Ceau!
Un titlul promitator, destul de complex as putea spune, nu de alta insa aici vom urmarii evolutia personajului tau principal, care este Souichirou (o sa-i spun Sou, fiindca are un nume al naiba de lung).
Ar fi fost mult mai frumos asezat titlul la mijloc, cat si "capitolul intai".
Incep prin ati spune de multele repetitii pe care le ai in tot acest capitol mediu-mic (ca marime)... ai foarte multe. Si puse in propozitii apropiate.
Uite cateva exemple:
Mai ai cateva propozitii, deci sfatul meu ar fi sa te feresti de repetitii si cand vezi ca nu prea ai scapare, modifica propozitia, astfel sa nu apara.
In scena cu jurnalui ai amestecat timpurile, normal trebuia sa povestesti din trecut si tu la inceput ai combinat cu prezentul. In acelasi timp ti-as recomand ca atunci cand pui in chilimele sa scri cu italics. Da, arata mai bine + deobicei amintirile, gandurile se scriu inclinate, te asigur ca si in carti vei vedea asta. <3
Inceputul si sfarsitul parca nu se potrivesc, la inceput el nu stia ce sa faca, parea ca doreste sa se arunce de pe cladire, dar la final parca acest aspect a disparut, ai pierdut sirul.
Ahh! Un lucru care mi se pare destul de ciudat:
Sou este la etajul al saisprezecelea, deci normal cand esti la o inaltime atat de mare persoanele de pe sol se vad ca niste furnici, mici pe scurt. Deci nu iti poti da seama cum vin.
Incearca sa faci legatura.
Ideea imi place in mare parte, ma refer la capitol. Este destul de interesant, cu toate ca actiunea este putin grabita, personajul nu s-a individuatizat foarte mult, deci poti foarte usor sa-l conturezi.
Cam atat, astept nextul. Succes!
Un titlul promitator, destul de complex as putea spune, nu de alta insa aici vom urmarii evolutia personajului tau principal, care este Souichirou (o sa-i spun Sou, fiindca are un nume al naiba de lung).
Ar fi fost mult mai frumos asezat titlul la mijloc, cat si "capitolul intai".
Incep prin ati spune de multele repetitii pe care le ai in tot acest capitol mediu-mic (ca marime)... ai foarte multe. Si puse in propozitii apropiate.
Uite cateva exemple:
(28-01-2012, 05:36 PM)Raspberries :) A scris: Nu stiu, dar cand faci o mica greseala comisa deja de vreo douazeci de ori pana acum, iar a douazeci si una oara iti intoarce viata pe dos, viata te scarbeste. Defapt, nu, nu viata, ci noi insine.Nu crezi ca suna urat? Te cam zgarie pe timpan.
(28-01-2012, 05:36 PM)Raspberries :) A scris: m-am jucat cu viata unui copil, cu sentimentele unui copil, sau mai clar, asa am crezut, asa am crezut pana-n momentul cand am auzit acel "Vreau sa fim doar prieteni, bine?", cand i-am vazut zambetul suav, chipul angelic, buzele-i rosii... dar cu altcineva, am incremenit, am innebunit, am vrut sa mor.La fel, deja sunt repetate acele cuvinte de prea multe ori, puteau fi inlocuite cu altele si nu aveai dificultate in asta.
Mai ai cateva propozitii, deci sfatul meu ar fi sa te feresti de repetitii si cand vezi ca nu prea ai scapare, modifica propozitia, astfel sa nu apara.
In scena cu jurnalui ai amestecat timpurile, normal trebuia sa povestesti din trecut si tu la inceput ai combinat cu prezentul. In acelasi timp ti-as recomand ca atunci cand pui in chilimele sa scri cu italics. Da, arata mai bine + deobicei amintirile, gandurile se scriu inclinate, te asigur ca si in carti vei vedea asta. <3
Inceputul si sfarsitul parca nu se potrivesc, la inceput el nu stia ce sa faca, parea ca doreste sa se arunce de pe cladire, dar la final parca acest aspect a disparut, ai pierdut sirul.
Ahh! Un lucru care mi se pare destul de ciudat:
(28-01-2012, 05:36 PM)Raspberries :) A scris: Privesc orasul stralucitor in lumina lunii, singur, de pe un bloc inalt, de vreo saisprezece etaje. Vad cupluri ce-si fura cate-un sarut, cativa copii si adolescente ale caror ras ajung pana la mine. Rar, la vreun colt, mai vezi vreun batran, ai caror fata, cel putin a majoritatii batranilor, este umbrita de intamplarile vietii, intamplari care le aduc involuntar o lacrima-n coltul ochilor, o lacrima fortata, pentru ca adesea, daca privesti in ochii lor, observi ca ei plang mereu.Pe langa faptul ca batranilor le cad lacrimile "fortat" atunci cand depana` amintiri [ceea ce este foarte ciudat, sincer fortat nu era cuvantul potrivit, nu are sens] asa, cum de vede copii si adultii de la inaltimea aceea, adica cum de isi da seama care e fata, care e baiat sau care e adult sau care este adolescent? In primul rand aici au fost destule detalii puse prost si asa de mult s-au imbarligat toate, inodat, incat nu iti mai dai seama ce este credibil sau nu.
Sou este la etajul al saisprezecelea, deci normal cand esti la o inaltime atat de mare persoanele de pe sol se vad ca niste furnici, mici pe scurt. Deci nu iti poti da seama cum vin.
Incearca sa faci legatura.
Ideea imi place in mare parte, ma refer la capitol. Este destul de interesant, cu toate ca actiunea este putin grabita, personajul nu s-a individuatizat foarte mult, deci poti foarte usor sa-l conturezi.
Cam atat, astept nextul. Succes!