Povestind.

[ℂa s h m e r e ❤]

Varsta minima: De cand stii sa citesti. Nu-i nimic cu cosmaruri.
Gen: Drama.
Limba: Romana.
Observatii cu privire la continut:--
Tipul de comentariu solicitat: avansata.

Falsă.

Negru. Vedeam negru în faţa ochilor. Cine eşti? Ce caut eu aici?
- Bati pasul pe loc. a zis. Mi-a vorbit o voce groasă dinspre adâncurile întunecimii sufocante.
Am tăcut. Ce să răspund? Era adevărat.
- A, deci recunoÅŸti.
Da, recunosc.
- Minciuna are picioare scurte.
Da, are.
- Tu minţi.
Da, mint.
Ce îmi faci? De ce mă faci să zic adevărul?
- Te fac să îţi dai seama.
Să-mi dau seama de ce? Ah, da, sigur, vorbesc cu conştiinţa mea.
- Să-ţi dai seama. Că nu mai eşti tu. Că eşti falsă. Că minţi.
Eu te controlez.
- Ba nu.
Cum nu? Dar o briză de amintiri răscolite îmi flutură prin fata ochilor. A, da, eu. Eu aia. Acea eu. Acea eu bună. Eu necoruptă. Eu adevărată. Memoria îmi joacă feste. Acea eu, te-am uitat.
- Vezi?
Ce să văd? Că vrei să mă omori încet? Hai, dă-i drumul! Lasă-mă să cad. Dar nu poţi, nu-i aşa? Însemn prea mult.
- Nu tu. Ea.
Ea? Acea ea? Nu mai există.
- Măcar fii tu întru-totul. N-o mai deghiza pe ea cu măşti crăpate. Nu vezi? Nu te poţi preface.
Voce familiară, taci, nu ştii ce vorbeşti. Eu sunt eu. M-am schimbat. Atât.
- Faci oameni să sufere.
Ei merită.
- Ba nu.
Ah, acum plouă lacrimi peste mine ca să-mi arăţi părerea ta de rău. Nu vezi? Nu mă poţi schimba.
Sau ce vrei, de fapt?
- O să tune.
Odată cu ploaia.
- Nu, din cauza ta.
Nu-i din cauza mea. Nimic nu-i din cauza mea. Sunt inocentă.
-Nu eşti. Minţi.
Dispari.
Lasă-mă să mă trezesc dacă nu vrei să-mi faci nimic. Sunt aici ca să lupt, nu vezi? Tu vrei doar să vorbim.
- Sa lupţi? Păi şi eu. Să lupt pentru tine.
Nu am nevoie de aliaţi.
- Cum vrei.
Acum lasă-mă să mă trezesc. Dar nu, nu o faci. Vrei să-mi dai o lecţie. Spaţiul negru s-a strâmtat. Vrei să mă sufoci în conştiinţa mea? Visez. Au să mă găsească moartă dimineaţa în patul meu de catifea.
Dar nu, cad. Ha, ştii că mi-e frică de înălţimi. Cad printr-o trapă la fel de neagră ca inima ta.
- A mea?
A ta.
- A ta.
Ba nu.
Mă doare capul. Ce naiba faci? Aşa mă torturezi tu?
- Nu te torturez.
ÃŽncerci.
- Ba nu.
Asta nu e tot, aÅŸa-i?
- Spectacolul trebuie să continue.
Înfige-mi un cuţit în inimă. "Cum doreşti." parcă se auzea în ecou, dar totuşi... Mă scufund. Apă rece şi sărată, mă scufund. Adio masca, mai rău se crapa. Mă scoţi afară? Te joci cu mine? Sau scoţi filmul cu memorii şi mă ameninţi că-l arzi? A, cred că aia cu focul. Îţi place focul. Îţi place să te joci cu el.
Nu-mi arăta copii inocenţi. Aia nu suntem noi. Aia nu sunt eu.
Dar mă trezesc. N-am avut nevoie de tine să mă scoţi. Dar stai. Ce... ce-ai făcut? De ce nu-mi simt corpul de porţelan?
- Ţi-am promis.
Adio. M-ai omorât. Şi mine, şi pe ea, aia pe care o doreşti...