M-ati schimbat

[luiza_alexandra]

Hei, am venit si cu next-ul, si da, stiu ca a durat mai mult, dar perioada asta e super incarcata pentru mine si nici n-ar trebui sa fiu aici acum. Oricum, l-am scris, putin cam grabita si presata de timp, deci, cel mai probabil am ceva greseli ( adica, ceva mai multe, ca de obicei).
Anyway, enjoy :)


Am vazut pe fetele tuturor ca le-a placut si am ajuns cu melodia si versurile la ei.
Eram ata de fericita sa ma uit in ochii lor si sa observ asta.
Atat de fericita incat imi venea sa plang.
Toata lumea era agitata in jurul nostru pentru ca Victor si cu mine am incheiat auditiile si speram cu totii la un raspuns, insa Alex ne-a dezamagit spunandu-ne ca nu avea sa ni le ofere in seara aceea, fiind o decizie prea grea, avand in vedere ca toti am fost minunati.
- Mai mult noi, mi-a zis Victor, incantat si el de prestatia noastra.
- Normal, normal! l-am aprobat eu, atat de fericita incat i-am sarit in brate sa il imbratisez fara sa ma gandesc la asta.
Am realizat ca era putin ciudat, avand in vedere ca noi nu obisnuiam sa avem astfel de reactii unul fata de altul, asa ca m-am deslipit stanjenita de el, care ma privea incurcat.
- Ai cantat genial, m-am grabit sa ii spun, cautand sa depasim momentul cat mai repede.
A inceput sa rada amuzat de reactia mea, dupa care a ramas cu un zambet specific indragostitilor pe buze. Ei bine, e posibil sa mi se fi parut datorita faptului ca si eu am ramas zambindu-i. Cand l-am vazut pe Alex trecand prin spatele lui Victor, ridicand degetul mare in semn de OK, m-am trezit din nou la realitate, simtind o nevoie acuta de a imi da o palma peste ochi.
Dar toata faza de pe scena cand, atat practic cat si teoretic, ne-am cantat unul atuia, a fost prea ciudata.
A parut prea... reala.
Nu mi-am dat acea palma peste fata, dar mi-am convins picioarele sa plece de acolo si inima sa taca din gura si sa nu imi mai bage in cap tot felul de idei trasnite.
Pentru ca desi mi-am acoperit urechile si mi-am scuturat capul sa alung orice gand nepotrivit, ele tot au urlat atat de tare incat nu am avut cum sa nu prind macar franturi din ele.
Si imi spuneau despre cat de compatibili eram ca si voci.
Despre ochii lui negrii care m-au fixat cu atata dragoste in timp ce imi canta imi fata tuturor, pe acea scena, de parca ramansesem numai noi doi.
Imi vorbeau de parfumul lui innebunitor si caldura pe care corpului o emana, o caldura care ma facea sa imi doresc sa raman ca sa imi incalzesc sufletul rece, care s-a incapatanat sa stea in frig de unul singur atata vreme.
Si, de cand nu am mai rosit in preajma unui baiat...
Cu toate astea, atunci n-am inteles nimic.
Ma gandeam la faptul ca Alex a fost multumit de prestatia mea si la posibilitaea ca acesta sa ma aleaga pentru formatie. La inceput imi dorisem doar sa mi se recunoasca potentialul, iar apoi dupa ce acest lucru s-a intamplat, am vrut mai mult, nedorind sa ma opresc acolo.
De ce sa fiu chelnerita cand pot fi cantareata?

L-am observat pe Ionut iesind pe usa, si fara sa ma gandesc prea mult la asta, am fugit dupa el. Afara, nu se mai vedea nicaieri. M-am holbat in jurul meu pana l-am observat pe o banca langa copacii din jurul parcarii. Nu era atent si nu m-a observat iesind, asa ca am reusit sa il surprind tropaind cu tocurile pe asfalt in linistea serii.
- Deranjez? Asteptai pe altcineva?
Bnauiam ca nu, dar totusi am intrebat. Oricum, mi-a transmis intentionat sau nu, faptul ca nu prea avea chef de mine, lucru ce m-a facut sa imi pierd determinarea de a vorbi cu el.
- Nu, nu, nu, s-a agitat el ca sa ma faca sa nu mai inteleg gresit. E ok. Doar ca... esti ultima persoana la care ma asteptam sa vina dupa mine aici.
- Ei bine, surprize, surprize, am balmajit eu, incepand sa ma simt brusc stanjenita.
Mi se paruse natural la inceput sa vreau sa vorbesc cu el, dar cand m-am gandit mai bine la asta, trecuse atat de mult timp de cand n-am mai facut ceva de genul, incat imi venea sa dau timpul inapoi si sa ma abtin de la a-l urmari.
Oricum, probabil iar eram motivul supararii lui, deci...
- Ok, hai mai bine pe alta banca, mi-a zis luandu-ma de mana si tragandu-ma printre copacii din spatele bancii, unde, de fapt era un parculet, pe care nu l-am vazut pana atunci. Daca ma observasi tu cu mipia ta...
- Deci, ce voiai sa vorbim? a intrebat in timp ce se verifica cat de curata era sau nu banca.
- Ah, nimic special, am zis, dupa care s-a lasat o liniste enervanta intre noi pe care nu stiam cum sa o alung.
M-am asezat si eu pe banca cu teama de a nu imi murdari rochia, hotarata totusi sa risc.
- Angela, sa stii ca am sa ma satur intr-o zi de jocurile astea, a murmurat atat de incet, incat am crezut ca mi s-a parut, printre zgomotele produse de scartaitul bancii. Si acest lucru s-ar putea sa se intample mai devreme decat crezi.
Nu ma asteptasem la asta. Deloc. De obicei Ionut nu reusea sa inceapa sau sa duca la capat astfel de discutii, sfarsind prin a o lasa ca mine pentru ca nu voia nici sa il las in pace.
Stai putin totusi, ma avertiza?
- Stii ca nu le fac intentionat, m-am plans serioasa, realizand ca mai mult sau mai putin constienta, l-am manipulat in tot acest timp, tinandu-l inutil pe loc.
Nu l-am lasat sa isi vada mai departe de viata pentru ca niciodata nu m-am lasat inlaturata cu totul din viata lui si niciodata nu m-am dus indeajuns de departe incat sa nu ma ajunga.
- Da, dar nici nu te gandesti la faptele tale indeajuns incat sa iti dai seama de consecinte. Pana la urma poate ca nu iti pasa.
Asta e absurd!, am gandit revoltata ca ar putea macar sa gandeasca asemenea lucru.
- Daca nici de tine nu imi pasa Ionut..., am bombanit dezamagita ca el nu intelegea ca desi s-a dus acea iubire romantica, inca il iubeam enorm.
S-a intors spre mine privindu-ma fix in ochi de parca incerca sa vada dincolo de cuvintele mele, raspunsuri trimise de subconstientul meu prin ochii caprui cu care m-am incapatatnat sa ii sustin privirea.
Si-a intins bratul stang usor spre suvita de par care nu intelegea sub nicio forma sa nu imi mai intre in ochi, parand natural sa il las sa mi-o dea la o parte.
- Pai daca asa te comporti cand iti pasa de cineva, atunci prefer sa nu iti pese de mine, mi-a zis urmarind cu degetele, suvita pana sub barbia mea, fixandu-mi insistent buzele cu privirea.
Nu eram prea departe de el, si totul a venit natural ca si cum facusem asta de dimineata si de vreo cateva zeci de ori in ziua respectiva pana la acesta. Deci, da, m-a sarutat pe buze.
N-am apucat sa realizez prea bine ce faceam caci mi-a sunat telefonul in buzunarul secret al rochiei si am tresarit amandoi. Ce moment si-a gasit si el sa sune...
Era Andrei care ma chema inauntru urgent, asa ca l-am lasat pe Ionut sa imi intalneasca privirea si sa vada in ea tot ce era de vazut. Sarutul a fost o greseala! Nu-l baga in seama! Uita tot! Te rog! A parut ca a inteles pentru ca a incetat sa ma mai priveasca. L-am anuntat ca urma sa plec si pentru ca nu a mai zis nimic, am facut-o fara sa ma uit inapoi. La intrarea in local, m-am ciocnit de Iulia care iesea hotarata, cautandu-l pe Ionut probabil. Cu toate astea, a fost prea orgloioasa ca sa ma intrebe de el.
Am stat in usa privind-o cum l-a cautat si gasit cu privirea, dupa care s-a indreptat spre el. Speram ca Ionut sa fi prins mesajul si sa nu o respinga pe Iulia, crezand in mod gresit, ca urma sa ne impacam.
Am intrat, nemaisuportand sentimentul acela de vinovatie si speram ca Andrei sa aiba un remediu bun pentru asta.
Mi-am gasit iubitul oficial, stand langa scena si dand indicatii baietilor din trupa lui Will. Nu intelegeam deloc ce avea de gand sa faca. Doar nu voia sa cante. Nu ca nu ar avea voce, dar el ura partea cu scena si ochii atintiti asupra lui, motiv pentru care a si refuzat sa participe la auditii. M-am dus la el confuza, iar cand m-a vazut, s-a luminat tot la fata.
- Credeam ca nu mai vii, mi-a zis, in timp ce roscatul trupei s-a apropiat si l-a chemat sa discute ceva despre nu stiu ce cantec. Andrei i-a facut semn sa il astepte pe scena, dupa care mi-a poruncit sa raman acolo si sa nu care cumva sa imi iau ochii de pe el. Apoi a plecat la tipul de dinainte, lasandu-ma si mai confuza.
Deci, urma sa cante pana la urma?
In timp ce Andrei se invartea pe scena tot dand indicatii, eu am stat acolo devenind din ce in ce mai plictisita. Bineinteles, la mine au venit toti cu intrebarile referitoare la ce se intampla, iar eu habar nu am avut ce sa le raspund, pentru ca el a fost prea putin clar.
Intr-un final, Andrei a luat microfonul si s-a asezat in mijlocul scenei, facandu-i pe ceilalti sa se linisteasca si ei si sa fie atenti la prestatia lui.
Nu isi lua ochii de la mine, zambind intr-una ca un nebun. Am pocnit din degete si i-am trecut mana prin fata ochilor, ca si cum as fi zis "Pamantul catre Andrei!", iar acesta a clipit repede, zambetul sau disparand odata cu realizarea faptului ca pe langa ochii mei, mai erau si multi altii care erau indreptati spre el.
Sunetul chitarii a inceput sa rasune in toata incaperea, facandu-ne pe toti automat sa incetam orice activitate si sa fim ochi si urechi. Am recunoscut melodia si am ramas uimita de alegerea lui. Sum 41 - With me. Melodia era un de dragoste, iar versurile traduse in romaneste spuneau ceva de genul: "Nu vreau ca acest moment sa se termine vreodata, unde toate nu inseamna nimic fara tine. As astepta aici pentru totdeauna, doar ca sa te vad zambind, pentru ca este adevarat si nu insemn nimic fara tine. Prin toate, mi-am facut greselile, fac gafe si ma prabusesc, dar ceea ce iti spun, este pe bune. Vreau ca tu sa stii, cu tot ce am, nu am sa te las sa pleci. Aceste cuvinte sunt inima si sufletul meu. Am sa ma agat de acest moment, tu stii, in timp ce inima imi sangereaza ca sa iti arat. Si n-am sa te las sa pleci."
Emotiile lui, ori au disparut ori le-a ascuns prea bine, caci nu era nicio urma de ele in vocea lui clara, mai frumoasa ca niciodata. Stiam ca e talentat, dar la asta nu ma asteptam. Era ingrozitor de bun, iar versurile melodiei m-au emotionat pana mi s-au umezit ochii, in timp ce el ma fixa cu privirea, parand multumit de reactia mea care i-a dat incredere.
Toata lumea era constienta ca cea careia ii dedica acea melodie, eram eu, ca doar eram iubita lui, iar eu ma simteam prinsa in rolul acela atat de bine, incat incepusem sa ma laud pe mine pentru alegerea buna pe care am facut-o cand l-am sarutat in tren.
Cand melodia s-a terminat, Andrei m-a chemat pe scena, iar eu am impietrit. Da, da, sigur. Sa vin pe scena. Esti amuzant. Dar el era serios, iar din moment ce nu imi faceam curaj sa ma misc, m-am trezit impinsa de la spate de cineva, picioarele mele miscandu-se automat pe treptele inalte, pana la el, care a venit in ajutorul meu, cel mai probabil observand ca eram vai de capul meu de emotionata.
M-a luat de mana si m-a tras dupa el pana in mijlocul scenei, dupa care i-a facut semn tipului de la chitara, care si-a trecut pana peste corzile chitarii acustice, iar Andrei a ridicat din nou microfonul la gura, incepanad sa cante din nou refrenul, cel cu "Vreau ca tu sa stii..." Daca nu m-ar fi tinut de mana, probabil m-as fi prabusit de mult, coplesita de emotii. N-am mai fost de ceva vreme atat de emotionata sau zapacita. Nici macar cand eu inami am cantat pe acea scena, impreuna cu Victor.
Cand a terminat, si-a dus un deget sub barbia mea, fortandu-ma sa il privesc in ochi, dupa care s-a aplecat sa ma sarute, lucru pe care l-am facut in aplauzele tuturor. La sfarsit l-am imbratisat prea emotionata ca sa ma tin pe propiile-mi picioare, iar inima lui batea atat de tare, incat parea ca vrea sa ii iasa din piept si sa vina la mine.
Habar nu aveam ca Andrei putea fi atat de romantic, iar surpriza cu melodia mi s-a parut atat de draguta, incat nici nu mai fi vrut sa ma desprind din acea imbratisare.
Aplauzele inca nu incetasera cand l-am observat pe Ionut intrand, moment in care sentimentul acela de vinovatie, de care Andrei reusise sa ma scape, a revenit cu si mai multa forta, fiind intarit de zambetul extrem de trsit si chinuit, pe care mi l-a afisat.
- Cum l-ai convins pe Will sa tii dea pe baietii din trupa? i-am urlat lui Andrei in ureche, fiind prea multa galagie ca sa ma rezum la o simpla soapta.
In momentul acela a intrat pe usa Will, care privea toata scena confuz.
- Nu l-am convins, mi-a raspuns Andrei, luandu-ma de mana si tragandu-ma jos de pe scena. Ma duc sa ii salvez pe baieti, a continuat, dandu-mi un pupic pe obraz, dupa care s-a avantat in multime spre blondul furios.
Am ramas acolo singura si buimaca, nestiind ce ar fi trebuit sa fac. Fetele au venit si au inceput sa imi spuna cat eram de norocoasa, avandu-l pe Andrei ca iubit si ca s-a schimbat mult de cand eram impreuna, adica de aproape doua zile. Mai aveam atat de mult pana sa facem doua saptamani...
Mi-am indreptat privirea spre usa, unde ii zarisem pe Ionut si Will, insa nu mai era decat primul dintre ei, fara Andrei.
Uf, ce se intampla?!
In timp ce ma uitam concentrata prin incapere, cineva a venit pe la spatele meu, punandu-mi mainile pe umeri atat de brusc, incat am crezut ca inima mea o sa explodeze de la bataile atat de numeroase, provocate de sperietura.
Era Andrei care ma anunta ca a rezolvat cu Will, iar eu am profitat de prezenta lui, ca sa il scot afara dupa mine si sa vorbesc catva chestii cu el. M-a urmat supus, fiind intr-o foarte buna dispozitie.
- De ce ai facut asta? l-am intrebat dupa ce m-am asigurat ca de data asta nu mai era nimeni care sa traga cu urechea.
-De ce? Nu ti-a palcut? a intrebat si el fiind foarte mandru de ceea ce facuse si stiind sigur ca acel cantec i-a iesit genial, insa modul in care il priveam l-a facut sa se calmeze pentru cateva secunde si sa fie serios. Pentru Iulia. In mare parte. Uite, nu sunt nici chiar asa indragostit de tine incat sa iti fac declaratii din astea, a incercat sa ma lamureasca, vazand ca nu prea inghiteam varianta cu Iulia. A sunat urat, nu?
Nu apucasem sa ma gandesc la cat de urat a sunat ceea ce a zis, insa in schimb il vedeam schimbat, de la fata trista pe care a facut-o la discutia dinainte, la acest Andrei hiperactiv. Bine, da, in general asa era, insa in ultimele saptamani se inchisese in el, mai ales ca se chinuia de un an sa se impace cu Alexandra, careia ii placea prea mult libertatea ca sa o sacrifice pentru el.
- Andrei ce ai?
Zambetul acela de pe buze i-a disparut dintr-o data. Probail ca nici el nu a realizat atunci ca nu era chiar atat de bine.
- Nimic, a zis dar fata lui spunea contraiul. Le-am promis baietilor ca le fac cinste cu o bere pentru ca m-au ajutat si trebuie sa ma intorc.
A intrat inapoi in local lasandu-ma singura afara.
Incepusem sa ma simt atat de enervata pe situatie. Trebuia sa raman cu el desi nu-l faceam fericit, in timp ce el suferea dupa Alexandra. Iar eu am mai fost odata premiu de consolare si nu imi doream sa fiu din nou. Lucrul acela a fost picatura care a umplut paharul si cea care m-a determinat sa ma schimb.
Am ajuns sa imi placa atat de mult sa fiu singura, incat sa fiu cu Andrei mi se parea ca ma limita teribil. Nu vreau sa spun ca imi placea sa fiu cu mai multi baieti, dar nici sa ma prefac indragostita pana peste cap nu imi placea. Ma invatasem cu libertatea, cu zambitul la baieti pe strada sau cu a face pe indiferenta cand era nevoie, iar acum, trebuia sa ii ignor pe toti.
Sa joc teatrul asta, era una, dar ca sa pic in propria-mi plasa, era ceva ce nu prea imi placea s-o fac. Chestia e, ca mai aveam putin si ma aruncam singura in prapastie.
M-am intors si eu la ceillati, cu zambetet larg pe buze, sub care incercam sa imi ascund toate framantarile. Andrei a mai trecut de cateva ori pe la mine, pozand in cel mai indragostit tip din univers, sarutandu-ma si imbratisandu-ma in fata tuturor, mai mult decat de obicei, incat ajunsesem sa incerc sa il evit.

Mai tarziu am primit mesaj de la el, care mi-a spus ca ma atseapta acasa si ca vrea sa vorbim. Am oftat, gandindu-ma ca urma sa fiu parasita mai repede decat credeam, insa am decis sa fiu curajoasa si sa infrunt situatia facand pe nepasatoarea si indiferenta, asa cum numai eu stiam s-o fac. Ba chiar mi-am scos sandalele cu tocul acela urias din piciare si am alergat desculta pana acolo, cu ele in mana.
Ajunsa, am intrat si dupa ce am aprins lumina, l-am observat pe Will pe canapea, cu o sticla de ceva tarie in mana.
Grozav, asta imi mai lipsea. Speram ca n-avea de gand sa ma retina sau ceva de genul asta, pentru ca nu voiam sa imi strice seara si mai mult. L-am intrebat de Andrei, iar el a ridicat mana dreapta si mi-a aratat telefonul asa-zisului meu iubit.
Aproape am ramas fara reactie. Nu m-am enervat, nu am tipat si nu am aruncat cu nimic in el, pastrandu-ma pe cat posibil de calma si rece.
Cu gluma asta neinspirata, a umplut paharul.
- Te crezi tare smecher Will..., am spus, parand chiar neimpresionata de gestul lui penibil, ba chiar scarbita.
Daca a ajuns la a ii lua telefonul lui Andrei, era mai josnic decat il crezusem eu vreodata.
- Spre deosebire de unii, eu nu doar ma cred, a fost raspunsul lui, care ma facea sa simt nervii crescand in mine cu o viteza uimitoare.
Parca se ruga de mine sa ii dau o palma peste ochi sau sa arunc cu ceva in el. De abia imi tineam mainile la piept, chinuindu-ma sa nu exteriorizez nimic. Si probbail, m-am descurcat, din moment ce el a continuat neinfricat. Pana la urma, ce i-as fi putut face?
Nu te baza pe faptul ca sunt fata, l-am amenintat in gand, cautand sa ma imbarbatez.
- Will, tu ai ales sa pleci, i-am explicat calma. De ce nu ma lasi in pace acum?
Pe bune acum, daca nu voiam sa ma intorc la el, poate aveam si eu motivele mele. S-o fi gandit si el la asta? Ca isi merita soarta cu varf si indesat? Si din cate stiu eu, ce isi face omul cu mana lui, se numeste lucru manual. De ce nu era indeajns de puternic incat sa inteleleaga ca nu mai avea decat sa suporte consecintele?
Si totusi, cand naiba a avut timp sa se imbete in halul ala?!
Statea beat pe canpea, mai josnic decat il vazusem vreodata. Ochii lui albastrii, erau acum rosii, parca injectati, somnorosi, ca de om mort de beat. Ma asteptam la ce era mai rau si m-am gandit ca mai bine ar fi sa nu fac vreo scena pentru ca parea pus pe lucruri mari.
- I-am lasat destul timp sa te recucereasca si sa te faca fericita, iar acum a expirat oferta.
Despre ce naiba vorbea? Ionut? O, da, Ionut, pentru ca a mai spus ceva de genul odata in ziua precedenta.
- Deci vrei sa ma faci fericita? am intrebat scarbita de imaginea pe care o afisa. Si te-ai gandit vreodata ca toate intrigile pe care le bagi intre noi nu ma ajuta? Serios, te-ai dus si le-ai spus la toti ca m-am sarutat cu Ionut. Cum ai crezut ca m-ar putea ajuta asta?
Incepeam sa dau pe dinafara. Ce putin m-a tinut...
Eh, asa eram eu, mai impusilva si prea orgolioasa ca sa ma las calcata in picioare. Mai ales de un betiv nenorocit.
- El, evident, nu stie cum sa te faca fericita.
Vorbi tipul beat de pe canapea...
- Nu Will, i-am zis, apropiindu-ma si departandu-ma de el in acelasi timp, intr-o lupta intre nervii care imi spuneau sa ii dau un pumn in gura sa nu ma uite niciodata si ratiunea care imi zicea ca nu merita sa ma consum pe faza aceea. El stie si o face! am continuat, ridicand putin tonul. Pentru ca ma iubeste. Eu il ranesc pe el intr-una, iar el nu se gandeste deloc la cum sa se razbune. Asta e iubire, nu ceea ce faci tu!
Egoist blond, ce naiba oi fi iubind atat de mult la tine?!
- Ce faci tu Angi? Andrei? Serios?
- Foarte serios! Cine esti tu sa imi ceri explicatii? Nimeni. Ai ales asta in momentul in care ai plecat la facultate si te-ai cuplat cu jumatate din fetele din capus.
A parut satisfacut de replica mea, iar eu mi-am dat seama dupa fata lui ca am facut o gafa. Pana atunci, am facut pe nepasatoarea si in seara aceea, am resuit sa ii reprosez ceea ce imi propusesem sa nu o fac vreodata.
Stiam eu ca nu trebuia sa ma enervez.
Dar cand face asa, cum sa nu ma pierd cu firea?! Cum sa nu imi ies din minti?!
- E clar ca nu ai trecut complet peste asta, a concluzionat el, desi n-am lasa sa vada faptul ca avea dreptate. De ce ai nevoie de atatea cuvinte? Totul poate fi ca inainte. Doar inceteaza sa te mai minti pe tine si sa ii minti si pe ei.
Deci, aceasta replica a lui, m-a enervat atat de tare, incat nu as fi fost surprinsa daca incepusem sa scot fum pe urechi. Simteam ca nu voi putea dormi bine daca nu aveam sa il arunc la podea si sa il joc in picioare pana nu mai scoate niciun cuvant.
Ce naiba am atatea ganduri violente?
Vezi Will? Vezi ce mi-ai facut?
Sa imi doresc eu sa te omor...
- Exact asta e problema! Ca eu vorbesc cu tine, iti explic si tu nu pricepi nimic. O sa mai repet inca odata. Tu, William, ti-ai pierdut orice sansa cu mine, in momentul in care de buna voie si nesilit de nimeni, ti-ai luat talpasita, lasandu-ma cu buza umflata. Asta-i viata! Acum e prea tarziu, intelegi?
A parut ca s-a pierdut pentru o clipa, insa si-a revenit rapid cu replicile lui pline de incredere. Ca si cand eu faceam parte din acele fete care erau in limba dupa el si nu reuseau sa schimbe asta de nicio culoare.
Uite ca am reusit! Ha!
In seara aceea, am stiut si as fi putut baga mana in foc ca aveam dreptate, ca orice urma de iubire disparuse ca si cum n-ar fi fost vreodata. Tot ce a ramas a fost dezgustul si poate, dezamagirea.
Unde a disparut acel Will de care m-am indragostit?
- Cuvintele astea nu o sa te mai tina mult, ai sa vezi, m-a avetrtizat a doua oara in seara aceea. Tu ai uitat cum era, dar eu nu si sunt dispus sa iti reimprospatez oricand memoria.
- Aleg niciodata! Hai, pa...
Deja simteam ca rochia a devenit brusc mai stramta, imi era cald, ingrozitor de cald, eram rosie de nervi si cel mai probail, pe punctul de a izbugni in plans.
Si am dat sa plec, cand el, beat si mirosind a alcool de la o posta, cum era, m-a prins din urma, apucandu-ma de incheietura mainii.
M-am intors gata sa ii dau palma pe care am incercat sa o retin toata seara, insa a fost mai rapid ca mine.
La naiba cu vulnerabilitatea asta stupida de fata!
- Vad ca nu merge cu frumosul, a zis dezamagit ca am incercat sa il lovesc, lucru ce nu facea decat sa ma intarate si mai tare.
- Daca asta e frumosul tau, ai pierdut de mult jocul asta, am zis printre dinti.
Mi-a dat drumul la mana pentru a isi scoate propriul telefon din buzunar, butonand pe el, enervandu-ma pe fiecare secunda ce trecea, mai mult.
Cand in sfarsit a gasit ceea ce cauta, a zambit multumit si am stiut ca nu putea fi de bine.
- Tu ai spus-o, a murmurat cu ochii tot in telefon. Daca vrei sa fie un joc, a continuat, aratandu-mi si mie ce anume il incanta asa de tare.
Era cat pe ce sa lesin de nervi cand am vazut poza cu mine si cu Ionut sarutandu-ne in spatele acelui copac; eu in rochia cea rosie, iar el cu mana in parul meu. Deci, cum Dumnezeu a reusit sa o faca? Adica, probabil ne-am fi dat seama daca era acolo prin preajma.
Doamne, ce-am facut sa merit asta?
Stupida intrebare, stiu, dar in acel moment ma simteam coplesita, gata sa ma prabusesc. De ce viata nu era un joc video ca sa dau "pauza" si sa ma duc sa ma culc pur si simplu? Sa ii dau pe toti afara si sa raman singura pana imi revin, sa imi incarc bateriile.
- N-ai limite, a fost tot ce am reusit sa zic, dupa care l-am dat la o parte din calea mea, gata sa ies afara.
Nu imi pasa ce urma sa se mai intample.
Totusi, el nu a vrut sa terminam asa.
- Poate nu ai realizat inca, dar daca poza asta ajunge la Iulia, ea castiga pariul.
M-am oprit. Fir-ar!
- Hai spune, l-am incurajat intorcandu-ma spre el, cu ce vrei sa ma santajezi?
A parut incantat ca eu cooperam, cand de fapt, eu incercam doar sa plec de acolo cat mai repede. Asta, si sa il salvez pe Andrei. La mine nu stiam daca mai era ceva de salvat.
- Zece intalniri de minim doua ore in care tu va trebui sa cooperezi cat de cat.
- Am nevoie de o garantie, am acceptat imediat.
Nu credeam ca ma pot simti si mai dezgustata in ceea ce-l priveste. Avea sa regrete acest santaj oricum, pentru ca nu il va ajuta cu nimic.
- M-am gandit deja la asta, a zis incepand sa cotrobaie din nou prin telefonul acela nenorocit.
Mi l-a intins si de data aceasta era un mesaj. L-am citit confuza:
<<Haide Will, doar nu te lovi constiinta tocmai acum! Alex nu tre' sa stie. Dupa sarutul de aseara nu pot sa mi te scot din minte. Ne vedem maine la mine din nou?>>
Primit de la Mareliza pe data de ieri.
Mareliza a lui Alex?!
Super!
El ma voia inapoi si isi petrecea timpul pe la pitipoanca acasa. Frumos...
- Vai tu, chiar ma iubesti de nu mai poti de iti faci de cap cu Piti, am bombanit, inapoiandu-i telefonul plina de dezgust.
- Nu conteaza. Important e ca daca Alex afla, amandoi suntem morti. Si mai am cateva in care da vina pe mine ca eu am inceput pentru ca nu ma poate uita. Ia telefonul. Probabil o sa mai primesti. Deci? Maine dimineata inainte de schimbul tau? Ne vedem in spate la piscina. Te iau cu masina la 12. Apropo, nu te bucura prea repede ca ai telefonul cu poza, pentru ca nu e singura pe care o am.
Nici nu ma gandisem la asta inca.
- UIta-te la mine, ce ma bucur, am spus ironica, afisandu-i o fata complet lipsita de vreo expresie.

Inainte imi puneam pe fata cel mai larg zambet din colectie si dadeam ochii cu el. Acum, nu stiu de ce, dar cu toata intamplare din seara aceea, am vazut ca de fapt, n-am niciun sens in ochii lui si ca, fericita sau afundata in cele mai crunte depresiii - nu numai ca nu o sa stie niciodata, caci am uitat sa fiu eu -, lui ii e totuna.
Iar eu m-am saturat sa ma tot doara.