Abisul umbrelor

[Shilpa]

Scuzati intarzierea, dar in sfarsit am reusit sa termin si scoala.Nu am avut ocazia sa corectez capitolul precedent , dar va promit ca o voi face.Sper sa va placa si va multumesccelor care citesc si lui coriana pentru comentariu, ma bucur ca mi-a ai spus care imi sunt greselile si ca iti place.Vaoi pune si farsitul capitolului dar s-ar purea sa ii dau edit cand voi mai scrie.Imi parerau pentru ca este scurt.

Fara voia mea lacrimile imi alunecau usor pe obraji.De ce trebuia sa il vad? De ce? Am alergat cat mai departe,lasand in urma amintiri de mult pierdute si dorind mai mult ca niciodata sa ajung la destinatie.Cu cat inaintam mai mult cu atat picaturile de lumina isi faceau aparitia vrajid caile vietii.Cu fiecare pas pe care il faceam peisajul se schimba si ma aflam parca intr-o alta lume.Spre marea mea uimire cand am ajuns la intrarea in Konoha, satul era dezmierdat de cristale pufoase si reci care impodobeau totul ca o ghirlanda.
Casele mari, erau pierdute in marea de diamante.Cerul era acum senin si astrul auriu isi revarsa razele obosite peste covorul pufos dandu-i o stralucire aparte.Intru in sat cu o oarecare ingrijorare si in acelasi timp cu un entuziasm extraordinar. In aer se simtea parfumul dulce al trecutului, amintirile incepeau sa se impleteasca usor cu prezentul.Cat de mult mi-a lipsit satul natal si ce bucurie simteam in acel moment este imposibil de spus in cuvinte.Cu toate astea am oftat adanc si tristetea mi-a revenit.Fericirea mea era umbrita de pierderea parintilor.Am inaintat cu indoiala in sat si am observat ca era aproape pustiu. Toata lumea statea in casa bucurandu-se de caldura sobei.Pasii mei stricau perfectiunea paturii argintii si ma purtau parca spre locul dorit.M-am abatut de la drum si m-am indreptat spre patinuar.Am inchiriat o pereche de patine si am patinat usor pe oglinda inghetata.Alunecam pe ringul de dans al vietii unde multe drumuri aveau sa se arate si multe usi sa se deschida. In timp ce dansam pe gheata mi se aratau parca pagini din trecut.Deodata soarele gingas dispare si cerul este decorat cu nori de cenusa .Stelute argintii cad din cerul amortit.Una dintre ele se opreste in palma mea si se topeste deindata.Din cer apare o scara din piatra cu treptele inguste care coboara pana la oglinda inghetata si se reflecta in ea.O lumina orbitoare vesteste locul de unde a coborat scara si o umbra micuta coboara cu sfiala.La sfarsitul drumului pot sa vad un ingeras cu parul castaniu si privirea indrepta in jos.Purta o rochie alba care era fluturata de vantul racoros.Aripile albe ii conturau imaginea gingasa si perfecta.In mana tinea un buchet de trandafiri rosii ca sangele si cu miscari line rupea petalele florilor lasandu-le sa cada pe gheata.Fiecare petala reprezinta o pagina din trecut, prezent si chiar viitor.Imi dezvaluia parca intraga viata sub o singura privire.Puteam sa-mi dau seama ca lucrurile nu incetaua sa mearga prost.Ma uita cu uimire la micul inger si in suflet se naste o speranta.Cu glasul lui bland, cu privirea inca plecata se apropie de mine si imi sopteste:
-Cu o speranta si un zambet, numai asa vei resusi si visul ti se va implini!
Si se intoarce cu spatele la mine, urca scara si se pierde in lumina.Cat de mult as fi vrut sa il opresc sa il fac sa mai stea sa ma ajute, dar tot nu reusesc.�Te rog nu pleca!�S-a intors catre mine si mi-a aruncat un medalion care s-a oprit in mana mea.Ea un ingeras din argint cu o piatra roz.
”Soarele de dimineata
Bland rasare in calea ta,
Si cu o raza te rasfata
Te-am pierdut speranta mea.

In lumina intunecata
Trista luna- a rasarit.
Si ma uit cu drag la tine,
Unde oare ai fugit?


Si cu -un zambet si- o speranta
A cazut o stea albastra.
Si cu greu am reusit
Sa n-teleg ca ai murit.

Dar un inger se coboara
Si ma lasa sa visez.
Dar privind la el o data
Stiu ca tu ai disparut.

Stau, astept,o clipa, doua,
Poate un ceas, poate chiar noua
Nu mai pot sa mai astept
Te-am uitat chiat de nu-i drept.”



Ps; poze cu colierul si ingerul