Memoriile lui Keyko Kasumi

[Child Of Sunset]

Capitolul I : ÃŽnceputul

Mă numesc Keyko Kasumi , însă mi se spune Keyko . Am douăzeci şi şase de ani , ochii de un verde spre albastru , părul blond ca spicele de grâu vara . M-am născut într-o familie bogată , dar neînţelegătoare din păcate . Copilăria mea a decurs normal până la vârsta de trei ani , când mi-am descoperit puterile magice , puteri pe care părinţii mei nu le înţelegeau sau mai bine spus nu vroiau să le înţeleagă .
Totul s-a petrecut într-o minunată şi însorită zi de vară . Soarele strălucea puternic pe bolta cerească , iar norii pufoşi însoţeau razele jucăuşe ale magnificului astru . Trandafirii erau de un roşu sângeriu şi parfumau totul în jurul lor . Încă de mică mi-au plăcut aceste flori , poate pentru că simbolizează ceva ce nu am avut niciodată din partea părinţilor mei : dragoste . Abia împlinisem cei trei anişori şi mă jucam cu doica mea în curte pentru că mama şi tatăl meu erau mult prea ocupaţi , de aceea nu aveau timp să stea cu mine . Acea femeie blândă de care îmi aduc aminte şi astăzi purta numele de Melysa . Deşi avea o vârstă înaintată , răbdarea şi grija pe care mi-o purta întruchipau inima sensibilă şi încă tânără a fiinţei aparent dure . Părul fumuriu ca cerul de dinaintea furtunii şi ochii de un castaniu pătrunzator încadrau faţa angelică a persoanei ce mi-a oferit atâtea . În afară de timpul dedicat mie , doica mea îşi petrecea ore în şir îngrijind grădina încântătoare de lângă zidurile impunătoare ale casei . De cele mai multe ori , mă aşezam pe lespezile de marmură din faţa arcadei şi o admiram pe Melysa . Arcada era din mahon , iar roze ruginii o îmbrăcau cu măiestrie .
Într-una din zile , pe când privirea îmi era aţintită asupra grădinii , o urmă de tristeţe întipărită pe chipul îmbătrânit de vreme al doicii mi-a atras atenţia . Nefiind obişnuită cu această latură a femeii pline de viaţă , mi-am spus că ar fi cazul s-o înveselesc , dăruindu-i un trandafir . Deşi înainte aceasta era o floare foarte dragă mie , acum s-a dovedit a fi dornică să mă rănească . Îndată ce mâna mea firavă a atins tulpina ei , un spin ascuţit mi-a smuls fără milă câteva picături de sânge . Am vrut s-o strig pe Melysa , dar nu am apucat . Deodată , m-am ridicat în picioare şi am început a rosti o incantaţie stranie , ochii mei devenind negri ca smoala . Câteva secunde mai târziu , am părăsit pământul , plutind deasupra acoperişului casei în care locuiam . De acolo , fără ca măcar să-mi dau seama , am incendiat hambarul , folosind o sferă sângerie de foc . După această nefericită întâmplare , am revenit la normal , căzând de la o înălţime ameţitoare exact în braţele tatălui meu , ce fusese chemat de cea care mă îngrijea .
Speriaţi şi disperaţi , părinţii mei m-au dus la toţi vrăjitorii cunoscuţi , încercând să îmi estompeze puterile , dar fără succes . Artele magiei albe şi ale celei negre făceau deja parte din mine ... Nu mai era absolut nimic ce putea fi rezolvat în legătură cu asta , nicio soluţie . Din clipa aceea , am fost tratată ca o ciudată , iar cei ce mi-au dat viaţă mă evitau pe cât posibil , nu doreau să-şi petreacă timpul cu mine . Eram diferită , iar ei nu concepeau acest lucru . La vremea aceea , nu înţelegeam de ce mi se întâmplă mie asta . Ce anume eram eu ? De ce mama şi tatăl meu nu mă iubeau şi nu mă alintau aşa cum mulţi alţi copii aveau parte de acest tratament ? În ciuda acestor lucruri , am crescut cu dragostea doicei mele , care m-a sprijinit întotdeauna . Mi-a oferit sufletul ei nobil necondiţionat . Oricum , era singura care nu se temea de ceea ce eram ...
Când am împlinit vârsta de opt ani , am hotărât că era timpul să mă documentez , să aflu ce se întâmplă în realitate cu mine , de ce am aceste puteri şi ce reprezintă ele de fapt . Am întrebat-o pe Melysa dacă în familia noastră mai existaseră vrăjitori . Mi-a răspuns că nu , cel puţin nu vreunul de care să ştie ea . Deci toate astea erau un dar , un dar primit de la creatorul lumii . Fusesem înzestrată probabil pentru un anumit scop pe care aveam să-l descopăr mai târziu ... La scurtă vreme după aceea , am împrumutat de la bibliotecă cărţi menite să mă înveţe vrăji şi cum să controlez magia , cărţi pe care le citeam pe aceleaşi lespezi de marmură , acolo unde avusese loc prima mea experienţă magică . Am reţinut diverse incantaţii pe care le încercam pe un teren de fotbal părăsit din apropierea casei mele . Pentru ca părinţii mei să nu realizeze faptul că eu îmi modelam abilităţile vrăjitoreşti , mă foloseam de întunericul plin de mistere al nopţii care-mi conferea un sentiment de singuranţă . Mă furişam de câte ori puteam , de obicei după miezul nopţii , şi experimentam incantaţiile sub lumina ocrocotitoare a stelelor . Cu timpul , am ajuns să controlez destul de bine aceste arte fermecate , dar nu îndeajuns...
În fine , la vârsta de paisprezece ani , puterile mi-au scăpat de sub control . Ziua ce se arăta a fi una lipsită de aventură , s-a transformat într-un coşmar pentru mine ... Era o minunată vreme de primăvară . Copacii purtau o îmbrăcăminte albă şi moale formată din flori micuţe şi parfumate . Aleile arătau de parcă erau rupte dintr-o carte veche de basme . Mă îndreptam liniştită şi plictisită spre şcoală , când mi-a apărut în cale Zoey , colega şi prietena mea , cel puţin aşa o consideram eu şi nu mă puteam înşela mai amarnic . În ea avusesem încredere şi îi povestisem despre ceea ce mi se întâmpla . Păruse că mă ascultă , că îi pasă ...Nu mă considerase nebună , ciudată aşa cum credeau părinţii mei că sunt . Însă în acea zi se purta diferit , era ceva schimbat la aceasta . La început , am crezut că monotonia fiecărei zile era de vină sau probabil că se certase din nou cu fratele ei mai mare care o necăjea mereu ; dar nu era niciunul din aceste motive după cum aveam să-mi dau seama mai târziu . Am ajuns la şcoală şi am intrat în clasă . Orele au decurs normal . Ziua îşi urma cursul de rutină ca de obicei . Zoey însă se purta din ce in ce mai ciudat ; parcă se temea de ceva sau o deranja cineva . Părea detaşată de tot , visa cu ochii deschişi şi era închisă într-o lume numai a ei . Până să realizeze , ceilalţi copii părăsiră incinta liceului . Am hotărât că era indicat s-o întreb de ce se află în starea asta . M-am ridicat şi m-am îndreptat uşor spre ea . Mai aveam un metru până la banca unde se afla , însă prietena mea a luat-o la fugă înainte ca eu sa ajung acolo . Am urmat-o , gândindu-mă dacă păţise ceva . Oare ce probleme atât de grave putea să aibă de nu mi le împărtăşea ? De cum am pus piciorul în afara şcolii , am presimţit că se va întâmpla ceva rău . Nenorocirea abia acum avea să înceapă . Dintr-odată , m-am oprit nedumerită . Zoey se afla lângă fratele ei mai mare care îşi adusese şi amicii . Oricât mă străduiam , nu realizam ce se petrece . Care era scopul acestei întâlnirii neaşteptate ? Până să găsesc răspunsul la dilemele mele , un băiat din cei de acolo se apropie de mine . Îl priveam speriată , neştiind ce vrea să-mi facă sau de ce zâmbea aşa de răutăcios . M-a prins de mână şi m-a tras către ceilalţi . Eu mă zbăteam , dar nu puteam să scap din strânsoarea lui , iar asta părea că-l distrează . Nu îmi rămânea altceva de făcut decât să apelez la puterile aflate în stăpânirea mea . Totuşi , mă temeam atât pentru siguranţa mea , cât şi pentru a celor din jur . Încă nu controlam bine vrăjile şi se putea petrece orice . Dar s-a întâmplat ceva ce nu mi-a oferit alternativă . Pe neaşteptate , Zoey a început să râdă batjocoritor .
- Nu-mi vine sa cred că ţi-ai putut imagina că o ciudată ca tine ar putea avea prieteni . Sunt sigură că doica ta a primit mulţi bani pentru a se preface că ţine la tine . Nu eşti decât o fraieră !
Am privit-o tristă . De ce eu ? De ce trebuia să mi se întâmple tocmai mie toate astea ? Fratele ei şi prietenii lui o asigurară ca aveau să aibă grijă de mine ... În felul lor . M-am panicat şi nu am ştiut ce să mai fac . Bănuielile despre ce urma să mi se întâmple începură a-mi da târcoale . Singura mea alegere , singura care mă putea salva din asta , era chiar magia pe care refuzasem s-o folosesc . Am rostit o incantaţie simplă , fără efecte secundare : ‘’Ne misis controlus caliacra ‘’. După cum am spus , nu îmi controlam prea bine puterile . Vraja a scăpat de sub control şi a fost mult mai puternică decât sperasem . Magia a dat naştere la o imensă sferă de lumină care a ricoşat , din păcate , în liceu , distrugându-l în totalitate . Băieţii s-au speriat şi au luat-o la fugă ca nişte laşi . Îngrozită , am început să alerg spre casă . Lacrimile îmi udau obrajii îmbujoraţi , iar inima îmi tresărea zbucimată parcă dorind să iasă din pieptul meu . Pentru câteva clipe , chiar am crezut vorbele răutăcioase ale lui Zoey . Dar oare Melysa era în stare de un asemenea lucru ?
Acasă însă mă aştepta o altă “surpriză” : părinţii mei îmi facuseră bagajul şi mi-l aruncaseră afară . De cum am pus piciorul în curte , ochii bănuitori ai acestora s-au aţintit asupra mea parcă dorind să mă spulbere . Imediat am realizat că aflaseră de isprava de mai devreme . Tristă şi simţind că totul se termină aici , am încercat să le explic că nu a fost vina mea , dar degeaba...vorbele mele i-au lăsat reci şi neclintiţi . Au rămas ca nişte stane de piatră , fără suflet , dar ştiam prea bine că aşa va fi ! Văzând că nu le pasă , le-am mulţumit pentru că mi-au oferit un cămin în toţi aceşti ani şi le-am cerut o ultimă favoare : să îmi permită să îmi iau la revedere de la doica mea . Mi-au îngăduit să o văd pentru ultima oară . Când am ajuns la uşa camerei ei , am bătut de două ori şi am apăsat clanţa aurie , intrând uşor . Ea era pe pat şi avea ochii umezi . În acea clipă , orice urmă de îndoială din sufletul meu a dispărut . Mă uram pentru că gândisem măcar aşa ceva . Melysa , femeia care mi-a dăruit inima pe tavă , care m-a iubit ca pe propiul ei copil , era o fiinţă ce nu fusese atinsă de umbra răului . Am încercat s-o calmez , spunându-i că o să fiu bine , să nu-şi facă griji pentru mine . Atunci , aceasta m-a sărutat blajin pe frunte şi mi-a pus în mână nişte bani . " Nu sunt mulţi " -a spus – "dar îţi vor ajunge pentru o vreme..." . Am îmbrăţişat-o plângând şi am ieşit cât încă eram în stare . Am ajuns în curtea bătrânei mele case şi am rostit vraja pentru plutire : "Levitaţie!!!" . M-am ridicat încetişor de la pământ şi am pornit spre marea aventură a vieţii mele ...