O viata pe mare

[mailin]

Nu detin nici un personaj si nici nu fac profit de pe urma animeului Naruto



Capitolul 1 :O amintire




Fulgerul, cred ca dintre toate lucrurile
rele de pe aceasta lume, fulgerul este cel mai infricosator.
O sclipire de lumina orbitoare ce iti poate lua viata intr-o secunda.
Serile furtunoasa in care cele doua surate : tunetul si fulgerul dominau bolta cerului , imprastiind teroare in sufletele tuturor celor care le vedeau, sunt de departe cele mai inspaimantatoare.
Doar cand aud sunetul acela ingrozitor , urmat de o puternica raza de lumina susfletul meu se unple de teroare si toto ceea ce pot sa fac este sa ma ascund sub patura sperand ca totul o sa treaca cat mai repede.
Niciodata nu mi-au placut furtunile , in acele seri in care cerul e dominat de cei doi diavoli ma simt neputincioasa .
Din nefericire, aici in Chatham furtunile sunt ceva obisnuit. Nu cred ca exista saptamana fara ca cerulul sa nu planga de vreo trei – patru ori , iar partea cea mai neplacuta era faptul ca azi era una din acele zile.
Priveam bolta cerului , cum isi schimba culoarea pe minut ce trecea, cum norii se incarcau parca abia asteptand momentul in care comandantul sa strige “APA” si cum stelele se antrenau pentru a arunca acele sulite de lumina direct in sufletele voastre.
Observam cum unul din norii era gata incarcat si cu adevarat nerabgator sa isi verse furia asupra noastra,se pune pe pozitii si . . .
-Aaaaaaaaaaaa!
-Sakura , esti bine ? Ce s-a intamplat ?il aud pe tata spunandu-mi ingrijorat in timp ce intra in camera
-Furtuna . . . furtuna! Eau singurele cuvinte ce imi iesiau din gura.
-Of, Sakura! Stiu ca iti e frica de furtuni , dar nu ai ce face, nu poti pori un astfel de fenomen. Cu timpul sunt sigur ca te vei obisnui si poate chiar o sa ti se para interesant. Imi spune el , tinanduma strans in brate, vrand sa ma calmeze sis a ma opreasca din plans.
-Niciodata . . . niciodata . . . furtuna a ucis-o pe mami ! strig eu in timp ce micile cristale umede imi alunecau pe obraji
O liniste ciudata se astern u in camera , tot ce se auzea erau scantecele mele .
-Nu . . . nu ar trebui sa gandesti asa , a fost un accident, nimeni nu a stiut ce se va intampla, dar gandestete ca se afla intr-un loc mult mai bun si cu siguranta ca acum ea ne priveste de acolo de sus si ne doreste tot binele din lume.
Pe vremea aceea aveam doar opt ani. Eram doar o fetita mica ce credea in toate povestile pe care le auzea. Locuiam impreuna cu fratele meu mai mare cu doi ani, Ken in farul de care tata avea grija.
Cu toate ca eram mica, soarta nu a fost deloc blanda cu noi .Cu un an in urma mama a fost invitata pentru a tarnsporta impreuna cu un echipaj , un morman de vase de portelan . Cum era era unul dintre cei mai buni navigatorii , cunoscand marea mai bine ca propria casa, proprietarul vasului i-a facut o oferta de nerefuzat, dar timpul nu a avut aceleasi ganduri cu privire la aceasta calatorie. In momentul in care corabia parcursese jumatate din drum o furtuna se ivi la orivont, valurile parca se rupsera in doua , sparganduse unu-n traltu , iar corabia fu inghitita cu totul.
Din nefericire nu a putut fi salvat nimic, dabia sau gasit cateva cadaver , marea ne aratase inca o data cat de necrutatoare poate sa fie.
Dar din pacate suferinta nu se opri aici , din cauza faptului ca nevoile erau mari, iar banii putini , tata a fost nevoit sa munceasca de doua ori mai mult, in fiecare dimineata, in fiecare seara, in fiecare weekend, el era acolo sus , avand grija ca navele si corabiile sa nu se chiocneasca . Pe zi ce trecea sanatatea lui devenea tot mai subreda, dar chiar si asa el intodeauna s-a pus pe planul doi. Cu timpul boala lui sa agravat tot mai mult , iar din cauza lipsei banilor nu si-a putut permite medicamente sau vreun treatment si intr-un final s-a stins si el.
Nu o sa uit niciodata ultimele sale cuvinte “ Cand nu veti sti ce sa faceti in viata , priviti spre mare si-n spre cer pentru ca eu cu mama voastra va vom veghea de acolo !!!”.
Dupa asta a urmat o perioada destul de grea, datorita faptului ca fratele meu a trebuit sa aleaga sa renunte la scoala si sa duca meseria tatalui nostrum mai departe sau alfel am fi fost alungati din far, singurul loc ne ne mai oferea caldura parinteascasingurul loc caruia ii mai puteam spune acasa.
A fost foarte greu pentru un baiat la varsta de 14 ani sa poata sa ma intretina , dar cu toate acestea niciodata nu mi-a cerut ajutorul si niciodata nu s-a plans din cauza asta, intodeauna m-a incurajat sa fac ce imi place si pentru asta il apreciez enorm.
Dar nici pentru mine nu a fost o fiata tocmai usoara , mai ales ca oamenii din satul nostrum nu ne vedeau cu cei mai buni ochi. Iar copii din clasa mea ma evitau , niciodata nu am inteles de ce. . . de ce atunci cand ma aproprii ei se feresc ? . . . de ce atunci cand vorbesc cu ei , am senzatia ca vor sa scape cat mai repede de mine ? . . . de ce atunci cand sunt intoarsa cu spatele am impresia ca se uita cu ura la mine si ma barfesc pe la colturi ? . . . oare cu ce le-am gresit asa de mult ???
Dar asta e . . . si nu am se sa fac, niciodata nu am stat sa ma preocup prea mult de grija celorlanti , pentru ca nimeni nu a venit sa se preocupe de a mea.


Capitolul 2: Prezentul


Salut ! Dupa cum probabil stiti eu sunt Sakura, am 17 ani si dupa cum ati vazut nu tocmai cel mai minunat trecut. Locuiesc impreuna cu fratele meu mai mare Ken intr-un far pe malul marii.
Viata nu este tocmai usoara, dar m-am obisnuit, stiu ca nu este tocmai viata pe care o visam cand eram mica, insa sunt sigura ca destinul are planul sau cu mine.
Insa presimt ca ziua de azi va fi diferita, nu stiu de ce, dar de cand m-am trezit am sentimental ca azi se va intampla ceva.
-Sakura , Hinata e aici ! Grabestete se pare ca timpul se schimba !
-Bine Ken, spunei sa vin intr-o secunda!
Hinata, o fata de nota 10 care de fiecare data ma surprinde cu generozitatea si bunatatea ei. Cu toate ca provine dintr-una dintre cele mai bogate famili , ea niciodata nu s-a comportat ca restul bogataselor, intodeauna s-a gandit si la ceilanti. Defapt ea e singura mea prietena, singura care a vrut sa ma cunoasca si care nu ma ingorat.
-Sakura !!! Grabestete !!!
-Bine , bine ! Vin acum !
In fata farului Hinata statea langa Ken, impracata intr-o Rochie lunga pana in pamant, cu maneci si un decolteu destul de adanc , asta insemnand ca are planuri pentru aceasta dupamiaza.
Dup ace ne salutam, ea imi spune mie si fratelui meu ca are o surpriza pentru noi .
-Deci . . . stiti ca in ultimul timp am fost cam ocupata, si . . . tata va face in doua zile o expeditie catre America pentru a discuta cu niste afaceristi, si m-a intrebam daca ati dori sa veniti cu mine pentru a ne petrece 2 zile minunate pe Coasta de Azur. Dec ice ziceti ? ne spune ea incantata, purtand un sambet ciudata de molipsitor
-Poi . . . nu stiu ce sa zic , eu sunt deacord, mi-ar placea sa merg , tu ce zici fratioare ?
-Suna bine, de mult nu am mai avut o vacant a si chiar cred ca o sa ne prinda bine aceasta plimbare
Bupa ce ne-a explicat ce si cum am plecat impreuna spre central orasului sa vedem cu ce ne vom imbraca, desi, eu, sincer sa fiu, nu aveam nici un ban la mine si nici nu aveam de gand sa cersesc de la Hinata ceva, dar cunoscand-o are mereu un plan .

sakura
http://2.bp.blogspot.com/-adijtr4CvN8/Tf...0/Pink.jpg

http://i87.photobucket.com/albums/k142/J...ihime_.jpg - hinata
http://blog-imgs-17.fc2.com/p/i/k/pikapi...231517.jpg Ken