[Naruto] Yoyo-ul,jucaria preferata a vietii +14

[Twisty Emerald]

Mina! Konichi wa!
Dupa o pauza indelungata (aproape un an o.o) am revenit si eu cu un capitol la "mirificul" meu fic - sper ca se observa ghilimele - .
A, inca ceva, am modificat faza cu generala pentru ca ideea anterioara era parca rupta din raiul melodramei >///<
Deci, aici este una bucata capitol - de data mai scurt, cred ca-i cel mai scurt cap. scris de mine *laughing* - pentru voi.

Capitolul IV: Persoana ascunsa. Alarma falsa... sau nu?


”Sa astept? Tot ce pot sa fac este sa astept!? Nu! Refuz sa cred acest lucru! Nu am de gand sa astept!”
- Frate! Incep sa nu-mi mai pot suporta propriile ganduri prostesti.... Daca nu am de gand sa astept atunci ce Dumnezeule pot face?

Priveam acel peisaj care parea rupt dintr-o poveste fantasy. Amuzanta comparatie, avand in vedere viata mea. Tot nu am gasit rezolvare la problema mea. Ea, problema, statea probabil in tufis si astepta sa ma dau de gol.

„-Sa ma dau de gol si sa incerc sa-l –„ sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de brutul adevar ce m-a lovit din plin. Eu stateam. Eu stateam si asteptam. Eu stateam si asteptam ceva ce un om normal nu ar simti! Si deci dupa aceasta realizare mi-am pus aceasta intrebare: „Cine era mai ciudat?” Unu care sta ascuns sau unu care sta si ... sta? Eu, sincer stiu raspunsul la aceata intrebare. Aceasta intrebare este si motivul pentru care mi-am luat frumusel lucrurile si m-am indreptat spre iesirea din aceea gradina ascunsa, acel paradis in miniatura.

Eram la jumatatea potecii cand aud sunetul unor pasi in spatele meu. Nu ma opresc decat dupa ce m-am asigurat ca acest sunet putea fi auzit de oamenii obisnuiti. Ma intorc incet, cu un aer nepasator - in ciuda emotiilor si a nevoii de a afla identitatea urmaritorul - doar ca sa dau cu ochii de o pereche de ochisori abastrii precum florile de nu-ma-uita. Am trecut in revista trasaturile persoanei din fata mea; par blond – cred, avand in vedere ca-i intuneric - , ochi albasti – dupa cum am mai mentionat - , imbracaminte obisnuita (o pereche de blugi gri si un tricou negru) , breton care cade peste ochi...

-Hinata!

Am tresarit si l-am privit buimaca. Avea un ranjet tamp pe chip. Isi dadu dadu bretonul din ochi cu o smucire a capului, rostindu-mi din nou numele. La auzul vocii lui un zambet se infiripa pe buzele mele.

-Nu-mi zice asa! Am zis eu imbufnandu-ma, blondul nu s-a abtinut din a rade.
-Dar e numele tau, zise acesta.
-Si ce daca!
-Pai ... umm, e normal sa fi strigata asa.
Am simtit nota interogativa din afirmatia lui. Intr-un fel avea dreptate, dar hmmm ...
-Pur si simplu nu-s fana numelui meu. Nu mi se pare ca mi se potriveste, am zis privindu-l serioasa.
-OK fie cum zici tu, desi nu inteleg de ce crezi ca nu ti se potriveste. L-am privit piezis. Ma rog, las-o moarta si nu te uita asa la mine!

A durat o secunda pana sa ne pufneasca pe amandoi rasul, si n-am mai ras asa de ani buni. Ne-a luat cateva minute sa redevenim cat de cat seriosi. Macar cat sa putem sa istoris intamplarile la care celalalt n-a fost prezent. El tocmai imi povestea ce facuse in satul bunicii lui cat un gand negru mi-a dat o lovitura sub centura. El fusese in spatele meu. El aparuse in spatele cand eu m-am indreptat spre iesirea gradinii, iar eu simtisem pe cineva in jurul meu. Cineva ascuns, ascuns de ochii mei, nu de simturile mele. Dupa aceasta realizare n-am mai putut rade. Trebuia cumva sa aflau adevarul, sa aflu, dar sa nu ma dau de gol ....

In tot acest timp se instalase o tacere jenanta intre noi. El se oprise din povestit, acuma statea si privea in gol. Mi-am scos telefonul din buzunarul rochiei verzi si m-am prefacut ca vreau sa verific mesajele vocale. M-am cam prefacut degeaba deoarece, surprinzator, chiar exista unul. Era de la Neji, dragutul meu „frate mai mare”. Am pus aparatul la ureche ca sa ascult mesajul. Au trecut vreo zece secunde pana sa aud ceva, dar am auzit totusi ceva, iar acel lucru a fost vocea groasa a lui Neji urlandu-mi in ureche un Unde dracu esti!. Deoarece n-am mai vrut sa ascult am inchis telefonul si mi-am intrebat atentia catre cel de langa mine.

-Umm, crezi ca ai putea sa ma conduci pana la cinema? L-am intrebat nesigura.
Raspunsul a venit prompt.
-Sigur!

Am pornit spre locul stabilit. Pe langa noi treceau o gramada obisnuita de oameni, avand in vedere ca era seara. Tineri, batrani, adulti, copilasi care poarta scutece, oameni. Oameni simpli, oameni ocupati, oameni veseli, oameni tristi, oameni ingandurati, oameni inocenti, oameni vinovati. Dar erau oameni, puteam simti asta. M-am oprit. Cel care mergea cot la cot cu mine s-a oprit si el. S-a oprit si ma privit.

-Stiu ca suna ciudat si probabil o sa ma crezi paranoica, dar, am facut o pauza de o jumate’ de minut dupa care am continuat, m-ai urmarit cat stateam pe banca de piatra?

Avusesem capul plecat tot timpul in care am rostit intrebarea, dar l-am ridicat imediat ce-am terminat pentru ai putea observa reactia. A fost una simpla si neasteptata.

-Chiar ca suna ciudat!
Am ramas unde ma aflam, el era la cativa pasi de mine. Il priveam nedumerita si iritata in acelasi timp.
-Totusi, incepu el, ai tot dreptul sa intrebi.
Am tresarit, el a continuat.
-E adevarat ca te-am „urmarit” – mima cu degete semnele de ghilimele – sa fiu sincer te-am vazut stand acolo si nu eram sigur ca te cunosc asa ca am asteptat sa te vad la fata. La un moment ma plictisisem si aveam de gand sa ma duc spre tine, dar te-ai ridicat asa ca m-am luat dupa tine. Dupa care te-ai intors inspre mine si restul sti si tu.

Am simtit cum mi s-a luat o piatra de pe inima, asta doar pentru cinci secunde, ca s-a pus alta.
-Dar tu unde stateai?am intrebat eu
-Pai, zise usor stanjenit, pe gard.

M-a rabufnit rasul amintindu-mi obiceiul lui de a se catara pe garduri. Sustinea, pe atunci ca aceasta este arta cataratului, dar sa fim sinceri, pentru el orice este o arta.

-Nu-mi vine sa cred ca inca mai pastrezi obiceiul acela, Deidara! am spus printre chicoteli.

El doar s-a strambat la mine si a inceput sa mearga. L-am urmat. Pana la urma pe mine ma interesa sa ajung la cinema, nu pe el. Pe tot parcursul drumul mi-am cerut scuze. Nu este vina mea! El tot zicea o prostie, iar eu nu m-am putut abtine sa nu comentez. Se apucase iar sa indruge tot felul de chestii despre arta. Dar, stai putin, de cand e impachetatul sosetelor o arta? Pana la urma nici el nu stie, asta e o chestie pe Naruto o zice tot timpul cand Deidara incepe sa vorbeasca despre arta.

Cand am ajuns in fata cinema-ului ma asteptam ca Neji sa fie singurul de acolo. Mare mi-a fost mirarea cand am vazut „sarpele uman” din fata casei de bilete, macar de-ar fi fost numai ei. Mi-a luat vreo jumate de ora sa-l gasesc pe Neji si am auzit o multitudine de injuraturi, care mai de care. Oamenii pot fi asa de scarbosi. Intr-un final, l-am gasit pe „frate-meu”, dar din pacate, Deidara a intrat in pamant, ia-l de unde nu-i! Am mai petrecut o oricica prin gramada aceea, sapand practic cu o mana, deoarece cealalta era la Neji, in caz de urgenta. Saracu’, cred ca i-am rupt mana la cate dati am trecut prin masina de tocat umana. Sa fiu sincera ma simteam ca la un concert. Toata lumea se impingea si inghiontea incercand sa vada mai bine. Dar astia incercau sa ajunga dracu’ stie unde!

-Dute in perna ta de chior! Mi-ai patat bluza cea noua! Se auzi o voce ascutita.

Respectivul probabil ca ii raspunse, poate ca nu. Habar nu am deoarece n-am mai reusit sa aud din cauza unuia de langa mine care a urlat cat il tinu gura „Huuu! ?Neamul vostru de ingrati, ce v-a apucat sa veniti azi toti la film? Nu va mai tinut mamica?. Dupa asta am auzit o gramada de referinte la organele genitale atat masculine cat si feminine, desi respectivul era baiat toata ziua. La un moment dat am auzit si o pomenire de „mamaliga expandata”. Totusi de ce l-ar face asa, mamaliga expandata nu erau pufuletii? Adica aia pe care ii mananca elevii in ore? In fine, respectivul a fost facut in toate feluri. Ce prindeam eu din zbor depindea de imaginatia omulul care era langa mine in acel moment. Cineva a pomenit si ca-l ****-n nas, altu a zis ca „sa-l ******* papagalul sau retard, ca-i bun de pus pe foc!”. In general chestii de genu’.

Neji s-a oprit cateva minute – el fiind „capitan” – incat am putut auzi:
-Ma nebunilor, nu mai injurati, sunteti beti sau ce?

Mi-am intors repede capul inspre, probabil, noua victima a injuraturilor. N-am putut observa decat faptul ca avea un tricou portocaliu, o pereche de pantaloni de trening albastri, par blond, ciufulit si ca era cu spatele la mine. Atat doar deoarece Neji m-a tras rapid inspre iesirea din harmalaia aceeaia sau cum a zis blondul nebunia. Am inchis ochii si am mai ascultat putin aceea simfonie de injuraturi. Avand in vedere ca am iesit de acolo acum parea chiar placuta, poate chiar comica si foarte familiara. La fel de familiara ca blondul acela. Intr-un fel sau altul imi era cunoscuta acea statura a lui, dar in acest moment tot ce-si doreste creierul meu este putina odihna. Poate daca m-as concentrat putin mai mult mi-as fi dat seama, dar orice incercare se sfarsea cu creierul meu prajindu-se, iar pana la urma m-am lasat pagubasa.

-In numele artei! V-am gasit!

Un suras rasari pe chipul meu obosit. Nici vorba sa mai trec pe la cafenea, probabil o fi inchis oricum... nu stiu de ce, dar ma simt ca vulpea aia din fabula aceea Vulpea si strugurii. Vulpea aia care s-a tot chinuit sa ajunga la niste struguri, dar, vazand ca-i in zadar, a plecat spunand ca oricum ar fi fost acrii. In drum spre casa am ignorat toate incercari lui Deidara si ale lui Neji de a incepe o conversatie cu mine. Nu au fost multe deci a fost destul de usor. Sa fiu sincera sunt prea obosita si ingandurata ca sa mai tin vie o conversatie. L-am auzit, in schimb, pe Deidara zicandu-ne noapte buna si am avut bunul simt sa-i raspund. El ne-a facut cu mana, dezvelindu-si astfel gura cu limba scoasa tatuata in interiorul palmei. El si sora s-a au una de genul asta intr-o palma. El o are in palma dreapta, iar Deidaya in palma stanga si, culmea, ea e stangace. Cum ma tot holbam, ca sa fiu mai precisa, la Deidara sau mai bine zis la felul in care acesta se topeste in intuneric, mi-am dat seama de ceva. Bine, e adevarat ca Deidara fusese ceea ce-am simtit eu in gradina aceea, el a stat cocotat pe gard. Totusi eu am simtit aceea prezenta venind de undeva din dreapta mea, dinspre blocuri. Gardul era in spatele meu... fata in fata cu blocurile!

Edit: Vreau sa multumesc persoanei care mi-a redeschis ficul.