[Terminat] Don't wait for love, look for happiness

[ohaio_angel]

In cele din urma am adus si next. Multumesc fetelor pentru pareri.
Lectura placuta

Capitolul 13
Aoi


Cine m-a pus sa-i spun? Radea de nu se mai oprea, iar eu stam bosumflat la el. L-am impins de cateva ori sa inceteze pentru ca nu mi se parea deloc amuzant, ci mai degraba ceva serios. Asta era Jake, mereu bine dispus, dar exagera, mai ales in momentele de cumpana.
Incetase sau cel putin incerca sa nu izbucneasca din nou. Il vad cu imi face cu mana sa ma aproprii. Deveneam banuitor, sigur imi va spune vreo prostie, dar am riscat.
-Si spune-mi, te doare fundul?, imi sopteste la ureche.
-Esti normal?, sar ca ars si plec de langa el mormaind nervos incepand sa rosesc.
El rade si mai tare cum imi vede reactia.
-Stai!, striga la mine si nu aveam de ales decat sa ma opresc. Si tu ce sentimente ai pentru el?
De data asta isi calmeaza tonalitatea, insa eu rosesc puternic pentru ca ele pareau destul de clare. Preferam sa nu recunosc pentru ca era o absurditate. Imi pare cel mai anormal lucru. Nu pot sa ma imaginez ca voi merge de mana cu un baiat. Si asta-mi suna aiurea in minte.
-Pramatie mica, imi ciufuleste parul zambind. Nu ai de ce sa te ascunzi.
Ma priveste cald si nu judeca nimic. Parca m-ar intelege la cat de confuz eram. Da, cu siguranta era un prieten adevarat. Mi-a promis ca ma ajuta. Si eu eram curios sa stiu ce s-a intamplat cu adevarat, dar era prea mult pentru o zi. Inca nu am simteam pregatit sa aflu, poate cand voi fi curios.
Week-endul a trecut mai repede decat m-am asteptat si in sfarsit trebuia sa dau si de blondul ala nenorocit. Nu aveam de gand sa ma bat cu el si nici sa vorbesc, ci doar sa-i dau cheile blestemate pe care le-am uitat.
A fost o dimineata tipica mie, ca la altcineva nu am mai intalnit atata dobitocie, dar asta-mi era farmecul. Iar am dat dulapul peste cap. Asta cred ca este obisnuinta. In fine, imi iau in cele din urma un triocu negru cu cateva dungi rosi pe el ca un fel de sange si o pereche de blugi albastri. Nu spun nimic si dau navala afara din casa apoi o rup la fuga. Pe undeva prin oras la un semafor in fata mea era Aura, o alta persoana de care am fugit . Acum pur si simplu nu imi mai pasa. Am trecut pe langa ea ca si cum mi-ar fi straina. Chiar imi era, nu mai vreau sa stiu nimic de persoanele care m-au ranit.
Ajung in cele din urma la spitalul asta al minti pentru ca rar mai iesea cineva normal dupa indopatul cu medicametele numite carti. Asta sunt eu, un tanar la liceu, care ar fi preferat sa ramana la gimnaziu.
Intr-una din pauze o rog, de fapt doar am pomenit de Mark si Anne a sarit pe mine sa mergem la clasa lui. Nik cand a ciulit urechile si aude ca numele lui a fost pomenit, doar a oftat si nu a comentat nimic.

~ *** ~

M-am oprit si eram la usa. Era deschisa si-i vedeam pe cei doi stand de vorba. Mark se rezemase de masa ce era langa Blair, iar blondul sta calm si se uita pe ceva. Am pasit serios inauntru lasand-o pe Anne sa-si faca numarul. Cum ma fac vazut inauntru Blair ma priveste surprins si gata sa se ridica in picioare. Eu, nimic, il privesc rece si total nepasator lasandu-i cheia pe masa.
Acum cand vreau sa plec ma prinde de brat astfel ca ma intorc si-l privesc amenintator. Da, privesc ochii aceia negri care acum ma ingrozesc.
-Stai departe de mine.
L-am privit aproape cu ura, dar mint, nu puteam sa urasc ceva ce iubesc sau poate nu. Nu conteaza, totul imi era in ceata. Vroiam sa stau departe de el sa pot gandi totul cu calm. Am plecat si nu m-am mai intors in aceea clasa desi Anne s-a rugat de mine saptamani intregi. A renuntat de tot sa imi mai zica ceva.
Timpul va trece si am avut norocul sa imi gasesc alti oamenii de colindat. Randi si cu Ha Na nu ezitau nici un moment si mai aduceau discret aminte de Blair. Ciudat mod de a-si exprima nemultumirea. Am ajuns sa-i stiu fiecare pas pe care-l facea. Fie in cariera, fie ieseala la o bere cu formatia. Aveau o discutie unul cu celalalt ca eu eram prost si nu pricepeam mesajul?! Ironic, mai eram obligat sa-i ascult. La un moment dat asistam la un concert de-al lui. Publicul era incantat, dar eu mai mult ma ascundeam.
-Randi!, sare Ha Na pe umerii lui reusind cumva sa-l sperie.
-Da-te jos, nu esti Anne, se rasteste putin la ea. Deci, Ao' , cum ti s-a parut concertul? imi arunca acum mie o privire banuitoare.
-Voi da, el nu! ii fac o fata rautacioasa.
Nici macar nu auzisem intrebarea si eu deja aruncam foc pe gura. Incep sa rada amandoi. Nu credeam eu ce spun, dar sa creada si ei. Ha Na reveni rapid la alt subiect chicotind la Randi.
-Blair a zis sa mergem maine la Mark, unde repetam, se uita la saten si zambeste. A zis ca are ceva important sa ne spuna legat de cei doi fosti..., nu mai continua de aici, ci facu din cap ca semn '' sti tu''.
-Aaa, asa!, facu si el aceasi fata ca si ea, dar se uita si cu coada ochiului la mine.
Ma enerva cand incepeau cu din astea. Prea multe secrete si incercam sa le spun ca nu imi pasa, dar ei, nu, tot pe a lor o tineau. Pur si simplu nu vroiam sa stiu. Ticalosi mici si secretosi, daca tot spuneau ceva, macar sa dea totul din casa, dar nu, pastrau suspansul si punct.
Uneori era deranjant pentru ca-l vedeam in fiecare zi la scoala. Pe holuri ne evitam mai ceva ca niste necunoscuti. Nici in spate nu ma uitam, dar aveam mereu sentimentul acela de go. Mereu, chiar si cand se vorbea de el. Revenisem la vecea mea viata, dar stiam sa nu ma sunt acelasi om si nu ma simteam multumit.
Am mai vorbit de atatea ori cu Jake, dar mereu mi-a spus ca lucrurile nu se rezolva asa de simplu. Adevarul este ca imi era frica de acel necunoscut. Cu timpul mi-am mai amintit ce s-a intamplat, dar intamplari vagi.

~ *** ~
Bat la usa si cineva imi deschide. Era Jake care imi afisa un zambet triumfator. Avea si de ce. In sfarsit am acceptat sa-i vorbesc sau sa-i ascult glumele pe care le zice in serios. Nu-l inteleg, este cel mai ciudat om si da, am cedat.
Ma pofti inauntru unde m-am asezat pe un scaun uitandu-ma peste tot. Isi transformase casa aproap ela fel ca barul unde lucreaza. Un colt din camera amenajat special pentru o conversatie. Ma pofti de fapt pe canapea.
-Ce te-a facut sa te razgandesti?, ma intreaba dandu-mi un pahar cu suc.
-M-am saturat sa fug, raspund calm luand paharul. E timpul sa-mi infrunt temerile.
Ascult ce crede el pret de cateva minute si-mi da de banuit. Adica, eu nu-i povestisem atat de multe detalii. De ce aveam banuiala ca stia ce s-a intamplat. Da, imi amintesc ceva din ce s-a intamplat, dar nu inteleg de ce am facut asa? Nu dau vina pe nimeni pentru gresala mea.
-Deci sa inteleg, tu esti indragostit?
Il privesc confuz. Cum sa fiu indragostit? Cred ca isi bate joc de mine. Buna gluma. Incep sa rad, dar dau de privirea lui serioasa si inteleg ca nu a glumit. Deloc.
-Indragostit?!, spun ironizand
-Nu, iti place de el?,! ridica o spranceana la mine ironic.
Oftez luand o gura din pahar. Am inteles acum. Sunt un dobitoc. M-a ajutat mai mult decat aveam nevoie. Nu putea sa fie si el un om normal? Greseala mea. Este normal, doar ca un pic mai mult, tacanit.
-Nu ti-a facut nimic, de ce esti asa suparat?
Se face comod pe fotoliu si ma priveste cu fata aia a lui de ''Am dreptate''. Asta m-a speriat. Ma uit suspect la el si cum imi observa privirea isi drege vocea. Macar atat.
-Tu sti ceva!
-Normal, se amuza recunoscand, chiar. Si ce este cu asta?, imi face apoi o privire ciudata, dand din sprancene.
-Explica-te, ma incrunt. Ce mai sti?
Deveneam chiar curios. Adevarat ca stia ceva mai mult, dar prostanacul de mine inca nu pricepea. Cum vede ca nu am inteles mesajul se aproprie de urechea mea si-mi sopteste.
-Inseamna ca nu te-a dezviginat.
Cum aud ma fac rosu la fata si tresar uimit. Ma ridic de pe canapea si plec spre bar. El ma urmeaza razand cu pofta. Buna gluma, dar tot nu este amuzant. Cel putin pentru mine. Serios, chiar este penibil.
-Tu la ce te asteptai?, inca razand de mine.
Ii fac o mutra de catelus, iar el incepe si mai tare. Bun, asta mi-a pus capac. Ma stramb la el suparat.
-Nu-i corect, imi incrucisez mainile la piept.
-Cine a zis ca este corect?, ma priveste potolindu-si rasul.
-Stiu, dar de ce m-am trezit gol?
M-am linistit. De fapt ma framanta acest gand. Trebuia sa stiu. De ce? Jake se aproprie de fata mea ce aproape intra in pamant. Mi-o ridica si se uita la mine calm. Eu, eu imi muscam buzele de neliniste.
-Inseamna ca nu-i esti asa indiferent, apoi imi zambeste bland.
Dau negativ din cap sa nu mi-a raspuns la intrebare. A zambit pentru a doua oara si mi-a spus la ureche ca poate eu am fost pervers beat. M-am incruntat can am auzit, insa el iar a ras.
Cand am plecat de la el am ramas cu acelasi moral. La pamant. Poate mai bine. Si cred ca pana la urma avea dreptate. In felul lui de a o spune, macar a incercat sa ma ajute.

~ *** ~

Ma opresc. Sunt in mijlocul multimii ce trec pe langa mine. Parca totul se misca incet. Suntem doar noi doi ce au culoare si ne privim, dar parca suntem absenti. Nu-mi pot explica sentimentul, dar a tercut mai departe, pe langa umarul meu. M-a evitat complet. Atat de rece, parca eram cuprins de o iarna. Am intorc capul si nimic, doar pasi lui se auzeau. Nu stiu de ce mai ceream un semn de bunatate cand eu sunt cel ce a fost crud.
Am scuturat din cap si culoarea a revenit la intreg orasul. Eu. Am plecat pe drumul meu.