M-ati schimbat

[luiza_alexandra]

Varsta minima: -
Gen: dragoste
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: nu conteaza





Prolog

M-am asezat in pat, trista si din ce in ce mai lipsita de speranta. De curand, incetasem si sa mai plang. Am privit spre calendarul cu vedete primit de la o revista, de pe perete, ca sa realizez din nou - la fel de coplesita ca prima oara de perioada lunga care trecuse - ca se implinise o luna de cand il vazusem ultima oara. Ca de obicei, mi-am verificat si telefonul, insa si de data asta, nimic nou.
Am stins becul si m-am asezat in pat, cu capul sub patura si cu sufletul greu. Lipsa lui a fost singurul lucru care m-a facut sa simt durerea si la un nivel fizic, si din nou, corpul meu parca era o rana deschisa. Vroiam sa plang, dar imi era frica sa o fac. Trebuia sa realizez ca asta insemna ca nu urma sa se mai intoarca, dar nu vroiam. Nu puteam. Ce urma sa ma face eu fara el?
Ionut a fost tot timpul diferit de mine, iar relatia noastra s-a bazat mai mult pe principiul contrariilor care se atrag si a mers o perioada, dar cu el a fost afltfel. Mereu mi-a parut perfect. Nu perfect ca si perfectiunea, ci perfect pentru mine. Tot ce mi-am dorit. Tot ce am visat. Stia ce gandesc. Ne intelegeam pur si simplu din priviri. La el n-am avut indoieli de nepotrivire.
Dar daca nici cu el n-a mers, atunci cu cine? Daca nici el nu m-a vrut, atunci cine sa ma vrea? Ma simt ca si cum sufletul meu pereche m-a respins. Ma simt ca si cum cautarea e gata. Pentru ca l-am gasit si l-am pierdut. M-am dat peste cap si m-am chinuit sa fac totul sa mearga si tot nu merge. Ce altceva sa mai fac? La cine sa ma mai duc?
Nu mai vreau dragoste. Daca nu e el, deocamdata cel putin, nu vreau sa aud de nimeni. Pentru ca daca pana si el imi face lucruri de genul acesta, cel despre care chiar am crezut ca ar putea fi sufletul meu pereche, atunci de la restul, ce astepari sa mai am? Ramane de vazut.
Mai e o zi, o singura in zi in care o sa imi permit sa sper si sa ma gandesc la el. Dupa ziua aceasta, o sa fac tot posibilul sa il sterg definitiv din viata mea si sa merg mai departe fara el.
Will, tine de mine. Tine bine. Incep sa ma scufund si sa ma inec.
Incep sa nu mai pot sa rezist.
Tine de mine.



In sfarsit, mult asteptata excursie. Mi-am luat rucsacul in spate, gentuata pe o parte pentru telefon, bani si alte chitibusuri si troler-ul pe care il taram galagios pe asfalt. Desi dormisem decat vreo patru ore toata noasptea, eram perfect treaza, tinand in mana libera o sticla de energizant din care am mai baut o gura, nu de sete ci doar asa, de aspect.
M-am oprit la usa din fata blocului Elenei si am bagat repede sticla in rucsac, incercand sa imi eliberez mana pentru telefon.
-Elenaaa! am auzit-o pe Anca strigand cat o tineau plamanii la ora sase dimineata, nereusind sa mai aiba rabdare inca doua secunde pana imi scoteam telefonul din gentuta si o sunam frumos.
O enervam pentru ca nu eram asa, cu gentute si toate lucrurile la purtator. Cel mult, imi tineam telefonul in buzunarele de la blugi (uneori chiar in maneca), iar acum, cum desfaceam fermoar dupa fermoar pana la buzunarelul special al gentii mele pentru telefon, innebunea. Imi placea sa fiu asa teatrala, iar ea stia asta. Cu toate astea, reusisem sa o enervez, incepand sa urle.
-Taci mai ca trezesti tot blocul, i-am zis dandu-i una dupa cap. Cum te apuci sa urlii la ora asta?!
-Ce-ai mai? Ce-ti pasa tie de astia? Hai, scularea, everyone! a inceput sa zica ridicand usor peste normal tonul. Elena, hai odata! a continuat urland.
-Vin, vin, am auzit-o pe aceasta, care si-a scos capul pe fereastra. Domnisoara Andrei isi pune la punct suvitele rebele, a urlat, uitandu-se inauntru sugestiv, probabil dupa fratele sau.
Anca s-a enervat si mai tare. Ea in general nu reusea sa fie prea calma, iar Elena oricum reusea sa ii scoata pe toti din sarite cand venea vorba de punctualitate.
-Hai Andrei ca esti bun! Toate colegele mele spun ca esti hot, asa ca misca-ti fundul ala bun afara si nu ne face sa pierdem trenul, a strigat ea din nou.
Noroc ca stateau doar la etajul unu si nu era nevoie sa urle prea tare.
In momentul urmator, Andrei a iesit din scara blocului, iar noi am inteles ca suvitele rebele ale lui, erau de fapt ale Elenei, care iar nu se trezise si dadea vina pe frate-su pentru intarzierea ei.
-Neata fetele, a salutat el, cascand si trantindu-se pe banca din fata scarii, lasandu-si troler-ul sa cada inert pe asfalt. Elena azi de dimineata isi facu bagajele, a parat-o repede pe sora-sa.
-Super! am zis enervata si eu. Ce a pazit pana acum? Iar s-a uitat toata ziua la filme? Frate, e incredibil, pierdem trenul asa.
-Calm down, draga Angi, isi lua tot dulapul sa nu fie sigura ca nu uita nimic, deci nu asta-i motivul pentru care intarzie. S-a culcat cu parul umed iar acum ii sta turtit intr-o parte. O adevarata tragedie, nu-i asa? a continuat ironic fratele ei.
Chiar era o tragedie. O patisem in timpul scolii. Dupa ce mi-am vazut fata in oglinda, am bagat placa, ondulatorul si feonul in priza si am lipsit la prima oara. Cum sa ma duc la scoala in halul asta? Eu si cu Anca, am inteles-o imediat si i-am luat apararea in fata fratelui sau. Daca nu noi, atunci cine?
Andrei nu isi facuse freza de data asta, iar Anca a tinut sa rada de el. Arata atat de banal fara. Si ce daca avea ochii albastri si parul negru rebel? Cand isi facea renumita lui freza, era tipul cel mai dragut din scoala, iar cand nu, era doar Andrei de la clasa a 11-a B. Nimic interesant de vazut aici.
-Ai spus ca-s bun, i-a reprosat Ancai, ofticat ca radea de el.
-Nu stiam ca nu ti-ai facut freza cand am zis asta, a zis ea amuzata.
Telefonul a inceput sa imi sune in geanta si am vazut numele lui Victor clipocind pe ecran. Am raspuns repede pentru ca mai mult ca sigur nu ma suna sa ma intrebe cum am dormit sau ce am visat. Si am avut dreptate.
-Unde sunteti? a urlat nervos in telefon. In 20 de minute pleaca trenul. Vreti sa plecam deseara? Miscati-va fundul aici imediat sau va lasam acasa. Mai mult spatiu pentru toti!
Am tras telefonul de la ureche, incercand sa imi salvez auzul in timp ce acesta continua sa urle si sa ne ameninte.
-Angi! mi-a strigat el. Angi? Nu-mi spune ca iar ai luat telefonul de la ureche! Esti incredibila! a urlat, astel incat nu aveam cum sa nu-l auda toti cei de fata.
-Eu sau Elena care iar s-a trezit cu parul turtit intr-o parte?! Si Ionut nu raspunde la telefon, Flori la fel. Restul sunt?
-Oana, Denisa si Iulia, au ajuns si ei de mult si asteapta dupa voi. Luati un taxi. De Cristi stiti ceva?
-Da, il luam de la bloc si pe el. Lasa-l tu pe asta, ai vorbit cu Radu si Robert? Vin si ei pana la urma? Zi ca daaaaaa....
Robert facea parte din gasca noastra de cand eram mici, iar adevaratul motiv pentru care ma interesam de prezenta lui, nu era el, pentru ca dupa atata timp, imi era aproximativ imposibil sa il vad in felul... acela. El putea, pentru ca judecand dupa comportamentul lui in ceea ce ma priveste si dupa parerea celorlalti din gasca, se parea ca era indragostit de mine de ceva timp. Stia ca eu il vedeam decat ca pe un amic din copilarie, un baiat cu care am crescut, pentru ca toti ceilalti au incercat sa il salveze de nenumarate ori de la a suferi dupa mine si au inceput de la a-l lua de la usor si pe ocolite pana la un mod cat se poate de direct. Oricum, trecand peste asta, ceea ce ma interesa cu adevarat - si se parea ca nu doar pe mine, judecand dupa modul in care numele de Radu i-a atras atentia Ancai, care a tacut din gura, fiind ochi si urechi la mine -, era Radu, verisorul mai mare, de la facultate. Cei doi nu erau siguri ca vin. Robert il avea pe Radu pe cap toata vara si nu putea sa il lase acasa, desi isi dorea enorm sa vina cu noi - oare de ce? Am incercat in mai multe randuri sa il corupem pe Radu si speram ca am reusit. Iar pe noi, in special fetele, nu ne deranja deloc prezenta lui. Va dati seama de ce ma interesa atat de mult sa vina.
-Nu, nu vin, mi-a raspuns el prea bosumflat ca sa il cred.
Ei bine, na, cum e si normal, baietii incepusera sa il antipatizeze.
Anca l-a auzit si ea si incantarea de pe fata ei a disparut, iar dupa amuzamentul de pe fata lui Andrei, nici eu nu aratam prea multumita.
-Minti! mi-am incercat norocul.
-Asa e, a recunsocut el. A venit Elena? Spune-i ca ii pun poza cu ea dormind cu gura deschisa si cu mustacioara desenata, pe wall-ul ei de la facebook, daca nu ajungeti in urmatoarele zece minute.
I-am inchis dupa ce l-am laudat pentru ideea stralucita, dupa care am pus-o in tema si pe ea cu ce urma sa pateasca. I-a zis ca in cinci minute, cel mult, vine.
-Angela? Te-ai vopsit? a intrebat Flori, iesind din scara de bloc alaturata, impreuna cu Cristi.
Am zambit si am facut o pirueta mandra de mine. Eram roscata acum.
-Asteptati dupa Elena? Iar i s-a turtit parul intr-o parte, nu? a intrebat aceasta.
Da, adevarul e ca i se intampla destul de des. Noi toti am aprobat exasperati din cap. Andrei mai avea putin si adormea pe banca cu capul pe rucsac. Aproape ca incepuse sa sforaie.
Flori facea parte si ea din gasca noastra, generatia mai mare, fiind acum in anul doi la facultate. Chiar si cu difernta de varsta de trei ani dintre noi, ea cu mine ne-am inteles mereu cel mai bine, dar plecarea ei la facultate ne cam indepartase. Ne indepartase, in sensul ca nu mai vorbeam zilnic ore in sir la telefon, amandoua avand programe destul de incarcate, dar nu mai cunosteam ultimile bombe din viata fiecareia. Evident, cum ne intalneam, ne povesteam cu detalii, absolut toate evenimentele mai mult sau mai putin importante. Nu o mai vazusem de la Paste si imi fusese foarte dor sa discut cu ea, care nu ma judeca niciodata si care ma incuraja in tot ceea ce faceam. Am sarit sa o imbratisez, langa noi venind si Anca, sugrumand-o pe saraca de ea, la mijloc. Trebuie sa recunosc ca mereu am admirat-o pentru felul ei de a fi; genul de fata rea dar buna, cum ar spune baietii. Dar era luata.
-Prea multa iubire, a concluzionat Flori iesind buimaca din imbratisare. Stiam eu ca Elena s-ar putea sa ne faca sa intarziem. Bine ca l-am rugat pe Alin sa vina sa ne duca cu masina la gara. Si chiar daca vine si Ionut o sa stam lejer. Ii iubesc masina! a spus ea, repetand propozitia pe care o auzeam pe putin 20 de ori pe zi. Iubitul ei avea maisna smechera, si prin asociatie, si ea era smechera si interesanta. Normal ca ii iubea masina. Si banii. Si cum saruta. Am fost nevoita sa ascult in detaliu tot. A fost oribil.
Cei doi erau de aceeasi varsta, iar Alin ii fusese coleg de banca din clasa intai, pana in ultimul an de liceu, cuplandu-se exact in banchet si asta pentru ca erau bauti amandoi si suparati, fiecare fiind proaspat despartit. Apoi, au incercat sa se evite, si sa se minta pe ei insisi ca era doar vina bauturii, pana cand n-au mai rezistat. Acum locuiau impreuna si mergeau si la aceeasi facultate, de nedespartit. Stiam totusi ca ea il iubea mai presus de masina, bani si modul in care saruta, pentru ca el nu a fost mereu asa interesant. In momentul de fata, toate il consideram pe Alin incredibil de atragator, fiind mandre de prietena noastra.
-Andrei, desteptule, uite-ti pachetul de tigari pe care il cautai ieri, a urlat Elena aruncandu-i fratelui sau pachetul in cap. Era in cizmele mele. Cine stie cum ti-au cazut acolo si ai urlat la mine toata dimineata.
-Elena, ai doua minute sa cobori, ori jur ca te lasam aici, a amenintat-o Anca.
-Nu, ca acum cobor, ne-a asigurat, ajungand totusi peste vreo alte cinci minute. Avea un troler aproape cat un dulap. Iar parul parea ca ii sta perfect. Mereu ii statea. Probabil de asta, nu vroia sa isi strice imaginea cu parul turtit intr-o parte.
Alin a parcat si el in fata blocului, ne-am bagat toti cum am putut in masina, iar cum eu m-am asezat prima, am fost nevoita sa vad zece secunde din "minunatul" sarut pe care el i-l apleca lu' Flori pe buzele-i pline cu gloss. Cum ii apuca asa de dimineata? Ok, inteleg, nu se mai vad toata vara, dar asta e... Viata-i incurcata. Viata-i complicata. Trebuie simplificata, prea complicata viata, cum spunea un cantec.


Urmatoarea oprire a fost in fata minunatului palat in care locuia Ionut, o vila superba, in fata careia acesta ne astepta exasperat.
-Ati intarziat, ne-a reprosat el, iar dupa ce a privit freza sofisticataa a Elenei si-a dat seama si de ce. Am luat eu placa, puteai sa te aranjezi in tren.
Dintre baietii pe care ii cunosteam, el era cel mai aranjat, cel mai frumos si sofisticat. Visa sa se faca hair stilist si avea toate sansele. Freza lui era mereu impecabila. S-a asezat langa Andrei si l-a privit dezgustat.
-Stii ca la gara o sa fie si Iulia, nu? l-a intrebat, iar acesta l-a aprobat muscandu-si buza inferioara realizand asta prea tarziu. Si atunci, cum de ai iesit asa din casa?! Omule, esti norocos cu mine.
Si atunci, si-a tras rucsacul din spate, si-a scos piaptanul, fixativul si inca cateva chestii, lucrand la freza lui Andrei in timp ce noi ne holbam. Poate invatam ceva si ne uimeam iubitii fictivi cu ce smecherii stiam noi.
Chiar daca era interesant, n-am retinut nimic pentru ca am ras de ei tot drumul. Cum masina se misca, dadea cu piaptanul prea intr-o parte, sau prea in cealta, astfel nereusind sa faca freza in timpul lui record de cinci minute. Pare putin cam gay acest Ionut? Nu, nu este. Stiu sigur. E chiar fostul meu prieten. Cu toate ca eram atat de diferiti, nu asta a fost motivul despartirii si culmea, eu am fost cea care ii daduse papucii.
Intr-un final parul lui Andrei arata perfect, iar toata lumea, mai putin Alin a carei masina mirosea a fixativ, era multumita. Inca un sarut de toata frumusetea de privit si am putut cobora in sfarsit la gara.
L-am observat pe Robert pe treptele din fata, stand singur si dormind pe el. S-a ridicat si mi-a luat bagajul.
-Salutare si tie, i-a zis Ionut ironic referitor la faptul ca uneori era asa absorbit de prezenta mea, incat uita de restul.
Nu, nu eram impreuna, insa el parea sa ma placa. Si el era frumos. Si eu ma simteam bine. Viata-i complicata, dar frumoasa.
-Scuze man, nu te-am observat de freza lui Andrei, a zis si Robert neobservand iritarea din vocea fostului meu prieten, luandu-se acum de pompoasa freza a fartelui Elenei. Interesanta ... coafura, a zis apoi.
Il lovise pe Ionut in puctul lui sensibil. Iubea complimentele pentru munca depusa.
-Mersi, man, eu i-am facut-o in sase minute si jumatate in timp ce masina se zglataia, s-a laudat Ionut putin.
-Meni-lor, poate vrei sa taceti din gura si sa intrati odata, a zis Anca, trecand pe langa noi si intrand in gara.
Acolo Victor a inceput iar sa urle enervant ca intarziasem, dupa care a inceput sa-i multumeasca lu' Dumnezeu pentru inspiratia de a cumpara biletele inca din ziua precedenta.
Au pornit spre tren cu totii, in timp ce eu am stat cu Robert la automat, asteptand dupa o cafea amarata, care urma sa ma faca sa ma stramb la fiecare inghititura. Cafeaua nu era pentru mine, dar era asa... ca in filme. Cine se trezeste de dimineata fara cafea? Si doarme patru ore dar se simtea de parca dormise vreo zece? Nimeni. Era normal? Nu. Asa, ca daca tot nu sunt obosita, sa imi iau o cafea, ca sa par.