22-01-2012, 02:40 AM
Hello.
Deşi, am citit acest capitol nici nu mai ştiu când, abia acum reuşesc să ajung pe aici.
Încă din capitolul anterior, am prevăzut că cei doi vor ajunge să regrete întâmplarea, şi să pună totul de seama câtorva pahare de alcool. Totuşi nu credeam că Jazz o să plece, mai mult ca sigur si-a simţit orgoliul rănit, din moment ce a plecat, iar Carol nu a fost tocmai ,,formală'' spunându-i toate astea, cu toate că a învăţat să fie o actriţă destul de bună reuşind sa disimulze faptul că s-a culcat cu viitorul soţ al surorii ei, care nu este decât un laş şi jumătate, deşi nu ar fi fost indicat să îi spună ce s-a întâmplat ar fi putut să fie măcar atât de bărbat decât să anuleze nunta sunându-i în faţă, decât prin acel telefon, deşi cred că vina şi-ar fi spus cuvântul.Ann a reacţonat mai bine decât mă aşteptam, deşi s-a refugiat în băutură a dat dovadă de hotărâre, când i-a spus lui Carol să plece după Jazz, deşi în mod evident cineva care a fost lasat baltă în faţa altarului nu ar mai fi în stare de nimic. Well eu aştept să văd cât de încurcată va deveni această poveste. Cam atât see you next time. Bye.