Abisul umbrelor

[Shilpa]

Sa spunem ca m-am razbandit sau cel putin cineva m-a convins sa nu renunt. Sper sa va placa aceasta prima parte a capitolului si as vrea sa imi spune-ti si greselile ca sa ma pot corecta.Va promit ca voi incerca sa tin cont de sfaturile voastre.Si chiar nu ma deranjeaza criticile voastre din potriva numai ca, am inceput sa nu prea mai am incredere ca merita sa mai continui acest fic.Dar m-am hotarat totusi sa mai continui. lectura placuta.

Capitolul 3 Dorinta unui inger


Nu stiu de cat timp ma plimb asa prin lume fara vriun rost si fara sa imi ating tinta.Oricum inca era noapte si perdeaua neagra de afara persista.Vantul se linsitise, iar frigul se domolise, ceea ce facea drumul spre Konoha mult mai usor.Inaintand pe cararile necunosute ale vietii, stradutele mici parca ma purata catre noi locuri pe care parea ca nu le mai intalnisem de ani. Linistea profunda care inunda peisajul ma facea sa ma simt singura pe pamant.
Cerul era inca acoperit de norii care, cu putin timp in urma au adus furtuna. Acum erau peticiti cu raze de lumina de la mandra luna care imi lumina foarte slab cararea.Pe ici pe colo se mai zarea cate o steluta pierduta, care incerca din rasputeri sa castige lupta cu norii.Pe jos inca era und, semn al ploi dezlantuite, iar linistea naturii a fost tulburata de sunetul unui greier
Petalele trecutului imi apar clar in minte invaluind umbra prezentului pentru a-mi lumina viitorul.Mi se mai daduse inca o sansa de care am de gand sa profit. Ma las purtata in vraja visurilor si imi continui drumul ganditoare tinand in mainile reci scrisoarea.Gandul imi zboara repede la ultimele randuri ale acesteia” Sa nu ma uiti pentru ca nici eu nu te voi uita”.
Nu mai inteleg sensul acestor cuvinte, poate ca acum ceva timp spusele prietenului meu ma induiosau profound,dar acum aceste cuvinte ma lasa rece.Am mai citit inca o data scrisoare, dar a avut acelasi efect ca la inceput. Sufletul meu a ramas neclintit si neimpresionat de cele cateva cuvinte socotite fara importanta.”Cat de mult te urasc pentru ce ai facut.Erai prietenul meu cel mai bun si am crezut ca mereu exista o legatura speciala intre noi.M-am inselat tie nu ti-a pasat nicodata de mine de prietenia noastra.”Cuvintele mele sunau ca un ecou in linistea desavarsita.Nici urma de regret in vorbele mele doar o nepasare totala si sentimental de tradare.” Poate ca e mai bine daca ai murit si asa tu ai trecut de partea raului si mai devreme sau mai tarziu tot trebuia sa se intmple asta.Dar daca ai murit si am privesti de acolo de sus sa stii ca te urasc si iti meriti soarta”.
Am bagat scrisoarea in buzunar si mi-am continuat drumul.M-am oprit pe o bancuta sa ma odihnesc.greu de crezut ca inca era intuneric si eu totusi am strabatut un drum atat de lung. Am inchis ochii si usor i-am vazut chipul demonic, am strans pumnul si am jurat ca ma voi razbuna si nu ma voi da batuta pana ce il voi vedea mort.Mi-am infipt unchiile in palma reusind sa-mi provoc niste rani,dar cu toate astea ma simteam mai bine.Din intuneri simt o atingere pe umar si am la purtata in grija mandrei luni.Un suras radiant venise din partea persoanei de langa mine care continua sa ma apriveasca.Imi las usor capul pe umarul lui, desi imi era strain ma simteam in siguranta. Ma uitam in ochii lui portocalii si adanci care ma priveau cu caldura si totusi in acelasi timp cu o urma de tristete.I-am mangaiat usor parul rosiati , si l-am luat in brate simtindu-i minunatul parfum.Linistea profunda a naturii a fost tulburata din nou de aceata data de o melodie minunata, si fosnetul celor cateva frunze ale copacilor care au inceput sa zboare prin aeurul rece.Fara sa vreau am inceput sa plang.Si cu fiecare lacrima care imi aluneca pe obraz strainul ma strangea si mai tare in brate. Eram parca vrajiti, niciunul neputand sa rosteasca vriun cuvant.Desi il simteam langa mine ma gandeam ca acel baiat era doar o iluzie a imaginatiei mele.Mintea imi era invaluita in ceata si nu mai intelegeam nimic. As fi vrut sa fie adevarat sa raman in bratele lui, dasi mintea imi spunea ca nimic nu este adevarat, inima mea nu era de aceeasi parere.Am reusit insa cu mare greutate sa rostesc doar cateva cuvinte” Esti adevarat? Cine esti tu defapt” dar nu am primit nici un raspuns. M-am mangaiat usor pe fata cu mainile lui calde, si ma privit in ochi. Privirea lui trista si neputinta de a putea sa-mi spuna vri-un cuvant m-au facut sa-mi dau seama cat de mult imi lipsea si ce mult mi-as fi dorit sa fie aici.Adevarul este ca speram in tacere. M-am lasat din nou in bratele lui si am inchis ochii reusind sa ma relacsz. Pentru prima data dupa mult timp am reusit sa fiu ferivita.S-a miscat putin, ceea ce m-a facut sa tresar, si sa-mi deschis ochii, iar in linistea care se asternuse am putut sa ii aud vocea:
-Sa nu ma uiti pentru ca nici eu nut e voi uita!
Au fost ultimele cuvinte pe care le-am mai auzit. Dupa care a dispartut lasand in urma lui o ceata densa si o durerea apasatoare care m-a facut sa-mi revina o multime de amintiri. Ma asez din nou pe banca si imi pun capul pe maini.” De ce nu esti adevarat, de ce?” Tip printre suspine si imi las in voie lacrimile sa-mi alunece pe obraji.
Vantula a dus cu el si ultima farama de fericire, lasand in urama lui doar cenusa amintirilor.



Ps: nu pun poze cu baiatul misterios o sa intelegeti mai tarziu.Si voi pune continuarea numai daca voi primi comentarii.Puteti sa imi spuneti toate greselile nu ma voi supara , dar vreau sa imi spuneti daca mai vrea cineva continuarea pentru ca daca nu eu nu o mai pun.

Ps. stiu ca nu prea are legatura cu capitolul, dar cu nu am avut ocazia in cel precedent pentru ca de curand am gasuti poza, vi-o prezint pe directoare cand era trista.