[Naruto] Pe caile destinului

[Isoldie]

Capitolul III: Echipa numarul 9

Intuneric, de ce oare lumea nu exista fara acea bezna nimicitoare de suflete care ma cuprinde din ce in ce mai mult intr-o stare de slabiciune si frica. Nu mai sunt o fiinta, de fapt nu mai sunt nimeni, pur si simplu nu pot sa mai exist, mi-am dat ultima rasuflare alaturi de persoana care a avut incredere in mine, unicul care a crezut, dar a platit cu pretul vietii sale pentru ca eu, cea mai josnica faptura umana, l-am dezamagit. In interiorul meu nu mai e nimic, le-am distrus pe toate luand doar o decizie la prima vedere atat de inofensiva si care mi se parea corecta, poate ar fi fost daca eram mai puternica..acum insa nu e nici o sansa sa repar lucrurile. Simt cum fiecare particica din corpul meu e inundata de acea otrava a esecului, imi curge prin vene in acelasi timp cu sangele blestemat al legendarului shinobi Sennin.
Uratenia din mine, oare asta era ea? O atmosfera muribunda si lipsita de lumina si rasete, de raze de soare si ciripit de pasari, oare asa arata sfarsitul? M-am uitat cu o jumatate de privire la mana mea pe care oricat de aproape o duceam la ochi tot nu o zaream, de parca intunericul era in mintea mea ci nu in exterior..exact..in imaginatie.
- Trezestete somnoroasa mica..suna vocea unei domnite la mine in cap, rasunand cu un ecou lung si iritant. Auzi? Haide..stiu ca ma auzi..nu trebuie sa-ti fie frica..esti in siguranta acum.
In clipa aceea mi-am simtit propria rasuflare, dovada faptului ca inca mai eram in viata, iar acest lucru ma intrista si mai mult. Am strans pumnul si am deschis usor ochii mijindu-mii. Printre gene se strecura o lumina calda si binevoitoare care imi mangaia obrajii zgariati. Am cautat cu privirea individul care imi tulburase moartea sau mai bine zis visul, dar era oare doar un vis? speram sa fie asa.
- Tu cine esti? Unde sunt? Ce caut eu aici? Cum am ajuns in asa stare deplorabila?..
- Heei..prea multe intrebari, incearca sa te relaxezi si sa mananci ceva, uite ti-am pus aici alaturi micul dejun si daca o sa ai curajul sa iesi din pat o sa-ti dai seama imediat unde esti si raspunsurile la intrebari o sa le stii singura, spuse femeia cu parul blond si scurt lasat pe spate care ma privea prin ochelarii ei rotunzi cu rama neagra. Totusi nu vedeam bine culoarea ochilor ei putin mariti din cauza lentilelor.
Se ridica de pe scaunul de langa mine si iesi din salon fara sa spuna o vorba in plus, probabil era o tipa foarte calculata care nu palavragea mai multe decat era nevoie.
M-am ridicat putin sprijinindu-ma in coatele pe care mi le-am infipt in cearsaful alb. Aratam groaznic, parul imi era ciufulit, ochii cu cearcane, si eram palida toata, simteam ca imi lipseste ceva, ca trebuie sa mai fie inca cineva.
- Itachi..unde naiba esti? am soptit usor lasandu-ma din nou pe spate.
Nu puteam sa stau acolo si sa dorm sau sa fac alte chestii plictisitoare, nu eram bolnava, si nici nu eram ranita, deci locul meu nu era in spital insa cineva era si stiam si unde ar putea fi judecand dupa ranile pe care le avea aseara sau..ma rog..oare cat am dormit?
M-am desprins de patul moale si cald, am infulecat repede ce imi adusese asistenta medicala si m-am strecurat tiptil afara din salonul meu.
Mergeam pe hol cu capul aplecat in jos framantandu-mi degetele. Am verificat cateva usi dintre care mai erau si unele incuiate si nici urma de Itachi..poate..dar nu, el nu putea sa..era imposibil. Am apasat clanta urmatoare si din reflex mi-am intors spatele fiind gata sa plec insa m-am oprit, ochii lui ma priveau stupefiati in timp ce eu, confuza, nu stiam daca era bine sa intru sau nu.
- Ti-a luat mai mult timp decat mine ca sa te vindeci complet, nu-i asa? zise Itachi coborandu-se din pat.
Corpul ii era imbandajat de la abdomen pana la gat insa oricum erau vizibili muschii bine conturati ai bratelor.
- De cand sunt in spital?
- De trei saptamani, mi-au spus ca ai ai dormit in tot acest timp fara sa dai semne de viata pana acum cateva ore..
- Trei saptamani?
- Exact, de aceea ai nevoie sa-ti restabilesti puterile..ce zici de o gustare intr-un local dragut? imi zambi punandu-si pe picioare incaltarile de un albastru inchis. Oricum nu cred ca trebuie sa mai pierdem timpul din moment ce poti sa mergi si eu la fel, deci, ce zici?
- Minunat, sigur ca da, am raspuns entuziasmata scotocindu-ma prin buzunare in cautarea unor banuti pe care mii dadea mama ori de cate ori ieseam din casa.
- Si unde aveti de gand sa fugiti? tuna o voce de barbat in spatele meu.
M-am intors uimita catre respectivul si am facut ochii mari cand am constatat ca nu e un medic ci un ninja obisnuit, imbracat intr-o uniforma albastra specifica celor de rang Jounin si cu o geaca verde, ochii ii erau albastri iar parul de o culoare castanie inchisa aproape ca acel a lui Itachi, putin ciufulit in fata si de marime medie, o combinatie ciudata, dar care se potrivea. Nu-l cunoasteam pe tipul asta, nu-l vazusem niciodata pana acum dar se parea ca el ma stie de pe undeva, mai ramanea doar sa-mi amintesc de unde. Am ridicat o spranceana dupa ce mi-am chinuit toti neoronii incercand sa-mi dau seama cine e, dar degeaba.
- Ma scuzati, dar dumneavoastra cine sunteti? am zis eu facand un pas in urma asteptand ca din clipa in clipa sa intervina si Itachi.
- Sunt antrenorul echipei numarul noua, adica a voastra, Razvan Shimizu, credeam ca Itachi ti-a spus ca ai trecut peste repartizarea pe echipe de la academie..
Barbatul se uita nedumerit la baiatul din spatele meu care dadu din umeri si schita un zambet.
- Nu am reusit sa-i spun mai nimic, ai venit prea repede.
- Bine, atunci o sa mergem sa facem prezentarile, Klodd asteapta de ceva timp.
- Prezentari? Klodd? despre ce naiba tot vorbiti?
- Impachetati-va si iesiti mai repede, iti explic totul pe drum Hikari, si te rog, de acum inainte sa imi spui "Sen-sei", ne-am inteles?
Ce credea ca sunt o proasta ca sa-mi zica cuvantul "sensei" pe silabe? si de ce el trebuia sa fie profesorul nostru, mie imi placea Itachi si nu vroiam pe nimeni altcineva.
- Bine, Razvan-sensei..am bolborosit eu bosomflata.
Am iesit din spital toti trei intr-o tacere aproape jenanta care ma facea sa ma simt si mai prost in fata celor doi, Razvan-sensei care era mai mare, ei bine, nu trebuia el sa inceapa o discutie cu noi sau ce naiba? Il priveam de jos si era atat de perfect, ochii ii straluceau in razele soarelui, iar zambetul vag de pe buze imi creea o stare de siguranta alaturi de el, poate nu era un pisalog cum il crezusem de la inceput, inca o dovada ca aparentele sunt inselatoare. Corpul ii era bine lucrat, fiecare muschi evidentiindu-se cand mergea incordandu-si picioarele. Parea atat de nepasator, de sigur pe sine incat ma simteam mandra ca merg alaturi de el.
- Deci, copilasi, sper sa fiti cuminti si sa-mi ascultati ordinele, pentru ca mie nu-mi plac deloc pustii ca si voi, plangaciosi si neajutorati.
Am ramas cu gura cascata si toate imaginile frumoase despre el s-au ruinat in mintea mea dezamagindu-ma. Ce pacoste. El era mai nesimtit decat mine.
- Glumeam, va cer doar sa veniti la timpul pe care il voi stabili eu. De exemplu, acum coechipierul vostru intarzie deja douazeci de minute, nici un pic de punctualitate.
- He he..foarte amuzant, am spus eu zambind bleg din coltul gurii.
- Luati loc, eu revin imediat, zise Razvan-sensei indemnandu-ne sa ne asezam pe un scaun cand ajunsesem la destinatie.
- Nu aveam dubii ca Klodd o sa intarzie insa azi chiar m-a uimit, e deja aici..sopti Itachi incet de tot si ranji rautacios.
- Nu poti ascunde nimic de ochii tai, nu-i asa, Itachi?
Mi-am holbat de-a dreptul la pustiul care venea cu pasi mici spre noi dupa ce cobori dintr-un copac. Avea parul de o culoare gri deschis aproape alb, pana la nivelul urechilor, putin ciufulit, dar in acelasi timp perfect aranjat. Mai inalt decat mine, si mai musculos decat Itachi.
- Hikari, ce surprizaa..stii, erai mult mai draguta cand dormeai..
Itachi sari ca ars de pe scaun si ma prinse de brate pe la spate, tinandu-ma strans ca sa nu-l strangulez pe Klodd in secunda urmatoare.
- Lasa-ma Itachi, vreau sa-i dau vreo doua sa le tina minte..ma zbateam eu in mainele lui.
- Liniste, calmati-va, spuse ferm si clar Razvan-sensei care aparuse direct in fata mea. Nu avem nevoie sa mai internam pe cineva in spital. Deci, sa facem din nou prezentarile, fiecare pe rand veti spune numele vostru si cate ceva despre voi. Incep eu. Numele meu este Razvan Shimizu, imi place linistea si originalitatea, nu imi place cand cineva intarzie, si asta se refera la voi. O sa ma descoperiti pe parcurs, nu va dezvalui chiar totul acum, ar fi prea usor. Urmatorul.
- Eu sunt Hikari Nohara, imi place, multeee, cum ar fi..hmm..multe, nu-mi place sa pierd timpul sii..nu mai stiu altceva. Sunt o persoana vesela, comunicabila si buna cu cei care sunt buni cu mine, i-am aruncat o privire taioasa lui Klodd care pufni nepasator.
- Sunt Klodd Nara, nu imi place plictiseala si munca prea grea, iar ce imi place..nimic.
Cine mai era si tipul asta? chiar daca l-am vazut pe la academie, mi-am dat seama ca nu-l cunosc deloc.
- Numele meu e Itachi Uchiha, nu pot sa spun decat faptul ca mereu o sa am incredere in coechipierii mei, indiferent de orice.
- Minunat, am facut si prezentarile, acum sunteti liberi iar maine va astept in fata sediului Hokage pentru prima noastra misiune ca echipa. Ziua buna.
Razvan-sensei se facu nevazut si ne lasa singuri. Imediat de facu cu mana si Klodd si pleca incet si indiferent lasandu-ma din nou cu Itachi.
- Vreau acasa..am mormait obosita gandindu-ma la indivizii ciudati din echipa mea.
- Bine, sa mergem..spuse Itachi care imi zambi frumos si prieteneste ca de obicei.
- Apropo, Itachi, tu de ce erai in spital? Razvan-sensei a scris o cerere de eliberare doar pentru mine, deci tu erai acolo pentru altceva..
Nu mi-a mai raspuns atunci, iar eu nu am mai indraznit sa-l mai intreb inca o data, poate ca nu era ceva atat de grav incat sa-mi dezvaluie si mie sau poate lucrurile stateau total invers.