[Naruto] Pe caile destinului

[Isoldie]

Capitolul V: Telegrama

In dimineata urmatoare ne-am intors in Konoha in tacere, doar senseii mai schimbau cateva vorbe. Eu si Rin nu ne-am inteles bine niciodata, iar cu baietii nu stiam despre ce am putea discuta, nu cred ca aveam interese comune. Itachi si Klodd erau mereu ca pusi pe jaratic aruncandu-si priviri ucigatoare, iar Kakashi se simtea prea superior pentru a vorbi cu cineva din noi. Obito avea ochi doar pentru Rin insa arata suparat...superba echipa. Mi-am dat ochii peste cap incercand ca nu le acord prea multa atentie.
O data ajunsi in sat am sarbatorit prima noastra misiune, desigur ca Razvan-sensei a platit totul, macar ceva frumos in ziua aceea. Itachi m-a petrecut pana acasa mergand in spatele meu de parca intentiona sa nu vorbeasca cu mine.
- Te-ai descurcat foarte bine, intr-adevar esti un ninja puternic! i-am zis eu in fata usii casei mele.
El a aprobat scurt cu o miscare a capului si mi-a soptit un "Noapte buna" lipsit de emotii. S-a intors lasandu-ma in prag cu gura un pic intredeschisa. M-am holbat cateva secunde la el si am intrat in casa.
A doua zi Itachi era la fel de sumbru, si a treia, si a patra, devenise din ce in ce mai distant, iar acest fapt ma irita la culme, ce naiba era cu el daca nu-i facusem nimic, nu am vorbit urat si am incercat sa ma tin departe de conflicte. Ma antrenam mai des cu el si micutul sau fratior, doar el ma mai facea sa rad, in rest timpul petrecut alaturi de Itachi devenea o tortura eterna. Cateodata mai venea si Klodd la antrenamente doar ca sa stea intins pe iarba si sa admire norisorii de pe cer. Razvan-sensei in schimb ma impresionase placut cand i-am descoperit o mica particica din puterea lui care parea nesecata. In scurt timp am devenit un ninja medic aproape la fel de bun ca si sora mea. Legat de Rin, echipa ei a pierdut in lupta un membru, Obito, care murise indeplinind o misiune secreta. Rin a plans nopti intregi chiar daca nega acest lucru ori de cate ori o intrebam. Au trecut cativa ani de la acea misiune si ea s-a apropiat mai mult de Kakashi.
- Hikari! iesi odata din camera aia, se auzi vocea lui Razvan-sensei.
Am ridicat capul dintre cearsafuri. Eram ciufulita si foarte somnoroasa. M-am dat jos din pat si am deschis plictisita usa cascand de cateva ori inainte de a pune mana pe clanta.
- Surprizaa! au strigat toti trezindu-ma bine de tot.
Am ridicat o spranceana cand i-am vazut pe Klodd, Razvan-sensei, Itachi si Rin in hol in fata usii camerei mele.
- Frumoasa pijama, remarca Klodd uitandu-se la sortii mei scurti si decolteul adanc.
- Ai si un tatuaj? se mira Razvan-sensei.
Itachi chicoti spunand:
- Ala e un iepure in capul tau?
Deci, asta era prea mult, sa-si bata joc de caciulita mea de noapte era total deplasat.
Am trantit usa in fata lor si m-am intors in camera mea sa pun o haina pe mine cat de cat decenta. Mi-am luat o rochie pana la genunchi tpica fustei surioarei mele, am legat-o cu o funda la mijloc si mi-am prins parul lung pana la coapse intr-o coada in varful capului lasans cateva fire sa alunece pe langa chipul meu rumen. Cand am deschis usa colegii mei asteptau sa ies. Le-am zambit larg si i-am invitat sa bea macar un ceai cu mine.
Razele soarelui patrundeau stralucitor in camera unde noi sarbatoream ziua mea de nastere. in scurt timp Razvan-sensei ne-a parasit sub pretextul ca avea lucruri mai importante de facut decat sa stea cu noi si sa bea sake, sincer vorbind il bause pe tot si nu mai avea de ce sa ne deranjeze pe noi sa ne distram ca niste adolescenti nesupravegheati.Rin a mai invitat cativa colegi, Asuma, Kurenai, Kakashi si inca cativa dintre fostii mei prieteni.
Am pus muzica iar cei mai indrazneti au inceput sa danseze. Itachi s-a sculat si pentru o secunda o raceala ciudata mi s-a strecurat prin tot corpul, aveam o senzatie ca vroia sa plece. Am incercat sa-i spun ceva insa nu am reusit sa deschid gura ca el ma stranse de mana si ma lua cu el. Si-a apropiat buzele de urechea mea si m-a intrebat incet:
- Dansezi?
- Eu..pai..da, m-am balbait fara sa cred ce-mi spusese.
Isi strecura mana in spatele meu si luandu-ma de talie ma lipi de pieptul lui cald. Nici nu mai auzeam ritmul melodiei, de parca totul sin jurul nostru se stinse si am ramas doar eu si Itachi. Am inghitit in sec pentru ca stiam ce trebuie sa fac insa nu eram sigura daca el vrea acelasi lucru. Mi-am trecut limba peste buze umezindu-le. Am vazut de la distanta cum se saruta altii si speram ca macar Itachi sa stie cum se face. Inima imi luase la goana batand puternic in piept, gata sa mi-l rupa. Daca mai stateam mult lipiti unul de altul, mai devreme sau mai tarziu avea sa-mi simta bataile accelerate. Melodia s-a terminat, iar Itachi s-a inchinat usor in fata mea multumindu-mi pentru dans. Credeam ca sentimentul e reciproc, de fapt, speram sa fie asainsa nu a fost sa fie. Am oftat dezamagita si m-am intors la prietenii de la masa care se distrau cu mult mai bine decat mine.
A doua zi aveam o durere ingrozitoare in regiunea tampletor. Am incercat sa nu-mi amintesc in nici un caz de intamplarile din seara trecuta insa neuronii meu refuzau categoric sa-mi asculte ordinele.
M-am imbracat si am plecat la antrenament impreuna cu Itachi. In timp ce mergeam imi dadea diverse intrebari la care raspundeam scurt si neclar.
- S-a intamplat ceva? ridica el o spranceana oprindu-se in fata mea.
- Nu, sigur ca nu, l-am ocolit mergand in continuare cu aceeasi expresie a fetei.
- Bine..daca nu ai ce sa-mi spui..zise nepasator ascunzandu-si mainele in buzunare.
Arata dubios in ultimul timp si parca incerca mereu sa ma scoata din minti sau sa nu-mi acorde nici cea mai mica atentie. Ceva il schimbase, dar ce?
M-am oprit, pur si simplu mi s-au blocat picioarele care nu vroiau sa mearga mai departe pana nu auzea creierul o explicatie din partea lui Itachi. Nedumerit, Itachi imi arunca o privire confuza si se apropie usor de mine.
- Nu vrei sa vorbesti? ma indemna el.
- De ce mereu ma eviti? nu mai vorbesti asa cum o faceai mai inainte, iar cand te intreb ce ai nu imi raspunzi nimic, nu imi zici nimic..imi dai doar indicii, semne, dar eu nu le inteleg, nu te inteleg pe tine..
Mi s-au umezit ochii insa nu am lasat nici o lacrima sa curga, nu mai eram acea pustoaica mica si neajutorata.
- Ce vrei? te astepti sa vin repede la tine si sa-ti dau detalii despre ce fac sau ce nu fac? E razboi, asta nu e un joc de copii..nu ne putem ascunde undeva sub un copac si sa ne spunem secretele tinandu-ne de mana..
- Razboiul nu e un motiv sa ma eviti in halul asta. E ceva legat de ANBU..nu-i asa?
- Ce tot zici tu acolo? raspunse el un pic surprins.
- Te-am urmarit intr-o noapte, esti ANBU, sunt aproape sigura, ai inceput sa te porti dubios de ceva timp si..
- Ajunge..e o informatie secreta, ma miri pe zi ce trece. Pacat, totusi ca acum sunt nevoit sa te omor, Hokage o sa ma inteleaga de ce am facut-o, zise el serios apropiindu-se mai mult de mine cu un kunai in mana si cu saringanul activat in ochi.
Am inghitit in sec facand un pas in urma.
-Nu te apropia, am tipat cu panica in glas pentru ca nu vroiam sa ma lupt cu el pe bune, nu eram la un nivel.
El rase diabolic si isi ascunse inapoi kunaiul.
- Sa-ti fi vazut fata, chiar ai crezut ca am de gand sa te omor.
Ma prinse de mijloc si ma stranse in brate ciufulindu-mi parul cu mana dreapta.
A fost o zi grea dar frumoasa, Itachi parea mult mai comunicabil dar tot nu am reusit sa-l fac sa-mi dea detalii despre ce vazusem eu in noaptea cand i-am luat urma.
Ne-am luat ramas bun in fata casei mele si pentru prima oara ma sarutase pe obraz, eram probabil cea mai fericita din lume. Am pasit pragul si am intrat in bucatarie, imi era foame, apoi am urcat in camera mea. Nu am acordat foarte multa atentie lucrurilor din jur insa avea o presimtire ca era prea luniste. M-am strecurat in odaita surorii mele si spre mirarea mea, era goala. Mama tot nu era in casa, doar eu si orgoliul meu. Am gasit la mama pe masa o telegrama, am deschis-o fara sovaiala si am citit-o repede cu voce tare: "Rin nu mai e, imi pare rau." Am citit de cateva ori bucata aia amarata de hartie si nu puteam crede ce era scris pe ea. Cum asa nu mai e? De ce?