Copiii lunii si cantecul pianului rosu

[Jigoku]

nu e cine stie ce... cel putin am incercat.... sfaturi critici si tot restu...

Copiii lunii si cantecul pianului rosu

A intrat. A trantit usa. A plecat in camera lui fara sa zica nimic.
Miezul noptii.... acelas cantec de pian lin si tainic ce rasuna de fiecare data.... il tulbura...desi de multe ori ii placea sa ramana pana dimineata, sa asculte, pentru ca adora melodia, desi era mereu aceeasi.
Azi totul e diferit.Luna e acoperita, stelele parca nu au aceeasi stralucire, poate pentru ca a devenit banal... sau chiar ceva nu e in regula. Ritmul se accelereaza.Tresare.Notele o iau razna. Clar. Ceva nu e in ordine.
Ken intra in camera. Il ia de umeri si il scutura putin. Se trezeste. Sunetul pianului se linisteste, iar armonia notelor revine.
-Ce e?
-Trezeste-te! E dimineata!
-Dar...nu a mai cantat niciodata pana acum...pana la ora asta...
-E adevarat.Dar trebuie sa mergem la scoala.
-Vin imediat.
Ken iese din camera primul. Dupa ceva timp se gandeste si el sa apara.
- Sota, in sfarsit!
Pe drum, nelinistea ii cuprinsese pe amandoi.Se priveau.Asa comunicau ei, atunci cand simteau ca nu pot vorbi. Si chiar se intelegeau.
Au ajuns. Colegii lor galagiosi strigandu-i si salutandu-i acum ii iritau, desi le placeau intalnirile de genul acesta.
-Hei! Salut!
-Buna Sara.
-Ce e cu voi?
-Nimic.
-Nu m-am nascut ieri baieti.
-Chiar nimic.
-Daca spuneti voi.... hmmm...
Sara se intoarse pentru o clipa, dupa care reveni brusc:
-Aflu eu!
Avea de gand sa-l interogheze pe Sota, deoarece el se lasa mai usor pacalit,si nu trebuia sa insiste foarte mult.
Au intrat la ore. Prima, vesnica, plictisitoarea dirigentie.
Dar azi parea a fi altfel...
-Liniste! Spuse profesorul.
O liniste de mormant se asternu, desi de obicei nimeni nu baga in seama cuvintele dirigintelui.
-De azi, ve-ti avea o noua colega.
-Buna! Spuse fata, timida, ascunzandu-se in spatele profesorului.
-Numele ei e Lieza.
-Saaluut Liieezaa! Prelungira cei din clasa salutul.
-Ia loc te rog... hmm.... Intre Sota si Sara.
S-a asezat timida, incercand parca sa devina invizibila.
-Salut ! spuse Sota revigorat, zambind.
Sara nu era la fel de incantata. O analiza.
Era o fata inalta, intr-o rochie albastra,subtire, parul ei negru prins in doua codite lungi si netede, ochii verzi, mari, timizi, dar curiosi, o floricica prinsa in par, firava, dar proaspata, albastra, un albastru ciudat...dar Sarei nu-i placea. Pana acum ea avea toata atentia baietilor. Dar acum avea concurenta. Desi Lieza nu avea intentia de a fi in centrul atentiei. Nu ii placea, pentru ca se asezase langa Sota, iar acesta, din urma, parea fosrte incantat.Sara facuse o pasiune pentru el. Fiind o fire mai rautacioasa, s-a hotarat ca daca Lieza incearca vre-o miscare, s-o elimine.
In pauza, toti baietii roiau in jurul Liezei, asa ca Sara a prins o ocazie buna de a-l interoga pe Sota, sa afle ce parere are despre noua lor colega.
-E foarte draguta, o prezenta intr-adevar placuta.E deschisa si timida...e ca un trandafir.
Atat i-a trebuit Sarei.Sota nu asemanase pe nimeni niciodata cu un trandafir, pentru el considera trandafirii perfecti. Pentru a le atinge frumusetea, ai de urcat un drum cu spini. A preferat sa taca.A iesit pe hol, unde s-a intalnit cu prietenele ei. Au decis sa o urmareasca pe Lieza in seara aceea, pentru a afla mai multe despre ea.
Dar seara, fata parca disparea.In schimb, se apropia tot mai mult de Sota, iar acesta incepuse sa vorbeasca mereu despre ea.
Cantecul de la miezul noptii i se parea mai dulce, mai armonios, ca un trandafir.
Sara era hotarata sa recastige atentia colegilor ei. Se aranajase extrem de atent inainte sa plece de acasa, parul ai roscat si lung si-l prinsese intr-o coada,era pregatita, dar in ciuda acestor pregatiri toata ziua a fost in jurul Liezei.
-Sota, as vrea sa mergi cu mine. Trebuie sa-ti spun ceva.
-Desigur Lieza.Te conduc pana acasa cu ocazia asta, azi s-a intunecat mai devreme.
Au mers o vreme tacuti, parca vrand sa se asigure ca nu ii aude nimeni.
-Stii, Sota... trebuie sa iti arat ceva. Simt ca numai pot sa ascund...
-Ce anume?
Sota se ingrijorase.Nu stia ce avea sa se intample.
Ajunsesera in parc, printre copaci. Lieza se asigura ca numai e nimeni si ridica mainile spre cer.
-Cum???
O lumina puternica o invalui pe Lieza, apoi o ridica.
-Omule! Ai murit?
-Cum? Lieza? Ce s-a intamplat cu ea?
-Dar stiu ca te-ai lovit bine ...
-Nu, era chiar acolo.. intre copaci si..si.. si stralucea...
-Mai bine dormi.
-Stai putin!Unde sunt?
-La Poarta Raiului!
-Rai?
-Da, si eu sunt Sfantul Petru! Spuse Ken impreunand mainile ca pentru rugaciune
-Ticalosule!
-Esti la spital amice. Sara te-a gasit in spatele scolii.Nu stiu ce cautai, dar se pare ca ai iesit destul de sifonat de acolo.
-Sara?Ce cauta ea?
-Se plimba cu prietenii ei. A devenit un fel de eroina. Doctorii au spus ca inca 10 minute si erai la adevarata Poarta a Raiului.
-As putea s-o vad?
-Desigur. O chem imediat.Eu voi pleca putin.. mama are nevoie de mine.

[Jigoku]

A intrat.
-Multumesc. Mi-ai salvat viata.
-Nu e chiar asa, eu doar te-am adus la spital.
-Dar daca nu erai tu....Merci mult Sara. Raman dator.
-Oh, nu trebuie...
Sara il privi. Desi nu era printre cei mai buni la scoala, era un baiat care atragea atentia fetelor. Acum era mai simpatic decat oricand.Incercarile lui de multumire, incurcat si ametit, stangaci, o faceau pe Sara sa se simta ca o mama.
Il privea. Ochii mari, negri, adanci, cu o stralucire aparte, parul destul de lung, negru, cu straluciri spre violet.
Nu l-a putut privi prea mult. Acesta inspira brusc, zgomotos.Ceva nu era in regula. A iesit pe hol si a strigat dupa ajutor.
Cand Ken a ajuns la spital, a intrat in camera si.. patul era gol.
Patura era stransa, ca si atunci cand pacientul numai pleaca pe picioarele lui din spital.
-Ken!
-Unde e? Ce a patit?
- A fost mutat.E la terapie intensiva. Medicii nu-i dau multe sanse.
-Dar...dar...
Lieza tercu parca in zbor pe langa ei, ducandu-se direct la Sota. Cei de acolo nu au putut-o opri.
-Sota...sopti ea. Stiu ca ma auzi. Fii tare! Fii asemenea unui trandafir insangerat.
Ii puse pe perna un asemenea trandafir. Sota, desi era aproape mort, il lua .
-Acum revino-ti. Cantecul de diseara va fi doar pentru tine. Presimt asta. Pianului ii este dor de tine.
Cand Ken si Sara au ajuns acolo, Lieza disparuse. Poate trecuse la fel de repede pe langa ei.
In cateva ore, Sota si-a revenit.Cei din spital nu puteau crede.
-Sota!! Ti-ai revenit!
-Datorita Liezei...spuse Sota.
Sara schita un zambet dupa care iesi.
Afara incerca sa se linisteasca.In acel moment ar fi ucis-o pe Lieza. Dupa cate a facut pentru el... toate acestea erau de fapt.. datorita Liezei?
Pana seara Sota si-a revenit complet.Era un adevarat miracol.
La miezul noptii, cand luna era in nori, a inceput.Canta cu pasiune, cu daruire, canta pentru el.Sunetele se inaltau pana la cer. Cand luna se arata iar in toata splendoarea ei, ritmul se accelera. Parca ar fi vrut sa ajunga mai repede la luna, clapele pareau ca au luat foc...doar erau rosii...sangerii...
Dar spectacolul a fost scurt.Mai scurt ca de obicei. Nu mai mult de o clipa.Dar fusese pentru el. Se simtea foarte bine, inconjurat de ecoul surd al pasiunii.
Statea intins pe pat, in mijlocul camerei lui dezordonate. Numai vazuse podeaua de cateva saptamani. Nu avea de gand sa o curete vreo-data.
Pe fereastra se zarea luna plina, mai tainica decat oricand.
Sota devenea agitat. Presimtea ca ceva avea sa se intample.Nelinistea crestea cu fiecare clipa. Ken tacea. Statea intins peste niste haine care probabil stateau pe podea de cateva saptamani. Privea fix in tavan,gandul ii era departe, la pianul rosu si la copii lunii. Nu putea intelege legatura dintre elemente, dar incerca sa gaseasca un raspuns, deoarece el nu putea auzi cantecul de care Sota ii vorbea noaptea, de legatura dintre el si luna, dar cel mai ciudat i se parea ca luna se vedea mereu de la fereastra lui Sota.
Una dintre suvitele blonde ii veni peste ochi, adusa de o adiere destul de ciudata, fapt ce il facu sa se ridice si sa-l caute cu privirea pe Sota.
Ca de obicei, acesta statea in mijlocul patului, printre haine si caiete, rasfoind printr-o carte veche, cautand ceva. Dadea paginile foarte repede, ca si cum ar cauta un simbol, o imagine, sau un pasaj scris diferit, desi chiar si imaginile erau greu de deosebit, iar numerele paginilor erau imposibil de citit, scrisul fiind sters.
-Ce cauti?
-Nu stiu.. dar nu ma pot opri..
Ken se uita foarte ciudat la Sota. Daca nu stie ce cauta, de ce da paginile asa repede?
Se opri brusc si ridica privirea, dupa care sari din pat direct la fereastra. Nu putea sa creada, auzea iar, desi era demult trecut de miezul noptii, sunetele erau atat de clare, atat de reale, pianul rosu incepuse o a doua clipa de spectacol, doar ca spectacolul se prelungea si notele erau tot mai ciudate, melodia tot mai trista.
Sota inchise ochii. Cand ii deschise, vazu ca numai era in camera lui dezordonata si mica, ci intr-o sala uriasa, cu ferestre imense, pe care se putea observa luna, decorata cu trandafiri rosii, ce imprastiau aroma dulce ce umplea spatiul de bunavointa. Camera, desi era inalta, foarte mare, era goala, sau, aproape goala. In mijlocul ei se afla pianul rosu, cel ce canta in fiecare noapte.Asta facea si acum, canta.
-Imposibil... sopti Sota.
Se privi intr-o oglinda mare, pe unul din pereti, dar care nu o observase decat la o privire mai atenta. Tinuta l-a surprins. Un costum negru, frumos , facut parca pentru el, parul de asemenea era foarte bine aranjat, dar nu-si putea da seama cand s-au petrecut toate acestea.Inchise ochii iar. Credea ca atunci cand ii va deschide va fi iar in camera lui, la fereastra, ascultand melodia trista, cea de-a doua in noaptea asta, a pianului.
Cand deschise ochii, o vazu pe Lieza, ce plangea si il striga de ceva vreme.
-Slava Domnului! Credeam ca nu te vei mai trezi!
-Ce s-a intamplat? Unde sunt?
-In camera surorii tale...
-N-am mai fost aici de cand ea... ea...
-Stiu ca ti-e greu.
-Dar nu inteleg cum am ajuns aici.
-Nici eu nu stiu. M-am gandit sa trec pe la tine, sa vad cum te simti. Ken ti-a lasat un bilet. Credea ca dormi si nu a vrut sa te deranjeze.
-Cum m-ai gasit aici? Daca pana si Ken a crezut ca dorm, slabe sanse sa fi facut galagie


o scurta continuare.. si prezentarea personajelor...

.. Sota...

ken...

Lieza

Sara

.. colege Sarei care o ajuta cu planurile ei diabolice

cel in jurul caruia se invarte intreaga poveste.. pianul rosu...

[Crystal]

Dude, vrei sa fac infarct? Puteai sa postezi si tu in mai putine randuri. Nu am citit tot si din ce am citit, nu am inteles nimic. Dialog si narare, fara pic de detaliere a personajelor, a mediului in care actiunea se petrece, un gol si atat.

Cand Ken a ajuns la spital, a intrat in camera si.. patul era gol.
Patura era stransa, ca si atunci cand pacientul numai pleaca pe picioarele lui din spital.
-Ken!
-Unde e? Ce a patit?
- A fost mutat.E la terapie intensiva. Medicii nu-i dau multe sanse.
-Dar...dar...
Lieza tercu parca in zbor pe langa ei, ducandu-se direct la Sota. Cei de acolo nu au putut-o opri.
-Sota...sopti ea. Stiu ca ma auzi. Fii tare! Fii asemenea unui trandafir insangerat.
Ii puse pe perna un asemenea trandafir. Sota, desi era aproape mort, il lua .

Lieza apare ca din pusca, ne incurci. Totutl e rapid, mult prea rapid ca sa tinem pasul odata cu tine si oricat de buna ai fi la legat cuvinte, vei pierde mult din cauza grabei tale. Am sa incerc sa citesc tot, dar devine plictisitor cand vezi un sir interminabil de randuri in fata ta.

See ya!

[Jigoku]

crystal.. uh.. o sa incerc sa descriu mai mult :| ideea e ca devine plictisitor sa tot descrii... si la partea cu Lieza.. daca aparea mai "domol" in peisaj nu s-ar fi legat de atitutinea celor de acolo fata de ea.. daca ma intelegi... :| uh.. sa zicem ca ar fi o continuare.. avand in vedere ca am scapat de "interminabilele randuri" :)

-Nu stiu exact. Nici macar nu stiu cum de am stiut unde stai. Erai in picioare, cu privirea pierduta, analizand parca ceva, dupa care ai cazut brusc. Am crezut ca e o farsa, dar aveai aceeasi privire fixa si pierduta.Am crezut ca... Lieza incepu iar sa planga desi tocmai se linistise.
-Nu plange. Nu am vrut sa fac asta. Tot ce imi amintesc e ca eram in camera mea, cautam ceva intr-o carte, nu-mi aduc aminte ce,am auzit pianul, am inchis ochii si m-am trezit intr-o incapere mare si goala, cu pianul rosu...
-Si tu auzi pianul?L-ai vazut?
-Nu foarte clar... nici macar nu am observat daca e rosu...il poti auzi?
-Da. In seara asta a cantat de doua ori... m-am simtit cam ciudat. Crezi ca e vre-o legatura intre noi doi si pian?
-Intre noi si pian mai mult ca sigur este o legatura...
-Legatura... legatura..legatura... nu-mi pot da seama ce legatura!
-Nici eu...dar am o idee.Sa iesim din camera asta.. imi aduce aminte de ... de sora mea ...
-Ce s-a intamplat cu ea?
- Iti voi povesti, dar mai intai sa iesim de aici.
Sota s-a ridicat, iar Lieza la urmat in camera de zi, unde s-au asezat confortabil pe canapeaua din piele maronie.
-Deci... sora ta...
- Eram foarte mic. Nu imi aduc aminte foarte bine...
-Cum o chema?
-Odette. Era mai mare decat mine cu 4 ani, ea avea 12 cand a plecat...eu 8... imi spunea povesti cu Peter-Pan si imi povestea de baietii draguti de la ea din clasa.. tin minte ca vorbea mai mereu de un tip.. Mark....a venit o data la noi acasa, tin minte ca mi-a spus ca am o sora foarte draguta... in seara in care a disparut era foarte fericita.. Mark o invitase la un film... m-am bucurat pentru ea, dar tata a zis ca nu o lasa, ea s-a suparat si a plecat plangand in camera ei.A doua zi, cand m-am intors de la scoala, numai era. Parintii mi-au spus ca a plecat la o scoala intr-un oras mai mare, dar nu au putut pastra tacerea foarte mult timp si mi-au spus ca a disparut.Eram suficient de mare sa inteleg... aveam 13 ani..
Ochii i se umplura de lacrimi. Isi iubise sora si inca o mai iubea.
-Inteleg.. cu parintii tai ce s-a intamplat?
-S-au mutat. Undeva la tara, iar eu am ramas aici, pentru a termina scoala.Ken sta mai mult la mine, e un prieten foarte bun, ma ajuta mereu cand am nevoie dar are grija si de parintii lui, mama sa e bolnava si totusi nu m-a abandonat .... ii datorez viata pentru asta. Daca nu era el nu se stie ce-as fi facut... Dar tu? Nu stiu nimic despre tine...
-Eh... viata mea e.. ciudata...
-Ciudata?
-Da... nu-mi cunosc parintii... m-au lasat singura si n-au mai venit.... acum stau la o prietena, deoarece nu am mai suportat sa fiu mereu singura.
-Imi pare rau.... nu voiam sa-ti aduc aminte....
-Nu-ti face griji.Stateam in casa noastra, uriasa.. ca un castel.. dar eram singura.. pana si cainele a fugit..
Linistea se asternu. Tacerea era suspecta, voiau sa-si spuna multe lucruri, dar le era teama ca o vor da in bara.Nelinistea si nesiguranta se puteau simti fara a privi pe vre-unul dintre ei.
-Sota... trebuie sa-ti spun ceva! Zise Lieza dupa un timp, foarte hotarata.
-Spune....
-Miercuri... in parc...
-Despre asta voiam sa te intreb. Ce s-a intamplat?
-Am vrut sa iti arat puterea copiilor lunii.
-Esti una dintre ei?
-Da... insa nu-mi pot controla puterile si te-am ranit.... imi pare rau..
-Nu-ti face griji. Povesteste-mi!
-Pari curios...
-Sunt!
Lieza zambi. Sota avea fata unui copil ce asteapta sa i se zica o poveste cu dragoni zane si eroi, parul nearanjat, prin camera parca trecuse un uragan, o muzica surda in fundal, probabil de la vecini, pahare cu tot felul de chestii aruncate si uitate pe masa, cateva tigari pierdute printre carti si programe tv, cateva chei straluceau curioase , dornice de afirmare de sub scaun, televizorul plin de praf,ce numai fusese deschis de o vesnicie astepta cuminte momentul povestii, computerul deschis intr-un colt, cu sute de fisiere dezordonate, cateva jucarii, un ursulet panda prafuit si pierdut, un T-shirt plin de lip-gloss, cel mai probabil de la petrecerea de Halloween de anul trecut... o multime de carti interesante despre anatomie, astrologie sau de actiune, dar atata timp cat era canapeaua libera, pe Sota nu-l incomodau restul lucrurilor.

[nibbles]

uh >.<...personaje diferite de la un forum la altul (vai de exprimarea mea) daca intelegi...
dupa cate spune Crystal mai ai de lucrat. totusi ca idee mi se pare interesant (mie mi-ai explicat "face to face")
doua fete il plac pe sota si el o place doar pe lieza :)). si totusi n-am inteles, cei cu pianul acela? si de ce e rosu? faptul ca numai lieza si sota il pot auzi si vedea, nu are rost sa intreb...
ok, astept restul :) ca de lamurit, o poti face oricand

[Jigoku]

explicatiile de care vb-esti vor fi descoperite de Sota si Lieza peste ceva timp..pana atunci insa...

-Vezi tu... toti copii lunii aud pianul. Toti copii lunii au o legatura cu el, si toti au puteri speciale. A mea, de exemplu, este aceea de a controla diferite energii. Cand am vrut sa-ti arat, aveam intentia de a face o sfera de energie eoliana.
-Hei Sota! Esti aici?
-Da, intra!
-Oh... salut Lieza, nu vreau sa va deranjez..
-Buna Sara! Nu deranjezi pe nimeni, ia loc... uh.. pe undeva...
-Nu esti un adept al curateniei nu?
-Nu... Sota ridica o mana, pledand vinovat pentru dezordinea din camera.
-Deci.. despre ce vorbeati?
-Despre fizica. Sota se intinse repede dupa o carte, o deschise si incepu sa povesteasca si sa explice tot felul de formule.
Lieza si-a dat seama ca Sara nu era cea mai potrivita persoana cu care ar putea discuta despre copii lunii asa ca, desi nu intelegea nimic din explicatiile ilogice si total gresite a lui Sota, se prefacea a fi extrem de atenta acolo, incercand sa puna intrebari care sa mentina o linie de interes.
Sara, in ciuda caracterului ei, nu era proasta. Si-a dat seama de dezinteresul celor doi pentru fizica, dar a preferat sa taca. A hotarat sa abordeze o noua strategie: �fa-i curat in camera asta oribila, dupa care omoar-o pe Lieza�.
S-a apucat de curatenie, lasandu-i pe cei doi sa se contrazica in explicarea formulelor.
Fiind nervoasa, a terminat repede, si acum totul stralucea. S-a gandit sa se bage putin intre cei doi, care deja incepusera sa vorbeasca din priviri.
-Salut! Care e formula lacare va concentrati atat de mult?
-Aaa.. pai.. ASTA!
-ASTA!
Sota si Lieza aratara 2 formule diferite, pe pagini diferite, din carti diferite.
-Inteleg...sa lasam fizica pentru o vreme, voi baga putina muzica.
O melodie armonioasa, romantica, poate prea romantica, a adus in aer un val de mister.
Dupa un timp de tacere, in care cei trei s-au relaxat infundati in canapea, Sota a invitat-o pe Lieza la dans.
Aceasta a acceptat. Pasii lor pareau purtati de vise, miscarile atat de bine coordonate, ca si cum ar fi lucrat ani buni la acest dans, totul era in perfecta armonie, desi era primul lor dans.
Sara se prefacea ca nu e atenta, dar cei doi au uitat de ea. Cu fiecare clipa, fiecare nota, fiecare pas, ura Sarei pentru Lieza era din ce in ce mai mare. Era ca o bomba, dar nimeni nu o baga in seama, iar dansul celor doi a continuat pana la apus.
Nu erau obositi sau plictisiti, se simteau un tot unitar, desi nu era nici o legatura reala intre ei, asa ca ar fi continuat, poate pana dimineata, dar cantecul a fost patruns de alte note, ale clapelor in flacari. Cei doi au alergat la fereastra. Nu era luna plina, dar notele pareau tot mai inaltatoare.
Melodia era mai aprinsa ca oricand, acoperind in intregime sunetele romantice ale cantecului ce-l ascultasera o zi intreaga.
-Ce frumos...
-Dar e ciudat... nu a mai cantat asa pasional demult....
Cei doi s-au asezat pe podea, ascultand melodia. Tacerea se asternu.
-Baieti, eu trebuie sa plec, spuse Lieza dupa terminarea micului concert din noptea asta.
-Te conduc?
-Nu multumesc Sota, sa ai grija de tine! Pa Sara!
-Pa!
In sfarsit, Sara si Sota erau singuri. Ea ar fi vrut sa-i spuna ca tine la el, dar voia ca Lieza sa sufere mai intai.
-Deci Sota.... iti place nu?
-Cine?
-Lieza..
-E foarte draguta... ca un trandafir. Nu am mai intalnit pe nimeni ca ea pana acum.
-Da...e de treaba ... forta Sara situatia, pentru a afla sentimentele lui Sota fata de Lieza.
-Cred ca m-as putea indragosti de fata asta ! spuse el cu o voce relaxata, de proaspat indragostit,dar bineinteles, Sara se simtea din ce in ce mai rau.
-Totusi, ar trebui sa va mai cunoasteti, nu poti face o afirmatie ca asta la doar o saptamana dupa ce ai cunoscut-o, si din cate am inteles, ea te-a ranit in parc, apoi ai ajuns in spatele scolii incercand a ajungi acasa.
-Nu. Dupa ce m-a ranit ea, mi-am revenit. In spatele scolii erau niste baieti� care s-au luat de mine.. nu stiu exact ce voiau, dar ai ajuns exact la timp� si totusi nu inteleg.. ce anume te-a facut sa treci prin spate? Drumul tau e in directia opusa.
-Nu stiu... instinctul..
Sara era deja prea incordata. Simtea ca va exploda.
-Mi-am revenit foarte repede... datorita...
-Cui? Spuse Sara sarind ca arsa, asteptand sa i se multumeasca
-Datorita Liezei.
-TACI! Spuse ea incepand sa planga. E ridicol! Daca nu treceam pe acolo erai mort! Fata asta vine si iti pune un trandafir pe perna, in fuga, dupa care dispare, si tot ea e salvatoarea??Esti prost!
Sara fugi si tranti usa. Ploua. Sota nu avea de gand sa merga dupa ea.Astepta si in seara aceasta o a doua reprezentatie. In timp ce astepta, a inceput sa jongleze cu niste fructe. L inceput I s-a parut amuzat, dar s-a plictisit repede. A observat ca la o anumita pozitie a mainii drepte, se formeaza o sfera de lumina.Poate ca asta era puterea lui. A incercat sa o ia de deasupra mainii cu cealalta, dar a observat ca lumina , intr-un mod foarte ciudat... ia foc.

[Jigoku]

S-a plictisit curand si de asta. A hotarat sa mai citeasca ceva, iar la o privire aruncata asupra bibliotecii i-a atras atentia o carte neagra, pe care nu o mai citise desi o avea demult.
Titlul nu putea fi inteles, deoarece trecerea timpului il stersese.
- �Cand cei 4 se vor reuni, echilibrul va fi distrus si haosul se va naste din cuvant�... ciudat pasaj...
Era inceputul cartii. Desi avea peste 2000 de pagini, Sota a terminat-o pana dimineata. Nici nu-si mai aducea aminte daca pianul a mai cantat sau nu. Cartea aceea practic il acaparase, si chiar daca o citise doar o singura data, retinuse foarte multe pasaje din ea, pline de mister, in care se vorbea de melodia blestemata si legenda trandafirului.
-Trebuie sa-i arat Lieeeeezeiiii...
A cazut pe pat, iar in acea zi nu s-a mai ridicat. A dormit pana aproape de apus.Cand s-a trezit, a sunat-o pe Lieza si a invitat-o la un ceai.
-Salut!
-Buna, intra, am gasit o carte despre copiii lunii.
-Serios? Arata-mi.
Au deschis cartea si au citit-o amandoi, studiind si discutand despre intelesul fiecarui paragraf, incercand cumva sa o traduca, deoarece totul era acoperit de ceata si totul parea a fi o inlantuire de elemente si actiuni, bine ascunse printre cuvintele cu talc.
Cartea era ciudata.Copertile negre, cu un titlu indescifrabil, rosiatic, in interior literele erau scrise cu negru, un scris ciudat, vechi, iar majusculele erau decorate cu trandafiri.
-Uite aici!E scris cu rosu... greu de zis ce... dar pare foarte important...
-�Legamantul va fi incalcat si atunci haosul se va dezlantui... va fi salvat�
-Lipseste o pagina..
-Trebuie sa o gasim...sa cautam atent in biblioteca.
-Sa mergem... mi-ai putea arata unde este?
-Desigur.Urmeaza-ma.
Au ajuns intr-o camera mare, plina cu rafturi si carti de toate marimile culorile si formele, aranjate in functie de autori, dar erau 10 rafturi cu carti foarte vechi, iar autorii numai puteau fii descifrati, sau le lipseau diferite parti.
Aici au cautat aproape toata noaptea, oprindu-se doar cand pianul a inceput sa cante, dar au recuperat repede timpul pierdut, controland pagina cu pagina fiecare carte, insa in zadar.
-Nu gasim nimic! Spuse Lieza asezandu-se pe podea.
Era foarte obosita si sperantele de a gasi ceva erau aproape inexistente.
-Imposibil! Trebuie sa fie pe aici pe undeva stiu asta!Pe aici pe undeva... ce parere ai?Probabil ca sunt informatii foarte importante despre copii lunii si legaturile dintre ei si pian... ce crezi?
-...
-Lieza?
Cand intoarse capul sa auda parerea ei, observa ca a disparut.
-Unde...?LIEEEZAAA!!!!
Rascoli toata casa dar nu era nici o urma a ei.Nu avea unde sa mearga sa o caute, deoarece nu stia nici macar unde locuieste. A cazut cu capul intre maini, pe podea, intre zeci de carti vechi si rupte, pierdut in ganduri si incercand sa gaseasca o solutie pentru ce s-a intamplat.
Probabil ca se ascundea, pentru a-i face o farsa si totusi simtea ca fata a patit ceva.
Isi intoarse privirea catre un tablou vechi.Privi cu atentie luna albastra, deasupra unui sat in flacari, dar observa ca in colt era ceva ciudat, ce nu parea sa apartina tabloului.Se ridica si se apropie de el.era o bucata de hartie. Incerca sa traga de ea, dar isi dadu seama ca avea sa se rupa daca insista, asa ca a dat jos tabloul, l-a intors si a scos cartonul ce proteja pictura, iar apoi observa ca mai era o hartie ce parea foarte veche.O scoase de acolo, o intoarse si observa ca era pagina ce au cautat-o ei o noapte intreaga.
O aura ciudata cuprinse tabloul si il trase in interior.
Acum se afla in mijlocul satului in flacari, iar luna stralucea deasupra lui, albastra si pura, cum Sota n-o mai vazuse niciodata.