa priveasca in spate.

Hotarata sa-mi recapat cumpatul, imi spal mainile in apa rece, lasand-o mai apoi sa se rasfranga pe chipul meu. Cu bratele tremurande, ma indrept spre locul meu, fara sa am curajul sa-l privesc pe Edy, care nu parea afectat de cele intamplate, privind plictisit ecranul, lasandu-si mana in a Clarei. Asezata langa Antoine, incerc sa-mi stapanesc bataile inimii, ce pare ca vrea sa-mi sara fara din piept . Il strang in brate, incercand din rasputeri sa uit de scena desfasurata acum cateva minute.

Am urmarit filmul sub aripa protectoare a ingerului meu, fiind uimita de acea senzatie de impacare, de calm ce mi-o oferea prezenta lui. Buzele sale mi-au incantat pielea cu atingerea lor atat de catifelata, sarutandu-ma usor pe frunte. Iubeam acea senzatie atat de placuta oferita de el .
Imediat dupa sfarsitul filmului ne ridicam, eu simtindu-mi genunchii moi, nestiind exact cazua ecestei reactii. Ajunsi afara, Edy ne-a anuntat ca e nevoit sa plece de urgenta si ca ne roaga sa o conducem noi pe Clara. L-am privit departandu-se usor, parca zarind prin haine trupul sau atat de bine sculptat, trup ce m-a vrajit inca de la prima vedere.

Din fericire, nu ne-a luat mult, asa ca am reusit sa ramanem singuri in scurt timp. Il tin de mana, impreunandu-mi degetele cu ale sale, strangandu-l usor , ca si cum i-as spune „Esti al meu ! Nu te voi parasi vreodata” si ma bucur ca am parte de acelas rapsuns din partea sa, o privire ce debordeaza de dragoste, un zambet ce da spre euforic. Il privesc in ochi, albatsri asemenea marii, ochi in care ma scufunf tot mai mult, cu fiecare secunda ce trece, cu ficare clipa ce mai prinde captivata de culoarea lor . Cu pasi mici, ne continuam plimbarea, pana in fata casei noastre. Cu zambetul pe buze, insa cu o usoara nota de parere de rau in glas, Antoine imi refuza invitatia.
- Sigur nu vrei sa intri ? il intreb eu incercand sa-l conving .

- Cine, draga mea ? o aud pe mama intrebandu-ma, in timp ce isi facea aparitia undeva in spatele meu.
- Maman, el e Anoine, ii spun eu, tarandu-l pe acesta pana in casa.
Dupa ce il asez pe scaun, incerc sa gasesc o clipa libera pentru a o trage pe mama deoparte si a-i explica intreaga situatie. Simt inima batandu-mi tot mai repede, emotia luand locul fericirii euforice de acum cateva minute. Intr-un final, imi fac curaj si incep sa-i spun totul.
- Stii, maman . . . Ieri la mall, nu am fost imprena cu Clara . M-am intalnit acolo cu Alex, si din greseala, l-am sarutat. S-a enervat destul de rau, insa la despartire mi-a rapsuns cu acelasi gest. Cred ca m-am indragostit de el . . . Si de Antoine, spun eu dupa o mica pauza.
- E imposibil sa iubesti doua persoane simultan , sustine ea ferm convinsa de cele spuse. In plus, stii foarte bine ca Alex e verisorul tau si ca e impotriva legilor firii sa ai o relatie cu el. Ai la dispozitie toti baietii, majoritatea cazandu-ti la picioare, si tu il alegi pe el ? Sper sa-ti revii cat mai repede.

Cu o usoara urma de furie pe chip, mama se intoarce alaturi de brunet , in timp ce eu raman in bucatarie, oarecum socata de cele auzite. Ma asteptam la ceva total diferit, insa se pare ca nonconformisul mamei are si el limite . Ajunsa in camera, il surprind pe brunet in mijlocul unui interogatoriu, un zambet nostalgic aparandu-mi pe chip. Erau aceleasi intrebari ca intotdeauna, peste care a trecut, cred, fiecare prieten al meu.

- Esti francez ? Numele tau pare a fi.
- Oui, madame. Ma numesc Antoine Dupont si am 16 ani, spune el intr-o franceza nativa, pe un ton catifelat.

Ochii caprui ai mamei ma privesc intrebator, amintindu-mi ca ea sustine ca diferenta de doi ani intre cei doi iubiti i se pare optima. Evident, Antoine nu indeplineste aceasta cerinta. Mama nu a incetat sa ma priveasca, ba chiar a continuat, tot mai insistent, pana cand i-am facut un semn discret cu mana, asigurand-o ca totul e bine.

Au urmat alte cateva intrebari de care nu a parut deranjat, dupa care mama a sfarsit interogatoriul afisand un zambet victorios pe chip, multumita ca a reusit sa duca aceasta sarcina la capat.

Vazandu-se scapat de mama, Antoine decide ca ar fi mai bine sa se intoarca acasa, dat fiind faptul ca maine dimineata urmeaza sa mergem amandoi la scoala. Il privesc ridicandu-se de pe scaun, dupa care ii saruta mana mamei :

- Bonne nuit, madame.
- Si tie, Anotine, ii raspunde mama, vizibil cucerita de gestul brunetului.

Il conduc pana afara, asteptand cu nerabdare momentul in care aveam sa simt din nou acele buze ce par a apartine unui inger. Sub razele blande ale astrlor ceresti, ce se imprastie asupra noastra, continuam sa ne marturisim dragostea.

Copiii care se iubesc se-mbratiseaza in picioare
Langa portile noptii
Si trecatorii care trec ii arata cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Si numai umbra lor
Inlantuita umbra tremura in noapte
Starnind mania trecatorilor
Mania si dispretul lor si rasetele si invidia
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt in alta parte dincolo de noapte
Mult mai presus decat lumina zilei
In orbitoarea stralucire a primei lor iubiri.

[ Jacques Prevert , Copii care se iubesc ]

Am recitat impreuna versurile acestei poezii, in timp ce privrile ni se imbratisau intr-un dans atat de placut, pe ritmuri doar de noi stiute. Multi sunt atat de convinsi ca la aceasta varsta au ajuns la maturitate, ca s-a terminat cu copilaria si se pot considera adulti cu drepturi depline. EI bine, eu nu cred asta, eu sunt inca un copil, un copil ce-si face simtita prezenta doar alaturi de Antoine, singurul care reuseste sa-l scoata la iveala, sa-mi aminteasca de bucuriile vietii, de fiecare lucru oricat de minor care ne inconjoara. Nu e prima mea iubire, insa prezenta lui ma face sa simt din nou acei fluturasi in stomac, sa cred ca intr-adevar aceasta poezie e scrisa pentru noi.

- Ar trebui sa intri, spune el auzindu-ma stranutand.
- Cred ca ai dreptate, ii raspund eu desprinzandu-ma din stransoarea bratelor sale.

Il sarut pentru ultima data, dupa care ii privesc silueta disparand in intuneric. Cu fiecare secunda ce trece ii vad corpul pierzandu-se in ceata, contopindu-se cu aceasta. Clipesc, si imediat dupa asta nu-i mai pot zari umbra. Ma retrag in casa, oarecum dezamagita, un sentiment ciudat incoltind in sufletul meu, gandindu-ma ca l-as putea pierde. . .

[Sadic_Soul]

mary2we imi pare nespus de rau ca tocmai acum m-am decis sa mai postez:d!
Am citit capitolele ce le-ai mai postat, uriase:x...dar mie imi plac.
Stai linistita, nu "ai deteriorat" personalilatea Ellei(asa cum Clara ii zice ei) si oricum daca tot te-ai decis sa iei totul de la capat cu acest fic, nu consider ca este o regula sa nu schimbi ceva! Ba chiar asta il face si mai interesant. Ma bucura faptul ca desi am citit atat am fost captivata de-a lungul tuturor randurilor. Ai reusit din nou sa trezesti un sentiment placut in mine cu povestea ta:))).
Ai reusit prin Antoine Dupont sa dai nastere unui arhetip masculin. Cred ca majoritatea am dori o persoana de tipul lui langa noi.
Imi mai place acest conflict interior al fetei. Aceasta confuzie...cand este cu Edy il iubeste si doreste sa-l aiba aproape pe ea, cand este cu Alex la fel, cand este cu Antoine la fel...sper totusi sa-l aleaga pe Antoine(nu mai stiu sigur sigur ca s-a intamplat in ficul vechi).
Acum as mai putea sa-ti spun sa fi mai atenta la partea gramaticala...am mai vazut mici scapari. Personal, nu ma deranjeaza, insa alti cititori(din cate am observat) corecteaza fiecare cuvand scris gresit, fiecare fraza ce nu prea are sens etc (ai inteles tu).
Imi place modul in care descrii, ai putea sa fi si un pic mai profunda(stiu ca cer mult:D).
In rest iti urez spor la scris , astept urmatorul capitol.

[L'pti.chat]

I'm back , with a new chapter. Imi cer scuze pentru intarziere, insa scoala mi-a acaparat putin din timpul meu foarte pretios. Am aici capitolul 4, care sper sa fie indeajuns de bun. Este, mai exact, doar o parte din capitol, deoarece intreg era un pic cam prea lung, si nu as vrea sa va obosesc.

Sadic_Soul Nu poti sa-ti dai seama cat de mult ma bucur ca citesti si inca iti trezeste interesul. Este intr-adevar o realizare pentru mine sa aflu ca in ciuda faptului ca este a doua lectura, inca te atrage povestea mea. Parerea ta conteaza extraordinar de mult pentru mine, deoarece ai fost printre putinele persoane care au comentat si atunci, prima versiune a povestii. Sper doar sa nu te dezamagesc. IN legatura cu personalitatea Ellei . M-am hotarat sa-i fac o biografie, am reusit si sper sa ma si tin de ceea ce am scris. Am facut asta pentru a nu-i schimba personalitatea, cel putin in cadrul povestii curente. Intr-un final, sper sa mai treci pe aici si multumesc de comentariu :*.

Capitolul 4
Prima parte

Sunetul enervant al telefonul ma trezeste din visare. Cum se spune, daca te simti bine, nu te ingrijora, va trece. Asa trece si pentru mine cel mai dulce somn, care e brutal intrerupt de alarma. Imi intind degetele lungi, unghiile mele rosii apucand micul obicet, pentru a apasa butoanele aiurea, pana cand aud din nou linistea din timpul noptii. Imi las trupul sa fie cuprins de o stare placuta, caldura de sub patura invaluindu-am usor . . .

- Ora sapte ! strig eu trezindu-ma treizeci de minute mai tarziu.

„Din nou la scoala” imi spun privind pe geam. Vremea nu era una tocmai buna, asa ca ar fi reusit sa-mi distruga avantul de a incepe aceasta zi intr-un mod cat mai placut, daca acesta ar fi existat, desigur. Cu greu reusesc sa-mi intind mainile destul de mult pentru a lua telefonul, tastand lenesa butonul de apelare rapida.

- Buna dimineata ! spun eu incercand sa par bine dispusa.
- ‘Neata . . . aud o voce ragusita la capatul firului.
- Esti gata ?
- Azi e luni ? intreaba ea pierduta, probabil, in propriile ganduri. Nu cred ca voi veni . continua ea cu acelas ton.

La auzul ultimelor cuvinte apas imediat pe tasta rosie a telefonul, incheind convorbirea cu Clara . Ma imbrac cat de repede pot, avand in minte cuvintele prietenei mele, dar si mai important tonul mult prea moale chiar si pentru ea.
Inchid usa in fuga, fara sa o verific, grabindu-ma spre casa unde locuia bruneta. Dupa mai putin de cinci minute ma gasesc in camera ei, stand alaturi de ea pe patul ce inca pastreaza aroma noptii nedormite. Un miros ca de somn, de aer inchis te izbeste imediat ce pasesti in camera, insa cea mai dezolanta priveliste e chipul ei. Bland, pana acum cateva ore vesel, e acum acoperit de o aura de tristete, fara sa lase loc vechilor trasaturi, ce inspirau pofta de viata, ambitia de a trece peste orice. Se pare ca o data cu noaptea s-a dus si stralucirea sa, ochii fiindu-i incercanati, iar pleoapele grele, ca si cum de fiecare geana atarna o greutate de plumb, ce nu-i da voie sa-si deschida ochii.

Cu glasul tremurand incepe sa-mi povesteasca totul, cum in noaptea ce trecuse se despartise de Edy, iar cu lacrimi in ochi imi spune ce i-a spus brunetul „Pacat de corpul tau. Esti prea cuminte pentru a-l avea” . Pentru un moment, simt o tendinta ucigasa cuprinzandu-mi psihicul, simt cum as vrea sa-mi infig unghiile in gatul sau, sa-i vad sangele curgand, confundandu-se cu culoarea unghiilor mele, sa-l vad zbatandu-se pentru ultima gura de aer, sa simta ceea ce simte ea acum, sa moara in cel mai dureros mod posibil, sa pot observa cum ii dispare licarirea aceea perversa din ochi, pentru totdeauna. In mintea mea incepe sa se deseneze deja un scenariu pentru a putea a putea atinge un asemenea ideal, dar din fericire realizez repede ca un astfel de comportament ar fi zadarnic, asa ca imi revin pentru a-i ridica moralul prietenei mele.

O privesc intristata de chipul sau, vreau sa-i spun ca-i sunt alaturi, ca voi fi mereu acolo pentru ea, insa cuvintele par ca nu vor sa-si croiasca drum printre buzele mele. Simt un vid intre noi, un spatiu prin care nu pot trece nici macar vorbele de consolare, asa ca las gesturile sa vorbeasca pentru mine. O strang in brate, incercand sa-i ofer cea mai calduroasa imbratisare, convinssa fiind ca e ceea ce are nevoie. Dupa cateva minute simt cum vidul se spulbera, pe chipul sau aparand o tentativa de zambet, ce reprezenta doar o umbra a ceea ce a fost.

- Ce ora avem ?o aud intreband, cu o voce ce vroia sa para optimista.
- Cred ca franceza, spun eu .

Degetele-i subtiri se plimba pe obrazul sau fin, acum pal, incercand sa dizolve orice urma care ar fi lasat-o acel nemernic. Din cateva miscari reuseste sa-si curete pielea de acidul ce i-o acoperise pana atunci . Pare ca e bine, sau cel putin se straduieste atat de bine incat sa ingnor faptul ca n-ar fi asa.

Pornim impreuna spre scoala, pasind agale, ingnorand trecatorii mult prea grabiti, ce reuseau de multe ori sa se bata de noi. Fiind prea adormite sa reactionam ne continuam drumul in aceeasi maniera, nereusind sa gasim un subiect de discutie. Pentru o clipa, ii surprind privirea, ce pare pierduta, printre ganduirle sale, printre stelele noptii, absenta . „Nu e bine . . . „ imi spun, chiar daca acest lucru era evident. In ciuda situatiei nu fac nimic, o las in acesta stare, convinsa fiind ca va gasi puterea necesara sa se salveze, fara ajutorul meu. Ma mint, spunandu-mi ca am facut tot posibilul, incercand sa ignor imaginea atat de dezolanta din dreapta mea.

Dupa aproape 10 minute ne gasim intrand pe poarta scolii, pasind cu nonsalanta, ca si cum ar fi o ora fireasca, la care ajung cam toti elevii. Ne grabim usor pe scarile ce ne duc la etajul al doilea, ajungand cu bine in fata usii salii de clasa. Fara emotii apas pe clanta, in timp ce Clara bate sfios la usa. Pasesc cu capul sus, inca pastrandu-mi tinuta dobandita in anii de patinaj. Imediat ce intram, profesoara de franceza incepe sa ne tina bine-cunoscuta predica, ce putea fi recitata de orice elev intarziat. Timp de cateva minute incep sa ma pasioneze petele de pereti, care, ca veni vroba, sunt destul de numeroase. Scapam intr-un final de acel calvar, aseandu-ne la locurile noastre. A patra banca de la geam ne gazduieste inca de cand am ajuns la liceu, constituind, totodata, locul unde incep si se termina toate certurile noastre. Privind lemnul vechi de cateva generatii poti descoperi raspunsuri la teste, fituici, discutii, desene asemenea celor ale lui Van Goh, toate comprimate intr-un spatiu de cativa centimentri latime.

Timpul trece mult prea incet, iar ceasul pare a fi prea lenes , limbile sale abia miscandu-se. Profesoara continua sa vorbeasca ceva despre istoria Frantei, ii aud cuvintele zburand pe langa urchile mele, nefiind atenta la toate acele informatii ce le stiu deja. Ma intorc spre clasa, privind in jur, pentru a-i zari pe majoritatea colegilor plictisiti, unii adapostindu-si privirea in albul peretilor, cautand ceva dincolo de ei, vrand sa treaca de acea bariera, in timp ce altii admira hipnotizati cerul senin. Pe chipul unuia dintre colegi se poate citi un zambet nostalgic, ce mai apoi se transforma intr-unul aproape pervers, probabil declansat de gandul la iubita sa.

- Martineau ! In picioare . aud vocea stridenta a profesoarei si ma simt obligata sa ma ridic, mai mult din cauza lipsei de energie pentru a ma impotrivi.

Ma ridic, asadar, lenesa, dezmortindu-mi trupul amortit de pozitia groaznic de incomoda la care a fost supus. La cererea profesoarei, care a ramas la acelas subiect intreaga ora, am inceput sa relatez tot ce stiam despre istoria Frantei. Un subiect usor, avand in vedere faptul ca ma interesasem inca de cand eram mica in legatra cu asta. M-a fascinat Napoleon, asa ca am reusit sa retin informatiile despre el fara nicio problema. Continui sa-i povestec tot ce stiu despre aceasta minunata tara, intr-o franceza nativa, pe care credeam ca o pierdusem, fiind convinsa ca o data ce nu mai vobesti o limba un timp indelungat, nu vei mai stii cum sa legi cateva propozitii cand va fi nevoie. Se pare, insa, ca nu a fost asa, franceza lipindu-se de mine, ca si cum ar face parte din fiinta mea, din caracterul meu. Ca si cum ar fi ceva firesc sa stiu aceasta limba.

Spre sfarsitul orei, dupa cateva minute in care s-a auzit doar vocea mea prin clasa, o vad pe doamna din fata noastra rasfoind catalogul, varful pixului miscandu-se in forma numarului zece. Ma simt implinita, si foarte mandra ca am reusit sa-i demonstrez ca nu e nevoie sa fiu atenta la ora ei, putand chiar sa predau aceasta lectie fara probleme, reusind chiar sa trezesc interesul elevilor.

Urmatoarele ore au trecut greu, minutele se incapatanau sa ramana aproape la fel pe toate ceasurile, iar noi eram pe cale sa inebunim. Si am fi facut-o, daca am fi avut energia necesara sa ne enervam. Daca la ora de franceza mai puteam zari cate o fata zambitaore ratacita prin multime, in timpul ultimei ore toti eram epuizati, gandul zburandu-ne doar la terminarea orelor, la patul din dormitor si pranzul ce ne astepta acasa.
Ma intind pe banca, folosindu-mi mainile pe post de perna. Ce-i drept, nu ofera acelas confort, dar ma multumesc cu ele deocamdata. Simt prezenta profesoarei undeva in spatele meu, umbra mainilor sale zarindu-se pe podea, formata de putinele raze de soare ce se strecoara prin perdele vericale de la geamuri. Mereu aceasta ora trecea al naibii de greu, ochii personalitatilor istorice ce troneaza peste clasa, parand ca ne privesc neincetat. Pe peretele din fata mea se afla stema Romaniei, impartind acel mic spatiu cu steagul aceleiasi tari, asezate pe un fundal ce se vroia a fi alb, dar care era patat de fel de fel de urme, cateva conducte facandu-si aparitia in anumite locuri.

Chiar cand incepeam sa simt ca voi cunoaste moartea exact in aceasta clasa, aud sunetul clopotelului si o data cu el, toata scaunele scartaind, trase pe podea, in incercarea disperata a colegilor de a scapa cat mai repede de aerul acela bolnavicios, enervant de inchis.

- Iesim undeva? o intreb eu pe Clara iesind din clasa.

Ramanem mai mereu ultimele, mult prea lenese pentru a ne imbulzi pe scari, constiente fiind ca nu am castiga decat cateva secunde in plus. Astfel, putem sa pasim linistite pe scari, fara a simti pe cineva in spatele nostru, persoana care ar fi gata sa ne impinga si mai apoi sa ne calce in picioare, doar pentru a simti din nou pamantul sub picioare, aerul curat invandu-i plamanii, probabil mult prea bolnavi datorita fumului de tigara inhalat in fiecare pauza.

- Nu cred . . .

O aud dupa un moment de ezitare. Pentru o clipa, ochii imi zboara spre o umbra ce pare ca se misca undeva dupa un dulap, insa imi revin repede, crezand ca protagonistul este, cel mai probabil, un alt pusti de clasa a cincea . Din acest moment in mintea mea incepe sa se desfasoare un monolog, o parte vrand sa o scoata pe bruneta din starea asta, in timp ce a doua parte ar vrea sa ramana de o parte, fara se amestece. In tot acest timp, trec, alaturi de ea, pe langa dulapul in spatele caruia se ascunse acel cineva. Imediat ce ajungem acolo, simt doua maini ce ma prind de talie, buzele sale prinzandu-le pe ale mele intr-un sarut nu prea lung, insa deajuns pentru a-mi da seama cine era . Ciudat, dar imi fusese dor de ele, de aroma lor dulceaga, de caracterul lor interzis, care le facea si mai ispititaore.

- Ce naiba ? spun eu incercand sa disting chipul sau.

[Sadic_Soul]

mary2we
In primul rand doresc sa-ti spun ca sunt incantata si miscata profund de commentul lasat la adresa mea, multumesc mult! Iti citeam de ieri nou capitol, dar nu mi-a mers forum-ul...cauza nu o cunosc.
Revin la capitol, care din punctul meu nu se ridica la nivelul celorlalte. Spun asta deoarece a fost cam multa descriere, o descriere buna, reusind sa-mi induca si mie acea stare in care se aflau cele doua. Oricum scoala a fost rareori interesanta, iar noi stim cel mai bine:)). Ai mai salvat situatia la sfarsitul capitolului, atunci cand ai inclus si suspansul.
Ai totusi multicele greselute,care inevitabil ies in evidenta, dar trecem peste:D.
Consider ca ar fi trebuit sa mai dai detalii in legatura cu despartirea Clarei de Edy, a fost cam confuza partea asta, mai multe detalii erau ok, mai ales pentru cei curiosi ca mine(locul unde s-au intalnit, mai multe aspecte ale convorbirii lor,etc). Inteleg, totusi ca esti mai discreta si dezvalui mai putin lasandu-ne o stare nebuneasca de suspans. Este bine si asa.
In rest nu as avea ce sa mai spun, astept capitolul urmator cu dezvaluirea misteriosului ce a sarutat-o. Spor la scris!!!!!!!!!