Nu mai tin minte nimic de prima zi din ciclul primar, clasele 1-4, e prea indepartat evenimentul. Oricum sigur am avut emotii si atunci, nu chiar asa de mari din moment ce aveam 6-7 ani, prea putin realizam lucruri atunci. Stiu ca de prin clasa a doua abia asteptam sa-nceapa scoala in fiecare an pana printr-a patra, iar asta datorita colegilor pe care am ajuns sa-i pretuiesc enorm si sa tin la ei. Am amintiri foarte frumoase din ciclul primar, legate atat de orele in sine cu invatatoarea, cat si de pauzele petrecute cu anumiti colegi jucandu-ne de-a Naruto prin curtea scolii, incercand sa ne cataram pe zidul din spatele cladirii, felul cum fugeam cu mainile in spate precum personajele... Visam mult si copilaresc atunci, seara veneam si deschideam TVul pe Jetix, urmaream Naruto si apoi vorbeam pe mess cu cea mai buna prietena, fosta colega 1-4, actuala prietena foarte buna si discutam de episodul respectiv. Dar sa nu deviez de la subiect, in general spun ca oamenii, prietenii mi-au facut existenta geniala in timpul claselor 1-4, mai putin scoala in sine, evident. Inceputurile erau frumoase atunci, ba chiar lipsite de stres cu exceptia orelor de matematica in care ma fofilam sa nu fiu scos la tabla de invataoarea mea cu care si acum mai tin legatura si, de fiecare data cand ne vedem, radem amintindu-ne de acele vremuri.
In gimnaziu a fost altfel. Am avut parte de-un inceput total schimbat si derutant. M-am mutat la colegiul la care sunt si acum, in urma unui examen pe care initial nici n-am vrut sa-l dau, personal alesesem sa raman la scoala generala. Mai mult m-au indemnat parintii sa incerc sa intru, si bine au facut - le sunt recunoscator si-n ziua de azi. In fine, dupa ce-am plecat de la fosta scoala si m-am mutat la colegiu, s-a dus si cea mai buna prietena a mea la alta scoala si cu totii am luat-o pe cai separate. Am tinut legatura cu putini oamenii din toata perioada claselor primare, vreo 3-4. In momentul de fata cu unul singur mai vorbesc. Deci inceputul gimnazului, prima zi de scoala a fost derutanta pentru mine. Am fost in clasa c-un singur coleg din clasele 1-4 cu care am stat mult primul semestru pana cand sa-mi fac prieteni din colectivul acela - dupa care plang acum. Am intrat foarte emotionat in curtea scolii, am ajuns la diriginta si m-am asezat chiar in fata coloanei de elevi. Stiu c-am stat sa ascult discursul plictisitor al directorului si dupa asta am intrat in clasa cu totii, diriginta ne-a mai vorbit ceva si-am dat si peste profesorul de matematica - Dumnezeul sa-l ierte - care urma sa ne predea atunci. Eram speriat, da, foarte confuz, emotionat si speriat. Inceputul claselor 5-8 a fost poate unul prea brusc pentru mine, a trebuit sa ma adaptez din zbor, dar am reusit cu brio si, in final, acum adica, am ajuns sa-mi dau cu pumnii in cap si sa plang dupa fostii colegi si profesori, ca abia asteptam sa scap de totul si sa trec la liceul.
Prima zi de liceu care a fost saptamana trecuta luni m-a bucurat... intr-o oarecare masura. Insa nu pentru ca aveam sa-ncep patru ani c-un alt colectiv si profesori, ci pentru ca mi-am revazut fostii colegi si profesori. Prea putin am fost emotionat... mai tot timpul am stat deoparte cu aceia care mi-au fost ca o familie in 5-8 si-am vorbit, iar in timpul ceremoniei de deschidere propriu-zise mi-am salutat din priviri si gesturi toti fostii profesori pe care i-am vazut prezenti. Am fost cu zambetul pe buze non-stop, ce sa mai. Intr-adevar, dupa ce am intrat in clasa cu noul diriginte si colectiv aproape c-am lacrimat, am realizat ca am fost prost sa-mi doresc o schimbare, sa scap de gimnaziu... nu, am gandit oribil. Prima saptamana de liceu m-a plictisit, n-am relationat cu nimeni, abia daca am vorbit cu colegul de banca si cei din jurul meu, sunt destul de antisocial. Cu profesorii e okay, ma descurc, materia inca e simpluta, ma acomodez bine, am si-un avantaj ca n-am schimbat institutia. Sper doar ca lucrurile vor decurge diferit de acum incolo. Sper la mai bine...
In gimnaziu a fost altfel. Am avut parte de-un inceput total schimbat si derutant. M-am mutat la colegiul la care sunt si acum, in urma unui examen pe care initial nici n-am vrut sa-l dau, personal alesesem sa raman la scoala generala. Mai mult m-au indemnat parintii sa incerc sa intru, si bine au facut - le sunt recunoscator si-n ziua de azi. In fine, dupa ce-am plecat de la fosta scoala si m-am mutat la colegiu, s-a dus si cea mai buna prietena a mea la alta scoala si cu totii am luat-o pe cai separate. Am tinut legatura cu putini oamenii din toata perioada claselor primare, vreo 3-4. In momentul de fata cu unul singur mai vorbesc. Deci inceputul gimnazului, prima zi de scoala a fost derutanta pentru mine. Am fost in clasa c-un singur coleg din clasele 1-4 cu care am stat mult primul semestru pana cand sa-mi fac prieteni din colectivul acela - dupa care plang acum. Am intrat foarte emotionat in curtea scolii, am ajuns la diriginta si m-am asezat chiar in fata coloanei de elevi. Stiu c-am stat sa ascult discursul plictisitor al directorului si dupa asta am intrat in clasa cu totii, diriginta ne-a mai vorbit ceva si-am dat si peste profesorul de matematica - Dumnezeul sa-l ierte - care urma sa ne predea atunci. Eram speriat, da, foarte confuz, emotionat si speriat. Inceputul claselor 5-8 a fost poate unul prea brusc pentru mine, a trebuit sa ma adaptez din zbor, dar am reusit cu brio si, in final, acum adica, am ajuns sa-mi dau cu pumnii in cap si sa plang dupa fostii colegi si profesori, ca abia asteptam sa scap de totul si sa trec la liceul.
Prima zi de liceu care a fost saptamana trecuta luni m-a bucurat... intr-o oarecare masura. Insa nu pentru ca aveam sa-ncep patru ani c-un alt colectiv si profesori, ci pentru ca mi-am revazut fostii colegi si profesori. Prea putin am fost emotionat... mai tot timpul am stat deoparte cu aceia care mi-au fost ca o familie in 5-8 si-am vorbit, iar in timpul ceremoniei de deschidere propriu-zise mi-am salutat din priviri si gesturi toti fostii profesori pe care i-am vazut prezenti. Am fost cu zambetul pe buze non-stop, ce sa mai. Intr-adevar, dupa ce am intrat in clasa cu noul diriginte si colectiv aproape c-am lacrimat, am realizat ca am fost prost sa-mi doresc o schimbare, sa scap de gimnaziu... nu, am gandit oribil. Prima saptamana de liceu m-a plictisit, n-am relationat cu nimeni, abia daca am vorbit cu colegul de banca si cei din jurul meu, sunt destul de antisocial. Cu profesorii e okay, ma descurc, materia inca e simpluta, ma acomodez bine, am si-un avantaj ca n-am schimbat institutia. Sper doar ca lucrurile vor decurge diferit de acum incolo. Sper la mai bine...