07-06-2012, 01:23 PM
In timp ce ii povesteam Alexandrei la WEB despre sansa mea sa cant in local, Victor a batut la usa si dupa ce ne-am asigurat ca nu eram niciuna indecenta, a intrat si mi-a propus sa facem impreuna un duet, iar eu am acceptat. Dupa cum am mai spus, Victor are talent muzical cat sa imparta si la noi restul cate putin si totusi sa ne umileasca cu un solo la chitara absolut genial cu ce i-a ramas. Deci, normal ca am acceptat, mai ales ca unde-s doi, puterea, respectiv talentul, creste.
Fetele n-au inceput sa ma tachineze decat dupa ce s-au asigurat ca a avut timp destul sa plece de pe coridor.
- Doar nu crezi si tu ca ma palce, nu? am intrebat-o pe Ale, care se luase si ea dupa fete.
Nu sunt sigura de ce eram asa de impotriva acestui lucru pentru ca Victor parea a fi aproape baiatul perfect si nici nu il bagasem in Friendzone. Inca.
- Nu cred, sunt sigura de asta, mi-a raspuns, iar fetele daca ar fi putut, ar fi venit sa bata palma cu ea.
- Nu are cum. Uite, de exemplu, cand am lansat bomba de mine si Andrei, atunci in tren, el nu a spus decat ceva de genul: "Ura din copilarie, transformata in iubire la adolescenta." Iti suna asta a gelozie?
Le-am inchis aici, in sensul ca nu au mai avut replica, insa nu am reusit sa le conving ca se inselau.
N-a trecut mult si Victor a batut din nou la usa, spunandu-mi ca a gasit o sala in care sa repetam, asa ca mi-am luat la revedere de la Ale si l-am urmat pana intr-un studiou de la etajul doi, exact ca cele pe care le vedeam la televizor in clipurile muzicale.
Impreuna am ales melodia "Hear me now" de la Secondhand Serenade cu Juliet Simms, un duet unde aveam amandoi deja pregatite partile in care intram noi. Nu era chiar asa usoara melodia si ma asteptam totusi sa imi fie greu sa imi dau drumul la voce fata de el pentru ca nu mai cantasem niciodata impreuna pana atunci, insa faptul ca stiam foarte bine melodia (asteptasem ziua in care sa gasesc pe cineva cu care sa o cant) si el la fel, a facut totul chiar simplu. Stiam exact cand sa intru cu partea mea de melodie si el pregatise un negativ pe care chiar el il creease pe nu stiu ce program, pe care l-a tot refacut, astfel incat sa se potriveasca cu vocile noastre, pana totul suna perfect.
A fost usor sa lucrez cu el. Speram doar sa nu am emotii pe scena si sa imi pierd orice urma de talent, dar am preferat sa nu ma gandesc la asta ca sa nu agravez situatia. Momentul asta l-am asteptat aproape toata viata mea, pentru ca inainte de a imi dori sa devin jurnalista si sa scriu un roman, visam sa devin cantareata. Iar daca asta nu mergea, speram totusi la o astfel de auditie.
Am ales pentru petrecere rochia cea rosie, eleganta primita de la Iasmi, putin de tot decoltata, stransa la mijloc si putin infoiata pana sub fund. In picioare am luat niste sandale cu un toc putin cam prea inalt pentru mine, de la Elena, care imi faceau niste picioare superbe. Flori statuse mai mult de o ora ca sa imi onduleze parul si cand m-am uitat in oglinda de la dulap la final, m-am gandit ca daca as fi baiat, m-as indragosti de mine mai mult ca sigur. Nu ca asa nu m-as iubi.
- Esti geniala, mi-a spus Ale la WEB, in timp ce faceam incantata piruete prin camera.
Nu ma mai simtisem de mult atat de frumoasa.
Am coborat toate fetele la parter, unde, asa cum ne-am inteles, ne-am intalnit cu baietii, care deja se plictisisera de asteptat, asezati care cum putusera pe canapelele de acolo si butonand la telecomanda plictisiti. Ne-au auzit "tropaind" imediat ce am iesit din camera si s-au ridicat toti, bucurosi ca asteptarea se incheiase. Cand in sfarsit am ajuns la scari, erau in picioare incantati, privindu-ne in timp ce coboram.
Ionut nu a indraznit sa ma priveasca, sau daca a facut-o, a fost in momentele in care n-am fost atenta, prefacandu-se foarte prins pe un joc de pe telefon.
- Ma simt foarte norocos, a zis si Andrei cand a reusit sa se adune dupa un holbat indelungat. Esti prea frumoasa!
Andrei era imbracat normal, si la fel ca toti ceilalti baieti, planuia sa se distreze. Mie mi-a trecut prin minte ca ar trebui sa incetez aceasta relatie cu el pentru ca pe langa faptul ca nu era corect fata de el, nici nu mai gaseam acest lucru avantajs in vreun fel. Sa nu mai vorbesc de faptul ca probabil oricum urma sa imi dea el papucii cand Alexandra ateriza si ea la noi.
- Andrei, stii ca o sa vina si Ale aici, nu? am intrebat dupa ce am ramas singuri in spatele grupului.
- Sunt constient de asta, mi-a raspuns cautand sa dea impresia ca nu ii pasa asa mult.
- Eu, de abia acum devin constienta de faptul ca voi doi ati fost impreuna si nu imi prea place asta. Mai ales ca...
Mai ales ca as pica din nou in aceeasi groapa. Si prima oara se iarta, sa zicem, n-am fost atenta pe unde merg. Dar a doua oara, picioarele mele cunosc drumul si nu mai am nicio scuza.
S-a oprit in drum, incepand sa inteleaga ce tocmai am zis. Nu parea prea fericit.
Cu toate astea, am vazut foarte clar drumul pe care paseam si atunci cand am gresit prima oara.
Pentru ca spre deosebire de unii, eu mi-am asumat riscul care a venit cu toate acele sentimente de care eram cat se poate de sigura.
Eu chiar l-am iubit.
Nu stiu daca m-a crezut vreodata cand i-am spus-o, dar desi nici nu ne-am intalnit ca sa ii pot da inima mea, aceasta a plecat singura spre el.
Nu l-a ajuns niciodata, dar l-a tot alergat avand senzatia ca se apropie.
Bineinteles, n-am lasat-o sa plece pur si simplu. A avut loc o adevarata lupta pe care a castigat-o, lasand in urma ei un sentiment de bucurie si implinire falsa.
Inca nu sunt sigura ca s-a mai si intors din aceasta calatorie a ei.
Poate s-a ratacit pe drumul spre casa.
Ori inca ma uraste ca n-am fost cu capul pe umeri si n-am avut mai multa grija de ea.
Cum ar fi, ma simteam ciudat, ca si cum n-am mai pus suflet in nimic din ceea ce am facut de atunci.
La fel era si cu Andrei. I-am dat impresia ca traiesc intens aceasta poveste, cand eu de fapt muream incetisor.
- Sa inteleg ca vrei sa... terminam? a intrebat cu o oarecare teama in glas, dar parand totusi resemnat cu ideea, ca si cand s-ar fi asteptat la asta.
- Nu imi place ce fac... Mi se pare nedrept fata de amandoi, sa fim in relatia asta doar din punct de vedere fizic. Mi se pare o sfidare fata de tot ce inseamna fericire si iubire adevarata. Nu vrei sa simti toate astea intr-o zi pe bune? Ne tinem in loc unul pe altul!
Vorbeam repede si aproape incoerent. Nu imi aduc aminte ce am spus exact, dar ma simteam mizerabil si mai era foarte putin pana sa izbugnesc in plans.
- Ai vrea sa fiu mai posesiv? a zis incercand sa faca o gluma, dar nici macar el nu a reusit sa rada.
- Trebuie sa ma trezesc la realitate, am raspuns oftand si asezandu-ma pe cea mai apropiata banca.
Dar imi era frica sa o fac. Frica de a ma vedea cum eram de fapt.
Putea fi chiar si mai grav decat parea.
- Pai, a inceput oprindu-se in fata mea cu o stralucire ciudata in ochii aceia albastrii, mie imi place de tine...
Am oftat stergandu-mi lacrimile care reusisera sa scape cu toata fortarea mea de a le tine pe loc, sperand ca nu era serios sau ca am inteles gresit. Oricum, am ales sa fac pe proasta.
- Si mie de tine. Se numeste atractie fizica, am zis si daca m-as fi uitat la fata lui, mi-as fi dat seama ca el vorbea serios.
Cel mai probabil, intelesesem si eu asta.
- Stiu si eu ce e atractia fizica si nu prea cred ca e vorba doar de atat, a incercat sa ma lamureasca el.
Mai bine taceam si ne bucuram de inca o seara impreuna decat sa i-o stric pe asta, m-am gandit. Dar era prea tarziu, iar eu incepeam sa regret grav nerabdarea mea.
- Nu te inteleg, am zis ridicandu-mi privirea spre el.
- Prostuto, a spus zambind, adica te plac mai presus de jocul nostru.
- Si Iulia? Si Ale? am intrebat panicata sperand ca i se parea doar.
Atat imi mai lipsea. Sa se indragosteasca de mine si Andrei. Ma simteam rau. Ma simteam vinovata. Toate sentimentele contradictorii se invarteau prin stomacul meu, dandu-mi o stare de greata, care s-a inrautatit cand mi-a rapsuns ca singurele fete pentru care si-a dat si el silinta au devenit doar trecut pentru el. M-am grabit sa il contrazic, spuandu-i ca nu pot crede asa ceva. Numai gandindu-ma cat timp a zapacit-o pe Ale, care i-a explicat de n ori ca nu mai merge, sau de cate ori s-a intimidat in fata Iuliei, picand de fraier, imi dadeam seama ca era pre mult ca sa treaca atat de usor. Iar povestea cu Ale, cand am plecat era inca in desfasurare, numai ca incepuse sa o placa si pe Iulia, asa, ca sa mearga mai departe.
Vazand ca nu avea cum sa ma convinga, continuand ca teoria mea, cum ca cel mai probabil eram doar un premiu de consolare, a renunatat sa mai incerce sa ma induplece, acceptand sa ne despartim.
Mi-am trecut mana prin par sperand la o minune sa ies din situatia respectiva.
Am actionat din impuls atunci in tren, cand l-am sarutat, cand am acceptat sa avem o relatie doar de ochii lumii.
Am actionat fara sa gandesc, iar acum regretam.
- Hai, nu ma supara cu replici din astea care imi spun sa o fac si ma roaga sa nu, in acelasi timp.
- Nu Angi, eu vorbesc serios. Iar placutul asta nu e atat de avansat incat sa doara si sa nu treaca. Daca stau si ma gandesc, e mai bine sa il omoram de acum!
Am aprobat din cap, gandindu-ma ca nu avea rost sa continuam doar ca sa nu il ranesc si fiind constienta ca acest lucru devenise inevitabil, asa ca am inceput sa ne gandim la un pretext sub care totul sa para real:
- Nepotrivire de caracter? am propus eu, iar el m-a privit imbufnat.
- Dar ne potrivim perfect la caractere, a obiectat.
- Pai normal ca semanm, parinti nostrii au crescut impreuna cu aceleasi principii. Putem zice ca ne-am dat seama ca ne-am intelege mai bine ca amici, ca ne iubim ca fratii, stii tu, chestii din astea.
- Ca fratii?! a intrebat Cristi care nu stiu ce mama naibi cauta langa noi si de cand era acolo, dar din cate se parea fusese martor la ultima parte a conversatiei noastre.
Imi venea sa imi dau singura o palma peste fata, suparata pe faptul ca n-am fost mai atenta. Cristi era ultimul (dupa Iulia si Will) care trebuia sa afle despre aceasta asa-zisa relatie.
- Da, motiv pentru care am ales de comun acord sa ne despartim, am raspuns eu dupa ce mi-am revenit din soc.
Cristi a parut chiar dezamagit si a oftat trist. Mi se parea ciudat pentru ca eram destul de la curent cu faptul ca nu ma prea suporta pentru ceea ce ii faceam lui Ionut. S-ar fi aliat cu Iulia daca nu era indragostit de Oana.
- Trebuia sa pun si eu pariu ca nu o sa rezistati...
Noi care credeam ca asa tare se obisnuise cu noi impreuna si ca nu vroia sa ne vada despartiti...
Oricum, cum adica pariu?! Cine? Ce?
Simplu. Raspunsul era alcatuit dintr-un singur cuvant, sau mai bine zis nume: Iulia. Cum de nu m-am gandit la asta inainte?
Pariase ca in mai putin de doua saptamani, eu urma sa imi bat joc si de Andrei, asa cum imi batusem joc si de Ionut.
Atat ne-a trebuit ca sa stergem toata discutia noastra despre despartire, sa ne luam de mana si sa intram hotarati si cu zambetele pana la urechi in local. Iulia desi voia sa ne despartim, ne-a reunit.
Pe cealalta parte, ma simteam tradata ca a pus un asemenea pariu cu Cristi si probabil si cu altii si ma intrebam daca a mai fost cineva de acord cu ea, sau au pariat convinisi ca va pierde.
Oricum, nu conta.
Eram din nou, pusa pe fapte mari.
Fetele n-au inceput sa ma tachineze decat dupa ce s-au asigurat ca a avut timp destul sa plece de pe coridor.
- Doar nu crezi si tu ca ma palce, nu? am intrebat-o pe Ale, care se luase si ea dupa fete.
Nu sunt sigura de ce eram asa de impotriva acestui lucru pentru ca Victor parea a fi aproape baiatul perfect si nici nu il bagasem in Friendzone. Inca.
- Nu cred, sunt sigura de asta, mi-a raspuns, iar fetele daca ar fi putut, ar fi venit sa bata palma cu ea.
- Nu are cum. Uite, de exemplu, cand am lansat bomba de mine si Andrei, atunci in tren, el nu a spus decat ceva de genul: "Ura din copilarie, transformata in iubire la adolescenta." Iti suna asta a gelozie?
Le-am inchis aici, in sensul ca nu au mai avut replica, insa nu am reusit sa le conving ca se inselau.
N-a trecut mult si Victor a batut din nou la usa, spunandu-mi ca a gasit o sala in care sa repetam, asa ca mi-am luat la revedere de la Ale si l-am urmat pana intr-un studiou de la etajul doi, exact ca cele pe care le vedeam la televizor in clipurile muzicale.
Impreuna am ales melodia "Hear me now" de la Secondhand Serenade cu Juliet Simms, un duet unde aveam amandoi deja pregatite partile in care intram noi. Nu era chiar asa usoara melodia si ma asteptam totusi sa imi fie greu sa imi dau drumul la voce fata de el pentru ca nu mai cantasem niciodata impreuna pana atunci, insa faptul ca stiam foarte bine melodia (asteptasem ziua in care sa gasesc pe cineva cu care sa o cant) si el la fel, a facut totul chiar simplu. Stiam exact cand sa intru cu partea mea de melodie si el pregatise un negativ pe care chiar el il creease pe nu stiu ce program, pe care l-a tot refacut, astfel incat sa se potriveasca cu vocile noastre, pana totul suna perfect.
A fost usor sa lucrez cu el. Speram doar sa nu am emotii pe scena si sa imi pierd orice urma de talent, dar am preferat sa nu ma gandesc la asta ca sa nu agravez situatia. Momentul asta l-am asteptat aproape toata viata mea, pentru ca inainte de a imi dori sa devin jurnalista si sa scriu un roman, visam sa devin cantareata. Iar daca asta nu mergea, speram totusi la o astfel de auditie.
Am ales pentru petrecere rochia cea rosie, eleganta primita de la Iasmi, putin de tot decoltata, stransa la mijloc si putin infoiata pana sub fund. In picioare am luat niste sandale cu un toc putin cam prea inalt pentru mine, de la Elena, care imi faceau niste picioare superbe. Flori statuse mai mult de o ora ca sa imi onduleze parul si cand m-am uitat in oglinda de la dulap la final, m-am gandit ca daca as fi baiat, m-as indragosti de mine mai mult ca sigur. Nu ca asa nu m-as iubi.
- Esti geniala, mi-a spus Ale la WEB, in timp ce faceam incantata piruete prin camera.
Nu ma mai simtisem de mult atat de frumoasa.
Am coborat toate fetele la parter, unde, asa cum ne-am inteles, ne-am intalnit cu baietii, care deja se plictisisera de asteptat, asezati care cum putusera pe canapelele de acolo si butonand la telecomanda plictisiti. Ne-au auzit "tropaind" imediat ce am iesit din camera si s-au ridicat toti, bucurosi ca asteptarea se incheiase. Cand in sfarsit am ajuns la scari, erau in picioare incantati, privindu-ne in timp ce coboram.
Ionut nu a indraznit sa ma priveasca, sau daca a facut-o, a fost in momentele in care n-am fost atenta, prefacandu-se foarte prins pe un joc de pe telefon.
- Ma simt foarte norocos, a zis si Andrei cand a reusit sa se adune dupa un holbat indelungat. Esti prea frumoasa!
Andrei era imbracat normal, si la fel ca toti ceilalti baieti, planuia sa se distreze. Mie mi-a trecut prin minte ca ar trebui sa incetez aceasta relatie cu el pentru ca pe langa faptul ca nu era corect fata de el, nici nu mai gaseam acest lucru avantajs in vreun fel. Sa nu mai vorbesc de faptul ca probabil oricum urma sa imi dea el papucii cand Alexandra ateriza si ea la noi.
- Andrei, stii ca o sa vina si Ale aici, nu? am intrebat dupa ce am ramas singuri in spatele grupului.
- Sunt constient de asta, mi-a raspuns cautand sa dea impresia ca nu ii pasa asa mult.
- Eu, de abia acum devin constienta de faptul ca voi doi ati fost impreuna si nu imi prea place asta. Mai ales ca...
Mai ales ca as pica din nou in aceeasi groapa. Si prima oara se iarta, sa zicem, n-am fost atenta pe unde merg. Dar a doua oara, picioarele mele cunosc drumul si nu mai am nicio scuza.
S-a oprit in drum, incepand sa inteleaga ce tocmai am zis. Nu parea prea fericit.
Cu toate astea, am vazut foarte clar drumul pe care paseam si atunci cand am gresit prima oara.
Pentru ca spre deosebire de unii, eu mi-am asumat riscul care a venit cu toate acele sentimente de care eram cat se poate de sigura.
Eu chiar l-am iubit.
Nu stiu daca m-a crezut vreodata cand i-am spus-o, dar desi nici nu ne-am intalnit ca sa ii pot da inima mea, aceasta a plecat singura spre el.
Nu l-a ajuns niciodata, dar l-a tot alergat avand senzatia ca se apropie.
Bineinteles, n-am lasat-o sa plece pur si simplu. A avut loc o adevarata lupta pe care a castigat-o, lasand in urma ei un sentiment de bucurie si implinire falsa.
Inca nu sunt sigura ca s-a mai si intors din aceasta calatorie a ei.
Poate s-a ratacit pe drumul spre casa.
Ori inca ma uraste ca n-am fost cu capul pe umeri si n-am avut mai multa grija de ea.
Cum ar fi, ma simteam ciudat, ca si cum n-am mai pus suflet in nimic din ceea ce am facut de atunci.
La fel era si cu Andrei. I-am dat impresia ca traiesc intens aceasta poveste, cand eu de fapt muream incetisor.
- Sa inteleg ca vrei sa... terminam? a intrebat cu o oarecare teama in glas, dar parand totusi resemnat cu ideea, ca si cand s-ar fi asteptat la asta.
- Nu imi place ce fac... Mi se pare nedrept fata de amandoi, sa fim in relatia asta doar din punct de vedere fizic. Mi se pare o sfidare fata de tot ce inseamna fericire si iubire adevarata. Nu vrei sa simti toate astea intr-o zi pe bune? Ne tinem in loc unul pe altul!
Vorbeam repede si aproape incoerent. Nu imi aduc aminte ce am spus exact, dar ma simteam mizerabil si mai era foarte putin pana sa izbugnesc in plans.
- Ai vrea sa fiu mai posesiv? a zis incercand sa faca o gluma, dar nici macar el nu a reusit sa rada.
- Trebuie sa ma trezesc la realitate, am raspuns oftand si asezandu-ma pe cea mai apropiata banca.
Dar imi era frica sa o fac. Frica de a ma vedea cum eram de fapt.
Putea fi chiar si mai grav decat parea.
- Pai, a inceput oprindu-se in fata mea cu o stralucire ciudata in ochii aceia albastrii, mie imi place de tine...
Am oftat stergandu-mi lacrimile care reusisera sa scape cu toata fortarea mea de a le tine pe loc, sperand ca nu era serios sau ca am inteles gresit. Oricum, am ales sa fac pe proasta.
- Si mie de tine. Se numeste atractie fizica, am zis si daca m-as fi uitat la fata lui, mi-as fi dat seama ca el vorbea serios.
Cel mai probabil, intelesesem si eu asta.
- Stiu si eu ce e atractia fizica si nu prea cred ca e vorba doar de atat, a incercat sa ma lamureasca el.
Mai bine taceam si ne bucuram de inca o seara impreuna decat sa i-o stric pe asta, m-am gandit. Dar era prea tarziu, iar eu incepeam sa regret grav nerabdarea mea.
- Nu te inteleg, am zis ridicandu-mi privirea spre el.
- Prostuto, a spus zambind, adica te plac mai presus de jocul nostru.
- Si Iulia? Si Ale? am intrebat panicata sperand ca i se parea doar.
Atat imi mai lipsea. Sa se indragosteasca de mine si Andrei. Ma simteam rau. Ma simteam vinovata. Toate sentimentele contradictorii se invarteau prin stomacul meu, dandu-mi o stare de greata, care s-a inrautatit cand mi-a rapsuns ca singurele fete pentru care si-a dat si el silinta au devenit doar trecut pentru el. M-am grabit sa il contrazic, spuandu-i ca nu pot crede asa ceva. Numai gandindu-ma cat timp a zapacit-o pe Ale, care i-a explicat de n ori ca nu mai merge, sau de cate ori s-a intimidat in fata Iuliei, picand de fraier, imi dadeam seama ca era pre mult ca sa treaca atat de usor. Iar povestea cu Ale, cand am plecat era inca in desfasurare, numai ca incepuse sa o placa si pe Iulia, asa, ca sa mearga mai departe.
Vazand ca nu avea cum sa ma convinga, continuand ca teoria mea, cum ca cel mai probabil eram doar un premiu de consolare, a renunatat sa mai incerce sa ma induplece, acceptand sa ne despartim.
Mi-am trecut mana prin par sperand la o minune sa ies din situatia respectiva.
Am actionat din impuls atunci in tren, cand l-am sarutat, cand am acceptat sa avem o relatie doar de ochii lumii.
Am actionat fara sa gandesc, iar acum regretam.
- Hai, nu ma supara cu replici din astea care imi spun sa o fac si ma roaga sa nu, in acelasi timp.
- Nu Angi, eu vorbesc serios. Iar placutul asta nu e atat de avansat incat sa doara si sa nu treaca. Daca stau si ma gandesc, e mai bine sa il omoram de acum!
Am aprobat din cap, gandindu-ma ca nu avea rost sa continuam doar ca sa nu il ranesc si fiind constienta ca acest lucru devenise inevitabil, asa ca am inceput sa ne gandim la un pretext sub care totul sa para real:
- Nepotrivire de caracter? am propus eu, iar el m-a privit imbufnat.
- Dar ne potrivim perfect la caractere, a obiectat.
- Pai normal ca semanm, parinti nostrii au crescut impreuna cu aceleasi principii. Putem zice ca ne-am dat seama ca ne-am intelege mai bine ca amici, ca ne iubim ca fratii, stii tu, chestii din astea.
- Ca fratii?! a intrebat Cristi care nu stiu ce mama naibi cauta langa noi si de cand era acolo, dar din cate se parea fusese martor la ultima parte a conversatiei noastre.
Imi venea sa imi dau singura o palma peste fata, suparata pe faptul ca n-am fost mai atenta. Cristi era ultimul (dupa Iulia si Will) care trebuia sa afle despre aceasta asa-zisa relatie.
- Da, motiv pentru care am ales de comun acord sa ne despartim, am raspuns eu dupa ce mi-am revenit din soc.
Cristi a parut chiar dezamagit si a oftat trist. Mi se parea ciudat pentru ca eram destul de la curent cu faptul ca nu ma prea suporta pentru ceea ce ii faceam lui Ionut. S-ar fi aliat cu Iulia daca nu era indragostit de Oana.
- Trebuia sa pun si eu pariu ca nu o sa rezistati...
Noi care credeam ca asa tare se obisnuise cu noi impreuna si ca nu vroia sa ne vada despartiti...
Oricum, cum adica pariu?! Cine? Ce?
Simplu. Raspunsul era alcatuit dintr-un singur cuvant, sau mai bine zis nume: Iulia. Cum de nu m-am gandit la asta inainte?
Pariase ca in mai putin de doua saptamani, eu urma sa imi bat joc si de Andrei, asa cum imi batusem joc si de Ionut.
Atat ne-a trebuit ca sa stergem toata discutia noastra despre despartire, sa ne luam de mana si sa intram hotarati si cu zambetele pana la urechi in local. Iulia desi voia sa ne despartim, ne-a reunit.
Pe cealalta parte, ma simteam tradata ca a pus un asemenea pariu cu Cristi si probabil si cu altii si ma intrebam daca a mai fost cineva de acord cu ea, sau au pariat convinisi ca va pierde.
Oricum, nu conta.
Eram din nou, pusa pe fapte mari.
If life was a movie, and love was a song...