20-07-2011, 06:14 PM
De data asta nu pun capitolul în întregime, ci doa jumătate. Întotdeauna voi face aşa, le împart în mai multe părţi, căci sunt prea mari, după cum aţi observat. Mersi mult MercyD pentru comentariu. Mă bucur enorm că ţi-a plăcut.
Totul parea asemeni unui vis. Te lupti din rasputeri sa se termine cat mai repede si sa nu mai apara niciodata. Nu era un cosmar, era un simplu vis, dar care te sufoca si iti sorbea toate puterile din tine.
Severus Snape a avut diferite perioade in viata sa, bune si rele. Ar fi fost prea ciudat daca cele rele nu erau mai multe la numar … prea straniu pentru un om ca el. Era un barbat inchis in sine, foarte singuratic si extrem de pesimist. Viata a fost prea dura cu el, de aceea in locul unui zambet, pe chipul sau era afisat mai mereu cate o expresie din cale-afara de sarcastica. Nu mai tinea minte cand ultima data a simtit bucurie in suflet, poate doar atunci cand in viata lui a aparut Madleine. Isi iubea foarte mult nepoata, chiar daca fratele lui a fost mereu un nesuferit. A murit in chinuri groaznice si cat de mult nu il ura, nu putea sa nu sa simta mila. Anisius Snape, pe tot parcursul vietii sale, a fost un vrajitor intunecat. Nu ca Severus ar fi luminat de binevointa, dar nici chiar asa disperat in privinta Lordului Intunecat nu era. Anisius, in schimb, era convins ca Lordul e viitorul tuturor si alaturandu-se lui, l-a indrumat si pe Severus pe aceasta cale. E prea tarziu pentru regrete, dar acesta era adevarul.
Snape a asistat la moartea fratelui sau. Nu a fost o ocupatie tocmai placuta. A vazut cu proprii sai ochi cum barbatul a fost invaluit de niste flacari rosiatice, iar tipetele sale disperate ii rasunau si acum in minte. Anisius a fost omorit de aurorul Ochi-Nebun, cu ajutorul unei vraji din categoria celor ce te arunca in chinuri groaznice.
“Nu voi permite ca Madleine sa afle vreodata cum i-a murit tatal†gandi barbatul si sorbi o inghititura de vin rosu.
Era asezat intr-un fotoliu si astepta sa apara Theodor Nott, sa ii inmane un plic. Era prea pretioasa informatia din scrisoare, ca sa fie trimisa cu o amarata de bufnita. Nott, macar era de incredere. El era unul dintre putinii viperini, care inca mai credeau ca Voldemort poate fi readus la viata. Severus nu credea. Severus stia ca acest lucru e posibil. Isi ajuta elevii, din mai multe motive. Tinea enorm la casa lui si stia cat sufera fiecare dintre acei adolescenti, copii care si-au pierdut parintii. Dorea sa ii ajute si nimeni nu il va putea opri. Si nu in ultimul rand avea o indatorire fata de Voldemort in persoana. El l-a ajutat sa obtina drepturi asupra nepoatei sale. Nu va putea uita niciodata acest fapt. Se simtea dator sa faca ceva pentru a-l readuce la viata.
“Risc mult, dar nu pot proceda in alt fel†isi zise el nervos si tranti paharul in perete.
Picaturile de vin rosu alunecau, formand un desen neinteles, de parca un pictor orb, a incercat sa-si afiseze durerea pe o foaie alba de hartie.
Severus se incrunta. Mai era un motiv clar pentru care facea aceste lucruri - Despina Damianeci, vesnica sa suferinta. Fata aceasta nu dorea nicidecum sa-i lase mintea libera. Dragostea fata de aceasta copila il chinuia. Si cel mai rau era faptul ca stia ca ea niciodata nu il va privi ca pe un posibil iubit, barbat cu care sa isi traiasca viata. Era insuportabil sa pastreze acest secret si totul se petrecea deja de doi ani la rand.
“Oare se va termina vreodata?†gandi el trist.
Snape nu avuse niciodata tendinte spre pedofilie. Niciodata de cand a predat Potiunile la Hogwarts nu s-a indragostit de elevele sale. Ce mai dragoste, nici macar nu a privit-o pe vreo una ca pe o femeie. Initiativa veni de la ea. Dupa balul de craciun, cand fata era in anul VI, a avut loc o petrecere mai neobisnuita, unde au participat numai cei de la Viperini. Severus nu era sa faca nimic, dar intre timp petrecerea s-a transformat intr-o adevarata orgie. Fetele ametite dansau goale, iar baietii stateau gata sa sara pe ele, ca niste disperati. Snape le permitea multe, caci erau favoritii sai, dar la asa ceva nu s-a ajuns niciodata. Se simtea mandru ca Madleine nu participa la acel dezastru si in acelasi timp era dezamagit de Despina Damianeci, cea mai buna prietena a nepoatei sale. Mereu o stia ca pe o eleva staruitoare, care invata perfect si stia ce vrea de la viata. Nu suporta cercetasii sau astropufii, iar in privinta ochilor-de-soim se abtinea sa comenteze. Era un exemplu de viperina adevarata. Era si ea prezenta la acea petrecere, dar Severus nu a observat-o de la inceput. A alungat viperinii la culcare, nu inainte sa le promita pedeapsa bine meritata pentru a doua zi. In scurt timp in camera de zi nu mai ramase nimeni … aproape nimeni. Tinea minte bine cum a observat-o, tinand o tigara fumata pe jumatate in mana dreapta si un pahar cu wiskey in cea stanga. Era aproape dezbracata, avea parul ciufulit si cateva semne gata sa se invineteasca pe gat si piept. A ramas fara cuvinte, iar asta se intampla foarte rar cu el. Nu intelegea cum fata exemplara s-a transformat intr-o curva.
- Miss Damianeci, va sfatui sa plecati la culcare cat mai repede, ii zise barbatul pe un ton rece.
Fata se intoarse incet la el si clipi alene de cateva ori, apoi zise pe un ton, care mai demonstra inca o data cat de “treaza†era:
- Miss Damianeci? Parca inca la bal eram Despina. V-am dezamagit profesore si v-ati schimbat brusc modul de a comunica cu mine.
Severus nu zise absolut nimic, doar o privea ingandurat. Fata se ridica de pe canapea si pasi clatinandu-se spre el. Ridica mana putin nesigura si vazand ca profesorul nu reactioneaza nicicum, ii atinse buzele si incepu sa le contureze cu degetul aratator.
- Arati atat de neobisnuit. Daca stau sa iti privesc atent fiecare parte a chipului tau, observ ca esti chiar foarte frumos … esti unic … imi place enorm sa te studiez. Stii de cate ori am facut-o la ore?
Severus era prea socat ca sa poata interveni cumva. Prima data in viata ii zicea cineva ca e frumos. Oare putea sa creada o fata beata?
- Merlin, ce buze ai. Ador buzele subtiri la barbati, ale tale mai sunt si extrem de fine. Pot sa te sarut? intreba ea fara nici un pic de rusine si il saruta apasat.
Inainte sa isi piarda controlul, sau sa ii raspunda fetei la sarut, Severus se retrase.
- Obliviate! rosti el cu bagheta intinsa spre capul ei.
Despina doar reusi sa il priveasca uimita, dar alcoolul si-a facut repede treaba. A lesinat imediat dupa ce Severus i-a sters din memorie ultimele zece minute. Vrajitorul o prinse in brate inainte sa cada jos si o culca pe canapea. Parasi camera de zi a viperinilor intr-o stare nemaipomenita. Era pierdut.
A doua zi le-a tinut elevilor sai o morala de zile mare. Toti ca unul isi ascundeau privirea si unii chiar roseau, ceea ce nu era caracteristic deloc pentru elevii casei de culoare verde-argintie. Nu i-a pedepsit, caci si asa se cunostea ca mureau de rau ce se simteau, dar nu le-a dat nici macar o picatura de potiune ca sa le treaca. Atunci a ignorat-o complet pe domnisoara Damianeci, chiar daca nu a putut dormi noaptea din cauza ei. La ore, la fel, o evita si fata a simtit ca ceva nu-i in regula. S-a apropiat intr-o miercure de el si l-a intrebat ce se intampla. Severus doar a ridicat din umeri, prefacandu-se ca nu intelege despre ce merge vorba. Numai Dumnezeu stie cat de greu i-a fost sa joace teatru de data asta. Privind-o in ochii sai caprui, care atunci pareau atat de nevinovati, intelese ca s-a indragostit a doua oara in viata sa si de data asta nu mai era colega cercetasa. Era eleva lui.
Pana in prezent inca o mai iubea, cu fiecare zi din ce in ce mai mult. S-au imprietenit, deoarece fata era des in preajma nepoatei sale. Se simtea ca un copil, care vede intr-o vitrina jucaria visurilor sale si nu isi poate permite sa o procure. Cu toate ca suferea, nu i-ar spune niciodata ce simte. Nu era potrivit pentru ea si nu aveau nici un viitor. In acea noapte era beata si nu intelegea singura ca vorbeste in dodii.
Severus, vazand cu ce ardoare vorbea fata despre posibilitatea de a-l readuce la viata pe Lordul Intunecat si vazand cat isi doreste acest lucru, nu putea sa nu o ajute. Va fi mai bine pentru toti … pentru toti viperinii.
Unica problema e Madleine. Nu ar rezista daca fata isi va pierde increderea in el si va pleca de langa dansul. De aceea isi ajuta elevii pe ascuns.
~*~*~
Ariana isi privea prietena si nu ii venea sa creada ochilor ca fata care cu cateva secunde in urma era atat de vesela si glumeata, s-a transformat intr-o tipa periculoasa, aproape gata sa omoare.
- Robertson, pronunta Pansy si surase sarcastic.
- Parkinson, credeam ca deja esti moarta. Ma bucur nespus de mult sa te vad intreaga si nevatamata, altfel nu voi avea de cine sa-mi bat joc la Hogwarts.
Pansy se stramba de parca vazu in fata ochilor ceva scarbos si zise pe un ton rautacios:
- Ati castigat acest razboi si v-ati luat deja nasul la purtare? Robertson, fii fata de treaba si dispari de langa mine. Te crezi mare eroina? Iti va iesi pe ochi toata aceasta biruinta tampita … voua, la toti, fii sigura cretino.
Candy isi scoase bagheta si o indrepta spre viperina, zicand cu ura:
- De cine sa imi fie frica Parkinson? De tine, Damianeci, Malfoy sau poate de Zabini? Ati fugit de razboi si asta demonstreaza inca o data cat de jalnici sunteti toti patru. Va voi face viata un iad! Sunt sigura ca sunteti niste Devoratori oropsiti si drumul vi-e in Azkaban.
- Robertson … dute-n p***, ii zise Pansy si scuipa in fata ei apoi Disparu.
Candy incepu sa rada in hohote.
- Si ea e aristocrata? Sange-pur? Dupa maniere n-ai zice, zise fata si isi ascunse bagheta in buzunarul robei.
- Candy, mi se pare ca ai fost prea dura de data asta, zise Ariana nesigura.
- Ari, Ari, ce stii tu? Am fost prea moale … duritatea mea o vei observa atunci cand vor fi inchisi toti ca unul dupa gratii.
- Nu imi vine sa cred ca am revazut-o dupa atatea luni de zile. Nu ti se pare ca pune ceva la cale?
- Nu neg, am ramas si eu un pic uimita sa o vad aici. Am crezut ca nu-i voi mai intalni in viata mea. Intelegi, chiar e mai bine pentru ei. Intr-un fel si-au tradat stapanul cand au disparut inainte de razboi.
- Crezi ca se vor intoarce la Hogwarts?
- Timpul ne va arata. Dar pentru binele lor e sa nu se intoarca, zise Candy si porni spre magazinul de care avea nevoie.
Ariana o urma ganditoare.
~*~*~
Pansy Aparu in casa din padure, rosie de furie si bolmojind ceva pe sub nas.
- Ce s-a intamplat? intreba Despina ingrijorata.
- Am intalnit-o pe vaca de Robertson, care mi-a stricat dispozitia pentru cateva zile inainte, raspunse Pansy nervoasa.
Despina se schimba la fata.
- Dar unde ai mai fost? Trebuia sa te intalnesti cu Teo sa-ti dea plicul de la Severus, zise Despina neintelegatoare.
- Pai faza e ca am intalnit-o pe aleea Nocturn. Era cu miss Vampirita si cum m-a vazut, a inceput cu ironiile. Se crede mare viperina, iti imaginezi? A spus ca suntem niste cretini si ca am fugit de razboi. Ei toti cred ca noi l-am tradat pe Lord! exclama Pansy enervata.
- Nu conteaza ce cred ei. Mai tii minte, Lordul singur ne-a trimis aici. Acum draga mea, imagineaza-ti ce soc va fi cand il vom reinvia.
- Cand il vom reinvia, nu va striga in gura mare ca a aparut din nou sa chinuie lumea magica. Va mai trebui sa asteptam cateva luni, pana isi va reveni din coma. Crezi ca totul e atat de simplu Despina?
- Nu am zis asta, dar stiu ca totul va fi bine. Nu ai idee cat imi doresc sa treaca mai repede aceste zile amarate.
- Totusi nu te intorci la Hogwarts? intreba Pansy trista.
- Am spus odata si pentru totdeauna, zise Despina serioasa.
- Dar nu inteleg de ce faci asta. Ce vrei sa demonstrezi?
- Nu vreau sa demonstrez nimanui nimic. Nu am nici o placere sa ma intorc in acel loc stupid, unde am amintiri si mai tampite. Voi ramane aici sa am grija ca ritualul sa decurga cum trebuie.
- Dar Severus va avea grija de asta …
- Nu vreau ca Severus sa riste in vreun fel. Cand vor incepe orele nu va putea pleca de acolo neobservat si in plus, e o mare placere pentru mine sa raman aici. Nu crede ca voi sta doar intre patru pereti. Poate va voi vizita si pe voi uneori, cine stie. Voi fi libera intelegi? Deja am dureri de cap din cauza Hogwartsului … imi provoaca voma.
- La urma urmei, de ce nu te transferi la Durmstrang?
- La asta nu m-am gandit, dar oricum nu e cea mai buna idee. Raman aici si gata, zise fata, incercand sa puna punct subiectului.
- Nu incerca sa o convingi Pansy. Te intorci doar tu si Draco, eu raman cu Despina, zise Blaise, care pana acum a urmarit in tacere discutia lor.
- Ce????????? exclama Pansy neincrezatoare.
Despina isi dadu ochii peste cap.
- Ce ai auzit.
- Blaise, nu vei face asta … nu ma vei lasa singura.
- Nu vei pleca singura, merge Draco cu tine! zise baiatul nervos.
Nu dorea sa se certe cu iubita sa, dar trebuia sa isi apere decizia. Nu avea de gand sa ii permita sa il convinga sa se intoarca in acel loc nesuferit.
- Blaise, iti dai seama ce faci? intreba Pansy, incercand sa se abtina sa nu tipe la el.
- Imi dau seama foarte bine, zise el si rasufla din greu.
- Va ajunge sa va certati de la asa nimic.
- E un nimic, Despina? Tu in genere nu iti baga nasul in discutia noastra. E iubitul meu si ramane aici cu alta fata, in loc sa ma sustina si sa mearga cu mine ultimul an de invatatura! isi iesi Pansy din fire.
- Crezi ca am de gand sa il violez? intreba Despina sarcastic si apoi adauga:
- Blaise, raman singura. Tu pleci cu iubitica ta la Hogwarts si nu ma intereseaza. Pansy, parca aveai incredere in mine, de ce te temi acum? Esti tampita daca crezi ca eu si Blaise am putea avea ceva in comun, in afara de prietenie.
- Nimeni nu are dreptul sa decida pentru mine si punct, zise el si se ridica demonstrativ de pe fotoliu.
Iesi din camera, lasand fetele singure. Se porni sa il caute pe Draco, caci deja era satul de mofturi si certi copilaresti.
- Nu cred ca singur s-a gandit la asta. Despina, spune sincer, tu l-ai convins sa ramana cu tine? intreba viperina serioasa.
- Ma crezi proasta? Daca nu ai inteles pana acum, ca voi patru sunteti cativa dintre putinii mei prieteni si tin enorm la voi. Pur si simplu nu as putea sa fac ceva, care sa ne distruga prietenia. Acum vreau sa raman singura, zise Despina si lua loc pe fotoliul, unde cu cateva minute in urma a stat Blaise.
Pansy nu gasi ce sa ii reproseze si pleca de acolo, sa-i dea plicul lui Draco.
~*~*~
Capitolul 2
Totul parea asemeni unui vis. Te lupti din rasputeri sa se termine cat mai repede si sa nu mai apara niciodata. Nu era un cosmar, era un simplu vis, dar care te sufoca si iti sorbea toate puterile din tine.
Severus Snape a avut diferite perioade in viata sa, bune si rele. Ar fi fost prea ciudat daca cele rele nu erau mai multe la numar … prea straniu pentru un om ca el. Era un barbat inchis in sine, foarte singuratic si extrem de pesimist. Viata a fost prea dura cu el, de aceea in locul unui zambet, pe chipul sau era afisat mai mereu cate o expresie din cale-afara de sarcastica. Nu mai tinea minte cand ultima data a simtit bucurie in suflet, poate doar atunci cand in viata lui a aparut Madleine. Isi iubea foarte mult nepoata, chiar daca fratele lui a fost mereu un nesuferit. A murit in chinuri groaznice si cat de mult nu il ura, nu putea sa nu sa simta mila. Anisius Snape, pe tot parcursul vietii sale, a fost un vrajitor intunecat. Nu ca Severus ar fi luminat de binevointa, dar nici chiar asa disperat in privinta Lordului Intunecat nu era. Anisius, in schimb, era convins ca Lordul e viitorul tuturor si alaturandu-se lui, l-a indrumat si pe Severus pe aceasta cale. E prea tarziu pentru regrete, dar acesta era adevarul.
Snape a asistat la moartea fratelui sau. Nu a fost o ocupatie tocmai placuta. A vazut cu proprii sai ochi cum barbatul a fost invaluit de niste flacari rosiatice, iar tipetele sale disperate ii rasunau si acum in minte. Anisius a fost omorit de aurorul Ochi-Nebun, cu ajutorul unei vraji din categoria celor ce te arunca in chinuri groaznice.
“Nu voi permite ca Madleine sa afle vreodata cum i-a murit tatal†gandi barbatul si sorbi o inghititura de vin rosu.
Era asezat intr-un fotoliu si astepta sa apara Theodor Nott, sa ii inmane un plic. Era prea pretioasa informatia din scrisoare, ca sa fie trimisa cu o amarata de bufnita. Nott, macar era de incredere. El era unul dintre putinii viperini, care inca mai credeau ca Voldemort poate fi readus la viata. Severus nu credea. Severus stia ca acest lucru e posibil. Isi ajuta elevii, din mai multe motive. Tinea enorm la casa lui si stia cat sufera fiecare dintre acei adolescenti, copii care si-au pierdut parintii. Dorea sa ii ajute si nimeni nu il va putea opri. Si nu in ultimul rand avea o indatorire fata de Voldemort in persoana. El l-a ajutat sa obtina drepturi asupra nepoatei sale. Nu va putea uita niciodata acest fapt. Se simtea dator sa faca ceva pentru a-l readuce la viata.
“Risc mult, dar nu pot proceda in alt fel†isi zise el nervos si tranti paharul in perete.
Picaturile de vin rosu alunecau, formand un desen neinteles, de parca un pictor orb, a incercat sa-si afiseze durerea pe o foaie alba de hartie.
Severus se incrunta. Mai era un motiv clar pentru care facea aceste lucruri - Despina Damianeci, vesnica sa suferinta. Fata aceasta nu dorea nicidecum sa-i lase mintea libera. Dragostea fata de aceasta copila il chinuia. Si cel mai rau era faptul ca stia ca ea niciodata nu il va privi ca pe un posibil iubit, barbat cu care sa isi traiasca viata. Era insuportabil sa pastreze acest secret si totul se petrecea deja de doi ani la rand.
“Oare se va termina vreodata?†gandi el trist.
Snape nu avuse niciodata tendinte spre pedofilie. Niciodata de cand a predat Potiunile la Hogwarts nu s-a indragostit de elevele sale. Ce mai dragoste, nici macar nu a privit-o pe vreo una ca pe o femeie. Initiativa veni de la ea. Dupa balul de craciun, cand fata era in anul VI, a avut loc o petrecere mai neobisnuita, unde au participat numai cei de la Viperini. Severus nu era sa faca nimic, dar intre timp petrecerea s-a transformat intr-o adevarata orgie. Fetele ametite dansau goale, iar baietii stateau gata sa sara pe ele, ca niste disperati. Snape le permitea multe, caci erau favoritii sai, dar la asa ceva nu s-a ajuns niciodata. Se simtea mandru ca Madleine nu participa la acel dezastru si in acelasi timp era dezamagit de Despina Damianeci, cea mai buna prietena a nepoatei sale. Mereu o stia ca pe o eleva staruitoare, care invata perfect si stia ce vrea de la viata. Nu suporta cercetasii sau astropufii, iar in privinta ochilor-de-soim se abtinea sa comenteze. Era un exemplu de viperina adevarata. Era si ea prezenta la acea petrecere, dar Severus nu a observat-o de la inceput. A alungat viperinii la culcare, nu inainte sa le promita pedeapsa bine meritata pentru a doua zi. In scurt timp in camera de zi nu mai ramase nimeni … aproape nimeni. Tinea minte bine cum a observat-o, tinand o tigara fumata pe jumatate in mana dreapta si un pahar cu wiskey in cea stanga. Era aproape dezbracata, avea parul ciufulit si cateva semne gata sa se invineteasca pe gat si piept. A ramas fara cuvinte, iar asta se intampla foarte rar cu el. Nu intelegea cum fata exemplara s-a transformat intr-o curva.
- Miss Damianeci, va sfatui sa plecati la culcare cat mai repede, ii zise barbatul pe un ton rece.
Fata se intoarse incet la el si clipi alene de cateva ori, apoi zise pe un ton, care mai demonstra inca o data cat de “treaza†era:
- Miss Damianeci? Parca inca la bal eram Despina. V-am dezamagit profesore si v-ati schimbat brusc modul de a comunica cu mine.
Severus nu zise absolut nimic, doar o privea ingandurat. Fata se ridica de pe canapea si pasi clatinandu-se spre el. Ridica mana putin nesigura si vazand ca profesorul nu reactioneaza nicicum, ii atinse buzele si incepu sa le contureze cu degetul aratator.
- Arati atat de neobisnuit. Daca stau sa iti privesc atent fiecare parte a chipului tau, observ ca esti chiar foarte frumos … esti unic … imi place enorm sa te studiez. Stii de cate ori am facut-o la ore?
Severus era prea socat ca sa poata interveni cumva. Prima data in viata ii zicea cineva ca e frumos. Oare putea sa creada o fata beata?
- Merlin, ce buze ai. Ador buzele subtiri la barbati, ale tale mai sunt si extrem de fine. Pot sa te sarut? intreba ea fara nici un pic de rusine si il saruta apasat.
Inainte sa isi piarda controlul, sau sa ii raspunda fetei la sarut, Severus se retrase.
- Obliviate! rosti el cu bagheta intinsa spre capul ei.
Despina doar reusi sa il priveasca uimita, dar alcoolul si-a facut repede treaba. A lesinat imediat dupa ce Severus i-a sters din memorie ultimele zece minute. Vrajitorul o prinse in brate inainte sa cada jos si o culca pe canapea. Parasi camera de zi a viperinilor intr-o stare nemaipomenita. Era pierdut.
A doua zi le-a tinut elevilor sai o morala de zile mare. Toti ca unul isi ascundeau privirea si unii chiar roseau, ceea ce nu era caracteristic deloc pentru elevii casei de culoare verde-argintie. Nu i-a pedepsit, caci si asa se cunostea ca mureau de rau ce se simteau, dar nu le-a dat nici macar o picatura de potiune ca sa le treaca. Atunci a ignorat-o complet pe domnisoara Damianeci, chiar daca nu a putut dormi noaptea din cauza ei. La ore, la fel, o evita si fata a simtit ca ceva nu-i in regula. S-a apropiat intr-o miercure de el si l-a intrebat ce se intampla. Severus doar a ridicat din umeri, prefacandu-se ca nu intelege despre ce merge vorba. Numai Dumnezeu stie cat de greu i-a fost sa joace teatru de data asta. Privind-o in ochii sai caprui, care atunci pareau atat de nevinovati, intelese ca s-a indragostit a doua oara in viata sa si de data asta nu mai era colega cercetasa. Era eleva lui.
Pana in prezent inca o mai iubea, cu fiecare zi din ce in ce mai mult. S-au imprietenit, deoarece fata era des in preajma nepoatei sale. Se simtea ca un copil, care vede intr-o vitrina jucaria visurilor sale si nu isi poate permite sa o procure. Cu toate ca suferea, nu i-ar spune niciodata ce simte. Nu era potrivit pentru ea si nu aveau nici un viitor. In acea noapte era beata si nu intelegea singura ca vorbeste in dodii.
Severus, vazand cu ce ardoare vorbea fata despre posibilitatea de a-l readuce la viata pe Lordul Intunecat si vazand cat isi doreste acest lucru, nu putea sa nu o ajute. Va fi mai bine pentru toti … pentru toti viperinii.
Unica problema e Madleine. Nu ar rezista daca fata isi va pierde increderea in el si va pleca de langa dansul. De aceea isi ajuta elevii pe ascuns.
~*~*~
Ariana isi privea prietena si nu ii venea sa creada ochilor ca fata care cu cateva secunde in urma era atat de vesela si glumeata, s-a transformat intr-o tipa periculoasa, aproape gata sa omoare.
- Robertson, pronunta Pansy si surase sarcastic.
- Parkinson, credeam ca deja esti moarta. Ma bucur nespus de mult sa te vad intreaga si nevatamata, altfel nu voi avea de cine sa-mi bat joc la Hogwarts.
Pansy se stramba de parca vazu in fata ochilor ceva scarbos si zise pe un ton rautacios:
- Ati castigat acest razboi si v-ati luat deja nasul la purtare? Robertson, fii fata de treaba si dispari de langa mine. Te crezi mare eroina? Iti va iesi pe ochi toata aceasta biruinta tampita … voua, la toti, fii sigura cretino.
Candy isi scoase bagheta si o indrepta spre viperina, zicand cu ura:
- De cine sa imi fie frica Parkinson? De tine, Damianeci, Malfoy sau poate de Zabini? Ati fugit de razboi si asta demonstreaza inca o data cat de jalnici sunteti toti patru. Va voi face viata un iad! Sunt sigura ca sunteti niste Devoratori oropsiti si drumul vi-e in Azkaban.
- Robertson … dute-n p***, ii zise Pansy si scuipa in fata ei apoi Disparu.
Candy incepu sa rada in hohote.
- Si ea e aristocrata? Sange-pur? Dupa maniere n-ai zice, zise fata si isi ascunse bagheta in buzunarul robei.
- Candy, mi se pare ca ai fost prea dura de data asta, zise Ariana nesigura.
- Ari, Ari, ce stii tu? Am fost prea moale … duritatea mea o vei observa atunci cand vor fi inchisi toti ca unul dupa gratii.
- Nu imi vine sa cred ca am revazut-o dupa atatea luni de zile. Nu ti se pare ca pune ceva la cale?
- Nu neg, am ramas si eu un pic uimita sa o vad aici. Am crezut ca nu-i voi mai intalni in viata mea. Intelegi, chiar e mai bine pentru ei. Intr-un fel si-au tradat stapanul cand au disparut inainte de razboi.
- Crezi ca se vor intoarce la Hogwarts?
- Timpul ne va arata. Dar pentru binele lor e sa nu se intoarca, zise Candy si porni spre magazinul de care avea nevoie.
Ariana o urma ganditoare.
~*~*~
Pansy Aparu in casa din padure, rosie de furie si bolmojind ceva pe sub nas.
- Ce s-a intamplat? intreba Despina ingrijorata.
- Am intalnit-o pe vaca de Robertson, care mi-a stricat dispozitia pentru cateva zile inainte, raspunse Pansy nervoasa.
Despina se schimba la fata.
- Dar unde ai mai fost? Trebuia sa te intalnesti cu Teo sa-ti dea plicul de la Severus, zise Despina neintelegatoare.
- Pai faza e ca am intalnit-o pe aleea Nocturn. Era cu miss Vampirita si cum m-a vazut, a inceput cu ironiile. Se crede mare viperina, iti imaginezi? A spus ca suntem niste cretini si ca am fugit de razboi. Ei toti cred ca noi l-am tradat pe Lord! exclama Pansy enervata.
- Nu conteaza ce cred ei. Mai tii minte, Lordul singur ne-a trimis aici. Acum draga mea, imagineaza-ti ce soc va fi cand il vom reinvia.
- Cand il vom reinvia, nu va striga in gura mare ca a aparut din nou sa chinuie lumea magica. Va mai trebui sa asteptam cateva luni, pana isi va reveni din coma. Crezi ca totul e atat de simplu Despina?
- Nu am zis asta, dar stiu ca totul va fi bine. Nu ai idee cat imi doresc sa treaca mai repede aceste zile amarate.
- Totusi nu te intorci la Hogwarts? intreba Pansy trista.
- Am spus odata si pentru totdeauna, zise Despina serioasa.
- Dar nu inteleg de ce faci asta. Ce vrei sa demonstrezi?
- Nu vreau sa demonstrez nimanui nimic. Nu am nici o placere sa ma intorc in acel loc stupid, unde am amintiri si mai tampite. Voi ramane aici sa am grija ca ritualul sa decurga cum trebuie.
- Dar Severus va avea grija de asta …
- Nu vreau ca Severus sa riste in vreun fel. Cand vor incepe orele nu va putea pleca de acolo neobservat si in plus, e o mare placere pentru mine sa raman aici. Nu crede ca voi sta doar intre patru pereti. Poate va voi vizita si pe voi uneori, cine stie. Voi fi libera intelegi? Deja am dureri de cap din cauza Hogwartsului … imi provoaca voma.
- La urma urmei, de ce nu te transferi la Durmstrang?
- La asta nu m-am gandit, dar oricum nu e cea mai buna idee. Raman aici si gata, zise fata, incercand sa puna punct subiectului.
- Nu incerca sa o convingi Pansy. Te intorci doar tu si Draco, eu raman cu Despina, zise Blaise, care pana acum a urmarit in tacere discutia lor.
- Ce????????? exclama Pansy neincrezatoare.
Despina isi dadu ochii peste cap.
- Ce ai auzit.
- Blaise, nu vei face asta … nu ma vei lasa singura.
- Nu vei pleca singura, merge Draco cu tine! zise baiatul nervos.
Nu dorea sa se certe cu iubita sa, dar trebuia sa isi apere decizia. Nu avea de gand sa ii permita sa il convinga sa se intoarca in acel loc nesuferit.
- Blaise, iti dai seama ce faci? intreba Pansy, incercand sa se abtina sa nu tipe la el.
- Imi dau seama foarte bine, zise el si rasufla din greu.
- Va ajunge sa va certati de la asa nimic.
- E un nimic, Despina? Tu in genere nu iti baga nasul in discutia noastra. E iubitul meu si ramane aici cu alta fata, in loc sa ma sustina si sa mearga cu mine ultimul an de invatatura! isi iesi Pansy din fire.
- Crezi ca am de gand sa il violez? intreba Despina sarcastic si apoi adauga:
- Blaise, raman singura. Tu pleci cu iubitica ta la Hogwarts si nu ma intereseaza. Pansy, parca aveai incredere in mine, de ce te temi acum? Esti tampita daca crezi ca eu si Blaise am putea avea ceva in comun, in afara de prietenie.
- Nimeni nu are dreptul sa decida pentru mine si punct, zise el si se ridica demonstrativ de pe fotoliu.
Iesi din camera, lasand fetele singure. Se porni sa il caute pe Draco, caci deja era satul de mofturi si certi copilaresti.
- Nu cred ca singur s-a gandit la asta. Despina, spune sincer, tu l-ai convins sa ramana cu tine? intreba viperina serioasa.
- Ma crezi proasta? Daca nu ai inteles pana acum, ca voi patru sunteti cativa dintre putinii mei prieteni si tin enorm la voi. Pur si simplu nu as putea sa fac ceva, care sa ne distruga prietenia. Acum vreau sa raman singura, zise Despina si lua loc pe fotoliul, unde cu cateva minute in urma a stat Blaise.
Pansy nu gasi ce sa ii reproseze si pleca de acolo, sa-i dea plicul lui Draco.
~*~*~