09-11-2011, 11:16 PM
Prima zi de facultate: pierdut in spatiu, pierdut printre cladiri, foarte departe de unde trebuia sa fiu si bagat aproape cu forta intr-un amfiteatru unde tineau discurs nimeni altii decat dragii nostri politicieni cu ocazia sarbatoririi a nu stiu cati ani de la intemeierea universitatii. Daca la televizor de-al de Roman, Iliescu, Constantinescu si dracu mai stie care erau acolo par plictisitori, va garantez ca nu se compara cu realitatea cand vorbesc si nu au NIMIC interesant de zis, nici macar cu discursul in fata.
A urmat sa aflu ca deschiderea facultatii facultatii mele eu am lipsit (si garantez ca nu m-am mai dus pe acolo in anii urmatori...din cate m-a interesat pe mine, facultatea a inceput oficial abia pe 2 octombrie).
Prima zi de cursuri...pierdut iarasi in spatiu, nici o idee unde ar putea fi sala unde aveam sa am primul curs. Cand am gasit-o descopar ca din masa de cateva sute de studenti de la intrarea in amfiteatru habar n-am care mi-s colegi si care nu. Ma trezesc tras deoparte de cativa cu ceafa groasa ca ma intreaba daca nu vreau sa ma mut la alta grupa (ceea ce ar fi fost o dobitocie exemplara daca ar fi fost sa accep), i-am refuzat frumos, mi-am gasit inca de la inceput locul in fata si ascultat plictisit primele prezentari. I-am ochit pe cativa care pareau mai interesanti, o parte din ei mi-au fost si colegi si am descoperit ca, spre fericirea mea, facultatea e mai degraba asemanatoare cu gradinita decat cu liceul.
Cine a trecut pe acolo poate intelege, cine nu, poate va intelege la timpul potrivit.

Pentru intrebari sau orice alte interactiuni cu mine, folositi cu incredere mesajele de profil. Contrar opiniei populare eu nu musc...si chiar daca as musca, am toate vaccinurile facute.