04-12-2011, 06:00 PM
Um,hello,tuturor! După atâta timp,am zis că e timpul să mă apuc de un nou fanfic.Am mai avut unu,de care m-am lăsat pentru că a fost un dezastru.Eh,nici ăsta nu-i mai bun,dar vreau să mă îmbunătăţesc,aşa că aştept orice fel de critică.Pentru că ştiu că am maaaari probleme.
Deci,fără alte introduceri,lectură plăcută!:*
Capitolul unu
Era dimineaţă..din nou. Oare de ce nu mă surpinde acest lucru?Serile le pierd citind ,sau drogându-mă,dimineţile le pierd privind toată ziua fereastra şi peisajul mohorât.Viaţa trecea pe lângă mine fără să-mi dau seama,iar eu nu făceam nimic ca să schimb acest lucru.Până la urmă,tot ar trebuii să mor,nu? Am lăsat toate aceste gânduri plictisitoare la o parte şi m'am dat jos din patul meu moale şi cald.Astăzi era ultima mea zi petrecută în New York.Poate..dacă voi părăsi oraşu' ăsta infect,îmi voi face prieteni,voi putea ieşi şi eu ca tot omul în oraş,nu toată ziua închisă în casă..şi poate,voi avea şi eu un iubit....
***
-Karina,totul bine? Gata bagajele,tot? îmi spuse mama pe un ton scăzut.
O să'mi fie dor de ea...dar dacă a găsit o slujbă la Madrid,ce rost are să mă împotrivesc?
Eu o să stau la mătuşa în Anglia..iar ea ,va lucra,ca să mă poată ţină pe mine la liceu.
E clar,că face toate astea pentru că mă iubeşte.Şi la fel,şi eu o iubesc.
-Da mama,gata tot. am spus,suspinând apoi,încet.
Mama s-a apropiat cu paşi micuţi de mine,îmbrăţişându-mă strâns.Aveam să ne mai vedem doar de Crăciun,şi era deabea începutul toamnei şi primul meu an de liceu..
Da,era clar,viaţa mi se va schimba,radical.
Ziua a trecut repede,din moment ce nu trebuia să-mi i-au rămas bun de la nimeni,chiar foarte repede.Am făcut un duş rapid,şi m'am îmbrăcat cu pijamaua,punându-mă în pat,deoarece,mâine
avea să fie o zi plină.
***
Seara trecuse rapid,nici nu ştiam cum de am dormit atât de bine.Viaţa şi căile ei
misterioase!Mi-am luat repede din dulap un sacou negru cu glugă,pe dedesupt,un tricou negru,o pereche de blugi uzaţi,nişte tenişi şi am mers în baie. Mi'am băgat mâna prin părul roşu',care părea a fii o parte din Iad şi mi-am dat cu puţin rimel şi creion dermatograf,care-mi scoteau în evidenţă ochii de culoare albastră.După ce am terminat cu mica aranjare,am coborât jos,privind lung toată încăpaerea care timp de nouă ani mi-a fost cămin. Îmi va fii dor,dar e timpul să încep o nouă viaţă şi nu mai pot da înapoi.Am zâmbit trist şi am ieşit pe uşă,văzând-o pe mama plângând. M-am apropiat de ea cu paşi mici şi am sărutat-o pe frunte,îmbrăţişând-o strâns,ea,răspunzându-mi cu acelaşi tratament.Am urcat în maşină,pornind,şi lăsând în urmă,tot trecutul meu,dureros. Sau aşa speram...Tristeţea mă cuprindea ,nu că ar fii ceva nou,dar de data asta,o simţeam mai apăsat,mai puternică!Simţeam cum îmi sfărâmă,rând pe rând,fiecare părticiă din inimă,pierzându-se pe toate cele şapte cărări.
Câteva lacrimi au început să-mi cadă.Doare...Sufletul îmi e gol,habar nu am de ce mă simt aşa.Inima mă arde şi nu mai pot respira regulat.Am început să plâng în hohote,mama oprind maşina repede ,luându-mă în braţe.Îmi mângâia părul,apoi începuse să-mi sărute obrajii,ochii,nasul..Ah! Nu înţelegeam de ce mă simţeam aşa.Îmi părea că pământul îmi fuge de sub picioare,că nu mai pot vorbi,că nu mai am aer..Mi-am dus mâinile la piept,suspinând şi liniştindu-mă într-un sfârşit.Mama,văzând asta,a pornit şi ea maşina,cu ochii înceţoşaţi.
După aproximativ,treizeci de minute,ne-am aflat în faţa aeroportului.Mi-am luat bagajele din portbagaj,iar apoi,am strâns-o pe mama la piept.Am început amândouă a plânge,din nou.
-Karina,nu mai plânge,te rog.Simt că mi se rupe sufletul.O să ne vedem de Crăciun..o să vorbim la telefon,o să fie bine,o să vezi. şi spunând astea,mi-a sărutat fruntea,eliberându-se din îmbrăţişare.Mă apropiam de controlor,privind în spate.Mama îmi făcea cu mâna,zâmbind trist.Amânduora ne era greu,dar nu era sfârşitul.După cum spusese şi ea,aveam să ne vedem de Crăciun..vom vorbi la telefon..deci,per total,totul avea să fie bine.Sper! Am urcat în avion,făcându-i cu mâna mamei,apoi,mi-am scos telefonul,mi-am băgat căştile în urechi,
închizând ochii.
Ăsta,avea să fie un nou început!O nouă viaţă pe care o aşteptam...cu nerăbdare.
Deci,fără alte introduceri,lectură plăcută!:*
Capitolul unu
Era dimineaţă..din nou. Oare de ce nu mă surpinde acest lucru?Serile le pierd citind ,sau drogându-mă,dimineţile le pierd privind toată ziua fereastra şi peisajul mohorât.Viaţa trecea pe lângă mine fără să-mi dau seama,iar eu nu făceam nimic ca să schimb acest lucru.Până la urmă,tot ar trebuii să mor,nu? Am lăsat toate aceste gânduri plictisitoare la o parte şi m'am dat jos din patul meu moale şi cald.Astăzi era ultima mea zi petrecută în New York.Poate..dacă voi părăsi oraşu' ăsta infect,îmi voi face prieteni,voi putea ieşi şi eu ca tot omul în oraş,nu toată ziua închisă în casă..şi poate,voi avea şi eu un iubit....
***
-Karina,totul bine? Gata bagajele,tot? îmi spuse mama pe un ton scăzut.
O să'mi fie dor de ea...dar dacă a găsit o slujbă la Madrid,ce rost are să mă împotrivesc?
Eu o să stau la mătuşa în Anglia..iar ea ,va lucra,ca să mă poată ţină pe mine la liceu.
E clar,că face toate astea pentru că mă iubeşte.Şi la fel,şi eu o iubesc.
-Da mama,gata tot. am spus,suspinând apoi,încet.
Mama s-a apropiat cu paşi micuţi de mine,îmbrăţişându-mă strâns.Aveam să ne mai vedem doar de Crăciun,şi era deabea începutul toamnei şi primul meu an de liceu..
Da,era clar,viaţa mi se va schimba,radical.
Ziua a trecut repede,din moment ce nu trebuia să-mi i-au rămas bun de la nimeni,chiar foarte repede.Am făcut un duş rapid,şi m'am îmbrăcat cu pijamaua,punându-mă în pat,deoarece,mâine
avea să fie o zi plină.
***
Seara trecuse rapid,nici nu ştiam cum de am dormit atât de bine.Viaţa şi căile ei
misterioase!Mi-am luat repede din dulap un sacou negru cu glugă,pe dedesupt,un tricou negru,o pereche de blugi uzaţi,nişte tenişi şi am mers în baie. Mi'am băgat mâna prin părul roşu',care părea a fii o parte din Iad şi mi-am dat cu puţin rimel şi creion dermatograf,care-mi scoteau în evidenţă ochii de culoare albastră.După ce am terminat cu mica aranjare,am coborât jos,privind lung toată încăpaerea care timp de nouă ani mi-a fost cămin. Îmi va fii dor,dar e timpul să încep o nouă viaţă şi nu mai pot da înapoi.Am zâmbit trist şi am ieşit pe uşă,văzând-o pe mama plângând. M-am apropiat de ea cu paşi mici şi am sărutat-o pe frunte,îmbrăţişând-o strâns,ea,răspunzându-mi cu acelaşi tratament.Am urcat în maşină,pornind,şi lăsând în urmă,tot trecutul meu,dureros. Sau aşa speram...Tristeţea mă cuprindea ,nu că ar fii ceva nou,dar de data asta,o simţeam mai apăsat,mai puternică!Simţeam cum îmi sfărâmă,rând pe rând,fiecare părticiă din inimă,pierzându-se pe toate cele şapte cărări.
Câteva lacrimi au început să-mi cadă.Doare...Sufletul îmi e gol,habar nu am de ce mă simt aşa.Inima mă arde şi nu mai pot respira regulat.Am început să plâng în hohote,mama oprind maşina repede ,luându-mă în braţe.Îmi mângâia părul,apoi începuse să-mi sărute obrajii,ochii,nasul..Ah! Nu înţelegeam de ce mă simţeam aşa.Îmi părea că pământul îmi fuge de sub picioare,că nu mai pot vorbi,că nu mai am aer..Mi-am dus mâinile la piept,suspinând şi liniştindu-mă într-un sfârşit.Mama,văzând asta,a pornit şi ea maşina,cu ochii înceţoşaţi.
După aproximativ,treizeci de minute,ne-am aflat în faţa aeroportului.Mi-am luat bagajele din portbagaj,iar apoi,am strâns-o pe mama la piept.Am început amândouă a plânge,din nou.
-Karina,nu mai plânge,te rog.Simt că mi se rupe sufletul.O să ne vedem de Crăciun..o să vorbim la telefon,o să fie bine,o să vezi. şi spunând astea,mi-a sărutat fruntea,eliberându-se din îmbrăţişare.Mă apropiam de controlor,privind în spate.Mama îmi făcea cu mâna,zâmbind trist.Amânduora ne era greu,dar nu era sfârşitul.După cum spusese şi ea,aveam să ne vedem de Crăciun..vom vorbi la telefon..deci,per total,totul avea să fie bine.Sper! Am urcat în avion,făcându-i cu mâna mamei,apoi,mi-am scos telefonul,mi-am băgat căştile în urechi,
închizând ochii.
Ăsta,avea să fie un nou început!O nouă viaţă pe care o aşteptam...cu nerăbdare.
' You say you love rain,but you use an umbrella to walk under it.You say you love sun,but you seek shade when it is shining.You say love wind,but when it comes you close your window.So that's why I'm scared when you say you love me. ' -Bob Marley