Capitolul III: Dansand in zorii sfarsitului
Si ma trezesc... Ma trezesc in camera mea, carti imprastiate peste tot in jur si miros... miros de sunca prajita. Incep sa ma uit foarte atent in jur, privesc pe geam, ma ating, ma ciupesc. Nu-mi vine sa cred. Nu a fost decat cel mai lung si mai groaznic cosmar pe care mi l-am putut inchipui eu vreodata. Nu stiam cum sa reactionez. Imi era teama sa cobor treptele si sa intru in bucatarie. Traiam un deja-vu continuu si ma intrebam daca nu cumva innebunisem. Incerc sa ascult cu atentie, poate aud ceva, de jos. Ma ridic usor, ma duc in dreptul usii si ascult. Era clar ca cineva era acolo si era si mai clar faptul ca facea sunca prajita. Deschid usa cat sa ma furisez cu atentie si ma indrept inspre trepte. Cobor, una cate una, rugandu-ma in gand sa nu ma mai intampine acelasi peisaj care ma intampinase si in vis. Astept putin, sunt nehotarata. Ma tot gandesc, ezit, dar curiozitatea imi tot indeamna pasii, sa ma duc sa vad ce se intampla. Pun mana tremurand pe clanta, apas, o deschid si privesc... Mi se taie respiratia si incep sa-mi aud pulsul in timpane. In fata mea, langa aragaz, Diana facea sunca prajita, stergandu-si lacrimile cu maneca si inghitind in sec. Imi simt inima cum bate sa iasa din piept, iar eu tremur din toate incheieturile. Nu mai puteam gandi clar, ma simteam de parca toata viata imi trecea prin fata ochilor. Nu mai eram sigura de ce vad, de ce simt, de ce gandesc. Totul era ca un joc malefic pe care eu nu-l intelegeam, dar care ma lovea din toate partile, fara nicio explicatie. O priveam pe Diana, dar ea nu ma privea pe mine, de parca nici nu ma aflam acolo. Imi venea sa tip, sa-i atrag atentia cumva, dar eram cu totul inmarmurita. Simteam adrenalina precum un lichid rece ce-mi coboara din piept si-mi inunda toate maruntaiele. Ma priveam din exterior si imaginile se suprapuneau, ca si cum traiam doua visuri in acelasi timp. Cu o hotarare ce parca nu era a mea, intreb:
- Diana, ce faci aici... ?
Se opreste, isi ridica privirea din pamant, ma priveste, dar parca atentia ei trece prin mine. Priveste pierdut, undeva in spatele meu.
- Diana, unde este mama, tata... ?
Ii curg lacrimile siroaie pe fata, dar nu schiteaza niciun gest. Ii vad buzele intepenite cum i se deschid, zicand scurt:
- La spital.
Mi se impaienjenesc ochii, simtindu-ma iar in afara mea.
- Ce fac la spital, Diana?
Precum o statuie, in mijlocul bucatariei, priveste in gol. Nici macar nu tremura, nici nu pare a fi macar vie. Isi ridica din nou privirea, de data asta imi nimereste ochii. Se apropie de mine, tot privindu-ma in strafundul ochilor. Parca ma sageta privirea ei. La fel de sec si la fel de scurt ca data trecuta imi raspunde:
- Te aduc acasa, surioara. Ai... ai murit, azi-noapte...
Imi simt palmele ude. Atat de ude si atat de grele. Lumina devine atat de puternica, atat de orbitoare si-ncep sa ma simt atat de goala. Incerc sa ma privesc, dar ma misc atat de greu si de dureros. Ma dor incheieturile ingrozitor si as vrea sa opresc toata durerea asta. Durerea asta interminabila...
Si ma trezesc... Ma trezesc in camera mea, carti imprastiate peste tot in jur si miros... miros de sunca prajita. Incep sa ma uit foarte atent in jur, privesc pe geam, ma ating, ma ciupesc. Nu-mi vine sa cred. Nu a fost decat cel mai lung si mai groaznic cosmar pe care mi l-am putut inchipui eu vreodata. Nu stiam cum sa reactionez. Imi era teama sa cobor treptele si sa intru in bucatarie. Traiam un deja-vu continuu si ma intrebam daca nu cumva innebunisem. Incerc sa ascult cu atentie, poate aud ceva, de jos. Ma ridic usor, ma duc in dreptul usii si ascult. Era clar ca cineva era acolo si era si mai clar faptul ca facea sunca prajita. Deschid usa cat sa ma furisez cu atentie si ma indrept inspre trepte. Cobor, una cate una, rugandu-ma in gand sa nu ma mai intampine acelasi peisaj care ma intampinase si in vis. Astept putin, sunt nehotarata. Ma tot gandesc, ezit, dar curiozitatea imi tot indeamna pasii, sa ma duc sa vad ce se intampla. Pun mana tremurand pe clanta, apas, o deschid si privesc... Mi se taie respiratia si incep sa-mi aud pulsul in timpane. In fata mea, langa aragaz, Diana facea sunca prajita, stergandu-si lacrimile cu maneca si inghitind in sec. Imi simt inima cum bate sa iasa din piept, iar eu tremur din toate incheieturile. Nu mai puteam gandi clar, ma simteam de parca toata viata imi trecea prin fata ochilor. Nu mai eram sigura de ce vad, de ce simt, de ce gandesc. Totul era ca un joc malefic pe care eu nu-l intelegeam, dar care ma lovea din toate partile, fara nicio explicatie. O priveam pe Diana, dar ea nu ma privea pe mine, de parca nici nu ma aflam acolo. Imi venea sa tip, sa-i atrag atentia cumva, dar eram cu totul inmarmurita. Simteam adrenalina precum un lichid rece ce-mi coboara din piept si-mi inunda toate maruntaiele. Ma priveam din exterior si imaginile se suprapuneau, ca si cum traiam doua visuri in acelasi timp. Cu o hotarare ce parca nu era a mea, intreb:
- Diana, ce faci aici... ?
Se opreste, isi ridica privirea din pamant, ma priveste, dar parca atentia ei trece prin mine. Priveste pierdut, undeva in spatele meu.
- Diana, unde este mama, tata... ?
Ii curg lacrimile siroaie pe fata, dar nu schiteaza niciun gest. Ii vad buzele intepenite cum i se deschid, zicand scurt:
- La spital.
Mi se impaienjenesc ochii, simtindu-ma iar in afara mea.
- Ce fac la spital, Diana?
Precum o statuie, in mijlocul bucatariei, priveste in gol. Nici macar nu tremura, nici nu pare a fi macar vie. Isi ridica din nou privirea, de data asta imi nimereste ochii. Se apropie de mine, tot privindu-ma in strafundul ochilor. Parca ma sageta privirea ei. La fel de sec si la fel de scurt ca data trecuta imi raspunde:
- Te aduc acasa, surioara. Ai... ai murit, azi-noapte...
Imi simt palmele ude. Atat de ude si atat de grele. Lumina devine atat de puternica, atat de orbitoare si-ncep sa ma simt atat de goala. Incerc sa ma privesc, dar ma misc atat de greu si de dureros. Ma dor incheieturile ingrozitor si as vrea sa opresc toata durerea asta. Durerea asta interminabila...