Proza scurta

[Storymaker]

Jocul imaginatiei

Intr-o noapte de vara, pe cand vantul racoros adia placut craind o melodie lina, un oarecare elev de liceu viziona in premiera filmul 300. Ramase cu gura cascata la vederea eroismului lor, iar la sfarsit planse cand ii vazu murind. Filmul se incheie ca orice alt film : cu enumerarea unui ansamblu de nume al unor persoane pe care probabil nu le vom vedea vreodata pe un fond muzical ce sa cuprinda esenta actiunii incheiate.
Adolescentul inchise televizorul, dupa care stinse lumina si se aseza pe pat fara a se mai schimba in pijamale. Adormi si-i visa pe spartani, care macelereau tot ce le iesea in cale, pana si: vaci, cai, caini si iepuri. Cand se trezi, observa ca era inca imbracat in uniforma, iar aceasta surpriza ii produse o usurare la gandul ca nu va mai trebui sa se schimbe. Isi facu ghiozdanul, lua pachetul cu mancare si fugi spre scoala. Fuga nu mai era banala, ci prinse un inteles eroic, baiatul accelerand pentru a simti mai bine vandul ce-i lovea fata.
Ajuns in clasa, se aseja tacut in banca pe care o iubea nespus. Desfacu sticluta de spirt pe care o tinea in buzunar si curata banca cu nespusa grija. Apoi isi aseza caietele si incepu sa deseneze. Tocmai cand era in culmea gloriei, iar desenul semana mai putin a monstru hidos si mai mult a o sabie frumoasa, seful clasei veni ,ca in fiecare marti, sa-i verifice tema de clasa. Baiatul, surprins , isi aduse aminte de modul in care si-a investit timpul, dar nu regreta ci- surase. Ii explica controlorului cu lacrimi in ochi motivul nefacerii temei, dar fara reusita. Seful clasei ii trecu un mare minus in caietul sau special, dupa care dadu sa plece mai departe. Liceanul oropsit isi aminti de cei 300, de eroismul lor si de lupta regelui Leonidas pentru dreptate, indentificandu-se cu acesta. Neavand alta fiinta mai draga decat banca, o privi intrebator. Obiectil reflecta soarele, iar elevul lua aceasta stralucire ca un semn aprobator. Se apleca putin pe spate, dupa care, aruncandu-se asupra controlorului, ii rupse foaia caietului pe care era trecut minusul si o manca.
-Asta e blasfemie! striga victima atacului.
Atacatorul se uiat lung la el. In colegul sau il vedea pe mesagerul persan ce venise sa ia libertatea poporului spartan. Totusi, nu putu sa nu observe o mica diferenta: Acest "persan" ii era coleg de clasa, prieten pe alte timpuri, asa ca ii spuse:
-Blasfemie?! O, nu! Asta este clasa a 9-a!
Linia melodica specifica scenei ii veni in minte , iar adrenalina ii patrunse in corp. Se arunca asupra caietului de minusuri si-l insfaca. Ochind geamul, executa o aruncare demna de un spartan, incat posesorul nu-l mai putu recupera vreodata.
-Ai sa regreti asta! spuse cel pagubit dupa care fugi din clasa. Se intoarse mult prea rapid cu profesorul de romana, care in acea zi era intr-o pasa buna.
Profesorul auzind cele intamplatem, rase si, asemeni lui Xerxes il tenta pe elevul buclucas sa se linisteasca in schimbul iertarii si a unei note de zece. Cum auzi ca este vorba de o nota de 10, elevul isi aminti ca nu este Leonidas, si se linisti acceptand pactul.
Iar ziua trecu ca vantul.