Un secret infiorator

[Yukira1234]

M-am apucat sa scriu un nou fic dar de data aceasta ceva original, inventat de mine. In fic este vorba despre clanul Jahren, un clan de vampiri, care se lupta cu Glyphenii, un fel de himere. Dar ficul i-a o noua intorsatura atunci cand intr-o lupla conducatoarea clanului, Eclesia, o adolescenta salveaza un tanar baiat. Ea se indragosteste pe loc de acel baiat misterios. Mai multe nu va spun...daca vreti sa aflati atunci cititi-l.

Clanul Jahren si misteriosul baiat

„Am un secret terifiant pe care casa cineva l-ar afla nustiu ce s-ar putea intampla... de cand eram mica faceam parte din clanul Jahren, cle mai temut clan de vampiri. Dar acum duc o povara prea mare... sa fiu si o fata normala si un vampir, noaptea. Lucrurile s-au ingreunat si mai mult de cand parintii mei au renuntat la a mai conduce clanul, eu devenind conducatoarea. Imi e asa de greau! Cat de mult mi-as dori sa fiu o fata normala, nu un vampir... Nu am prieteni la scoala, nimeni nu ma baga in seama, nici macar nu stiu secretul acesta. Si acum... trebuie sa ma pregatesc, iarasi vin dusmanii nostri sa ne fure toate averile! Nu mai e mult timp! Trebuie sa ii pregatesc pe toti, sa protejam conacul si sa-i invingem odata pentru totdeauna!”. Numele fetei era Eclesia, conducatoarea clanului Jahren. Avea parul negru ca abanosul, lung pana la fund, ochii ii erau de un albastru indens. Ea purta o uniforma marinareasca care era compusa din o fusta neagra, o bluza de aceeasi culoare si o esarfa rosie legata in jurul gatului. Eclesia statea pe balconul de la etajul doi al fastuosului conac. Cand se facu ora zece noaptea, aceasta a intrat in conac. S-a indreptat spre o camera si cand a intrat in fata ei s-au infatisat minuntele picturi de pe pereti care ilustrau viata celor din clanul Jahren din cele mai vechi timpuri. In camera aceea imensa se aflau mii de omaneni care, se pare ca o serveau pe Eclesia. O domnisoara tanara o conduce pe bruneta catre un vestiar sii-a dat niste haine cu care sa se imbrace. Dupa aproximativ cinci minute fata a iesit din vestiar. Aceasta purta un maieu maro care era facut din os de rechin, era foarte flexibil si rezistent, tot clanul aveau armurile facute din acelasi lucru. Purta o fusta lunga, albastra si cu maro pe interior, pana la genunchi, pe partea exterioara a piciorului avea tot niste protectii pentru ca nimeni sa nu o raneasca si in picioare purta niste cizme maro, din os de rechin, care se intindeau pana la genunchi. Aceeasi domnisoara i-a adus niste manusi fara degete care erau mai lungi decat cotul. Pe umarul drept i se putea observa un tatuj cu rosu care semana cu o semiluna.
„Sa pornim! Sa-i invingem si de data asta pe rivalii nostri! Strabunii nostrii au reusit sa-i invinga odata! Putem repete inca o data istoria!”. Se auzi un strigat in acea sala.
Toti oamenii au iesit din conac incalecand pe caii negrii ca noapotea si indreptandu-se cu vitejie catre locul unde se aflau inamicii. In frunte era Eclesia, care parea foarte ganditoare in acele momente.
„Am o presimtire proasta pentru seara aceasta... Ce se va intampla? Oh, nu! Uite-i, Glyphenii!”.
-La atac, Jahrenilor! Se auzi indemnul Eclesiei in timp ce-si scotea sabia din teaca.
Inamicii nu erau nimerosi, in jur de vreo o suta, pe cand cei care erau de partea Eclesiei erau mii. Bruneta se repede catre o himera careia ii taie capul.
Toti cei din clanul Jahren stia ca Glyphenii nu erau fiinte umane ci mai degraba niste himere care se pot transforma si in oameni.
Deotata cand se lupta cu un altul observa in tufisuri un baiat care-i privea. Unul dintre Glypheni se apropia cu repeziciune catre el vrand sa-l omoare. Fata o i-a la fuga catre acel baiat reusind sa-i introduca coltii de vampir in gatul Glyphului. Acel misterios baiat lesina de spaima. Cand ii privi fata Eclesia ramase impietrita. Era asa de frumos, parul de culoarea spicului graului ii statea rebel pe chip in timp ce hainele ii erau murdare. Bruneta nu stia ce sa faca deoarece acele himere erau peste tot. Apoi, fata i se lumina strigand: Tomoko! In fata ei aparu un fel de animalut mic, mov care era inconjurat de aripile-i imense. Cand Tomoko si-a desfacut aripile toti Glyphenii au murit, ca prin magie.
Un luptator in varsta de vreo treizeci de ani a alergat carte conducatoare zicandu-i:
-Bravo, Eclesia! Desi nu inteleg de ce ai folosit arma secreta, puteam sa-i invingem fara probleme. Si cine e baiatul acela?
Fata ii explica despre cum l-a salvat pe baiat, apoi plecand catre conac. In timp ce calarea Eclesia il privea pe minunatul baiat, ii placea asa de mult. Stia in orice caz ca nu va putea sa stie ce este ea cu adevarat: un vampir! Odata ajunsi la conac l-a lasat pe baiat unei servitoare ca sa-i stearga amintirile din acea seara, apoi sa-l duca in padure.
Bruneta s-a refugiat repede in camera sa unde, pe un perete negru scria mare: AI UN SECRET INFIORATOR! NU UITA ESTI UN VAMPIR, SUGATOR DE SANGE UMAN!
Inscriptia nu i se mai parea ceva interesant fetei deoarece ea fusese scrisa in urma cu 5 ani, de catre mama ei. S-a schimbat repede in niste pijamale albastre bagandu-se in marele pat cu baldachin. In uriasa camera langa pat era un scrin faurit din lemn de brad, un duplap, un televizor si in mijlocul camerei un divan in fata caruia era o masuta din sticla. In timp ce statea in pat fata tot se gandea la misteriosul baiat.
„Baiatul acela...era asa de frumos... Oare cum l-o chema? Inca mai am in minte culoarea parului sau, mainile sale calde, fata-i palida... De ce nu pot sa fiu normala?Aceasta este singura mea dorinta! Sau macar sa fiu din nou copil, cand nu conduceam clanul! Vreau sa-mi schimb destinul! Nu-mi doresc sa le sug sangele oamenilor! Face-m-as, Doamne, copil!”. Apoi fata adormi cu gandul la misteriosul baiat.
Soarele isi facea simtita prezenta in Tokio. El alunga intunericul si noaptea ce pusese stapanire pe populata capitala. In fastuosul conac, la bucatarie se aflau Eclesia si Momoko, care-i pregatea fetei micul dejun.
-Momoko, nu vreau sa fiu un vampir... nu vreau sa sug sangele nimanui si in pofida acestui fapt, nu-mi pot schimba destinul...
-Nu spune asta,Eclesia. Cei drept fiecaruia i-a fost sortit destinul la nastere dar noi, oamenii, avem puterea sa-l schimbam, sa-l modelam dupa placul nostru.
Bruneta ii multumi luand-o la fuga catre camera ei in timp ce pe buze ii aparu un zambet.
„Daca-mi pot alege singura clalea pe care sa merg si daca-mi pot schimba destinul atunci il pot intalni si pe acel baiat! Aceasta e viata mea! Pot sa o schimb!”.

Cam atat pentru primul capitol!
:bye: