I. Parcul vechi: Jocul. [privat].

[Niska]

Privirea sa pierduta cauta in nestiut. Vroia sa afle un indiciu care putea sa-i dea de inteles ca totul era bine - precum ea-si dorea sau, din contra, ca era urmarita - lucru ce-o inspaimanta de-a binelea. Ochii ei violeti straluceau precum cristale pretioase in lumina palida a lunii. Vazu o umbra stearsa timp de o fractiune de secunda, umbra ce se ascunse mai apoi, avand noaptea drept complice. Un fosnet ce rasuna enervant in mintea tinerei se auzii din spatele ei, iar ea, reflexiv, intoarse capul si mai apoi, intreg corpul. Nu era nimic acolo. Derutata, facu un pas inapoi, sunetul tocurilor rasunand in tacere. Se simtea precum intr-unul din visele acelea, in care trebuie sa-ti astepti finalul crud, neavand alta sansa sa fugi de soarta. Dar oare ea nu-si putea decide soarta? Nu putea pur si simplu sa se transforme in ceea ce era de fapt? Ce conta ca avea sa fuga? Ce conta ca ii era teama? La urma urmei, nu era nimeni acolo sa o vada cum se teme, cum tremura precum un inger firav si bolnav ce este, inchisa intr-un corp de portelan crispat. Nimeni nu avea sa stie ca nu era in stare sa lupte. Nimeni n-ar fi avut sa stie macar ca a zburat spre apartamentul ei luxos, unde se arunca direct in patu-i gol cu o cana de ceai de menta si o carte buna in brate. "Sunt puternica, pot sa fac asta!" Tipic! Credeati ca o sa fuga?... - Ei bine, v-ati inselat. Aimee era genul de persoana care atragea mereu pericolul cu frumusetea ei rapitoare. Era constienta ca avea nevoie de cineva sa o protejeze, cat de curand insa, nu putea sa lase un om sa faca asta. Pana si ea stia cat de usor poate cadea in plasa unui barbat, asa ca riscul sa se apropie prea mult de unul avea un procent destul de mare. Inghiti in sec, in timp ce clatina usor din cap, revenind la activitatea de mai devreme - sa priveasca in jur. "Un pas in spate. Nimeni n-are sa fie acolo. Am sa ma intorc si am sa-mi continui drumul. Simplu ca Buna ziua! Pot sa o fac'. Stranse puternic din palme, facand ceea ce-si dictase mai devreme. Sunetul tocurilor se auzii rasunand iar, in timp ce atinse cimentul rece al aleii. In secunda urmatoare, chipu-i fu plin de groaza, ne mai apucand sa se intoarca. Acum era sigura ca cineva era acolo. Incremeni in timp ce o rasuflare calda ii atinse ceafa acoperita de numai cateva fire subtiri din parul sau."Trebuie sa ma transform, trebuie!" Insa, in secunda urmatoare ratiunea sa putin tensionata incepu s-o ia la goana. O mana rece ii atinse fulgerator soldu-i drept, in timp ce cobora cu nerusinare, parcurgand usor drumul spre picior. Incepuse sa tremure de-a binelea, mai ales de la mirosul de alcool ce-i umplu narile imediat. "Trebuie! Acum! Trebuiee!" - insa in locul faptelor vitejesti, tanara prefera sa ramana nemiscata. Deja simtea cum ochii ii se umezeau incet, plutind spre agonie.