11-08-2012, 05:55 PM
Mersi pentru comentariu :* Si sa-ti raspund si la intrebare: am 13 ani; saptamana viitoare fac 14 :)
Perfectly Imperfect
Capitolul 3
- Panza De Paianjen A Propriilor Temeri Obscure –
- Viata omului este o insiruire de alegeri … Da sau nu, inauntru sau afara, sus sau jos. Si mai sunt si alegerile cu adevarat importante: sa iubesti sau sa urasti, sa fii erou sau sa fii un las, sa lupti sau sa cedezi … Sa traiesti … sau sa mori. Asta este alegerea cea mai importanta, Si, uneori, alegerea nu ne apartine.
Eu m-am facut medic pentru ca am vrut sa salvez vieti omenesti, dart u ? Tu de ce ai devenit doctor, pentru ca nu pre ate vad intorcandu-te la mine, salvandu-ma ? Adevarat, ai ajutat de atatea ori oameni, i-ai salvat de la moarte darundu-le o viata mai lunga, mai frumoasa. Dar … pe mine de ce nu ma poti salva, de ce ma lasi aici, prada acestui caine turbat, un animal ce nu mai poate gandi limpede si actioneaza fara sa-si dea seama ce face ? De ce nu te intorci dupa mine ? Am nevoie de tine, Sasuke.
Ma uit o data dupa tine, asteptand sa te intorci dupa mine, apoi ma uit in jurul meu, intr-un sfarsit atintindu-mi privirea spre caine, care se indrepta spre mine cu viteza. Dar nu este singur; este insotit de mii si mii de paianjeni, insect, gandaci, serpi si alte chestii infioratoare.
Simt cum frica imi acapareaza tot corpul, dizandu-mi fiinta in mii te particule inspaimntate, facandu-ma sa ma scufund intr-un abil al fricii – locul unde, orice mi-a provocat vreodata pana si cea mai mica teama, va iesi la suprafata, se va abate asupra mea, incercand sa-mi fure si ulta ramasita de viata, facandu-ma sa mor … de frica.
Fara sa constientitez ca stau tremuranda pe poteca namolita, imi dau seama ca imi misuna niste cuvinte prin cap; ceva ce mi-ai spus tu, Sasuke, inainte de a opera pentru prima oara singura. A fost atat de perfect tot ceea ce mi-ai spus, a fost pur si simplu o sinctonizare ideala; nici nu stiu cum as fi putut sa fac acel transplant de inima daca nu ti-as fi ascultat cuvintele. Iti multumesc pentru vorbele acelea:
“ Viata merita traita. Obstacolele din vietile noastre si problemele cu care se confrunta oamenii, zilnic, ii fac pe unii oameni sa se dea batuti. Abandonul nu este o sonutie. Viata trebuie traita, cu bune si cu rele, cu dorinta de a depasi obstacolele si de a deveni mai puternici. Fiecare are cate o viata in mainile sale, care atarna doar de un mic si subtire fir de ata. Fiecare incearca sa protejeze acea viata pe care o are, sa aiba grija de ea si sa o faca cat mai lunga. Noi, medicii, suntem diferiti de restul oamenilor. Noi avem mai multe vieti in mainile noastre, vieti ale unor oameni pe care nici nu ii cunoastem. Suntem responsabi de mulgte lucruri si nu are intotdeauna cine sa ne ajute, sa ne zica ce sa facem sau sa ne dea sfaturi. Cu fiecare zi care trece, totul devine mai greu, mai complicat, mai intens… mai real.”
Chiar cand vreau sa-mi inchid ochii, asteptandu-mi sfarsitul , momentul in care viata mea se va termina, te vad pe tine cum te intorci speriat spre mine. Pe fata ta se vedea ingrojorarea care iti trecea prin vene, facandu-ti inima sa-ti pulseze mai rapid. Esti speriat, temator, trist. Iti pot simti durerea ce ti-a incatusat sufletul, facand ca zambetul calduros si bland sa-ti dispara de pe chip. Dupa fata ta … as putea spune chiar ca-ti pasa, ca esti ingrijorat pentru mine, pentru viata mea, pentru pierderea mea. Sa fie oare adevarat ? Tu chiar te temi ca m-ai putea pierde ? Dar de ce, de ce iti pasa ? Eu nu sunt decat prietena ta cea mai buna, nimic mai mult; nu insemn nimic pentru tine.
Cand esti la doar cativa metri departare de mine te pot auzi urland cat te tin plamanii, in timp ce lacrimile fierbinti iti sareau din ochi, alunecand alert pe obraji. Cuvintele ce le zbieri, racnind puternic:
- Sakura ! Sakura ! Sakura ! Unde esti ? De ce mi-ai dat drumul la mana ? Raspunde-mi !!! Nu ma lasa aici, singur; am nevoie de tine, Saku ! Stii doar cat de importanta esti pentru mine, cat de multi mi pasa mie de tine, desi esti doar cea mai buna prietena a mea ! Spune ceva – trebuie sa stiu ca esti bine, ca nu ai patit nimic … ca acel caine nu ti-a facut nimic ! Te rog, Sakura, nu ma parasi ! Eu …
Dar chiar in acel moment, clipa in care credeam ca-mi vei spune ca ma iubesti, ma zaresti stand amortita pe jos, cu ochii inlacrimati, soptindu-ti numele de nenumarate ori. Maresti viteza cu care alergai, ajungand in cateva secunde la mine. Te arunci jos, langa mine, pe pamantul rece si umed, soptindu-mi pe un ton dragastos ce exprima si o urma de bucurie – se simtea – dar nu uiti sa ma iei in brate, sa-ti treci mana prin suvitele carliontate ale parului meu roz – care este foarte incurcat:
- Credeam ca te-am pirdut, ca ir ai renuntat sa lupti, lasandu-ti viata sa se scurga printre dintii cainelui ! Doamne, Sakura, nu stii, n-ai nicui cea mai vaga idée ce mult ma bucur ca te-am gasit ! As fi murit daca patisei ceva …
Apoi, imi dai un sarut scurt pe frunte, in timp ce te ridici, carand-ma in brate. Pentru mine asta este un semn clar ca ceva se schimba in viata mea, ca se petrece ceva ce va avea influente mari asupra mea, a ta … poate a noastra, impreuna.
Toti presupunem ca schimbarile serioase din vietile noastre se intampla lent, pe o perioada lunga de timp, dar nu e adevarat. Chestiile majore se intampla intr-o clipa. O singura clipa poate schimba viata si soarta unui om. Intreaba orice doctor si iti poate spune exact momentul cand a devenit doctor. De cele mai multe ori nu este vorba despre ziua in care a absolvit facultatea. Despre orice ar fi vorba, nimeni nu uita. Cateodata nici nu stii ca ceva s-a schimbat, crezi ca ai ramas la fel si viata ta se desfasoara la fel. Dar cand te trezesti intr-o buna zi, te uiti in jur si nu mai recunosti nimic, absolut nimic. Nu uiti niciodata clipa in care devii doctor. Un buton este apasat si deodata nu mai e doar o joaca de copii, este real. Iti castigi halatul alb. Ceea ce s-ar putea sa nu bagi in seama este ca momentul in care devii doctor… te schimba.
Deodata ochii mi se inchid, iar inima incepe sa-mi mai bata. Pulsul imi scadea considerabil, , dar, eu, imi fortez inima sa mai bata putin, pentru a-ti spune din nou, in caz ca n-ai auzit prima data:
- Da sau nu, inauntru sau afara, sus sau jos. Sa traiesti sau sa mori, sa fii erou sau sa fii un las, sa lupti sau sa cedezi … O s-o mai spun o data, inca o data, o singura data, ca sa ma asigur ca ma asculti, ca ma auzi. Viata omului este o insiruire de alegeri. Sa traiesti … sau sa mori. Asta este alegerea cea mai importanta. Si, uneori, aceasta alegere nu ne apartine.
Perfectly Imperfect
Capitolul 3
- Panza De Paianjen A Propriilor Temeri Obscure –
- Viata omului este o insiruire de alegeri … Da sau nu, inauntru sau afara, sus sau jos. Si mai sunt si alegerile cu adevarat importante: sa iubesti sau sa urasti, sa fii erou sau sa fii un las, sa lupti sau sa cedezi … Sa traiesti … sau sa mori. Asta este alegerea cea mai importanta, Si, uneori, alegerea nu ne apartine.
Eu m-am facut medic pentru ca am vrut sa salvez vieti omenesti, dart u ? Tu de ce ai devenit doctor, pentru ca nu pre ate vad intorcandu-te la mine, salvandu-ma ? Adevarat, ai ajutat de atatea ori oameni, i-ai salvat de la moarte darundu-le o viata mai lunga, mai frumoasa. Dar … pe mine de ce nu ma poti salva, de ce ma lasi aici, prada acestui caine turbat, un animal ce nu mai poate gandi limpede si actioneaza fara sa-si dea seama ce face ? De ce nu te intorci dupa mine ? Am nevoie de tine, Sasuke.
Ma uit o data dupa tine, asteptand sa te intorci dupa mine, apoi ma uit in jurul meu, intr-un sfarsit atintindu-mi privirea spre caine, care se indrepta spre mine cu viteza. Dar nu este singur; este insotit de mii si mii de paianjeni, insect, gandaci, serpi si alte chestii infioratoare.
Simt cum frica imi acapareaza tot corpul, dizandu-mi fiinta in mii te particule inspaimntate, facandu-ma sa ma scufund intr-un abil al fricii – locul unde, orice mi-a provocat vreodata pana si cea mai mica teama, va iesi la suprafata, se va abate asupra mea, incercand sa-mi fure si ulta ramasita de viata, facandu-ma sa mor … de frica.
Fara sa constientitez ca stau tremuranda pe poteca namolita, imi dau seama ca imi misuna niste cuvinte prin cap; ceva ce mi-ai spus tu, Sasuke, inainte de a opera pentru prima oara singura. A fost atat de perfect tot ceea ce mi-ai spus, a fost pur si simplu o sinctonizare ideala; nici nu stiu cum as fi putut sa fac acel transplant de inima daca nu ti-as fi ascultat cuvintele. Iti multumesc pentru vorbele acelea:
“ Viata merita traita. Obstacolele din vietile noastre si problemele cu care se confrunta oamenii, zilnic, ii fac pe unii oameni sa se dea batuti. Abandonul nu este o sonutie. Viata trebuie traita, cu bune si cu rele, cu dorinta de a depasi obstacolele si de a deveni mai puternici. Fiecare are cate o viata in mainile sale, care atarna doar de un mic si subtire fir de ata. Fiecare incearca sa protejeze acea viata pe care o are, sa aiba grija de ea si sa o faca cat mai lunga. Noi, medicii, suntem diferiti de restul oamenilor. Noi avem mai multe vieti in mainile noastre, vieti ale unor oameni pe care nici nu ii cunoastem. Suntem responsabi de mulgte lucruri si nu are intotdeauna cine sa ne ajute, sa ne zica ce sa facem sau sa ne dea sfaturi. Cu fiecare zi care trece, totul devine mai greu, mai complicat, mai intens… mai real.”
Chiar cand vreau sa-mi inchid ochii, asteptandu-mi sfarsitul , momentul in care viata mea se va termina, te vad pe tine cum te intorci speriat spre mine. Pe fata ta se vedea ingrojorarea care iti trecea prin vene, facandu-ti inima sa-ti pulseze mai rapid. Esti speriat, temator, trist. Iti pot simti durerea ce ti-a incatusat sufletul, facand ca zambetul calduros si bland sa-ti dispara de pe chip. Dupa fata ta … as putea spune chiar ca-ti pasa, ca esti ingrijorat pentru mine, pentru viata mea, pentru pierderea mea. Sa fie oare adevarat ? Tu chiar te temi ca m-ai putea pierde ? Dar de ce, de ce iti pasa ? Eu nu sunt decat prietena ta cea mai buna, nimic mai mult; nu insemn nimic pentru tine.
Cand esti la doar cativa metri departare de mine te pot auzi urland cat te tin plamanii, in timp ce lacrimile fierbinti iti sareau din ochi, alunecand alert pe obraji. Cuvintele ce le zbieri, racnind puternic:
- Sakura ! Sakura ! Sakura ! Unde esti ? De ce mi-ai dat drumul la mana ? Raspunde-mi !!! Nu ma lasa aici, singur; am nevoie de tine, Saku ! Stii doar cat de importanta esti pentru mine, cat de multi mi pasa mie de tine, desi esti doar cea mai buna prietena a mea ! Spune ceva – trebuie sa stiu ca esti bine, ca nu ai patit nimic … ca acel caine nu ti-a facut nimic ! Te rog, Sakura, nu ma parasi ! Eu …
Dar chiar in acel moment, clipa in care credeam ca-mi vei spune ca ma iubesti, ma zaresti stand amortita pe jos, cu ochii inlacrimati, soptindu-ti numele de nenumarate ori. Maresti viteza cu care alergai, ajungand in cateva secunde la mine. Te arunci jos, langa mine, pe pamantul rece si umed, soptindu-mi pe un ton dragastos ce exprima si o urma de bucurie – se simtea – dar nu uiti sa ma iei in brate, sa-ti treci mana prin suvitele carliontate ale parului meu roz – care este foarte incurcat:
- Credeam ca te-am pirdut, ca ir ai renuntat sa lupti, lasandu-ti viata sa se scurga printre dintii cainelui ! Doamne, Sakura, nu stii, n-ai nicui cea mai vaga idée ce mult ma bucur ca te-am gasit ! As fi murit daca patisei ceva …
Apoi, imi dai un sarut scurt pe frunte, in timp ce te ridici, carand-ma in brate. Pentru mine asta este un semn clar ca ceva se schimba in viata mea, ca se petrece ceva ce va avea influente mari asupra mea, a ta … poate a noastra, impreuna.
Toti presupunem ca schimbarile serioase din vietile noastre se intampla lent, pe o perioada lunga de timp, dar nu e adevarat. Chestiile majore se intampla intr-o clipa. O singura clipa poate schimba viata si soarta unui om. Intreaba orice doctor si iti poate spune exact momentul cand a devenit doctor. De cele mai multe ori nu este vorba despre ziua in care a absolvit facultatea. Despre orice ar fi vorba, nimeni nu uita. Cateodata nici nu stii ca ceva s-a schimbat, crezi ca ai ramas la fel si viata ta se desfasoara la fel. Dar cand te trezesti intr-o buna zi, te uiti in jur si nu mai recunosti nimic, absolut nimic. Nu uiti niciodata clipa in care devii doctor. Un buton este apasat si deodata nu mai e doar o joaca de copii, este real. Iti castigi halatul alb. Ceea ce s-ar putea sa nu bagi in seama este ca momentul in care devii doctor… te schimba.
Deodata ochii mi se inchid, iar inima incepe sa-mi mai bata. Pulsul imi scadea considerabil, , dar, eu, imi fortez inima sa mai bata putin, pentru a-ti spune din nou, in caz ca n-ai auzit prima data:
- Da sau nu, inauntru sau afara, sus sau jos. Sa traiesti sau sa mori, sa fii erou sau sa fii un las, sa lupti sau sa cedezi … O s-o mai spun o data, inca o data, o singura data, ca sa ma asigur ca ma asculti, ca ma auzi. Viata omului este o insiruire de alegeri. Sa traiesti … sau sa mori. Asta este alegerea cea mai importanta. Si, uneori, aceasta alegere nu ne apartine.