Liceul

[J A N E]

Balul si surpiza lui Andrei

Orele au trecut repede , regele soare facandu-I loc lunii, stapana noptii pentru a urca pe piedestalul presarat cu giuvaiere.In camera ei, Roxana se gandea la ziua de maine.Si-ar fi dorit ca mama ei sa fie langa ea, sa o sprijine, sa participle la fericirea ei.Dar soarta o pedepsise.Desi avea bani , o vila imensa si servitori, nu se simtea implinita.Singuratatea o apasa si singura ei alinare era Ana,prietena ei, cea care i-a fost alaturi mereu .Cu imaginea mamei sale in minte, bruneta apuca telefonul si formand numarul tatalui sau se ruga pentru ca acesta sa raspunda.
-Ravnich Investention , buna ziua!
-Klara , sunt Roxana Ravnich, vreau sa vorbesc cu tata.
-Aveti noroc domnisoara, tatal dumneavoastra tocmai a iesit dintr-o sedinta, va fac legatura.
-Multumesc.
-Alo , s-a intamplat ceva draga mea, nu te descurci singura?
-Buna seara tata.Nu este vorba despre asta.Am sunat sa-ti spun ca maine este balul bobocilor la liceu si as vrea sa poti fi acolo.
-Roxana stii ca nu pot s alas firma abandonata.Sunt un om ocupat.Daca ai nevoie de bani il suni pe avocet, iti va trimite cat doresti.
-Da tata, asa voi face.
-Atunci la revedere draga mea.
-La revedere.
Imediat ce a inchis telefonul, doua lacrimi cristaline I s-au ivit in coltul irisilor albastrii, emanand durerea tinerei.Asa era de fiecare data.Tatal ei era mult prea ocupat pentra a putea fi langa ea,In final ramanand singura.In seara aceea a adormit plangand,asteptand cu nerabdare ce-I va harazi dimineata.

**La scoala era o mare agitatie, balul fiind un eveniment destul de important, pentru prestigiul liceului, renumit din cauza acestor sarbatori.Toti baietii isi cautau partenere pentru dans, iar domnisoarele isi alegeau diferite tinute cu care sa se prezinte seara.Roxana avea deja pregatita rochia de bal, dar nu era sigura daca va asista.La urma urmelor nu prea avea pentru ce sa se bucure .
In spatele scolii, gasca lui Andrei statea rezemata de zid.Roscatul era abatut, parca ceva il framanta.Ochii sai albastrii tradau confuzie, nu mai stia ce trebuie sa faca, era debusolat, pierdut in propria lui capcana.Nu stia daca ceea ce-I pregatise tinerei va fi prea dur pentru ea, daca realitatea dura a vietii o va zdrobii mult prea brusc.Langa el, Robert il privea ingrijorat.Stia ca prietenul sau a suferit mult in copilarie si ca nu s-a schimbat cand viata i-a oferit o a doua sansa.A continuat sa le intinda o mana celor ca el si ii era frica.Ii era frica pentru el, ii era frica sa nu se scufunde in abisul pe care si la creat el singur.
-Andrei, te simti bine?intreba cu o urma de ingrijorare in glas prietenul sau.
-Da, sunt bine.Doar ca nu stiu daca vreau sa pun planul in aplicare.
-Poate ar trebui sa o lasi balta si sa-ti gasesti o partenera pentru bal.Nu mai ai prea mult timp la dispozitie.
-Nu renunt Robert.Ma cunosti bine, nu sunt genul de persoana care sa dea inapoi.
-Te bagi singur in probleme,pur si simplu iti complici viata.
-Poate, dar e viata mea!raspunse avand imprimata pe chip o expresie plictisita.
-Problema ta!replica adolescentul indignat de comportamentul lui Andrei.
Seara a venit repede, liceeni adunandu-se in sala de sport, unde urma sa se tina balul.Roxana inca se ocupa de detliile petrecerii, incercand sa faca totul perfect.Nu vroia sa participe, prefera sa vegheze totul din culise, dar stia ca ar trezi controverse lipsa ei asa ca se hotari in sfarsit sa se schimbe.Isi losese de dimineata rochia intr-o punguta pentru a nu fi nevoita sa se intoarca acasa mai tarziu.S-a imbracat repede, tinuta fiind una albastru-inchis,compusa dintr-un corset de satin impodobit cu pietre false , dar care imitau foarte bine diamantele si o fusta lunga cu dantela.
-In sala atmosfera era degajata.Balul fusese deschis official de catre directorul scolii, iar ringul de dans era acoperit de perechile dornice de distractie.Deodata usile s-au deschis si si-a facut aparitia bruneta.Deoarece nu se simtea in largul ei s-a asezat la o masa mai retrasa vrand sa observe cu atentie fiecare pereche.In timp ce se uita prin jur simte cum o mana calda o atinge pe umar, provocandu-I fiori .Curioasa, dar si putin speriata intoarce capul si vede o pereche de ochi albastrii care o privesc bland, dar in acelasi timp cu un interes misterios.
-Buna seara frumoaso!De ce stai singura aici?Nu e stilul tau!Intreba cu un zambet dulce pe chip Andrei.
-Nu prea ma simt in largul meu,.spuse cu o oarecare indiferenta in glas fata.
-Atunci pleaca!Nu te obliga nimeni sa stai intr-un loc unde nu te simti bine.
-Nu vreau sa merg nici acasa, nu pot sa stau singura si in seara asta.
Deodata, baiatul o apuca de mana tragand-o dupa el.Nu s-a opus.Vroia sa plece de acolo, sa plece departe, sa nu se mai intoarca niciodata.Ajunsi in strada au inceput sa mearga pe trotuar intr-o liniste mormantala.Din cand in cand bratele li se antigeau, facandu-I sa se priveasca, dar niciunul nu avea curaj sa vorbeasca.La un moment dat Andrei s-a abatut de la drumul normal, pasind printre blocuri.Privi in spate si intalnii chipul speriat al fetei.
-Stai linistita.Nu se va intampla nimic rau.Vreu doar sa-ti arat ceva!spuse adolescentul incercand sa o linisteasca.
Fata aproba din cap si il urma indeaproape.In scut timp au ajuns in fata unei cladiri , care semana mai mult cu un garaj.Andrei deschise incet usa si a pasit inauntru, tragand-o pe bruneta dupa el.
-Poate ar trebui sa ne intoarcem.Nu imi place locul asta, spuse fata speriata de intunericul ce-o inconjura.
-Stai linistita!Cunosc locul asta mai bine ca oricine.Aici am crescu timp de 7 ani.replica tanarul cu o urma de tristete in glas.
-Poftim!?Tu ai stat aici!?
-Asta este un orfelinat.Mai bine zis este un loc in care stau copii, nu cred ca pot sa-I spun orfelinat pentru ca aici nu exista un director.Cand eram mic am locuit aici pana la 7 ani.Apoi mama si tata au gasit acest loc si m-au adoptat intr-un fel.Pe atunci exista un responsabil care avea grija de copii astia batuti de soarta, spuse Andrei , pe fata aparandu-I o expresie de durere.In minte in apareu zilele acelea in care nu manca si se ruga la dumnezeu sa-I dea o familie.Zilele in care nu era decat un �parazit� asa cum il numea responsabilul orfelinatului.
-De ce m-ai adus aici?intreba speriata adolescenta.
-Vroiam sa-ti arat o alta parte a orasului asta, raspunse baiatul deschizand incet o usa de fier .
Cei doi liceeni au intrat intr-o camera care semana cu un fel de sala de mese minuscula.Fata era stupefiata.Inauntru erau mai mult de 30 de copii , ai caror ochii o priveau intrebatori, cu spaima, dar in acelasi timp cu bucurie.Dintr-o data un baietel cam de vreo 8 anisori , cu parul castaniu, se apropie de Andrei si ii sare in brate.Acesta il primeste cu un zambet dulce pe chip si isi indreapta privirea spre colega lui.
-El este Danut.Este aici de cand s-a nascut.A fost gasit la groapa de gunoi.
Fata se apropie incet de baietel si il mangaie afectuos pe par.
-Saracutul de tine probabil ai suferit enorm.Andrei,continua bruneta cu seriozitate, cum de vrei sa te intorci aici cand locul asta iti aduce amintiri asa de urate?
-Dupa cum ti-am zis nu mai exista cineva care sa aiba grija de copiii astia.Parintii mei au multi bani asa ca am hotarat sa ii ajut eu.
-Inteleg.
Cei doi adolescenti s-au inteles sa ramana pana dimineata cu copiii, pentru ca niciunul nu vroia sa se intoarca la scoala.Andrei a ramas surprins de felul in care s-a purtat tanara.Se astepta sa fie ingrozita, dar se pare ca nu a fost un impact mult prea puternic.Se bucura intr-un fel ca nu o zdrobise imaginea aceea dezolanta si ca o vedea acum jucandu-se cu copiii.Era multumit, dar amintirile continuau sa il chinuie.Oare cand avea sa scape de acele imagini triste, care I se intiparisera in minte?

Hello!Inh primul rand , stiu ca la inceput ficul avea o tenta funny si promit ca vor mai fi capitole amuzante.Pentru moment capitolul asta este trist, sau cel putin asa mi se pare mie.Cred ca asa veti putea cunoaste mai bine personajele.Voi pune continuarea curand.:*>:D<