Lost

[Alexya]

Ce bine ca niciuna din partile mele anatomice nu este detasabila....am gandit cand am vazut ,,micutul`` vapor de croaziera pe care se presupunea ca ne-ar fi luat Clara bilete. Atat eu si Josh am ramas in stand-by cu gurile cascate in timp ce zapacita aceea se bataia de ici colo precizandu-i soferului unde sa ne duca bagajele. Dupa ce a terminat de dat instructiunile, s-a intors spre noi si a topait plina de entuziasm pana la mine, luandu-ma in brate.
-Nici nu iti dai seama ce fericita sunt ca ai fost de acord sa vii! Char aveam nevoie de o pauza, nu crezi? Daca mai stateam mult ingropati in acel morman de carti am fi devenit niste asmatici antisociali. O sa vedeti, o sa va prinda bine o mica vacanta. a inceput sa palavrageasca despre toate avantajele vacantei si cum apa de mare face bine la sanatate etc, cand Josh a intrerupt-o, reusind intr-un final sa treca de socul initial.
-De cand a fost pus titanicul pe picioare?a intrebat-o pe Cara cu o privire mustratoare. Si ai putea sa ne spui cat, de fapt, ai platit pentru aceasta micuta croaziera? Sau cat dureaza mai exact? Cu fiecare cuvant se apropia din ce in ce mai mult de ea, semanand extrem de mult cu un tata sau un frate mai mare care isi mustra surioara.
Pe mine m-a pufnit rasul cand am vazut zambetul fals si usor agitat al Clarei, intins pe toata fata, strigand parca vinovat in gura mare. La vederea comportamentului atat de familiar si lipsit de griji al celor doi am simtit o mica intepatura in piept, dar am salutat parerea de rau si apoi am lasat-o sa zboare, trimitandu-mi alaturi de ea orice alt gand negativ. Am alergat spre prietenii mei, plina de optimism, razand cand l-am vazut pe Josh cum ciupea puternic obrajii Clarei, si i-am imbratisat, tragandu-i pe amandoi spre vas, cu un zambet mare intiparit pe fata.
Chiar daca pana acum nu am putut fi libera, in aceasta lume, alaturi de prietenii mei, imi puteam deschide aripile, si puteam visa la o zi in care cerul meu sa fie asemeni safirului. Si daca trebuia sa fug pentru a-mi indeplini visul, atunci asta voi face...dar daca ei planuiesc sa ma ia de langa prietenii mei sau sa ii raneasca, atunci voi fi nevoita sa lupt. Si pentu a-mi proteja noua lume si prietenii voi lupta cu tot ce am mai bun. Nu voi da inapoi in fata acelor imitatii de oameni. Hotararea care s-a nascut in sufletul meu si noul meu curaj m-au uimit, dar mi-am dat seama ca totul s-a creat in timp, din sentimentele pe care le am fata de cei doi prieteni ai mei....cei care m-au invatat sa fiu umana. Curajul meu astepta doar sa fie eliberat de subconstient si sa ofere inimii mele puterea de a merge mai departe si de a-i proteja pe cei dragi.
Clara a inmanat biletele si am fost condusi la cabinele noastre. Eu si Clara imparteam aceeasi camera, iar Josh era in cea alaturata noua. Inainte sa intram in camere Josh m-a analizat din cap pana in picioare cu o privire ingrijorata. Stiam ca este receptiv si simte chiar si cea mai mica schimbare a mea, sau a Clarei, dar profunzimea cu care ma privea, ca si cum ar fi incercat sa imi patrunda in subconstient, era ceva nou, si ma facea sa ma simt ca si cum toate secretele mele ar fi fost puse pe o tava in fata lui.
-Ceva s-a schimbat.mi-a zis, tonul lui precizand ca nu era o intrebare. Astazi ai schimbat mai multe stari decat in ultimele 2 luni. Nu am mai vazut emotiile acestea din primele saptamani. din nou, era absolut sigur pe el....vazuse si simtise absolut tot.
Am pufnit, fluturandu-mi mana prin par, simuland un aer degajat. Am ras, privindu-l vesela in ochi, cu toate ca mintea imi era in alerta maxima, cautand scenarii, povesti si scuze, inventii absurde pentru comportamentul meu.
-Hah....logic ca am fost instabila, asa sunt fetele cand le vine perioada, nu stiai? E o chestie hormonala. Presupun ca innotatul printre carti de 2 ori mai grele decat mine si absenta unei vieti sociale au declansat-o. Cred ca invatatul chiar dauneaza grav sanatatii, nu? l-am intrebat, facandu-i cu ochiul, murind de rusine in interiorul meu.
A mormait ceva in barba si a decis, sub privirile mele rugatoare, sa abandoneze sobiectul momentan, si a intrat in cabina. M-am intors si eu sa fac acelasi lucru, dar m-am izbit din plin de ceva, sau mai bine zi de cineva, intrucat am auzit un pufnit dispretuitor. Mi-am ridicat privirea si am vazut ceea ce parea a fi un tip super dragut, dar cu o atitudine ce categoric lasa de dorit.
-Uita-te pe unde mergi data viitoare, si apropo, cand mai faci curat in cusca aia de caini pe care voi o numiti cabina de 5 stele, aminteste-ti ca imi place ca lenjeria de pat sa miroasa a lavanda. a spus dispretuitor, analizandu-mi imbracamintea si aranjandu-si ochelari de soare in acelasi timp.
-Wow, ar trebui sa imi notez in calendar ziua de azi. Am intalnit in sfarsit o specie pe cale de disparitie: pustiul nesimtit si infumurat de bani gata pe cale sa fie sugrumat si ucis in cele mai groaznice moduri de fata pe care a confundat-o cu o menajera. i-am raspuns, fiind gata sa-l arunc peste bord fara nici cea mai mica remuscare.
Intr-o secunda atmosfera a devenit asemanatoare cu cea de dinaintea unui razboi de proportii epice, in timp ce amandoi stateam fata in fata, incordati asemeni unor arcuri. Norocul meu a fost ca buna mea bagacioasa tocmai iesea din camera in cautarea mea si a reusit sa ma taraie din acea posibila baie de sange. A inchis usa dupa ea, dar nu inainte sa ii arunce tipului o strambatura de toata frumusetea.
In timp ce ea imi povestea despre nu stiu ce petrecere pe vas din seara aceea eu m-am asezat pe marginea patului, incercand sa ma calmez. Eram sigura ca ceva nu era in ordine cu mine. Era o energie neobisnuita raspandita in intregul meu corp, arzandu-ma pe dinauntru. Tot ce imi doream era sa il distrug pe micutul printisor .
-.....i, nu cr...i? Vei arata mirific....sta. ...se? Rose? Mai esti atenta la mie sau planuiesti sa mergi la petrecere intr-un sac de cartofi si dupa aceea sa te arunci in mare si sa innoti pana la mal?
-Suna super. am zis eu absenta.
Clara s-a trantit pe pat puternic, scotandu-ma din transa. M-am uitat speriata in jur si am observat maldarul de rochii de pe patul alaturat si trusa de farduri de pe masuta. Mi-am aruncat apoi privirea acupra bunei si foarte suparatei mele prietene, cerandu-mi scuze si dandu-i un mic pupic pe obraz in semn de scuza.
-Petrecera, ha? Ce mai asteptam?
-Pe tine sa revii in acest univers. mi-a raspuns sarcastic, cu un zambet de ingeras.
Dupa ce am probat circa 100 de rochii, Clara a gasit intr-un final ceva care sa-i placa si m-a machiat, innebunita de fericire ca in sfarsit nu mai am unde sa fug is ca pote sa me utilizeze pe post de manechin.
La ora 8 eram pe punte, bucurandu-ne de acea petrecere extraordinara plina de conversatii plicticoase, oameni plini de ei si bauturi care probabil costa mai mult decat chiria mea pe intreg anul. Eu si Josh ne-am asezat usor intr-un colt mai indepartat, sperand sa nu ne observe nimeni. Pana la urma se dovedise ca, prin ,,v-am facut eu bagajele`` Clara intelegea ,,Nu v-am luat niciuna din hainele voastre comode de mosnegi, dar am cumparat in schimb o gramada de rahaturi de ultimul racnet, profitand de faptul ca nu veti avea de ales, yay!``.
-Ce faceti acolo? ne-a intrebat Clara, facand semn unui chelner sa ne aduca 3 pahare de sampanie.
-Asteptam sa ne creasca ciuperci. am raspuns, incercand sa imi iau talpasita, dar a fost prea tarziu, Clara tragandu-ma deja in mijlocul multimii, flirtand cu doi tipi foarte draguti, dar cu mansarda cam goala. In toata adunarea aceea de oamnei un singur grup atragea atentia intregii multimi.
-De cand s-a mutat haremul pe puntea vasului?a intrebat Josh, uitandu-se la, surpriza surpriza, micul snob de la cabine inconjurat de vreo 5-6 tipe, beat crita, petrecand intr-un mod foarte zgomotos.
-Sa speram ca o sa cada peste bord si se inneaca. am raspuns sec, luand o gura din vinul spumant din mana mea. In capul meu incolteau imagini cu pustiul de bani gata cazand peste bord, in valurile agitate ale noptii. Inainte sa imi revina sentimentul de furie mi-am luat ochii de la dansul si mi-am dres glasul, incepand o conversatie cu unul dintre dragutii aceia.
Superficialitatea oamenilor inca era un adevarat mister pentru mine, ierarhia lor bulversandu-ma total. Cu toate ca, in esenta oamenii sunt fiinte sociale, incapabili sa traiasca separat de cei de acelasi fel cu ei, aceste fiinte se incapataneaza sa se izoleze singuri prin diferita mijloace de selectie, considerandu-se diferiti, superiori datorita unor anumite aspecte materiale, fizice sau intelectuale. Sunt atat de fragili si neajutorati in fata fortelor naturale, dar totusi se incapataneaza sa infrunte totul singuri, ca si cum ar fi nemuritori. Pentru mine viata si sociatatea aceasta era o continua sursa de innedit. In fiecare zi descoperi ceva, te intristeaza ceva si te bucuri din altceva. Fiecare moment era plin de noutate, si in fiecare coltisor se simtea zumzetul vietii.
-Lumea este un loc plin de mistere, nu?am intrebat in soapta, cu ochii atintiti la giuvaierele stralucitoare imprastiate pe catifeaua neagra a cerului.
-Depinde de modul in care o vezi. Unii cred ca este un loc nesfarsit, altii ca este chiar prea simpla. Unii o vad trista, pe cand altii plina de provocari. Care e viziunea ta? a intrebat Josh incet, pentru a nu-i da impresia partenerei lui ca o ignora total.
M-am intors spre el cu un zambet, interesata de punctul lui de vedere.
-O vad plina de viata si aventura. Un loc care te poate in acelasi timp dobori si ridica. Un loc in care magia si viata lucreaza impreuna, niciuna constienta de prezenta celeilalte. Ei, mai bine ma retrag, inainte sa ma apuce de tot filozofia.
M-am intors spre baieti si spre Clara si mi-am luat la revedere, scuzandu-ma ca nu sunt inca obisnuita cu marea atat de agitata in acea seara si m-am idreptat spre etajul inferior, unde erau cabinele noastre. M-am schimbat intr-o pereche comoda de blugi, tricou si un hanorac, mi-am luat baschetii in picioare si am iesit la o plimbare nocturna pe vas. Desi atat de agitata, noaptea te imbia parca, cu panglicile ei reci si invizibile de matase, sa te delectezi cu prospetimea aerului si linistea intunericului. In fata mea, intr-un capat al puntii, statea o persoana aplecata peste balustrada, scuturata de spasme. M-am indreptat catre omul respectiv si am simtit un miros greu, de alcool venind dinspre dansul. L-am atins pe umar si l-am intrebat daca e bine, dar inainte sa mai pot fae vreo miscare mana lui a scuturat-o violent pe a mea, intorcandu-se spre mine, cu intentia, probabil de a-mi spune sa-l las in pace. Inainte insa sa-mi spuna sa ma car naibii de acolo si sa-l las sa dea la rate, s-a dezechilibrat si a cazut peste balustrada inainte sa pot sa-mi misc macar un deget.
Am smuls unul din colacele de salvare atarnate peste tot pe pereti si l-am aruncat unde banuiam ca este tipul, dar intunericul era prea dens ca sa imi dau seama de ceva. Ca o gluma proasta a sortii, dupa ce am aruncat colacul si m-am intors sa fug dupa ajutor marea, nemultumita de sacrificiul primit a scuturat cu putere vasul, tragandu-ma in bratele ei reci precum gheata.
Mainile mele au batut frenetic apa, cautand colacul de salvare si tipul agatat de el, prinzandu-se de plasticul portocaliu ca si cum era singura speranta de viata. Amandoua stim ca, daca ai vrea cu adevarat, ai fi inapoi pe vasul ala inainte sa numeri pana la 2, si betivul de langa tine ar fi si el in siguranta. De ce te impotrivesti? Fa ceea ce trebuie, e netura ta, la urma urmei. vocea din capul meu devenea din ce in ce mai puternica, incercand sa ma convinga.
-Nu prea cred. Nu am sa mor in halul asta. m-am convins eu in soapta, inclestandu-mi mailile si mai puternic pe bucata de plastic. Asta mai lipsea, sa ma pierd pe mare...scuze Clara a fost ultimul meu gand coerent, dupa care intunericul s-a asternut si asupra mea.