M-ati schimbat

[luiza_alexandra]

Hei, am venit si cu next-ul, care e in mare parte un fel de flashback. L-am citit de mai multe ori, dar banuiesc ca tot am scapat cateva greseli, iar lungimea... am incercat sa scurtez, dar tot lung mi-a iesit, asa ca l-am postat asa. Astept comentarii si enjoy :)


Oana si Anca mi-au pastrat din nou o bancheta numai pentru mine pe care am ocupat-o si mi-am pus castile in urechi fara sa le ofer ocazia sa ma ia la interogatoriu. Sigur se observa ca am plans. Sa nu mai vorbesc de faptul ca m-am cam si imbatat.. .
Am cautat melodiile cele mai galagioasae care sa ma opreasca din a ma gandi prea mult. Dar cu toate astea imi venea sa plang din nou. Pentru ca nu ma transformasem intr-o fata mai puternica, asa cum imi doream si asa cum ma amageam, mai nepasatoare si mai rece. Ma transformasem intr-o… scorpie. Da, cred ca este cuvantul potrivit.
De fiecare data in viata cand am fost buna cu o persoana si ingrozita de a o rani, am sfarsit prin a fi ranita de persoana respectiva, iar dupa cateva experiente de genul asta, am ajuns la vorba aceea, cum ca pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti.
Will de exemplu, s-a indragostit de mine, m-a sarutat cand inca eram impreuna cu Ionut in prima mea relatie. Atractia fizica dintre noi s-a nascut de abia dupa acel sarut, cand am inceput brusc sa il vad incredibil de frumos din atat de multe puncte de vedere. Voiam sa fiu impreuna cu el, dar nu suficient incat sa termin totul cu Ionut.
Si ca sa fie de ajuns, in minte a inceput sa mi se deruleze toata povestea.
Hai ganduri rele, veniti toate la mine si pedepsiti-ma. O merit oricum, fie vorba intre noi.

Ne-a prins ploaia in timp ce el ma conducea acasa dupa o lunga plimbare pe strazile orasului sub norii negrii si grosi, fortandu-ne norocul. Am inceput sa alergam pe drumul spre casa, pentru ca desi era destul de probabil sa ploua, nu aveam nicio umbrela la noi si nici nu mai aveam asa de mult de mers. In cel mult cinci minute, ne-am oprit in fata usii casei mele, unde ploaia doar ne mai stropea putin, insa eram cat de cat feriti. Eram uzi leoarca dar deloc demoralizati, asa ca vazandu-ne acolo, am inceput sa radem ca nebunii. Am observat ca toata freza lui s-a dus, asa ca am prins ocazia si mi-am bagat mana in parul lui, ciufulindu-l si stropindu-ma pentru ca era plin cu apa.
-Profita, profita cat mai poti, mi-a zis, trecandu-si bratele pe dupa mijlocul meu si tragandu-ma spre el ca sa ma sarute.
Cand aproape a reusit, s-a deschis usa, orbindu-ne cu lumina care venea dinauntru.
Era mama, disperata ca eram uzi pana la piele si ca daca nu ne schimbam repede vom raci la plamani si alte chestii de genul asta. Ne-a bagat pe amandoi in hol, ca sa ne aduca prosoape ca sa nu udam toata casa, dupa care am fugit pe scari pana in camera mea. Mi-am luat haine sa ma schimb si in drum spre baie, am coborat la frate-miu care era cu cel mai bun prieten al lui, Will, la televizor, vizionand a nu stiu cata oara, Stapanul Inelelor. L-am rugat sa-i aduca niste haine lui Ionut, asa ca atunci cand m-am intors din nou in camera, el era schimbat si aproximativ uscat, cu parul ciufulit de la incercarile disperate de a il usca cu prosopul. Bineinteles ca nu s-a putut abtine sa isi bage nasul prin lucrurile mele, asa ca n-am avut decat sa ii arat si lui toate cantecele pe care le-am scris, fiind nevoita chiar sa ii cant cateva, lucru care nu m-a deranjat atat de mult.
Ziua care urma, o asteptasem impreuna toata vara pentru ca urma sa mergem impreuna cu familia mea la Sacelu pentru doua saptamani. Ma rog, stiu ca nu era chiar mare lucru, dar august se termina cu aceasta ploaie, iar in septembrie pe acolo, speram sa fie cat mai putina lume, deci cat mai multa intimitate pentru noi. Am inceput sa ne facem planuri si am tot vorbit despre cum o sa ne aranjam in camere si ca cel mai probabil mama nu o sa il lase sa doarma in pat cu mine decat daca ii faceam loc si ei, despre cum o sa ne urcam acolo pe stanca aceea uriasa si o sa facem pe Ber Grills in salbaticie si ca o sa il invat si pe el sa inoate pentru ca din pacate, a ajuns la aceasta varsta fara sa cunoasca placerea de a te balaci pana la epuizare.
In orice caz, dupa ce a plecat, mi-am verificat din nou bagajiul, dupa care am coborat la baieti pentru a prinde sfarsitul partii a doua din film, pe care spre rusinea mea, nu l-am vazut niciodata cap-coada. Cand a inceput si cea de-a trei-a parte, Ionut mi-a trimis un mesaj, in care imi spunea incantat ceva de genul: “Sa vezi si tu ironia sortii: varu-miu mi-a trimis biletul lui de la concertul lui Scorpions din Bucuresti si e tocmai maine!” Am ras. Nu m-as fi asteptat ca dupa toate planurile si dupa cat de mult am asteptat plecarea in acea statiune, el sa aleaga totusi concertul, fara sa se gandeasca de doua ori, lucru care, va imaginati cat de bine mi-a picat. Adica deloc.
Atunci am incercat sa fiu intelegatoare gandindu-ma ca pe mine ma mai vedea si alta data, dar sansa sa mearga la acel concert era unica si cine eram eu sa crizez pentru ca avea ocazia sa isi implineasca un vis?! Nu puteam fi nici chiar atat de egoista. Si nu am fost, desi probabil v-ati fi asteptat sa fi fost, din cate m-ati cunoscut pana acum. N-am fost asa mereu…
Totusi, aveam un sentiment de neliniste, ceva care imi spunea ca pe undeva, lucrurile mergeau chiar foarte prost. Ma gandeam ca el nu pomenise deloc de faptul ca nu mai putea veni cu mine si ai mei la Sacelu, ca si cum uitase complet de asta, lucru ce nu avea niciun sens.
Mai tarziu, Laur a fost chemat de mama sa o ajute cu niste perdele, asa ca a pus pauza la film si a plecat, iar Will a profitat si el, iesind afara sa vorbeasca la telefon (care oricum ii sunase pe tot parcusrul filmului). Asa ca am ramas eu, linistea si gandurile mele care nu imi dadeau pace.
-Mi se pare mie sau esti prea trista pentru o fata care nu si-a mai vazut prietenul de cel mult o ora?
Nici nu am observat cand s-a intors Will, cum nu am constientizat nici ca mi-am pus fata in palme simtind o nevoie cumplita de a plange, pentru ca aveam ingrozitorul sentiment ca totul se ducea si eu nu aveam ce sa mai fac.
-Nu sunt trista, am mintit. De ce as fi?
S-a asezat pe canapea, lasand loc pentru intoarcerea lui Laur intre noi si a inceput sa ma priveasca de parca astepta sa ii spun adevarul si sa las replicile de genul asta.
-Acelasi lucru ma intrebam si eu...
-Mai mult ca sigur imi fac griji degeaba, am zis incercand sa ma abtin de la a povesti asa, oricui, despre problemele mele. Dar in lipsa Alexandrei si a lui Flori, am facut-o si pe asta, iar pe parcurs de abia m-am abtinut sa nu izbugnesc in plans.
-Pff… Urat din partea lui, a concluzionat Will, incruntandu-se, mai revoltat decat m-as fi ateptat.
Atunci eram prea concentrate pe problema cu Ionut, care nici nu era chiar atat de mare, desi eu o simteam uriasa si apasatoare. Pur si simplu nu reuseam sa ma concentrez pe nimic altceva. Imi era ciuda ca urma sa ma plictisesc in statiune fara el, toata excursia pierzandu-si farmecul.
Oricum, nu innebunisesm, nu? Chiar era de rau?
-Tu ce ai face in locul meu? l-am intrebat, dornica sa aud si o parere mai obiectiva, mai ales ca era din tabara adeversa, de la baieti, deci stia mai bine cum mergeau lucrurile.
-Nu vreau sa iti spun eu ce sa faci si sa te influintez in vreun fel, dar stiu ce nu as face in locul lui.
Da, asta da raspuns, m-am gandit ironica. Thanks for nothing.
-Adica inteleg ca vrea sa mearga la Scorpions si nu asta e ceea ce ma deranjeaza, cat cum mi-a spus-o, am continuat suparata, ignorand raspunsul lui. De parca luni ar trebui sa mergem in vizita la bunica, iar el se hotaraste sa mearga la concert. Am planuit vacanta asta de la inceputul verii, iar el renunta la tot de parca ar fi o nimic ca toata.
-Vrei o bere sa iti ineci amarul? m-a intrebat in gluma, vaznd ca incepusem sa ma agit in halul ala.
Am acceptat, fara sa realizez ca el glumea ca sa ma mai bine dispuna, insa inainte de asta, m-am gandit sa am o discutie cu Ionut ca sa fiu sigura de cum merg lucrurile, asa ca am plecat sa il sun.
La inceput , ascultandu-l cum vorbea incantat de tricoul cu formatia, pe care vroia sa il poarte si de cand urma sa plece, in timp ce alerga prin casa, scotand lucrurile de plaja din bagaj pentru ca nu mai avea nevoie de ele, am tacut din gura, nefacandu-mi curaj sa ii spun adevaratul motiv pentru care il sunasem.
-Deci, nu mai vii la Sacelu? l-am intrebat tematoare de un raspuns negativ, intrerupandu-l din vorbaraia lui aiurea.
-Normal ca nu mai vin. Doamne, tu iti dai seama ce sansa am acum? Nu o ratez pentru nimic in lume.
Nu imi venea sa cred cu cata usirinta luase decizia. Simteam ca imi dadeau lacrimile. Nu puteam sa pricep ce se intampla. Adica, ati vazut si voi cum era cu putin timp in urma. Cum a putut sa se schimbe atat de mult?
Am plans in timp ce el mi-a spus ca nu are timp de stat la taclale, asa ca ne auzim cu alta ocazie.
Iubitul meu prezenta o anomalie, adica neinteres in ceea ce ma priveste. Era grav.
M-am intors la televizor dupa ce m-am calmat, gandindu-ma ca cel mai bine era sa nu raman singura. In intuneric, asezata langa fratele meu, prea prins in actiunea filmului, al carei sir l-am pierdut complet, am reusit sa imi termin berea si sa mai iau una cand cei doi n-au fost atenti.
Ma gandeam nervoasa la situatie si doream sa uit tot. Nu voiam sa plang. Iar berea aia, nu stiu daca m-a imbatat, sau doar a avut un fel de efect placebo asupra mea, dar ma simteam distrata. Radeam ca nebuna de fetele celor din film de parca nu le mai vazusem de o suta de ori inainte, enervandui-i pe baieti care priveau concentrati ecranul televizorului.
Mai tarziu, mama l-a chemat iar pe Laur sa o ajute, iar acesta a plecat exasperat, punand pauza la film. Am inceput sa palavragesc cu Will si sa ma bag in seama, lucru nu prea caracteristic mie. Cel putin, nu atunci.
-Cred ca tu te imbatasi, mi-a zis cand am inceput sa rad cat ma tinea gura de cele mai mici tampenii.
-De la bere?! Nu! Uite, pot sta intr-un picior.
M-am ridicat in picioare pe canapea, iar cand am crezut ca locul pe care l-am ales era stabil, am inceput sa imi ridic incet-incet piciorul stang chinuindu-ma sa imi demonstrez luciditatea. De fapt eram doar prea suparata ca sa ma gandesc la Ionut, sa imi bat capul si in niciun caz nu doream sa plang din cauza lui. In fond, poate exageram. Totusi, nu puteam sa pricep ce anume se intamplase in mintea lui defapt si asta ma frustra ingrozitor. Adica, da, relatia noastra nu era chiar atat de perfecta si sincera sa fiu, am trecut prin cateva momente destul de tensionate, pentru ca dupa cum am spus, suntem doua firi complet diferite. N-ar fi fost prima faza de genul asta pe care mi-o facea. Uita lucruri pe care le planuiam, aveam momente in care nu era deloc atent la ce vorbeam sau era degeaba (ca atunci cand i-am spus ca am treaba si nu pot iesi, dar cu toate astea m-am trezit cu el la poarta pentru ca el nu isi aducea aminte sa fi pomenit de asa ceva) si tot felul de gafe de genul asta. Oricum, de stat intr-un picior am reusit, dar cand m-am hotarat sa fac o pirueta, spatiul limitat nu mi-a permis, asa ca, s-a intamplat exact contrariul la ceea ce imi doream.
-Inca mai crezi ca esti treaza? m-a intrebat Will luat prin surprindere de caderea mea.
Evident, am cazut. Si am cazut in bratele lui, pe care le tinea incordate in jurul meu. Priveam drept inainte nestiind ce sa fac, daca sa incep sa rad si sa continui cu tot teatrul sau sa incep sa plang, asa cum mi-as fi dorit. Nu suportam sa stiu ca distanta dintre mine si Ionut crestea, sa raelizez ca prapastia asta s-a format de mult, iar eu nu am observat. In ceafa mea, Will a inceput sa respire din nou, umpland linistea din incapere.
-Am avut doar ghinion, i-am raspuns continuand sa privesc tot ianinte, pentru ca am dat gres. Din nou.
Nici macar n-am putut sa ii spun iubitului meu ca imi doream sa ramana cu mine. N-am avut puterea sa ii cer explicatii pentru lipsa lui de interes in ceea ce ma priveste. Nu am avut curajul sa incep o discutie care se putea termina urat.
-Eu nu te-as parasi niciodata pentru o formatie tampita, l-am auzit pe Will, spunand aproape soptit in urechea mea, in timp ce eu am ramas ingandurata in bratele sale.
Am clipit de cateva ori surprinsa, dupa care am incercat sa ma ridic de pe el.
-Pentru el nu este doar o formatie tampita..., i-am zis incercand aiurea sa ii iau apararea.
Nu puteam sa imi dau seama prea bine atunci de ce. M-am rezemat usor de spatarul canapelei, cu fata spre el. Ma simteam aiurea, ma simteam penibila si jalnica. Nici n-am putut sa ii sustin privirea, in timp ce el nici nu se miscase din pozitia in care m-a prins, continuand sa ma priveasca serios.
-Este, m-a contrazis. In comparatie ce simt eu pentru tine.
Am crezut ca n-am auzit bine sau ca a gresit.
-Ce simti? Tu? Am intrebat chinuindu-ma sa rad, ca si cum incepusem sa il iau la misto din cauza asta, cand de fapt, tot ce incercam era sa schimb subiectul si sa plec.
Cand mi-am facut curajul sa il privesc in ochii albastrii, l-am regasit la fel de serios cum il lasasem. Nu puteam sa fi inteles bine. Ceva imi scapase.
Sau nu.
Vazand ca ii sustin privirea, surprinsa de seriozitatea cu care ma trata, s-a ridicat si inceput sa se apropie de mine.
-O vacanta cu tine sau o ora la un concert idiot? E o alegere usoara, pentru ca fiind cu tine nu m-as simti ca si cum as fi blocat intr-un loc unde nu doresc sa ma aflu, nu te-as considera vinovata pentru ca multumita tie ratez o asemenea oportunitate, pentru ca langa tine am tot ceea ce imi doresc. Daca plec, te iau cu mine. Daca nu pot, raman si sunt mai mult ca sigur ca ai sa ma faci mai fericit decat orice concert fara tine. Daca totusi plec, am sa iti simt lipsa din momentul in care pun piciorul in tren si ori ma intorc, ori ma simt mizerabil in tot acest timp.
Ochii lui albastrii seriosi, au picat pe buzele mele, iar eu i-am inteles intentia. Si cu toate ca am facut-o, n-am facut nimic sa ma impotrivesc, ci pur si simplu am stat acolo si am asteptat sa se intample. Nu neaparat pentru ca imi doream ca el sa ma sarute, ci mai mult pentru ca nu mai aveam vlaga in mine sa mai fac ceva si nici nu as fi avut incredere in orice alegere as fi facut, sa fug sau sa raman. Oricum, am ramas, iar buzele lui le-au cautat pe ale mele si le-a atins usor, dupa care mi-a luat bland fata in palme, privindu-ma in ochi.
-Nu imi vine sa cred, a zis incet, continuand sa ma priveasca uimit. Laur avea dreptate. Tu chiar nu ti-ai dat seama de faptul ca eu…
A incercat sa se ma sarute din nou, vazand ca nu zic nimic, insa, mintea mea a facut cateva conexiuni, iar eu mi-am dat seama imediat ca era gresit ceea ce tocmai se intamplase si ca nu se poate caWill, cel care mereu era cu frate-miu cand facea glume proaste pe seama mea, cand urlam unul la altul si ne certam ca niste nebuni prin casa si cand ma platea sa imi gasesc de lucru pe afara cand isi chema prietenii acasa la noi, sa ma placa. Pe mine. A fost mereu acolo si niciodata nu mi-a dat de inteles ca ma placea sau ceva de genul asta. Ce ii venise dintr-o data?
-Nu te cred, i-am spus intorcandu-mi capul, nelasandu-l astfel sa ma sarute.
-Intreaba-l si pe frate-tu, mi-a zis socat ca nu il credeam. Si oricum, tocmai te-m sarutat, in ca ca nu ti-ai dat seama...
-Asta nu inseamna nimic...Ai crezut ca sunt beata si ai profitat, dar nu sunt...
Il socam din ce in ce mai mult. La ce se astepta? Da, era dragut, chiar foarte dragut, dar nici chiar asa. Si tocmai pentru ca era dragut si umbla cu Laur, care n-a fost nici macar odata in viata lui serios cu vreo fata, in afara de mama, nu puteam sa am incredere in cuvintele unui astfel de specimen.
-Am glumit cu tine. Cum naiba sa te imbeti de la bere?
-Nu conteaza Will, tot am prieten, i-am spus incet, ridicandu-ma de pe canapea.
Discutia mergea intr-o directie, nu prea placuta.
-Un prieten ca el? Un prieten care iti face chestii de genul asta? Serios?
L-am privit in timp ce ma enervam in fiecare secunda care se scurgea, mai mult. Eram nervoasa pe el pentru ca stiam ca avea drepatate. Eram nervoasa pe Ionut care imi facea din astea. Si poate cel mai mult pe mine, pentru ca, eram dispusa sa accept un astfel de tratament, de teama de a nu-l pierde.
Poate de asta am devenit asa cum sunt in present, sa cer mai mult de la mine si sa cred ca merit mai mult si de la restul. Am observat acei oameni care au incredere in ei si cat de bine le merge si mi-am dat seama ca asta imi lipsea mie. Am incercat sa fiu rea, dura, nepasatoare, plina de incredere in mine si sa nu imi pese.
La naiba, oricum, de ce sa ne pese? Lor nu le pasa.

Cum spuneam, lui Will nu i-a pasat cand s-a bagat asa in viata mea. Pentru ca de aici au inceput toate problemele mele.
A doua zi, in timp ce Ionut nu dadea niciun semn de viata, si m-am holbat neputincioasa intr-una la telefon toata dimineata, Laur a decis, ca daca tot era un loc liber in excursia noastra, de ce sa nu-l luam si pe Will cu noi?
Nu l-am cautat pe Ionut, dar nici el pe mine, timp de patru zile, timp pe care l-am petrecut cu familia si Will. Acesta din urma, s-a purtat frumos cu mine si a incercat sa profite de ruptura din relatia mea cu Ionut si sa ma cucereasca cu orice pret. Se parea ca in afara de mine, toata familia stia ca el e innebunit dupa mine, inca de la sfarsitul verii trecute, cand era prea tarziu sa mai faca ceva. Intre timp, mi-a povestit el intr-o seara cand ne-am plimbat pe langa bazine, si-a facut o prietena la facultate, Adina, care in vacanta de craciun, cand a venit inapoi acasa, l-a si inselat. Ai mei nu aveau nimic cu Ionut, insa li se parea ca ne statea atat de bine impreuna, mie si lui Will, incat toti incurajau relatia noastra, mai ales cand au aflat de toata povestea cu actualul prieten.
Cu toate ca Will era de treaba, amuzant si incredibil de frumos, nu puteam sa nu stau intr-una cu ochii pe telefon si sa astept ca Ionut sa isi aduca aminte de mine. Si si-a adus aminte, insa intr-un moment destul de nepotrivit.
Numai ce terminasem de mancat, m-am schimbat si am fugit spre camera in care tata statea cu baietii, am ciocanit usor, dupa care am asteptat ca Will sa iasa odata si sa mergem sa exploram putin padurea din fata hotelului, asa cum planuisem cu Ionut. Mi-am privit telefonul intrebandu-ma daca are rost sa il iau sau nu, si m-am gandit ca da, macar pentru muzica si poze, daca oricum nu ma va cauta nimeni. Laur, isi gasise si el o fata pe acolo si o invata sa inoate de cateva ore, asa ca nu ne-a putut insoti. Ori asta, ori incerca sa ne lase singuri.
Dupa cautari indelungate, am gasit si stanca la care am incercat sa ajungem. De pe ea, vedeam toata statiunea, iar lumea care ne-a observat a inceput sa ne faca cu mana, iar noi le raspundeam entuziasmati. Will a vrut neaparat sa pun la telefon melodia de la Enya-may it be, ca momentul sa para mai special, asa ca am pornit muzica si am lasat telefonul pe o bucata de stanca mai ridicata.
Eram obositi, dar atat de fericiti ca am reusit, incat nu mai conta. Trecusera doua ore de cand plecasem.
-Ei, si te-ai plictisit asa de tare aici pana la urma? m-a intrebat referitor la o remarca facuta la plecare, in timp ce le facea cu mana mamei si tatei, care se chinuiau sa puna bateriile la apart si sa faca poza.
M-am uitat in cohii lui albastrii ca cerul si am realizat ca prezenta lui mi-a transformat vacanta din ceea ce se anunta plictisitor, intr-una amuzanta de care aveam sa imi aduc aminte cu palcere (cel putina dupa ce am trezcut de faza cu nervii de dupa despartire) si nostalgie.
-Nu, chiar deloc, i-am raspuns chinuindu-ma sa zambesc in acelasi timp la aparat, chiar inainte ca el sa imi puna coarne si sa ma ia in brate ca pe un copil.
Desi in general nu sunt asa fricoasa, atunci chiar m-am panicat, mai ales ca eram pe marginea uneo stanci de pe care puteam pica oricand. Vazand ca n-am reusit sa savurez gluma, urland ca disperata (mai aveam putin si incepeam sa plang), m-a pus inapoi jos. I-am dat un pumn in umar, la care el a comentat ca lovesc ca o fata , incepand astfel o discutie in contradictoriu, asa ca parintii nostrii au plecat pentru ca nu mai era rost de poze.
-Hai sa ne intoarcem, am propus eu vazand ca nu ajungem niciunde, amandoi reusind sa gasim argumente chiar si pentru cele mai stupide idei.
Mi-a zambit frumos, in timp ce eu ma gandeam ca parea prea frumos ca sa fie real. Adica, frumos din ambele puncte de vedere. Din punct de vedere fizic, probabil innebunea toate fetele, iar eu nu pot sa o inteleg pe acea Adina care l-a inselat. Bine, eu ma gasisem sa ma iau de ea, cand saracul s-a chinuit aproape doua saptamani sa imi faca pe plac, iar eu tot nimic. Imi facea placere sa fiu cu el, pentru ca ma facea sa rad si a uit complet de Ionut, care ca tot veni vorba, suna foarte rar si atunci cand o facea, vorbeam banalitati sau despree concertul pentru care m-a lasat balta. In schimb, Will, reusea sa ma faca sa ma simt centrul universului pentru ca el se invartea in jurul meu si pentru el eram mereu cea mai importanta, fericirea mea mai presus de a lui. Nu profitam de acest lucru in sensul urat al cuvantului, dar nici nu ma puteam lipsi de przenta lui, lucru pecare l-am realizat cand el a plecat cu frate-miu la Ranca, unde statea un fost coleg de-al lor si unde au stat o zi intreaga. Am crezut ca mor de plictiseala si nu numai, pana s-au intors. Vremea era urata si incepuse sa ploua. Ce naiba, ca doar era septembrie! Am stat toata ziua posomorata, lucru care a disperata-o pe mama, asa ca i-a si sunat sa vina mai repede pe motiv ca ii stau prea mult pe cap tipului respectiv, doar ca sa nu mai mai vada asa. Cand s-au intors, am devenit din nou energica (parca mai energica decat de obicei) si m-am trezit cautand sa stau in camera cu baietii, sa ne uitam la TV, sa jucam carti si alte activitati, care sa includa prezenta lui Will.
Cum spuneam, din punct de vedere fizic, era tot ce imi puteam dori, mai ales ca eu aveam o slabiciune pentru blonzi de cand am avut un vis cu unul, care imi era prieten si care ma facea fericita pana la Dumnezeu si inapoi. Si tot ca Will, avea ochii albastrii, inteligenti si vesnic veseli, care ma innebuneau.
Si Doamne, cum putea sa ma suporte, cand ma vedea plecand sa vorbesc la telefon cu Ionut? El nu stia ca ne comportam aproape ca doi amici. Nici macar nu mi-a zis ca ii e dor de mine. Asteptam sa ma intorc acasa si sa imi dea papucii. Nu m-ar fi mirat prea tare.
Si atunci, pe acea stanca, statea in fata mea, imbracat in niste pantaloni lungi de trening si un tricou negru, care ii ascundea abdomenul bine lucrat (pe care l-am admirat multa vreme la plaja), iar peste, geaca de la trening, care la fel, ii acoperea bratele bine lucrate si ele, si cu un zambet strengaresc pe buze, mi se parea mai frumos ca niciodata.
-Bine, mergem, a zis el vazand cum il scanam de sus pana jos. Dar mai intai, a continuat incepand sa se apropie, ai o groaza de frunze in cap.
-Bine ca imi spusasi acum dupa ce terminaram cu pozele, am bombanit in timp ce el si-a trecut mana usor prin parul meu, dupa care si-a coborat-o incet pe o suvita de a mea, pana la brabie, pe care mi-a ridicat-o bland, cu un deget, fortandu-ma astfel sa ii sustin privirea.
-Tu esti frumoasa oricum, a spus iar privirea lui incantata si minunata de ceea ce vedea, nu ma lasa sa cred altceva.
Am inteles ca dorea sa ma sarute. Voiam sa o faca. S-a apropiat, iar eu m-am ridicat pe varful picioarelor, iar cand buzele noastre s-au unit intr-un final, din nou, dupa lungi asteptari, nu am mai batut in retragere, ba chiar, mi-am trecut bratele pe dupa gatul lui, trangandu-l mai aproape.
Am intrerupt sarutul, si mi-am ascuns fata la pieptul lui, fericita si putin socata. Inima ii batea agitata in piept, in timp ce el si-a trecut bratele in jurul meu, si m-a imbratisat, sarutandu-ma usor pe par.
Ce naiba, m-am indragostit de Will?! m-am gandit cu zambetul pana la urechi. Nu eram sigura. Cert era ca nu voiam sa ii dau drumul. Cum spunea o melodie: I wanna break every clock, the hands of time could never move again.We could stay in this moment for the rest of our lives. Asa ma simteam si eu atunci.
Si cum acest lucru era imposibil, sa opresc timpul si sa raman pentru totdeauna in bratele lui, trebuia sa imi sune telefonul, de acolo de unde il lasasem. Bine ca tocmai atunci a prins si el semnal pe Orange (aveam telefon dual sim) si Enrique a inceput sa imi cante “It’s my time, it’s my life, I can do what I like. For the price of a smile, I gotta take it to right…”
M-am desprins din imbratisarea lui, ca sa vad inca de la cativa metri distanta, poza lui Ionut, si mai apoi numele-i clipocind pe ecran. Damn! Cat ghinion puteam avea, ca Ionut sa ma onoreze sunand a doua oara, tocmai acum, cand renuntasem sa mai astept?! M-am uitat la Will, care dupa figura lui nu prea fericita, mi-am dat seama ca s-a prins cine suna. Tineam telefonul in mana in timp ce melodia continua sa sune. Am raspuns si am vorbit fara sa ma chinui sa fac totul sa para normal.
-Pai, sunt pe afara cu Will, i-am raspuns senina, ca si cum nu era nimic ciudat in asta, la celebra intrebare prin care ma intreba ce fac. Tu?
Eram bine dispusa, si in timp ce i-am asteptat raspunsul, m-am gandit ca daca ar fi sa ne despartim, nu mi-ar pasa, ba chiar dimpotriva. Nu stiam cum totul s-a dus atat de repde, cel putin la el, caci la mine avea mai mult sens multumita comportamentului lui rece in ceea ce ma privea, si bineinteles, prezenta lui Will a avut si ea, o mare influenta.
Eu si cu Ionut am fost mereu doua firi diferite: eu fata distrata, cu capul in nori, imi faceam unghiile in cel mai simplu mod cu putinta si nu ma complicam cu machiajul sau facutul a tot felul de freze complicate, ma imbracam simplu si casul, in principal eram inzestrata cu o frumusete simpla si naturala, care il atragea pe el in mod special. Pe cand el, era genul de tip mereu aranjat, nu ma puteam juca in parul lui pentru ca ii stricam freza, ii placea muzica dance (mai putin cea romaneasca), umbla prin cluburi destul de des si cateodata ma tragea si pe mine dupa el, lucru pe care il acceptam numai si numai pentru el, era organizat si obsedat de trupa Scorpions, obsesie pe care o preluase de la tatal lui, care l-a carat la toate concertele pana sa divorteze de mama sa si sa nu mai dea niciun semn de viata. Poate ca si de asta a fost atat de important pentru el. Poate si de asta…
-Eu? a zis Ionut dupa o pauza lunga, in care a tras aer in piept si expirat zgomotos, semn rau. Eu, si eu pe aici, ma uit la un peisaj oribil, a continuat incet, aproape soptit.
-Ce peisaj? am intrebat eu, fals interesata, pentru ca in realitate, ma simteam aiurea sa il stiu pe Will acolo, in timp ce eu vorbeam cu actualul iubit, dupa ce tocmai l-am sarutat de mama focului in varful unei stanci.
-Pai, nu stiu ce caut aici si nu stiu de ce continui sa ma uit pentru ca nu imi place ce vad. S-ar putea sa am tendinte masochiste.
-La ce te referi? l-am intrebat, neintelegand deloc unde batea.
-Nu intelegi? a zis mirat, facandu-ma sa ma simt idioata. Pai, sa spunem doar ca nu sunt chiar asa departe, ci doar la cativa metrii distanta si te vad cu Will pe stanca asta uriasa, si v-am tot privit in ultimile cinci minte.
Damn! Damn! Damn!
M-am indreptat repede spre marginea stancii, apropiindu-ma de Will si cautandu-l pe Ionut cu privirea, pe care l-am zarit in fata hotelului, cu telefonul la ureche si cu privirea ridicata spre mine. Ei bine, stau cam prost la capitolul vedere, dar era evident ca nu avea o fata de om fericit. Si nici nu avea de ce.
-Ionut, eu… eu… Ce faci aici?
Ce naiba mai puteam sa zic acum?!
-Ziceam sa ii fac o surpriza iubitei mele, dar se pare ca mi-a facut ea una inainte, a zis trist, mai trist decat il auzisem vreodata pana atunci.
Da, se parea ca eram chit la capitolul surprize, pentru ca eu de abia ma mai tineam pe picioare. Norocul meu cu Will care s-a apropiat de mine si m-a luat de mana, in caz ca urma sa ma apropii prea mult de margine.
-Ai grija sa nu cazi, a adaugat, vazand scena.
Nu stiam ce sa fac, cum sa reactionez. Ma durea ca il ranisem pe Ionut, dar nu ma deranja chiar atat de tare ca a vazut totul, pentru ca oricum impreuna cu el, ma simteam ca si cum as fi fost singura. Relatia noastra se racise ingrozitor de mult.
Si totusi, a venit sa imi faca o surpriza. Iar eu, scorpia de mine… Eu…
-Ma rog, ma duc acasa, mi-a zis dupa o pauza lunga in care doar ne-am privit pur si simplu. Have fun.
Mi-a inchis fara sa isi ia ochii de pe mine, in timp ce si-a bagat telefonul in buzunar, dupa care a pornit cu pasi inceti spre o masina parcata undeva pe langa bazine. Probabil era masina lui Cristi, care era mai mare decat noi si avea deja carnetul.
De aici, povestea, o stiti deja. Cel putin varianta scurta. Am ramas cu Will, iar lui Ionut i-am oferit spatiu si timp sa gandeasca la rece. Am citit undeva, ca in astfel de situatii, baietii au nevoie de timp, asa ca exact asta i-am oferit, cu toate ca nu doream sa ne impacam, ci doar sa discutam si noi ca oamenii civilizati. Simteam ca nu mai avea niciun sens, pentru ca se produsese acea rupture intre noi, iar reinnodata, m-am gandit eu, ca nu va fi decat o pierdere de timp.
Ionut a fost cel care m-a cautat sa vorbim, asa ca am iesit la o plimbare scurta cu o conversatie la fel de scurta. Era pregatit sa ma ierte, dar am refuzat sa ne impacam. A insistat si insistat si insistat mult timp dupa, iar eu am continuat sa il refuz, in timp ce alaturi de Will, totul mergea din ce in ce mai bine.
Asta pana cand in octombrie a disparut la facultate si dupa ce nu a mai dat niciun semn de viata, mi-a transmis prin Laur, de abia la o luna dupa plecarea lui, ca s-a plictisit.
Nu l-am mai vazut de atunci.
Ionut a incercat sa profite de situatie, dar eram atat de devastata incat doar m-a enervat si mai tare.
Am asteptat o luna, dupa care mi-am propus sa o dau naiba de iubire! La naiba cu lacrimile si cu extrabunatatea cu care am fost inzestrata! Wil nu a stiut niciodata, dar am plans pana recent pentru ca l-am ranit pe Ionut atat de mult. Pur si simplu, stiam ca nu mai are niciun sens sa ne impacam. Dar il iubeam si nu suportam sa il vad atat de distrus fara mine.
Si inca ma doare pentru ca inca il iubesc.
Stiu ca nu pare.