[+18] Calea elfilor - Arcasi de gheata

[Nywa]

VII

Sabe isi trecea absenta degetetul aratator de la mana dreapta peste buze, gandindu-se in continuare la sarutul fizic ce l-a avut cu protectorul ei. A fost atat de intens, atat de puternic, atat de fierbine, atat... de veninos... Isi incrucisa bratele peste piept, prizandu-si umeri cu degetele, isi lasa capul in jos, iar cortina de zapada veni in fata, acoperindu-i intr-o clipita, obraji scaldati in lacrimi cristaline si reci, asemenea ghetii ce ameninta sa inghita inima ei fragila. De ce?... Aparu intrebarea in mintea ei pura, incepand sa o manance incet, sa ii roada toate sperantele si sa alimenteze temerile din unghiurile tenebroase ale fiintei ei. De ce nu o accepta? De ce o respingea atat de direct? Tragand lacoma aer in piept, isi ridica ochii de safir, privind luna plina, ce era atat de stralucitoare si enigmatica. Oare asa se vedea si in tinutul gheturilor? Fara sa ii pese ca se afla intr-o rochita din matase alba, prin care se putea foarte usor sa se vada formele ce le avea de la mama natura, iesi pe balcon, pentru a asculta sunetul valurilor si al brizei caldute de plaja. Era atat de frumos, de ireal, de paradisiac, de...
- S-a intamplat ceva, printesa? Se auzi glasul sau, facand-o pe Sabe sa tresara speriata si sa se intoarca spre tanarul ce statea in spatele ei, doar intr-o pereche de pantalonasi scurti din satin, albi, putand sa ii se vada corpul cu muschi de felina si puternici totodata.
- Da..., incepu fata, dar amintirea respingeri dintre ei doi, ii facu trasaturile faciale sa se inaspreasca si sa devina cu adevarat o printesa de gheata, s-a intamplat ceva, continua vorba, iar Kay ridica usor din urechi, asteptand calm si curios urmatoarele cuvinte. Pregatesti tigri sau ceva asemanator si in acest moment vreau sa plecam inapoi in tinutul meu de bastina, ii ordona scurt, intorcandu-se pe calcaie si intra in camera, inchizandu-i usa in fata.
Trase draperiile si se tranti pe pat, facandu-se ghem si incepu sa planga incetisor, simtind cum totul se naruie in jurul ei, facand-o sa ridice ziduri de gheata, pentru a se proteja. Inchise ochii, alunecand intr-un somn adanc, in timp ce visele pline de culori isi facura aparitia, invaluind-o intr-o patura de curcubeu, purtand-o departe de acel loc...

Isi verifica pentru ultima oara boccelele cu merinde si cu haine, apoi arcul cu sageti, cu pene de lebada la terminatie. Se urca pe spatele unei pantere de zapada, cu blana alba, dar toata pestrita, fiind mai mica la inaltime decat Muso, ce astepta calm, stapanul sau. Sabe o mangaie pe Lede pe cap, ce incepu sa toarca fericita, ca dupa mai bine de noua deceni, este calarita de cineva din familia regala, sub care a servit atata timp.
- Suntem gata de plecat printesa, spuse Kai, urcandu-se in sa, parand sigur pe sine, chit ca spera din tot sufletul, ca stapana lui sa se razgandeasca cu privire la acest lucru.
- Bun, spuse calm, albicioasa, zambind siret. Inainte de a pleca, Kai, vreau sa imi raspunzi la o singura intrebare, mai spuse, pornind agale pe malul marii, urmata din aproape de elf.
- Voi raspunde cu cea mai mare sinceritate, printesa, ii dadu pront raspunsul tanarul, dar isi musca pe interior obrazul, din cauza idiotenii ce a spus-o.
- Am aflat ca m-ai mintit cu alegerea sotului al elfilor de gheata din tinutul Valloh, cand se vorbeste despre casatoria conducatorilor. Cine imi era logodnicul meu? Il intreba, atintindu-si ochii de safiri in cei de smarald, facandu-l pe gardianul ei sa inghita in sec.
- Eu am fost ales si menit sa devin sotul dumneavoastra, murmura junele, plecandu-si capul, pentru a-si ascunde roseata din obraji, de ciuda ca a fost prins cu minciuna.
Sabe ramase uimita, apoi trase de cateva ori aer in piept, pentru a se abtine sa nu planga. Fara veste se intoarse spre companionul ei si un sunet de palma umplu plaja pustie. Kay o privea uimit si socat, mai ales ca palma tinerei ustura destul de rau, dar pe langa asta mai era socul, care surveni in urma fortei ce o avea aceea faptura, caruia a vrut sa ii dea libertatea de a fi cu cine isi dorea ea si sa nu fie inchisa intr-o colivie aurita ca un canar, ce canta trist, vrand sa zboare spre inaltul cerului, liber ca un nor. Elfa se dadu jos de pe Lede si incepu sa alerge spre jungla, fara sa ii mai pese ca asa-zisul protector o striga sa se opreasca. Simtea ca fiecare particica din trupul ei era rupta, zdrobita si dezintegrata in mii si mii de bucatele minuscule. Fiecare simnapsa din ceierul ei tipa de durerea si tradarea ce ii se infipse adanc inima, ca un pumnal ascutit, menit sa taie orice speranta. Se impiedica de o radacina si pica pe o parte in iarba inverzita, scancind usor, cand se lovi la mana ranita de pamant. Inchise ochii si astepta, ca el sa o gaseasca si sa o raneasca din nou. De ce?... Se intreba in soapta pe ea insasi, in timp ce Kay o ridica fara nici o dificultata, luand-o in brate, purtandu-o afara din padure. Elful o privi, oprindu-se in loc, pentru ai putea admira mai atent tresaturile fine, delicate si ireale, cu care Mama Natura o inzestra pe viitoarea lui sotie. Ochii aceeia ce pareau cateodata de gheata, acum erau lichizi si pierduti, ca ochii cainilor Nandra* din tinutul lor natal. Buzele rozali, frumos desenate, acum parea fara viata si lipsite de paloarea minunata de rozaliu-deschis. Trase adanc aer in piept si se aseza impreuna cu juna pe iarba, avand grija sa nu o loveasca la mana ranita. Ii apuca barbia, ridicandu-i capul, iar parul se revarsa pe spate, ca o cortina de zapada, atigand pamantul. Fara sa mai stea pe ganduri, isi presa buzele de ale ei, gustandu-i din nou dulceata intoxicanta. Acelasi gust paradisiatic...

*sunt ceva mai mari ca si caini obisnuiti, aducand la figura cu lupii, dar au ochii de un albastru-inghetat, asemenea ochilor cainilor husky.