Un foc de arma si un fum de tigara

[Peppers]

Mă scuzi că n-am mai trecut cu comm-uri pe la fic-urile tale, dar stai liniștită că le-am citit și sunt la zi cu ele - deși nu mai sunt așa de multe T_T-. Așa, deci suntem pe la capitolul șase și nu-i știu numele puștiului îndrăgostit, sau nu am fost eu atentă. M-a făcut să râd discuția dintre vecinii tipului, chiar comic. Deci mi se pare super-tare că știu atâtea chestii despre tip, dar nu-i știu numele, mă sâcâie chestia asta. Uso... despre el nu știu ce părere să-mi mai fac, adică mă-ntreb dacă lui îi place de W*fiindcă nu-i știu numele, o să-i zic W!* sau doar se joacă cu el... Scuze de comm-ul ăsta scurt, cred că dac-aș fi știut numele m-aș mai fi lungit. Aștept next-ul și-mi place că ne ții în continuare în gândurile tipului și nu ne bagi direct în acțiune și cred că e singurul fic citit de mine care conține așa ceva. Spor la scris, pupici și d-abia aștept să vii cu nextul !

[onu']

Neata cititorule! (eu zic ,,neata'' indiferent de momentul zilei) Probabil te intrebi cum naiba il cheama pe tipul asta, din al carui punct de vedere povestesc. Nu, nu am uitat ,,sa-l prezint'' . Tine de poveste. O sa vezi pe parcurs care-i treaba cu numele lui. Si daca ai citit capitolul 6 partea 1 sau 2... ma rog, una din ele... nu, nu si-a uitat numele in urma accidentului de masina. Te las sa te bucuri de poveste (asta daca te bucuri:)))

Capitolul 7 Cine pe cine a gasit?

Niciodata nu mi-ai grait atunci cand te rugam sau cel putin cand ma asteptam. Intotdeauna ma luai prin surprindere vorbindu-mi pe acel ton de o calmitate nepamanteana, cu ochii pironiti ai ai mei. Atunci erau momentele cand ma priveai, cand imi vorbeai cu portia, insa niciodata satisfacatoare. In rest, nu stiu daca te uitai la mine… probabil, nici nu mai stii cum arat. Dar eu... imi aduc aminte cu precizie fiecare detaliu al fizionomiei tale.

Am strambat din nas, tuguindu-mi buzele si tinandu-mi ochii intredeschisi. Am facut o grimasa dupa care fenomenul s-a produs. Am stranutat, ceea ce ma anunta ca ma paste o raceala de toata frumusetea. Atunci a fost momentul cand am auzit o voce venind din dreapta mea, una feminina.
-Baiete ar trebui sa ai mai multa grija de sanatatea ta, mai ales toamna.
-Eh, ma calesc pentru la iarna. I-am zis eu pe un ton glumet.
Era o femeie la varsta a doua, tot timpul la costum din acela conservator si la o prima vedere puteai crede ca e cam intepata. Da, e adevarat. Parea afurisita, dar daca ajungeai sa o cunosti era de treaba, nimeni alta decat bibliotecara.
Cum se face ca eram la biblioteca? ma prinsese ploaia in drum spre casa si acela a fost primul adapost pe care il zarisem.
Asteptam cuminte cu mainile in buzunarul marsupiu al hanoracului meu cenusiu, la o masa de studiu. Vazand ca ploaia nu are de gand sa se domoleasca prea curand, am decis sa ma plimb printre rafturi, sperand ca vreun titlu interesant imi va atrage curiozitatea de partea lui.
Mergeam incet cu pasi masurati, dand cu aratatorul pe cotoarele cartilor in treacat. Ajuns la coltul bibliotecii am incremenit.
Nu stiam daca sa-l blestem sau sa-i multumesc celui care ma pusese in acea ipostaza. Erai tu Uso. Sprijinit cu spatele de raft, tinand in maini o carte veche si prafuita. M-am dat un pas inapoi., pe urma inghitind in sec. Nu credeam ca te voi revedea intr-un astfel de loc, nu erai genul. De fapt, nu credeam ca te voi mai revedea vreodata. Ei bine, adevarata era vorba aceea: Lucrurile se intampla cand nu te astepti.
Oh, si ce mai surpriza… Eram atat de incantat, incat te-am injurat de nu stiu cate ori in gandul meu. Doream sa plec acasa, nu ma mai interesa ca puteam raci zdravan. Dar firar sa fie! Usa acea cu geamul translucid si cu clopoteii aia ce faceau un zgomot netolerat de timpanele mele, cu doi, trei centimetri mai sus se gasea acea tablita scriind mare, frumos si rosu ,,Exit’’. Trebuia sa trec pe langa tine daca doream sa ies afara. Dar ideea asta nu-mi suradea. Stateam pur si simplu zgaindu-ma la scrisul ala nenorocit, ce parca se multiplica si incepea sa danseze in jurul meu facandu-mi in ciuda.
Continuam sa ma imbarbatez singur, adica ce avea sa se intample? Cu siguranta nu m-ai fi oprit din drum.
Pe masura ce inaintam inima imi trepida facand un zgomot infernal si nu stiu de ce aveam senzatia ca o puteai auzi, pe mine ma asurzise de mult. Ajungand in dreptul tau, un impuls nebanuit mi-a dat branci savarsind astfel o noua prostie, numai buna de pus la colectia tampeniilor din viata mea. Mi-am indreptat pasul spre tine, trecand prin fata ta sprinten si nepasator,ca o caprita pe pajiste. Numai ca aceasta caprita imprudenta a cam aterizat intr-o ipostaza jenanta si deloc favorabila in fata lupului. Nu stiu cum m-am impiedicat de propriile picioare si am cazut la nici un metru de tine, in patru labe si cu fundul in sus, luminat de becul de neon, ecologic. Am auzit un zgomot puternic pe urma unul silentios. Semn ca ai inchis cartea si ai inaintat lent spre mine.

Intotdeauna ai avut un mers interesant din punctul meu de vedere. Denota eleganta si totodata un iz de superioritate. Paseai alene, parca in reluare mereu. Desi, in meseria ta, era cam riscant…

Rusinat fiind de pozitia mea, m-am pus in sezut pe podeaua rece. Daca aveam sa vad pe cineva asa in locul meu, probabil as fi chicotit si mi s-ar fi parut amuzant. Dar tu nu! Ah, de ce trebuie sa fi atat de diferit fata de restul lumii?!
M-ai privit sfidator, neschitand niciun fel de reactie. Ai strambat din gura, parca dezgustat, iar eu mi-am incolacit picioarele la piept. Doream sa se despice pamantul in doua si sa ma inghita. O multitudine de globule rosii mi s-au adunat in obraji si ochii mi s-au umezit. Simteam nevoia de a plange. Dar nu doream sa vars cateva lacrimi… ci sa plang asemenea unui copil mic, pierdut de mama sa. Cu amaraciune, zgomot si sughituri. Mi-am coordonat mana catre partea stanga a pieptului si strangand de acel loc, simteam inima batand in stilul ei alert, inconjurata de un gard cu sarma ghimpata gata sa o ingunghie daca as fi avut curajul sa-ti privesc expresia insipida si a doua oara.
De ce ma faceai sa ma simt prost nefacand nimic?

Da, fara nici un fel de exagerare, in momentul ala m-ai facut sa ma simt ca ultimul gunoi. Iar expresia ta faciala dadea credibilitate acelui gand la fel de murdar ca si afectele in sine. Acela a fost un start urat spre a-mi deschide ochii si a-mi da seama ca acela a fost singurul moment dintre noi in care mi-a parut rau ca ma comportasem ca un narod.
Oare tu cum te simti in preajma mea? Ori mai bine zis: Cum te simteai?

[onu']

Acest capitol il dedic lui Nezumi (sper ca ti-am scris bine numele) Deoarece eram intr-o dispozitie proasta si am zis: hai sa intru pe zup sa vad care mai e treaba. Si surpriza! Cineva imi asteapta next-ul. Merci mult, m-ai facut sa ma simt mai bine.
(Apropo, deoarece fac capitole scurte voi pune doua. Si pe 8 si pe 9)

Capitolul 8 In tenebrele gandurilor tale

Uso, dragostea ce ti-o purtam era una dureroasa, pentru mine. Imi facea rau atat psihic cat si fizic. E usor de observat cat de tumultoase au fost clipele petrecute cu tine. Ele si-au pus amprenta asupra fiintei mele transformandu-ma in prizonierul gesturilor si vorbelor tale. Moralmente vorbind, acesta ar putea fi foarte usor interpretata ca o obsesie. Eu stiu mai bine ce sentimente am nutrit pentru tine. Tu doar ai inchis ochii... prefacandu-te ca nu stii nimic. Si cu toate astea, inca o fac. Inca reusesc sa gasesc taria de a te iubi in continuare. Chiar daca tu poate… imi dispretuiesti sentimentele.

Nu mai aveam curaj sa ma uit in ochii tai in acel moment. Insa, putem simti privirea ta asupra mea ca o haita de lupi incoltindu-ma, cu ganduri nu prea favorabile victimei. Ai oftat adanc apoi ai inspirat puternic aerul din jur. Credeam ca l-ai furat pe tot in asa fel incat mie sa nu-mi mai ramana. Evident, asta nu era decat imaginatia mea bolnava.
-Prea multa simplitate l-a un moment dat ajunge sa-ti dea un aer complex. Mi te-ai adresat, lucru la care nu ma asteptam. Poate sa treci cu vedera si sa pleci.
Replica ta mi-a facut inima sa se opreasca pentru cateva clipe, lasandu-i timp mintii sa judece la rece remarca ta. Trebuia sa ma simt flatat?

Niciodata nu am putut ghici care e adevaratul inteles al vorbelor tale. Le rosteai pe un ton grav apoi taceai pur si simplu, lasadu-ma pe mine cu dureri de cap.

-Ai de gand sa stai acolo?
Nu-mi venea a crede dar tu chiar vorbeai cu mine. Acea a fost clipa cand mi te-ai adresat mie. Replica din urma a fost mai mult ca pentru tine.
Mi-am dus mana la ochii rosii, frecandu-ma cu maneca hanoracului. Nu doream sa observi ca sunt pe punctul de a plange.
-Sunt… ok. Ti-am zis cu o voce tremurata.
-Stii? In America, cand un om zice ca e ok, inseamna ca e total opusul.
Incercam sa las emotiile mele inutile deoparte si sa te ascult. Dar imi era imposibil! Vocea ta ma plimba pe un alt taram, ca intr-o transa.
Totul mi se parea stupid. De cand devenisem asa timid? Eu eram mai indraznet de fel si o moara stricata in ceea ce privea vorbitul.
Gandindu-ma la asta, mi-am limpezit gandurile si am atins punctul meu maxim de indignare si furie fata de acel ,,alter ego’’ pe care nu-l agream de fel.
M-am ridcat intr-o clipita, mi-am dus mainile la spate scuturandu-ma de praful de pe posterior, apoi ti-am aratat cine sunt eu, cel adevarat.
-Oh, multumesc de grija acordata dar, sunt in regula. Ti-am zis cu ,,tupeul’’ meu specific.
Ai suras in acel moment si m-ai facut sa-mi dau seama ca nici o fata nu ar putea avea un zambet sau ma rog… un ranjet, mai frumos decat al tau.
-Copile nu-mi fac griji pentru tine. Te-am intrebat doar cum e sa stai acolo jos.
Din nou o alta replica ce ar putea fi interpretata in atat de multe feluri.
Simtind cum mi se ridica tensiunea, enervandu-ma pe mine insumi, am ripostat:
-De ce? Vremea pe ,,sus’’ e mai frumoasa?
-Oh… inteleg. Incep sa ti se ,,umfle penele’’. Ai grija ingerasule. Nu stii niciodata cine ti le poate smulge, lasandu-te asa... ,,golas’’.

Ai avut mare dreptate la vremea aceea. Chiar mi-au fost smulse penele, una cate una, in intr-un moment de neatentie. Unul ce m-a costat enorm dar, mi-a lasat o satisfactie, ce acum a devenit ancestrala si la care ma intorc, hranindu-ma cu ramasitele ei.



Capitolul 9 In pas cu viata ta

Stii Uso? Probabil nu vei recunoaste dar… sunt foarte sigur ca in momentul cand am lasat rusinea de-o parte, te-am uimit. Macar putin. Apoi au avut loc acele tatonari si glume pe seama celuilalt. Credeam ca se infiripa ceva, pana la proba contrarie… si nu, nu e vorba ca nu mai esti langa mine acum. Ci faptul ca pasiunea mea pentru tine era tot mai arzatoare pe zice-trece. Ma ingrozea gandul ca ma indragostisem de un barbat. Nu eram homofob dar, imi era frica de mine. De gandurile mele degradante... Cum ai reusit sa ma faci sa-mi doresc atingera buzelor si mainilor tale pe trupul meu pur? L-ai patat, si stii prea bine asta. Dar dupa cum am mai zis: orgoliul tau e atat de mare incat as putea sa-mi modelez propriul univers din el. Dar avand in vedere ca face parte din tine, el niciodata nu ma va recunoaste ca stapan...

Te-am privit pret de cateva secunde incercand sa deslusesc intelesul replicilor tale, mereu parca scoase din filme. Si daca cumva era unul de proasta calitate, actorul- tu, Uso- facea ca tot scenariul sa para scris de nu stiu ce autor in voga. Pur si simplu niste amarate de cuvinte uzuale rostite de tine prindeau viata, aveau o magie aparte.
-Hmm, stii? M-am adresat eu, simtind cum sangele involburat de adrenalina misuna prin toate maruntaiele trupului meu. Insfarsit eram eu!
-Nu ca m-ar interesa...
Faceam tot posibilul sa ingnor cuvintele tale acide.
-Am sa ma duc acasa. Doar dupa cum ai spus si tu... eu sunt mic si prapadit, hai cu mine! nu vreau sa mor, inca. Cel putin, nu pentru a doua oara.
Ma asteptam sa-ti sclipeasca ochii si sa ma intrebi cu narabdare in glas ce mi s-a intamplat in trecut, asa cum probabil ar fi facut o persoana obisnuita. Dar tu nu erai obisnuit, tu erai tu!
Ai dat din umeri nepasator spunandu-mi un simplu: ,,Dupa tine.’’
Nu ma asteptam dar dupa cum am mai zis: ma surprindeai exact atunci cand eram cu sperantele la pamant.
In drum spre apartamentul meu se lasase o liniste apasatoare, doar sunetul pasilor nostri se mai auzea. Eu inebuneam gandidu-ma la ce sa-ti spun, parca as fi fost o fata la prima intalnire.
Mi-am ridicat capul din pamant uitandu-ma imprejur. Nu-mi zaream blocul! Si sincer sa fiu nici nu stiam in ce cartier suntem! O, Doamne! Ma ratacisem in propriul oras. Asta din cauza acelui accident. Nu-mi aminteam absolut nimic. Daca am avut priteni, poate o pisica, locurile distractive din oras. Si tot concentrandu-ma la ceva interesant sa-ti spun probabil trecusem pe langa el fara sa-mi dau seama.
-Umm... m-am cam pierdut.
-Poftim? Nu stii unde locuiesti? Mi-am zis pe un ton amuzat.
-Pai, m-am tot dus si...
-Dus erai de mult. M-ai intrerupt asezandu-ti artatorul pe buzele mele, ca o pecete.
Mi-ai mangaiat buza inferioara, iar eu am fost strabatut de un val de fiori. Te-ai apropiat atat de incet de chipul meu, parca lasandu-mi timp sa ma topesc in fata ta, inaite sa fi ajuns mai aproape. Ti-ai intredeschis buzele carnoase ce parca ordonau sa fie muscate cu ardoare de cineva flamand ca mine. In final m-ai sarutat... Inca aveam ochii deschisi de mirare si nu cutezam sa-i inchid pentru ca nici tu nu o faceai. Ma sarutai privindu-ma adanc in margelele de chihlimbar. Nu initiam nici o miscare, imi era teama sa nu gresesc ceva. Simteam cum se intipareste fiecare detaliu al buzelor tale pe ale mele. Faceai miscari lente, neinplicand si limba in jocul tau. Pur si simplu ma tachinai. Sarutul a fost atat de scurt dar, cu un impact nemaipomenit asupra mea. Parca aveam o camasa de gheata pe mine.
Te-ai indepartat la fel de incet inca privindu-ma, iar ochii tai capatasera o sclipire demonica. Declarandu-ma invins in fata raului ce se ramifica din pacat.
Aveam pupilele dilatate si simteam gustul dulce-amarui al buzelor tale. Se prelingea incet inauntrul lacasului meu umed si intunecos, instalandu-se pe limba mea ce o loveam disperat de cerul gurii. Aceasta a fost senzatie ce doream s-o reinviu cat ma curand.
-Spune-mi. Acum iti amintesti unde stai? M-ai trezit din visare, ranjind multumit.
Iti bateai joc de mine?! cu atat mai putin nu aveam sa-mi aduc aminte nimic dupa acel gest al tau. Devenisem si mai nauc decat eram.
-Ti-a mancat pisica limba? Oh, stai. Nu a fost o pisica… pustiule, nu am facut decat sa-ti dau cateva pupicuri si deja esti stana de piatra. Ah, esti o adevarat durere de cap, cedezi atat de usor.
-Nu am cedat!
-Obsev ca vrei sa ne jucam de-a soarecele si pisica. Ai zis pe un ton soptit, pe urma vorbind ceva mai tare: Atunci ce s-a intamplat acolo?
-Eu, eu… nu ma asteptam... sa-mi dau seama ca mai sunt vreo doua strazi pana acasa la mine! Am izbucnit asemenea unui vulcan si cred ca ma si imbujorasem. Oh, cat ma rugam sa am dreptate cu privire la ce spusesem.
Am continuat sa merg incercand sa nu ma gandesc la sarut. Nu stiu de ce dar, aveam o vaga presimtire ca ti-ai fi dat seama. M-am oprit la un moment dat, intorcandu-ma spre tine. Te-am intampinat cu un zambet putin fortat spunandu-ti ca am ajuns unde trebuia.
-Aici stai?
-D-da. M-am balbait eu deoarece pareai putin surprins.
-Destul de aproape…
Aproape? Aproape de ce? De biblioteca? Ah! Ce ma irita faptul ca mereu vorbeai in dodii.
-Pai atunci... umm, pa! Am dat sa intru in scara de bloc dar, ti-am auzit pasii indreptandu-se spre mine si m-am oprit automat. Parca anticipand ca mica noastra ,,intalnire’’ nu luase sfarsit. Nu inca…
Ti-ai lasat mana sa se odihnesca pe umarul meu apropiindu-ti chipul de urechea mea. Credeam ca, iar imi vei spune ceva complicat sau usor surprinzator. Insa tu doar ma lasai sa-ti simt respiratia pe spatiul dintre ureche si gat. Acolo in locul acela atat de sensibil suflai incet aer cald atingadu-mi cu varful nasului lobul urechii. In acel moment ma zbateam intre spasmele agoniei, insa gramul de ipocrizie ce-l aveam ma indemna sa stau asa multa vreme. Te-ai indepartat brusc apoi, ai plecat.
,,Sunt un idiot’’ a fost singurul lucru ce-mi traversa mintea.

Uso, atingerile tale imi golisera capul de ratiune lasand in locul ei delirul sa-si joace rolul printre incretiturile creerului meu. Nici acum nu-mi dau seama de ce ai facut toate acele lucruri cu mine in trecut. Te implor, intalneste-ma si explica-te!

Sper ca ti-a placut, cititorule.

[Peppers]

Superb, nu am ce spune. Ai un mod unic de a scrie, adică pur și simplu mă fascinează. Am citit ficuri destule care mi-au plăcut, la nebunie, dar... nu știu, ăsta e unic, are ceva aparte, poate faptul că puștiul povestește cu o inocență și o naivitate... nemaiîntâlnită de mine. Îmi dă o stare de liniște. Așa, revenind la fic. Suntem aproape de capitolul 10 și eu mă adresez cu „puștiul”, la fel și Uso, interesant. Sincer, am observat că semăn mult cu personajul principal. Sunt tupeistă de fel, dar ca și el, mi-aș pierde cuvintele în fața lui Uso. Uso este obsesia lui, persoana care-i sucește mințile și totuși îl sucește pe degete, cel puțin așa pare. Cred că Uso și-a dat seama de mult că e îndrăgostit de el și-l tachinează încontinuu. Ca și el, m-aș fi așteptat la mai mult decât acel scurt sărut, în care doar li s-au atins buzele. Și din nou, uimire: mă gândeam că poate-l mai sărută odată, dar nu, Uso a plecat. Ar fi multe de spus, dar crede-mă, nu mai știu cum să mă exprim. Eh, d-abia aștept next-ul și mă bucur mult că te-am făcut să te simți mai bine. Spor la scris !

[Lexxu]

Umm, cum ţi-am spus, îţi citesc ficul de la început, dar nu am trecut pe aici. Urât din partea mea!! Este un fic, extrem de frumos^^. Cum zice şi iubirică mai sus, ai un fel unic de a povesti. Aşa cum, alţi au un stil apropiat de a descrie, tu ai unul unic, ce te face să vrei să citeşti mai mult. Adică, asta mi s-a întâmplat mie. Cum băiatului care povesteşte (pentru că încă nu i-ai "dezvăluit" numele) simte, că Uso e ca un drog pentru el (presupun) aşa e ficul ăsta pentru mine. Mi se pare deosebit, şi chiar îmi place mult. Sper să-l continui, altfel.. altfel.. o să vezi tu, bătăiţă!!! :-w
Uso, mi se pare un personaj, misterios, puternic (sper să nu mă înşel), şi chiar îl ador, iar despre celălalt (cel care povesteşte) mi se pare că e un dulce, un timid.
Am observat o greşeluţă :
cat ma curand - poate ai vrut să spui "cât mai curând"
Eh, ai mâncat şi tu un "i", poate ţi-a fost foame. *smile*
Alte greşeli nu am văzut.
O să mai trec pe aici, în orice caz *promise*. Păi, ce pot să mai spun? Aştept nextul cu nerăbdare!! Baftă la tastat şi Ja nee'.

[hiimera]

Din păcate pot comenta celelalte 2 capitole adică 6 şi 5, aşa că diseară voi reveni cu un edit ca să le comentez şi pe celelate.

* Înafară de faptul că scri puţin, ceea ce sincer nu este greşit sau altele, cu toate că mai mergea să dezvolţi şi alte lucruri care intereacţionează cu protagonist, te-ai rezumat a povesti doar amintirile, trecutul în care Uso apare şi îi face pe... am uitat cum îl cheamă pe protagonist. XD Ideea este că trebuie să te axezi şi pa alte lucruri, ceea ce mi-a plăcut este faptul că încerci să dezvolţi un alt stil de adresare, adică el mereu se gândeşte la Uso şi restul, de parcă ar fi faţă în faţă cu el şi i-ar istorisii totul.
Ai mai avut câteva repetiţii, dar nu foarte multe, două la ambele capitole, maxim. Alte greşeli sinceră să fiu nu ai avut, nici de tastare nici gramaticale, ceea ce este ok. E bine că lucrezi curat.
Mi-ar plăcea, cum am mai spus, să dezvolţi şi alte lucruri - peisaje, gesturi, şcene mai intense, etc.
Edit:nu am săcomentez foarte mult la ultimele capitole, fiindca nu multe s-au schimbat. Dar in mare imi place evolutia personajului, ambelor defapt.
Greseli nu prea ai mai avut, dar desigur ca au existat cateva repetiţii sau descrieri a unor lucruri destul de complicate sau forţate, darperansamblu îmi place că lucrezi impecabil şi ai un stil dezvoltatşi frumos.

AÅŸtept nextul. Succes!