31-03-2013, 12:48 AM
Capitolul IV: Nu ne-am mai intalnit undeva inainte?
- Diana... ?
- Diana, ma auzi?
- Diana, trezeste-te...
- Diana...
Deschid ochii, trezita de ecourile din capul meu. Un tavan intins si intunecat, deasupra mea. Simt ca nu ma pot misca, dar incerc sa-mi ridic capul, sa privesc in jurul meu. Il simt atat de greu si de plin... De-abia pot distinge siluetele obiectelor din jur, dar realizez ca sunt intr-un pat de spital. Vad o noptiera, langa mine, si ceva ce pare a fi un pahar, asezat pe ea. Incerc sa intind mana spre el, dar imi dau seama ca-s legata in legaturi stranse, in jurul incheieturilor. Atat de ametita si de confuza sunt... Un scartait grav de usa deschizandu-se si-aud pasi. Stau nemiscata si ma simt din nou privita. Se indreapta spre mine si-i aud pasii din ce in ce mai aproape. Se opreste, iar se aud pasii. Simt ca-i aproape, langa mine, dar nu vad nimic. Imi elibereaza incheieturile, dar sunt mult prea moale ca sa ma pot ridica si sa observ mai bine. Se indeparteaza... Incerc sa ma sprijin, sa ma pot ridica, dar in zadar. De-abia imi pot misca ochii si capul il simt din ce in ce mai greu. Clipesc atat de greu si buzele-mi sunt atat de uscate. Inghit in sec si-mi amintesc de paharul de pe noptiera. Intind mana, tot incercand sa dau de el si ma ridic, usor, prinzand, putin cate putin, putere din nou. Il apuc cu amandoua palmele si beau, beau fara incetare, de parca n-as mai fi baut vreodata. De-abia acum pot vedea ca ma aflu in mijlocul unui salon. Un spital. Sunt intr-un spital. In jurul meu paturi inghesuite in toate colturile. Vreau sa ies, sa ies de aici. Simteam aerul atat de apasator si de greu de respirat. Ma ridic in picioare, sprijinandu-ma de pat si-ncep sa calc, cate un pas, atenta sa nu ma dezechilibrez. Observ niste maneci lungi ce imi atarna, in jurul meu. Un pulover. Deja-vu, dar iata ca ajung la usa. Mana pe manerul rece si trag, usor. Se deschide atat de greu si de zgomotos. Nu stiam ce fac, nu stiam unde ma duc, dar eram atat de curioasa incat nu ma puteam abtine, desi corpul nu ma ajuta prea mult, simtind permanent un fior rece pe sira spinarii. Ma obisnuisem cu el si nu-mi mai atragea atentia. Ies pe hol si privesc de-alungul lui. Un hol ingust si intunecat. Varul cojit peste tot. Ma uit in ambele parti si mi se pare ca vad o silueta sprijinita de perete, privindu-ma si nefacand nicio miscare. Incep sa inaintez inspre ea, cu umarul drept impins in perete si cu mana stanga parca agatandu-ma de o bara invizibila. De-abia inaintez. Obosesc repede, ma opresc, inca un pas... si inca unul. Incep sa am ciudata impresie ca nu ma apropii, de silueta, ci din contra, ma departez. Nu stiu cat timp trece, dar il simt ca pe cateva ore bune, tot ratacind pe holul ala parasit si intunecat. Ajung aproape de o fereastra prin care de-abia patrundea lumina. Pare a fi noapte, pare a fi seara. Ma sprijin de pervaz si incerc sa intrevad ceva pe geam. Iar am senzatia ca sunt privita si simt o respiratie in ceafa. Soapte, aud soapte, dar nu le pot intelege... Soapte...
- Diana... ?
- Diana, ma auzi?
- Diana, trezeste-te...
- Diana...
Deschid ochii, trezita de ecourile din capul meu. Un tavan intins si intunecat, deasupra mea. Simt ca nu ma pot misca, dar incerc sa-mi ridic capul, sa privesc in jurul meu. Il simt atat de greu si de plin... De-abia pot distinge siluetele obiectelor din jur, dar realizez ca sunt intr-un pat de spital. Vad o noptiera, langa mine, si ceva ce pare a fi un pahar, asezat pe ea. Incerc sa intind mana spre el, dar imi dau seama ca-s legata in legaturi stranse, in jurul incheieturilor. Atat de ametita si de confuza sunt... Un scartait grav de usa deschizandu-se si-aud pasi. Stau nemiscata si ma simt din nou privita. Se indreapta spre mine si-i aud pasii din ce in ce mai aproape. Se opreste, iar se aud pasii. Simt ca-i aproape, langa mine, dar nu vad nimic. Imi elibereaza incheieturile, dar sunt mult prea moale ca sa ma pot ridica si sa observ mai bine. Se indeparteaza... Incerc sa ma sprijin, sa ma pot ridica, dar in zadar. De-abia imi pot misca ochii si capul il simt din ce in ce mai greu. Clipesc atat de greu si buzele-mi sunt atat de uscate. Inghit in sec si-mi amintesc de paharul de pe noptiera. Intind mana, tot incercand sa dau de el si ma ridic, usor, prinzand, putin cate putin, putere din nou. Il apuc cu amandoua palmele si beau, beau fara incetare, de parca n-as mai fi baut vreodata. De-abia acum pot vedea ca ma aflu in mijlocul unui salon. Un spital. Sunt intr-un spital. In jurul meu paturi inghesuite in toate colturile. Vreau sa ies, sa ies de aici. Simteam aerul atat de apasator si de greu de respirat. Ma ridic in picioare, sprijinandu-ma de pat si-ncep sa calc, cate un pas, atenta sa nu ma dezechilibrez. Observ niste maneci lungi ce imi atarna, in jurul meu. Un pulover. Deja-vu, dar iata ca ajung la usa. Mana pe manerul rece si trag, usor. Se deschide atat de greu si de zgomotos. Nu stiam ce fac, nu stiam unde ma duc, dar eram atat de curioasa incat nu ma puteam abtine, desi corpul nu ma ajuta prea mult, simtind permanent un fior rece pe sira spinarii. Ma obisnuisem cu el si nu-mi mai atragea atentia. Ies pe hol si privesc de-alungul lui. Un hol ingust si intunecat. Varul cojit peste tot. Ma uit in ambele parti si mi se pare ca vad o silueta sprijinita de perete, privindu-ma si nefacand nicio miscare. Incep sa inaintez inspre ea, cu umarul drept impins in perete si cu mana stanga parca agatandu-ma de o bara invizibila. De-abia inaintez. Obosesc repede, ma opresc, inca un pas... si inca unul. Incep sa am ciudata impresie ca nu ma apropii, de silueta, ci din contra, ma departez. Nu stiu cat timp trece, dar il simt ca pe cateva ore bune, tot ratacind pe holul ala parasit si intunecat. Ajung aproape de o fereastra prin care de-abia patrundea lumina. Pare a fi noapte, pare a fi seara. Ma sprijin de pervaz si incerc sa intrevad ceva pe geam. Iar am senzatia ca sunt privita si simt o respiratie in ceafa. Soapte, aud soapte, dar nu le pot intelege... Soapte...