25-12-2012, 09:02 PM
(Ultima modificare: 25-12-2012, 09:03 PM {2} de RosetteFoxy.)
So, here I am with the next :
ohaio_angel :) he he merci de comm ^^
Nu l-am vazut niciodata asa...aceea fata nu si-a aratat-o niciodata, cel putin nu mie. Ma simt bine si in acelasi timp. Ma simt bine sa vad ca-si arata reactia adevarata, iar pe de o alta parte nu-mi place ca se chinuie pentru mine.****
Deschid ochii incet, dar lumina puternica ma face sa ii inchid din reflex. Ii deschid incet, incercand sa ma obisnuiesc cu albul peretilor si cu mirosul groaznic de medicamente. Da, ma aflu intr-un spital. Oh tin minte ca m-am luptat cu fata aia, iar ea imi bara toate atacurile, dupa nu-mi mai aduc aminte. Ma uit in camera si abia acum il observ pe blond cum doarme pe fotoliul de langa patul meu.
-Ce dragut esti cand dormi! Spun incet ca pentru mine, dar se pare ca baiatul auzi.
-Doar cand dorm? Spune acesta surazand.
-Ce? Eu...nu la asta ma referem...stii tu .Ma balbai incercand sa ma scot, dar pe usa intra doctorul, care imi spune ca m-am refacut complet si ca trebuie sa semnez fisa de externare. Incuviintez din cap si acesta pleca dupa fisa.
-De cand sunt internata? Il intreb pe Kira, gandindu-ma ca crec' am dormit vreo doua ore.
-Esti internata de trei zile! Spune acesta serios cu fata obosita.
-Ce face? Tu glumesti nu? Cum trei zile, doar nu eram pe moarte, doar am lesinat presupun! Spun isterica uitandu-ma la baiat, ce dezaproba trist. Vrea sa zica ca am fost pe cale sa mor? Adica stai putin, e prea mult.
-Te-ai lasat prada nebuniei si ... stii tu... fata care ne-a atacat...ai uciso, dupa ai lesinat! Imi spune acesta, desi am senzatia ca asta nu e tot. Peste noi doi se lasa o liniste mortuara, care nu-mi facea placere. Pe usa intra doctorul care ma pune sa semnez in trei locuri, dupa care imi spune ca pot pleca, dar pentru siguranta sa ma conduca o persoana acasa. Acesta recomanda sa ma odihnesc cel putin doua zile si sa nu fac nimic ce mi-ar afecta corpul. Kira iese o data cu doctorul lasandu-mi timp sa ma schimb si sa pornim acasa. Desi ii spusem docturului ca nu este nevoie ca blondul sa ma duca acasa...degeaba ma consumam, am acceptat ca sa ma lase , astefel nici vorba. Ma shimb repede...se pare ca nu cu aceleasi haine ...ci noi. Ohh mama...sigur si-a facut griji, ea mia adus hainele. Ies din salon si merg incet spre casa, codusa de blondul indrumat de mine. Nu avea idee unde locuiesc evident, de ce ar sti? Ajung si-mi i-au la revedere, dupa care murmur un mersi si-i trantesc usa in fata.
-Mama, am sosit! Strig nici prea tare nici prea incet. O vad pe mama cum apare bucuroasa, fiindca imi aude vocea.
-Oh draga mea esti bine? Doamne cate griji mi-am facut fetito! Imi spune imbratisandu-ma strans plangand de fericire cred.
-Mama nu-ti fa griji, acum sunt perfect sanatoasa. Spun repede si-i zic ca merg in camera mea.
-Kira vreau sa vorbim ceva, asa ca te astept mai tarziu in salon. Spune mama cu o fata destul de serioasa. Asta nu e de bine. Cand imi zice numai Kira si pe tonul asta nu prevesteste nimic bun.Eu dau afirmativ din cap si incep sa urc scarile obosita de la atata dormit. Peste putin timp merg jos si o strig pe mama sa vina in salon. Aceasat iese din bucatarie cu o cana cu ce-ai ajungand mirosul de menta pana la mine.
-Nu stiu cum sa iti spun Kira, ma tem de reactia ta. Spune aceasta stresata cu privirea in pamant. Oftez usor si ii prin mana in palma mea si ii spun sa continue.
-Ah...nu vreau sa mai lupti! Nu vreau sa mai fii ranita! Era cat pe ce sa te pierd, intelegi?! Vreau sa te transferi la o alta scoala. Spune aceasta mai plangand si foarte suparata. Atunci am inghetat si i-am dat drumul, departandu-ma usor socata.
-Dar nu poti. Scoala asta, lupta este viata mea.Sunt vie mama, nu am murit. Acolo am toti prietenii si prietenele, nu-mi poti face asta! Spun plangand si ridicand tonul.
-Vezi, ce ti-am zis! Nu vreau sa suferi, dar este cel mai bine pentru tine! Imi spune aceasta plecand Suparata si furioasa merg sus in camera mea si incep sa trantesc totul. Ies din casa in guga cu ochii lacrimand. Ma duc si ma ajuez pe o banca din apropiere. In departare vad o silueta foarte incetosata, cred ca din cauza lacrimilor.
-Wow Kira-chan tu esti? E prima data cand te vad plangand? Ce-ai patit? Te doare ceva?
-Aiko-chan, ma doare foarte tare inima! Ii spun fetei, iar aceasta ramane masca. Aceasta imi spune sa mergem la infirmerie, dar eu o contrazic.
-Nu intelegi, inima mea nu poate fi tratata de nimeni. Aceasta se uita ciudat la mine cu o privire intrebatoare. Mama vrea sa ma transfer de la scoala asta. Ii spun fetei, tinand privirea in pamant. Nu vreau sa vada ca plang, este prea dureros. Fata nu mai zice nimic, ramanand inmarmurita de vestea primita. Din cauza ca era sa mor si acum sta cu sufletul la gura la orice batalie a mea. Se teme, dar exagereaza. Fata nu mai schita nimic, pur si simplu statea cu fata in pamant, dupa care vorbeste:
-Kira-chan nu fi trista, ai sa te putin in apripiere nu? Inseamna ca ne putem vedea. Spune aceasta zambind si animandu-ma si pe mine. Asa te vreau frumoaso! Imi zice din nou surazand, dupa care isi ia la revedere si pleaca grabita. Oare de ce asa in graba? Hmmm. Cine stie, poate o astepta mama ei sau ceva de genu. Mai stau un sfert de ora prin parc, gandindu-ma ca nu este chiar asa de rau sa ma mut, dupa care ma intorc acasa.
-Mama am venit! Ma duc sa-mi fac bagajele, cand ne mutam? Intreb mai mult fortata. Nu stiu de ce, dar cand o vad pur si simplu ma cuprinde o stare de iritatie.
-Maine pe la ora 8-9 seara. Transportul este plin si de asta mergem asa tarziu. Spune acesta zambind. Cum poate sa surada, in timp ce eu simt cum mii de cutite imi perforeaza inima. Chiar nu o intereseaza, nu ii pasa catusi de putin de parerea mea? Se pare ca nu. Urc scarile nervoasa si merg in camera mea trantind usa. Adorm plangand si incep sa plutesc pe culmi.
Soarele patrunde prin fereastra, deranjandu-ma si trezandu-ma. Casc prelung si ma intind usor, dupa care ma dau jos din pat si-0mi fac toaleta. Se pare ca mama s-a ocupat deja de transferul scolii. De nu, venea si ma trezea. Cobor scarile si ma duc in bucatarie si-mi pregatesc o felie de paine cu margarina acoperita cu dulceata si un pahar cu suc de portocale. Se pare ca mama este plecata, mda toata ziua. Este ocupata cu tranzactii si chestii legate de mutare. Merh in salon si dau drumul la teve, luand o gura de paine si sorbind din suc. Linistea este intrerupta de cateva batai puternice in usa.
-Acum vin, doar un moment! Strig in timp ce ma indrept spre usa. Tu? Intreb eu vazandu-l pe Kira in fata usii.
Stiu, din nou mult dialog, dar chiar nu am putut evita, acesta este stilul meu si asta e :) Ma las purtata de val si atunci franc iti spun ca nu ma uit cum scriu :)) .
ohaio_angel :) he he merci de comm ^^
Nu l-am vazut niciodata asa...aceea fata nu si-a aratat-o niciodata, cel putin nu mie. Ma simt bine si in acelasi timp. Ma simt bine sa vad ca-si arata reactia adevarata, iar pe de o alta parte nu-mi place ca se chinuie pentru mine.****
Deschid ochii incet, dar lumina puternica ma face sa ii inchid din reflex. Ii deschid incet, incercand sa ma obisnuiesc cu albul peretilor si cu mirosul groaznic de medicamente. Da, ma aflu intr-un spital. Oh tin minte ca m-am luptat cu fata aia, iar ea imi bara toate atacurile, dupa nu-mi mai aduc aminte. Ma uit in camera si abia acum il observ pe blond cum doarme pe fotoliul de langa patul meu.
-Ce dragut esti cand dormi! Spun incet ca pentru mine, dar se pare ca baiatul auzi.
-Doar cand dorm? Spune acesta surazand.
-Ce? Eu...nu la asta ma referem...stii tu .Ma balbai incercand sa ma scot, dar pe usa intra doctorul, care imi spune ca m-am refacut complet si ca trebuie sa semnez fisa de externare. Incuviintez din cap si acesta pleca dupa fisa.
-De cand sunt internata? Il intreb pe Kira, gandindu-ma ca crec' am dormit vreo doua ore.
-Esti internata de trei zile! Spune acesta serios cu fata obosita.
-Ce face? Tu glumesti nu? Cum trei zile, doar nu eram pe moarte, doar am lesinat presupun! Spun isterica uitandu-ma la baiat, ce dezaproba trist. Vrea sa zica ca am fost pe cale sa mor? Adica stai putin, e prea mult.
-Te-ai lasat prada nebuniei si ... stii tu... fata care ne-a atacat...ai uciso, dupa ai lesinat! Imi spune acesta, desi am senzatia ca asta nu e tot. Peste noi doi se lasa o liniste mortuara, care nu-mi facea placere. Pe usa intra doctorul care ma pune sa semnez in trei locuri, dupa care imi spune ca pot pleca, dar pentru siguranta sa ma conduca o persoana acasa. Acesta recomanda sa ma odihnesc cel putin doua zile si sa nu fac nimic ce mi-ar afecta corpul. Kira iese o data cu doctorul lasandu-mi timp sa ma schimb si sa pornim acasa. Desi ii spusem docturului ca nu este nevoie ca blondul sa ma duca acasa...degeaba ma consumam, am acceptat ca sa ma lase , astefel nici vorba. Ma shimb repede...se pare ca nu cu aceleasi haine ...ci noi. Ohh mama...sigur si-a facut griji, ea mia adus hainele. Ies din salon si merg incet spre casa, codusa de blondul indrumat de mine. Nu avea idee unde locuiesc evident, de ce ar sti? Ajung si-mi i-au la revedere, dupa care murmur un mersi si-i trantesc usa in fata.
-Mama, am sosit! Strig nici prea tare nici prea incet. O vad pe mama cum apare bucuroasa, fiindca imi aude vocea.
-Oh draga mea esti bine? Doamne cate griji mi-am facut fetito! Imi spune imbratisandu-ma strans plangand de fericire cred.
-Mama nu-ti fa griji, acum sunt perfect sanatoasa. Spun repede si-i zic ca merg in camera mea.
-Kira vreau sa vorbim ceva, asa ca te astept mai tarziu in salon. Spune mama cu o fata destul de serioasa. Asta nu e de bine. Cand imi zice numai Kira si pe tonul asta nu prevesteste nimic bun.Eu dau afirmativ din cap si incep sa urc scarile obosita de la atata dormit. Peste putin timp merg jos si o strig pe mama sa vina in salon. Aceasat iese din bucatarie cu o cana cu ce-ai ajungand mirosul de menta pana la mine.
-Nu stiu cum sa iti spun Kira, ma tem de reactia ta. Spune aceasta stresata cu privirea in pamant. Oftez usor si ii prin mana in palma mea si ii spun sa continue.
-Ah...nu vreau sa mai lupti! Nu vreau sa mai fii ranita! Era cat pe ce sa te pierd, intelegi?! Vreau sa te transferi la o alta scoala. Spune aceasta mai plangand si foarte suparata. Atunci am inghetat si i-am dat drumul, departandu-ma usor socata.
-Dar nu poti. Scoala asta, lupta este viata mea.Sunt vie mama, nu am murit. Acolo am toti prietenii si prietenele, nu-mi poti face asta! Spun plangand si ridicand tonul.
-Vezi, ce ti-am zis! Nu vreau sa suferi, dar este cel mai bine pentru tine! Imi spune aceasta plecand Suparata si furioasa merg sus in camera mea si incep sa trantesc totul. Ies din casa in guga cu ochii lacrimand. Ma duc si ma ajuez pe o banca din apropiere. In departare vad o silueta foarte incetosata, cred ca din cauza lacrimilor.
-Wow Kira-chan tu esti? E prima data cand te vad plangand? Ce-ai patit? Te doare ceva?
-Aiko-chan, ma doare foarte tare inima! Ii spun fetei, iar aceasta ramane masca. Aceasta imi spune sa mergem la infirmerie, dar eu o contrazic.
-Nu intelegi, inima mea nu poate fi tratata de nimeni. Aceasta se uita ciudat la mine cu o privire intrebatoare. Mama vrea sa ma transfer de la scoala asta. Ii spun fetei, tinand privirea in pamant. Nu vreau sa vada ca plang, este prea dureros. Fata nu mai zice nimic, ramanand inmarmurita de vestea primita. Din cauza ca era sa mor si acum sta cu sufletul la gura la orice batalie a mea. Se teme, dar exagereaza. Fata nu mai schita nimic, pur si simplu statea cu fata in pamant, dupa care vorbeste:
-Kira-chan nu fi trista, ai sa te putin in apripiere nu? Inseamna ca ne putem vedea. Spune aceasta zambind si animandu-ma si pe mine. Asa te vreau frumoaso! Imi zice din nou surazand, dupa care isi ia la revedere si pleaca grabita. Oare de ce asa in graba? Hmmm. Cine stie, poate o astepta mama ei sau ceva de genu. Mai stau un sfert de ora prin parc, gandindu-ma ca nu este chiar asa de rau sa ma mut, dupa care ma intorc acasa.
-Mama am venit! Ma duc sa-mi fac bagajele, cand ne mutam? Intreb mai mult fortata. Nu stiu de ce, dar cand o vad pur si simplu ma cuprinde o stare de iritatie.
-Maine pe la ora 8-9 seara. Transportul este plin si de asta mergem asa tarziu. Spune acesta zambind. Cum poate sa surada, in timp ce eu simt cum mii de cutite imi perforeaza inima. Chiar nu o intereseaza, nu ii pasa catusi de putin de parerea mea? Se pare ca nu. Urc scarile nervoasa si merg in camera mea trantind usa. Adorm plangand si incep sa plutesc pe culmi.
Soarele patrunde prin fereastra, deranjandu-ma si trezandu-ma. Casc prelung si ma intind usor, dupa care ma dau jos din pat si-0mi fac toaleta. Se pare ca mama s-a ocupat deja de transferul scolii. De nu, venea si ma trezea. Cobor scarile si ma duc in bucatarie si-mi pregatesc o felie de paine cu margarina acoperita cu dulceata si un pahar cu suc de portocale. Se pare ca mama este plecata, mda toata ziua. Este ocupata cu tranzactii si chestii legate de mutare. Merh in salon si dau drumul la teve, luand o gura de paine si sorbind din suc. Linistea este intrerupta de cateva batai puternice in usa.
-Acum vin, doar un moment! Strig in timp ce ma indrept spre usa. Tu? Intreb eu vazandu-l pe Kira in fata usii.
Stiu, din nou mult dialog, dar chiar nu am putut evita, acesta este stilul meu si asta e :) Ma las purtata de val si atunci franc iti spun ca nu ma uit cum scriu :)) .
The world is different. Depends how each looks at the world ^ ^ I dare to look in colors ^ ^