[Naruto] Pe caile destinului

[Isoldie]

Capitolul IV: Misiunea (partea II)

Imi simteam sangele strecurandu-se in obrajii mei facandu-mii rosii de emotiile care clocoteau in mine in momentul in care am dat mana cu colegii surioarei mele. Abia atunci am constientizat ca intr-adevar sunt intr-o misiune reala, deci trebuia sa depun efortul maxim pentru a o duce cu succes pana la capat. Am ascultat urmatoarele instructii ale senseilor care faceau impreuna un plan. Rin mi-a dat cateva bandaje si solutii medicale pentru orice eventualitate. Eram un ninja medic incepator insa primul ajutor stiam sa il acord. Ne-am schimbat cu niste kunaiuri inainte ca Razvan-sensei sa ne faca semn cu mana ca sa fim atenti.
- Am notat trei zone in care ne vom deplasa, spuse Minato-sensei indicand cu o crenguta trei "X" mari desenati in nisipul care servea drept o mica harta a regiunii cele mai importante din sat. Echipa voastra va actiona prima si ultima in acelasi timp..
-Paradox, cum poate fi asa ceva? intreba Obito nedumerit, iar eu am aprobat tacut din cap, deoarece nu intelesesem nici eu faza aia.
- Asculta pana la capat, continua sensei. Hikari, Klodd si Razvan lichidati in liniste paznicii din zona B apoi pe cei din zona A si respectiv C. Prin lichidati vreau sa zic sa-i adormiti pe o perioada de timp. Klodd, contez in mare parte pe tine.
- 'nteles Minato-sensei!
- Echipa mea strange informatii si apoi e randul lui Itachi care cu ajutorul genjutsu-lui sau o sa le stearga memoria, iar lucrurile vor reveni la normal. Intrebari?
Nimeni nu scoase nici o vorba pentru a protesta sau a adauga ceva.
- Scopul nostru este sa nu fim observati, de parca nici nu am trecut pe aici in vizita, completa Razvan-sensei.
Deci, nu trebuia sa ridicam alarma, de altfel eram pierduti. Razboiul se dezlantuia din ce in ce mai mult, iar aceasta informatie, indiferent ce continut avea, era necesara pentru victoria satului ascuns in frunze, esecul nu era acceptabil.
Am inghitit in sec putin nesigura framantandu-mi mainele la spate. O frica inexplicabila ma cuprinse insa cand am facut primul pas la semnalul lui Razvan-sensei, parca toate temerile s-au evaporat lasandu-mi mintea limpede. Stiam exact care era rolul meu si nici gand sa ratez. Mi-am verificat gentuta numarand toate armele pe care le aveam la mine. Am inchis-o pentru ca nu urma sa am nevoie de kunaiuri la aceasta misiune ci doar taijutsu.
Am mers impreuna cateva minute dupa care Itachi m-a strans de mana luandu-si ramas bun pentru o perioada scurta de timp. Nu era nevoie de cuvinte pentru a intelege ce vroia sa-mi spuna el, ai anume "Bafta". Am dat aprobator din cap si ne-am desprins mainele.
- Incepem! zise Minato-sensei si ne-am despartit toti.
Am ajuns in prima zona, era o liniste de mormant, nici urma de ninja inamici. Klodd m-a urmat si a facut ochii mari vazand ca nu-i nimeni prin apropiere.
- Ciudat..nu? sopti el din spatele meu.
- Da..aici trebuiau sa fie cel putin doi paznici.
Am facut cativa pasi cercetand cu privirea imprejurimile, intr-adevar nu era nici tipenie, pana piciorul meu s-a lovit de ceva. M-am uitat in jos uimita vazand o mana de om, iar dupa colt erau inca vre-o cinci persoane lesinate una peste alta. Klodd veni in urma mea.
- Razvan-sensei, ne-a luat-o inainte, chicoti el.
Misiunea noastra arata mai mult ca o intrecere dintre mine impreuna cu Klodd si Razvan-sensei care ca de obicei ne lasa cu buza umflata si rosii de invidie. Pana la urma, desigur ca el ne-a invins, iar faptul ca adormise cu un paznic mai mult decat noi facea victoria lui si mai dulce pentru el, iar pentru noi si mai dezastruoasa.
- Nu-i corect! se vaieta Klodd cand am luat o pauza asteptandu-i pe ceilalti sa-si termine treaba.
- Da, si mie nu mi se pare corect, zise Razvan-sensei cu ironie in glas, voi erati doi si eu unul.
- Siguuur, raspunse deznadajduit coechipierul meu intelegand ca e inutil sa te certi cu senseiul nostru.
Eu in schimb doar zambeam ori de cate ori se calcau ambii pe coada, aratau exact ca niste copii. Involuntar gandul meu zbura la Itachi, el facea partea cea mai grea si eram sigura ca o sa se descurce.
Pe neasteptate se auzi o bubuitura groaznica facandu-ne pe toti trei sa tresarim.
Ajunsi la locul faptei l-am zarit pe Minato-sensei care rezolvase deja problema.
- Ce-a fost asta? am intrebat eu stupefiata vazandu-l pe Itachi insangerat, ce naiba s-a intamplat aici?
- Calmeaza-te, toti suntem bine, doar ca cineva si-a bagat nasul unde nu trebuie, zise suparat Kakashi.
Obito tinea in mana un pergament murdar tot de cerneala si rupt in doua parti, parea socat, intepenit. Nu mi-a luat mult sa-mi dau seama cine se face vinovat de acea rasunatura puternica.
- Planul sa ne integram neobservati a esuat, deci..omoratii pe cei care va stau in cale si iesiti din sat cat mai repede. Itachi, Obito si Rin luati-o spre vest. Razvan, Klodd si Kakashi, spre sud, direct la poata centrala, Razvan stii ce trebuie sa faci.
- Da..urmati-ma.
- Hikari, tu ramai cu mine..zise Minato-sensei zambind.
- Eu..dar..dar de ce?
- Mi-a soptit cineva despre o abilitate uimitoare de a ascunde lucruri, sau orice altceva, ranji si scoase din buzunar patru pergamente de o culoare alba cu o dunga albastra la mijloc. Crezi ca esti in stare?
- Nici o problema.
Aveam la gat un colier pe care il purtam doar ca sa arate pieptul meu mai estetic, pana am descoperit intr-o zi ca de fapt e un safeu in care puteam ascunde orice insa cu o conditie, daca foloseam un semn special al mainelor. Problema era ca nu intotdeauna il nimeream. Am ezitat un pic dar in cele din urma dupa a doua incercare am reusit.
- Perfect, te-ai descurcat de minune Hikari.
Nu vedeam nimic minunat in faptele mele, pana atunci nu lichidasem decat cativa ninja si ascunsesem niste pergamente amarate. Pe naiba misiune, toti faceau treaba grea si eu ma ascundeam in spatele lor.
Nu am respectat planul, dar macar aveam informatia dupa care am venit. In seara cand am luat ultima pauza, ma simteam mai inutila ca niciodata; Rin l-a vindecat pe Itachi si Obito, Razvan-sensei a facut corturile si focul, Minato-sensei si Klodd s-au ocupat de capcanele in jurul nostru, iar eu stateam pur si simplu si ii priveam ca o neajutorata.
- Esti un pampalau, Obito!
- Linisteste-te Kakashi, i se putea intampla oricui, nu e el primul si nici ultimul care a gresit, spuse Rin cu o blandete suava in voce, razand usor.
- Nu..i se putea intampla doar lui.
Obito isi incrucisa bratele si fugi suparat printre copaci. Rin vru sa-l urmeze insa Kakashi a apucat-o de mana, oprind-o.
A trecut mai bine de cateva ore si baiatul cu parul negru tot nu se mai intorcea. Nu intelegeam dece numai eu imi faceam griji, pe ceilalti nici nu ii durea in cot ca s-ar putea sa se intample ceva cu el. Am pandit momentul potrivit si m-am strecurat din gasca. Mergeam prin padure cu sufletul la gura indreptandu-ma in directia in care plecase si Obito.
- Ce cauti aici?
Mi-a cazut inima cand i-am auzit vocea rasunand pe neasteptate in capul meu.
- Eu..eu doar..nu vrei sa vorbim?
- Despre ce? ma intreba morocanos sprijinindu-se de un copac. Iarta-ma..tu nu esti vinovata cu nimic, scuza-mi impolitetea. Sunt un ratat, un prost care alearga dupa ceva ce nu poate fi prins..sau mai bine spus..dupa cineva.
M-am asezat jos pe iarba moale si rece fiind gata sa ascult tot ce avea de spus, si simteam ca avea multe insa nimeni niciodata nu si-a batut capul sa afle ce anume zace in sufletul lui.
- Despre cine e vorba?
- Rin, ofta scurt lasandu-si privirea sa cada usor la pamant.
Chiar si in intunericul infernal ii puteam zari ochelarii, iar cand lumina lunii se revarsa peste noi i-am vazut si ochii, negri si frumosi, imi amintea de Itachi.
- E o fata atat de superba, draguta, buna..sii..sii..mereu mi-a fost alaturi si m-a sustinut indiferent de ceea ce faceam eu, ea crede in mine, in puterea mea, insa eu..eu nu cred. Vreau sa o protejez tot restul vietii mele, dar nu pot, Kakashi..el e mai bun decat mine, din toate punctele de vedere..nu am nici o sansa.
- Da, ea crede in tine mai mult decat iti imaginezi, iar Kakashi aici nu se integreaza..auzi, o sa-ti spun un secret, Rin m-a rugat sa tac insa eu nu pot sa pastrez tainele, am chicotit amuzata de cat de impocrita eram. Rin te place pe tine, mi-a spus-o intr-o seara cand ne uitam la stele asteptand sa cada vre-o una sa ne punem dorinte pe gratis. Ideea este ca ea te place, altceva nimic nu mai conteaza, mergi pe ideea asta si nu o dezamagi.
I-am spus o minciuna gogonata pentru bine lui, Rin nu mi-a povestit niciodata nimic despre echipa ei, insa nu trebuia sa fiu mare filozof sa-mi dau seama de sentimentele ei fata de acel baiat care s-a inveselit.
- Multumesc, Hikari..intr-adevar sunteti surori..
- Ehh..detalii..am zambit eu ducandu-mi mana la ceafa un pic stingherita.