16-06-2012, 04:16 PM
Varsta minima: 12, intrucat vor exista scene de violenta.
Gen: Fantasy si friendship predomina. Romance-ul apare fie tarziu, fie este neimpartasit, fie ascuns, sau pur si simplu este vorba de dragoste intre prieteni.
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Simpla/Avansata. Nu conteaza, desi m-ar ajuta mai mult cea avansata.
Am mai postat pe un alt site acest fic, insa am considerat ca ar fi bine sa incep aici pentru a ma putea perfectiona. Pun aici o descriere ce a fost ceruta la celelat site si pe care eu o consider utila, de aici puteti sa decidi daca veti citi sau nu in continuare.
Ce se intampla cand o printesa in devenire este rapita si obligata sa devina o criminala? Dar cand aceasta trebuie sa se intoarca acasa? Ce se va intampla cu ea cand va fii prinsa intr-un joc al mortii si al minciunii, din care doar cu ajutorul prietenului ei cel mai bun va scapa? Dar daca... acesta devine inamicul ei principal, in dorinta de a o ajuta?
Capitolul pierdut
Sunt mai multe lucruri care-i plac, copil fiind. Spre exemplu, adora sa privesca artificiile. Adora sa le faca sa se roteasca dupa cum isi misca degetele mici. Ii place sa creeze aceste flori de foc dupa cum ii zburda imaginatia. Desi mama ii spune mereu ca e prea mica pentru a se juca cu focul, ii place sa nu o asculte. De fapt, as putea spune ca adora. Astazi este o zi speciala, urmeaza parada inchinata parintilor ei, regii Notira. Slujnica a pasit usor in camera de un roz portocaliu a fetitei. Privind-o, inima ii salta de bucurie vazand-o atat de fericita.O intreba cu o voce atat de duioasa, incat si cel mai razgaiat copil ar asculta-o:
“ Cu ce vrea printesa Reiynia sa se imbrace astazi?”
I-a intins lenes degetul dupa rochia albastra cu fundita neagra. Slujnica o ajuta sa se imbrace si-i pieptana parul de foc ce aproape ii ajungea pana la fund. Fetita de cinci anisori se arata bucuroasa cand fu impodobita cu bijuterii frumoase, adaptate varstei ei. Un mot i-a fost prins cu ajutorul unei panglici de culoarea smaraldelor. Dupa ce slujnica pleca Reiynia se strecura in camera mamei sale, de unde lua un ruj rosu. Se sui usor pe scaunelul de lemn si se privi in oglinda. Isi dadu un pic cam pe langa, insa era tare mandra de acest lucru. Fugi pe coridoarele lungi in speranta ca va ajunge la timp. Din neatintie, insa, se impiedica si cazu, murdarindu-si prea iubita rochita. In momentul cand se ridica simti cum cineva ii pune la nas o batista inmiresmata. Cazu pe podeaua rece, scotant un strigat de disperare.
Capitolul I: Promisiune
In aceea dimineata devreme, da, era devreme, ora 5 dimineata, m-am trezit cu o perna in cap de la Nibor. Nervoasa pentru trezirea facuta am aruncat la randul meu cu perne dupa el, pana cand, in final, iesi din camera, asa ca mi-am pus capul din nou sub perna cea moale. Am tras plapuma peste mine doar pentru a nu-mi intra lumina timida in ochi. Era asa de bine... atat de calduros aici.As putea sa stau aici o vesnicie. Din patul meu calduros n-as vrea sa plec niciodata. Dintr-o data, m-am trezit ca un jet de apa rece ca gheata imi atinge fata. Atat perna, cat si cearceaful au fost udate instantaneu. Nu mai pot spune nimic de pijamaua mea care era fleasca toata. Rezultatul a fost cel sperat. M-am ridicat rapid din pat si am fugit catre Nibor, care se ascunsese imediat. Am fugit in directia lui insa m-am impiedicat imediat. Sau mai bine zis, el mi-a pus piedica. S-a pus in fata mea si a inceput sa ma gadile, spre enervarea mea. Ne-am gadilat reciproc pana cand maestrul a venit tipand la noi sa incetem cu prostiile.
Ne spuse sa ne asezam, caci are ceva sa ne spuna.Ne privi cu aceeasi ochi reci de criminal pe care ii are. Hainele ii erau gata de drum, si am observat de asemenea si o geanta micuta pregatita. Asadar, urma sa plecam undeva. In loc sa ne spuna despre ce avea de gand, se aseza in dreptul meu si-mi intinse o scrisoare cu insemne regale. Am asteptat cateva minute, incercandu-mi sa imi reamintesc. Cam greu. Am citit-o curioasa:
“Sisied,
Iti stim prea bine cruzimea ta, ne temem cu totii de puterile tale si stim ca tu, de cand ne-ai furat fiica ai transformat-o in ucenica ta. Stim prea bine ca ne uraste si este in stare sa-si omoare parintii doar pentru ca nu am putut sa o rascumparam atunci. Insa, te rugam, nu mai avem putere si in curand vom ajunge pe lumea cealalta. Iti cerem tie, ce odata ne-ai fost cel mai de seama cavaler, sa o convingi pe Reyinia sa ne mai vada odata, inainte de moarte.
Regii Notira.”
L-am privit intrebator pe maestru. Facu aceea privire nepasatoare si-mi lua scrisoarea. Nibor ma privi cu aceeasi ochi albastrii si calzi pe care-i stiam din totdeauna. Am schimbat cateva priviri inainte sa-mi mut privirea la maestru.Nu-mi pasa. Pur si simplu nu mai conta nimic. Eram alta persoana acum, nu mai eram o printesa de ani buni. In final, nepasatoare, l-am intrebat:
– Si acum, ce? Se asteapta sa le vin in brate si sa le spun cat de mult ii iubesc si ca nu vreau ca ei sa moara? L-am intrebat pe maestro.
– Bineinteles ca nu, insa in ultimul timp am cam multa treaba si voi doi imi stati pe cap. Plus ca ar fi interesant sa mai aflati ce face Regatul Celor Patru Anotimpurilor, asa ca va duceti amandoi. Arret, vreau sa-ti vezi parintii inainte sa moara, si apoi sa mai stai la curtea regala, printeso. Afla ce poti despre cavalerie. Nibor, o insotesti si ai grija sa nu se atinga nimeni de printesa noastra.
– Desigur, doar Arret nu-si poate purta singura de grija! spuse el sarcastic.
– Taci, creier de dulau cu trei labe, ai uitat cand te-am salvat din bratele ucigasului din Rowi's City? Sau cand…
– Taceti amandoi! Nu va mai certati ca niste copiii de cinci ani si duceti-va sa va faceti bagajele, ne vedem in cateva saptamani! Ma intrerups
e maestrul Sisied.
Dupa ce tipa pentru a zecea oara in aceea dimineata, i-am dat un picior in fund lui Nibor, spunandu-i sa se miste in camera.
Casuta noastra era micuta si modesta, iar camera noastra era in cel mai departat hol. Cand am ajuns, am privit nervoasa spre dulapul din fata mea. Ciopliturile vechi, facute de mine sau de Nibor aratau comportamentul nostru din diferite perioade. Cea dintai mazgalitura era o floare, facute de Nibor cu un cutit ascutit, pe care-l furase de la Sisied. Facuse asta in primele zile cand am fost rapita de Sisied. Eram atat de speriata incat a vrut sa ma ajute, si mi-a desenat o floare. Apoi, incet, incet, am continuat acest joc. Adeseori, cand ne certam, ne exprimam prin desene pe lemnul prafuit. Cuvintele erau astfel de prisos. Am deschid dulapul si mi-am aruncat ochii prin el.
– Ce haine sa-mi iau? l-am intrebat nerabdatoare. Nici eu nu stiam de ce.
– Stai calma, Arret. Nimeni nu se asteapta sa vii intr-o rochie pana in pamant pompoasa si cu nu stiu cate accesorii. Poarta ceva normal. Fii tu insati, surioaro. Dupa ce i-am aruncat o privire rautacioasa m-am indreptat catre dulapul meu. Pantaloni scurti, tricouri, colanti. Lenjerie. Atat o sa-mi ajunga trei saptamani cu murdarire medie. L-am privit pe Nibor ce era deja imbracat in fata mea si ma astepta.
– Melcule, asa te duci la castelul imperial? Puneti macar alte haine, nu astea de antrenament.
Am ales pantalonii scurti rupti in nenumarate locuri si o bluza de care eram foarte mandra, deoarece eu o creasem. Un material subtire si transparent acoperea doar o bucatica dintr-o panza mata de culoarea abanosului. Atat cat sa nu fiu vulgara, dar nici fetita cuminte si inocenta de acum 14 ani. Cand am terminat de schimbat, Nibor ma privi intrebator.
– Si daca pe drum suntem atacati, printesica s-a gandit ca inamici vor fi vrajiti de pieptul ei acoperit de acea tesatura minucuscula?
– Hei, tu singur ai zis ca eu nu pot sa-mi port de grija, asa ca tu o sa ma aperi.
Chicotul scos de mine l-a facut sa-mi scoata limba.Mi-am trecut mana prin parul meu extrem de scurt si de rosu si mi-am amintit cat de lung il aveam cand am fost rapita.
Cand toate bagajele au fost gata am pornit incet sper Palat. Eram atat de fericita. Atat de copil. O buna parte din zi mi-o petreceam aranjandu-mi parul si purtand zeci de rochite diferite sau cotrabaind prin fardurile mamei. Ziua mea se rezuma numai la fericire, cum o printesa in devenire trebuia sa aiba. Lectii de mers, de vorbit, ne baut ceai, si eram totusi atat de mica. Ce vremuri dulci! Insa intr-o zi fericirea mi-a fost luata. Sau, ce spun defapt? Fericirea mea era doar o iluzie. Cand maestrul Sisied m-a rapit pentru rascumparare am primit un bilet in care regii ii scriau rapitorului meu: "Iti marturisim ca este adoptata si nu avem posibilitatea sa dam atatia bani. O vom lua, odata si odata" .Trebuia sa-mi dau seama. Nimeni din familia mea nu poseda vreun par atat de roscat sau ochii albastrii-verzui. Prosti. N-am sa uit niciodata acel sentiment. Atat de tradata, atat de abandonata. La varsta aceea n-am inteles foarte bine si nu mi-a pasat. Abia cand anii au trecut am realizat. Si am devenit furioasa si nervoasa. Mi-au dat sentimentul ca sunt fiica lor, cand ei la un obstacol m-au lasat balta. Ca si copil, n-am inteles atunci cat de mult a durut asta. Insa acum fiecare clipa cand ma gandesc e un cosmat pentru mine. M-am simtit atat de tradata...
Dupa ce Sisied a vazut puterea mea de a controla focul, din ce in ce mai rara, a hotarat sa ma pastreze. Imi amintesc prima zi "acasa". M-a luat de par si mi-a spus ca asa nu merge. Eu singura mi l-am taiat cu un cutit in asa fel incat sa nu poata cineva sa ma mai traga de el. Si de atunci, asa a ramas. Bine, putin mai finisat,dar in general tot scurt. Soarele, care mi-e atat de drag, este cel care-mi alimenteaza focul. Pot crea si ma pot juca in liniste cu focul fara sa ma ard vreodata. Aceasta trasatura este foarte rara in zilele acestea. Astfel, ador sa ma joc cu focul, si nu, nu ma ard, spre deliciul meu si spre enervarea lui Nibor.
Pledoaria mea a fost intrerupta de Nibor care m-a intrebat daca sunt bine. Ma imbratisa cand i-am spus un "Desigur" si ma intreba din nou ce am. Bineinteles, de el nu puteam ascunde niciun lucru. Anii petrecuti impreuna ne-au creat o legatura aparte si o conexiunea ce se apropie de empatie; suntem amandoi la fel de constienti cand celalalt nu este bine. Asadar, stiam ca n-are nici un rost sa incerc sa ma contrazic cu el, asa ca i-am zis la ce ma gandeam. Imi afisa acel zambet cald pe care-l are din totdeauna. Rapid, ma lua in spate si imi spuse sa inchid ochii sa ma gandesc la ceva frumos. M-am lasat purtata in spate de el, arcuindu-mi trupul cat sa pot sa-i pun bratele in jurul gatului. Porni incet, verificand daca stau comfortabil. Nu stiu cum, dar am adormit. Era un sentiment atat de linistitor incat n-am rezistat tentatiei.
M-am trezit ametita cand Nibor ma gadila usor. Am privit la peisajul ce se intindea in fata mea: un cer indigo incadra un castel imens. Locul unde am copilarit s-a schimbat foarte mult. Aerul mohorat si sombru plutea in aer. Turnuri adiacente construite in alt fel stricau armonia castelului. Lacul ce odata ma racorea vara era acum inexistent.
– Esti pregatita? ma intreba el intr-un mod foarte grijuliu.
Am dat din cap usor. Nu o sa fie greu deloc.Am ucis cu sange rece. Am furat. Am fost rea, m-am maturizat. Asta este, sa nu fie prea socati de felul in care arat acuma. I-am revazut acum mult timp in urma, dar de atunci m-am schimbat. Daca atunci socul a fost mare, acum nu stiu cum o sa fie. Ne-am apropiat incet, cu pasi mici, catre garzile care erau de servici. Si-au scos sulitele si le-au indreptat spre noi, insa cu o simpla miscare ale degetelor le-am dat la o parte.
– Printesa Reyinia si prietenul sau Nibor au sosit. Anuntati-i pe regii Notira.
Gen: Fantasy si friendship predomina. Romance-ul apare fie tarziu, fie este neimpartasit, fie ascuns, sau pur si simplu este vorba de dragoste intre prieteni.
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Simpla/Avansata. Nu conteaza, desi m-ar ajuta mai mult cea avansata.
Am mai postat pe un alt site acest fic, insa am considerat ca ar fi bine sa incep aici pentru a ma putea perfectiona. Pun aici o descriere ce a fost ceruta la celelat site si pe care eu o consider utila, de aici puteti sa decidi daca veti citi sau nu in continuare.
Ce se intampla cand o printesa in devenire este rapita si obligata sa devina o criminala? Dar cand aceasta trebuie sa se intoarca acasa? Ce se va intampla cu ea cand va fii prinsa intr-un joc al mortii si al minciunii, din care doar cu ajutorul prietenului ei cel mai bun va scapa? Dar daca... acesta devine inamicul ei principal, in dorinta de a o ajuta?
Capitolul pierdut
Sunt mai multe lucruri care-i plac, copil fiind. Spre exemplu, adora sa privesca artificiile. Adora sa le faca sa se roteasca dupa cum isi misca degetele mici. Ii place sa creeze aceste flori de foc dupa cum ii zburda imaginatia. Desi mama ii spune mereu ca e prea mica pentru a se juca cu focul, ii place sa nu o asculte. De fapt, as putea spune ca adora. Astazi este o zi speciala, urmeaza parada inchinata parintilor ei, regii Notira. Slujnica a pasit usor in camera de un roz portocaliu a fetitei. Privind-o, inima ii salta de bucurie vazand-o atat de fericita.O intreba cu o voce atat de duioasa, incat si cel mai razgaiat copil ar asculta-o:
“ Cu ce vrea printesa Reiynia sa se imbrace astazi?”
I-a intins lenes degetul dupa rochia albastra cu fundita neagra. Slujnica o ajuta sa se imbrace si-i pieptana parul de foc ce aproape ii ajungea pana la fund. Fetita de cinci anisori se arata bucuroasa cand fu impodobita cu bijuterii frumoase, adaptate varstei ei. Un mot i-a fost prins cu ajutorul unei panglici de culoarea smaraldelor. Dupa ce slujnica pleca Reiynia se strecura in camera mamei sale, de unde lua un ruj rosu. Se sui usor pe scaunelul de lemn si se privi in oglinda. Isi dadu un pic cam pe langa, insa era tare mandra de acest lucru. Fugi pe coridoarele lungi in speranta ca va ajunge la timp. Din neatintie, insa, se impiedica si cazu, murdarindu-si prea iubita rochita. In momentul cand se ridica simti cum cineva ii pune la nas o batista inmiresmata. Cazu pe podeaua rece, scotant un strigat de disperare.
Capitolul I: Promisiune
In aceea dimineata devreme, da, era devreme, ora 5 dimineata, m-am trezit cu o perna in cap de la Nibor. Nervoasa pentru trezirea facuta am aruncat la randul meu cu perne dupa el, pana cand, in final, iesi din camera, asa ca mi-am pus capul din nou sub perna cea moale. Am tras plapuma peste mine doar pentru a nu-mi intra lumina timida in ochi. Era asa de bine... atat de calduros aici.As putea sa stau aici o vesnicie. Din patul meu calduros n-as vrea sa plec niciodata. Dintr-o data, m-am trezit ca un jet de apa rece ca gheata imi atinge fata. Atat perna, cat si cearceaful au fost udate instantaneu. Nu mai pot spune nimic de pijamaua mea care era fleasca toata. Rezultatul a fost cel sperat. M-am ridicat rapid din pat si am fugit catre Nibor, care se ascunsese imediat. Am fugit in directia lui insa m-am impiedicat imediat. Sau mai bine zis, el mi-a pus piedica. S-a pus in fata mea si a inceput sa ma gadile, spre enervarea mea. Ne-am gadilat reciproc pana cand maestrul a venit tipand la noi sa incetem cu prostiile.
Ne spuse sa ne asezam, caci are ceva sa ne spuna.Ne privi cu aceeasi ochi reci de criminal pe care ii are. Hainele ii erau gata de drum, si am observat de asemenea si o geanta micuta pregatita. Asadar, urma sa plecam undeva. In loc sa ne spuna despre ce avea de gand, se aseza in dreptul meu si-mi intinse o scrisoare cu insemne regale. Am asteptat cateva minute, incercandu-mi sa imi reamintesc. Cam greu. Am citit-o curioasa:
“Sisied,
Iti stim prea bine cruzimea ta, ne temem cu totii de puterile tale si stim ca tu, de cand ne-ai furat fiica ai transformat-o in ucenica ta. Stim prea bine ca ne uraste si este in stare sa-si omoare parintii doar pentru ca nu am putut sa o rascumparam atunci. Insa, te rugam, nu mai avem putere si in curand vom ajunge pe lumea cealalta. Iti cerem tie, ce odata ne-ai fost cel mai de seama cavaler, sa o convingi pe Reyinia sa ne mai vada odata, inainte de moarte.
Regii Notira.”
L-am privit intrebator pe maestru. Facu aceea privire nepasatoare si-mi lua scrisoarea. Nibor ma privi cu aceeasi ochi albastrii si calzi pe care-i stiam din totdeauna. Am schimbat cateva priviri inainte sa-mi mut privirea la maestru.Nu-mi pasa. Pur si simplu nu mai conta nimic. Eram alta persoana acum, nu mai eram o printesa de ani buni. In final, nepasatoare, l-am intrebat:
– Si acum, ce? Se asteapta sa le vin in brate si sa le spun cat de mult ii iubesc si ca nu vreau ca ei sa moara? L-am intrebat pe maestro.
– Bineinteles ca nu, insa in ultimul timp am cam multa treaba si voi doi imi stati pe cap. Plus ca ar fi interesant sa mai aflati ce face Regatul Celor Patru Anotimpurilor, asa ca va duceti amandoi. Arret, vreau sa-ti vezi parintii inainte sa moara, si apoi sa mai stai la curtea regala, printeso. Afla ce poti despre cavalerie. Nibor, o insotesti si ai grija sa nu se atinga nimeni de printesa noastra.
– Desigur, doar Arret nu-si poate purta singura de grija! spuse el sarcastic.
– Taci, creier de dulau cu trei labe, ai uitat cand te-am salvat din bratele ucigasului din Rowi's City? Sau cand…
– Taceti amandoi! Nu va mai certati ca niste copiii de cinci ani si duceti-va sa va faceti bagajele, ne vedem in cateva saptamani! Ma intrerups
e maestrul Sisied.
Dupa ce tipa pentru a zecea oara in aceea dimineata, i-am dat un picior in fund lui Nibor, spunandu-i sa se miste in camera.
Casuta noastra era micuta si modesta, iar camera noastra era in cel mai departat hol. Cand am ajuns, am privit nervoasa spre dulapul din fata mea. Ciopliturile vechi, facute de mine sau de Nibor aratau comportamentul nostru din diferite perioade. Cea dintai mazgalitura era o floare, facute de Nibor cu un cutit ascutit, pe care-l furase de la Sisied. Facuse asta in primele zile cand am fost rapita de Sisied. Eram atat de speriata incat a vrut sa ma ajute, si mi-a desenat o floare. Apoi, incet, incet, am continuat acest joc. Adeseori, cand ne certam, ne exprimam prin desene pe lemnul prafuit. Cuvintele erau astfel de prisos. Am deschid dulapul si mi-am aruncat ochii prin el.
– Ce haine sa-mi iau? l-am intrebat nerabdatoare. Nici eu nu stiam de ce.
– Stai calma, Arret. Nimeni nu se asteapta sa vii intr-o rochie pana in pamant pompoasa si cu nu stiu cate accesorii. Poarta ceva normal. Fii tu insati, surioaro. Dupa ce i-am aruncat o privire rautacioasa m-am indreptat catre dulapul meu. Pantaloni scurti, tricouri, colanti. Lenjerie. Atat o sa-mi ajunga trei saptamani cu murdarire medie. L-am privit pe Nibor ce era deja imbracat in fata mea si ma astepta.
– Melcule, asa te duci la castelul imperial? Puneti macar alte haine, nu astea de antrenament.
Am ales pantalonii scurti rupti in nenumarate locuri si o bluza de care eram foarte mandra, deoarece eu o creasem. Un material subtire si transparent acoperea doar o bucatica dintr-o panza mata de culoarea abanosului. Atat cat sa nu fiu vulgara, dar nici fetita cuminte si inocenta de acum 14 ani. Cand am terminat de schimbat, Nibor ma privi intrebator.
– Si daca pe drum suntem atacati, printesica s-a gandit ca inamici vor fi vrajiti de pieptul ei acoperit de acea tesatura minucuscula?
– Hei, tu singur ai zis ca eu nu pot sa-mi port de grija, asa ca tu o sa ma aperi.
Chicotul scos de mine l-a facut sa-mi scoata limba.Mi-am trecut mana prin parul meu extrem de scurt si de rosu si mi-am amintit cat de lung il aveam cand am fost rapita.
Cand toate bagajele au fost gata am pornit incet sper Palat. Eram atat de fericita. Atat de copil. O buna parte din zi mi-o petreceam aranjandu-mi parul si purtand zeci de rochite diferite sau cotrabaind prin fardurile mamei. Ziua mea se rezuma numai la fericire, cum o printesa in devenire trebuia sa aiba. Lectii de mers, de vorbit, ne baut ceai, si eram totusi atat de mica. Ce vremuri dulci! Insa intr-o zi fericirea mi-a fost luata. Sau, ce spun defapt? Fericirea mea era doar o iluzie. Cand maestrul Sisied m-a rapit pentru rascumparare am primit un bilet in care regii ii scriau rapitorului meu: "Iti marturisim ca este adoptata si nu avem posibilitatea sa dam atatia bani. O vom lua, odata si odata" .Trebuia sa-mi dau seama. Nimeni din familia mea nu poseda vreun par atat de roscat sau ochii albastrii-verzui. Prosti. N-am sa uit niciodata acel sentiment. Atat de tradata, atat de abandonata. La varsta aceea n-am inteles foarte bine si nu mi-a pasat. Abia cand anii au trecut am realizat. Si am devenit furioasa si nervoasa. Mi-au dat sentimentul ca sunt fiica lor, cand ei la un obstacol m-au lasat balta. Ca si copil, n-am inteles atunci cat de mult a durut asta. Insa acum fiecare clipa cand ma gandesc e un cosmat pentru mine. M-am simtit atat de tradata...
Dupa ce Sisied a vazut puterea mea de a controla focul, din ce in ce mai rara, a hotarat sa ma pastreze. Imi amintesc prima zi "acasa". M-a luat de par si mi-a spus ca asa nu merge. Eu singura mi l-am taiat cu un cutit in asa fel incat sa nu poata cineva sa ma mai traga de el. Si de atunci, asa a ramas. Bine, putin mai finisat,dar in general tot scurt. Soarele, care mi-e atat de drag, este cel care-mi alimenteaza focul. Pot crea si ma pot juca in liniste cu focul fara sa ma ard vreodata. Aceasta trasatura este foarte rara in zilele acestea. Astfel, ador sa ma joc cu focul, si nu, nu ma ard, spre deliciul meu si spre enervarea lui Nibor.
Pledoaria mea a fost intrerupta de Nibor care m-a intrebat daca sunt bine. Ma imbratisa cand i-am spus un "Desigur" si ma intreba din nou ce am. Bineinteles, de el nu puteam ascunde niciun lucru. Anii petrecuti impreuna ne-au creat o legatura aparte si o conexiunea ce se apropie de empatie; suntem amandoi la fel de constienti cand celalalt nu este bine. Asadar, stiam ca n-are nici un rost sa incerc sa ma contrazic cu el, asa ca i-am zis la ce ma gandeam. Imi afisa acel zambet cald pe care-l are din totdeauna. Rapid, ma lua in spate si imi spuse sa inchid ochii sa ma gandesc la ceva frumos. M-am lasat purtata in spate de el, arcuindu-mi trupul cat sa pot sa-i pun bratele in jurul gatului. Porni incet, verificand daca stau comfortabil. Nu stiu cum, dar am adormit. Era un sentiment atat de linistitor incat n-am rezistat tentatiei.
M-am trezit ametita cand Nibor ma gadila usor. Am privit la peisajul ce se intindea in fata mea: un cer indigo incadra un castel imens. Locul unde am copilarit s-a schimbat foarte mult. Aerul mohorat si sombru plutea in aer. Turnuri adiacente construite in alt fel stricau armonia castelului. Lacul ce odata ma racorea vara era acum inexistent.
– Esti pregatita? ma intreba el intr-un mod foarte grijuliu.
Am dat din cap usor. Nu o sa fie greu deloc.Am ucis cu sange rece. Am furat. Am fost rea, m-am maturizat. Asta este, sa nu fie prea socati de felul in care arat acuma. I-am revazut acum mult timp in urma, dar de atunci m-am schimbat. Daca atunci socul a fost mare, acum nu stiu cum o sa fie. Ne-am apropiat incet, cu pasi mici, catre garzile care erau de servici. Si-au scos sulitele si le-au indreptat spre noi, insa cu o simpla miscare ale degetelor le-am dat la o parte.
– Printesa Reyinia si prietenul sau Nibor au sosit. Anuntati-i pe regii Notira.