Trei luni în Italia

[Ayu.Lore]

Jake Ethan



Cineva a deschi cu nervozitate uşa camerei mele, cu greu mi-am deschis ochii sesizând că nervosul era tata. Îi spun să aştepte să mă îmbrac şi voi merge cu el la firmă. Bărbatul continua să ă privea nervos, nu cred că era vorba de firmă. Oare bătrânul şi-a dat seama că prinţesa a dispărut de acasă?
- Unde e Cristina? după tonul voci lui era clar că mă consideră vinovat.
Da, sunt şi eu vinovat, pentru că în loc să o opresc am urcat-o direct în avion, dar nu a m de gând să fiu o piedică în faţa visului ei.
I-am spus bărbatului că cobor în câteva minute şi să mă aştepte la masă pentru că mor de foame. Poate că am fost pre indiferent cu ceea ce i s-a întâmpla „surioarei mele”, dar nu prea am avut-o la inimă ca o soră. Simt mai mult pentru ea decât pentru o soră, între fraţi este o rivalitate, iar între mine şi ea este o ură absolută. Mă bucur că am scăpat de ea, dar am şi un sentiment de pierdere în acelaşi timp. Oare chiar am pierdut-o pentru totdeauna?
Mi-am luat repede pe mine un tricou cu metalica şi o pereche de blugi uzaţi. Am coborât scările şi am intrat în living unde tata îşi savura fără chef micul de jun. Am oftat aşezându-mă lângă el, urăsc living-ul acesta, mai bine aş mânca în bucătărie decât aici. Pereţi au o nuanţă oribilă de crem de pe vremea bunicii, mobila este de colecţie din nu-ştiu care epocă, mă miră că nu o fost mâncată de termite. Mă aşez pe un scaun masiv, cu spătar înalt, din lemn de mahon, tapiţat cu mătase neagră. Am luat o felie de pâine prăjită cu gem de caise şi mi-am pus o cană de cafea . Privirea tatălui meu mi-a tăiat pofta de mâncare. Am lăsat jos felia ridicându-mi privirea spre bătrân, eram destul de nervos şi tensionat.
- Da, ştiu unde este. Şi nu, nu am de gând să-ţi spun, vei merge după ea şi eu nu vreau să fiu implicat în asta. Poţi să pretinzi că această discuţie nici măcar nu a avut loc.
M-am ridicat de la masă şi m-am îndreptat spre capătul scărilor. Am auzit cum tata îmi ordonă să mă întorc şi să-i spun unde este Cris, dacă nu sunt pedepsit. Auzi la el, pedepsit, sunt major, nu are nici un drept asupra mea, pot face ce vreau. Am vrut să merg în camera mea, în schimb m-am oprit în faţa camerei Cristinei şi am intrat în aceasta. Era clar că ceva lipsea, dezordinea, mirosul fumului de ţigare şi vocea ei enervantă care să-mi spună să ies în clipa asta din cameră. Oare chiar am început să-i simt lipsa?
M-am lăsat pe patul ei şi am privit tavanul, am analizat fiecare dulap şi am observat o foia de hârtie sub birou. M-am ridicat cu lene şi m-am apropiat de acesta, am ridicat foia şi am citit nişte cuvinte scrise dezordonat şi la grabă.
„ Nu cred că am ce căuta în această lume, îngerii au vrut să mă ia odată la ei, dar i-am refuzat. Oare de ce am refuzat Paradisul, de ce am ales să rămân în infernul numit pământ, de ce? Am primit răspunsul la această întrebare, adică mi-am dat singură răspunsul la această întrebare. Am rămas în infern pentru că doream să găsesc un alt înger care a refuzat cerul, dar nu mi-am pierdut speranţa. Probabil că acum îngerii mă amăgesc pentru că am avut curajul să-i refuz. Dar îmi doresc să trăiesc, să iubesc, să fiu fericită şi la rândul meu să fiu iubită. Dacă cer prea mult atunci Accept, mă voi ridica la cer şi voi trăi cu voi, dacă nu cer prea mult atunci voi aştepta.
Am de gând să-mi urmez visul. Îngere, te rog să nu mă urăşti! Am mare nevoie de tine şi te protecţia ta, eşti singurul care mă iubeşte cu adevărat, eşti tot ce mi-a rămas. Visul meu e ca gândurile mele să fie citite de oameni, să trăiască ce trăiesc, să sufere cum sufăr eu, să zâmbească la fel ca mine, să fie eu. Cerul e gravat cu alb şi negru, gri deschi şi gri închis, dar auzeam oamenii care îmi spuneau << Nu crezi că albastrul cerului e minunat azi?>>. Nu, nu cred, pentru că cerul e de un gri mohorât şi trist. Şi azi, şi mâine, mereu acoperit de norii negrii şi temători.
Deja am scris prea mult trebuie să plec, îmi e foame şi sunt obosită, azi vreau să mănânc. Nu mai suport chinul prin care trec, dar nici nu pot renunţa la viaţă. Ce să fac? Poate că mâine voi primi răspunsul aşteptat. 3.02.2003.”


Am recitit de câteva ori rândurile. Nu îmi puteam crede ochilor, asta e un fel de pagină de jurnal, mai mult ca sigur asta e. Nu ar trebui să fac asta, dar vreau să aflu mai multe şi e un sigur mod în care pot face asta. Am deschis biroul şi am căutat prin el până am găsit ce căutam. Era un fel de caiet vechi, cu foi rupte şi mâzgălituri pe copertă. M-am aşezat pe pat cu prima foaie de hârtie în mână şi am început să citesc. Scrisul de pe această foaie era forte ordonat şi frumos, aşa cum scrie ea mereu.

„ Încep să cred că îngerul meu îmi ascultă rugăciunile. Azi am fost cea mai fericită fată din lume, pentru că am auzit că voi fi adoptată peste două zile. Din câte am înţeles sunt nişte oamenii cu o situaţie foarte bună, care locuiesc în Italia, chiar la Roma. Am auzit multe despre acel oraş, se spune că este foarte frumos acolo, poate că o să am un strop de culoare în viaţă. Mulţumesc îngeraş, îţi voi fi veşnic îndatorată. 15.11. 2002”

Am observat că foile nu era în ordine, le voi aşeza în ordine când termin de citit. Dacă a fost adoptată de nişte oamenii atât de buni de ce a ajuns din nou la o casă de copii? Oare cei care au adoptată nu am mai suportat-o, sau au murit? Am luat următoare foia şi am început să citesc cu multă atenţie.

„De ce mă urăşti îngeraşule, de ce nu mă laşi să fiu fericită? Locul în care eram înainte era confortabil, mai eram bătută, dar aici viaţa mea este un calvar. Te rog, ia-mă la ine, nu mă lăsa aici. Credeam că îngerii sunt fiinţe bune, dar tu nu ieşti, tu nu ieşti îngerul meu, eşti diavolul meu. Vrei să mă distrugi, şi faci asta mai bine decât oricine, dar nu-mi distruge şi prieteni. De ce ai aruncat-o şi pe Andra în acest infern? Răspunde-mi măcar o dată, într-un vis, spune-mi cu ce ţi-am greşit. De ce îmi apari în vise şi îmi spui că totul va fi bine, de ce mă minţi şi de ce nu-ţi arăţi chipul? Mi-am amintit ceva, care e cadoul tău pentru mine? Ştii ce zi e nu? Sigur că ştii, probabil că îţi aştepţi şi tu cadoul, ei bine eu mă oi ruga la tine. Chiar dacă tu mă urăşti eu nu pot face asta, deşi mă mint că te urăsc nu o fac, nu o pot face. 24.12.2002”

Ce oare s-a întâmplat cu ea, nu pot înţelege, era fericită acum vrea să moartă. Nu, nu acum, atunci. Am scos o foaie pătată cu lacrimi şi cu un scris oribil şi tremurat.

„ Dacă vrei distruge-mă, calcă-mă în picioare, ucide-mă, torturează-mă, dar nu o luat pe ea, ea nu a greşit cu nimic. Eu sunt vinovată, nu? De ce trebuie alţi să sufere în locul meu, de ce nu îţi arăţi supărarea asupra mea? Acum înţeleg, acesta e modul tău de a mă pedepsi, îmi iei ce am mai drag şi aşa mă faci să sufăr. Dacă îmi iei tot ce contează pentru mine, atunci tu eşti cel care trebuie să fi distrus, tu însemni cel mai mult pentru mine. 8.03.2003”

„Ai reuşit, până la urmă m-ai distrus, ai luat-o cu tine ticălosule! Moartea ei a fost scăparea mea. Ştii ceva, îmi doresc să fiu din nou în mâinile lor, să mă înfometez, să cerşesc pentru ei, doar ca ea să fie în viaţă. Să-mi spună că mâine totul va fi mai bine şi că vom trece peste împreună. Acum ce-mi mai pregăteşti? Mă vie trimite unei alte familii care să mă trimită la cerşit, sau mai rău? Nu cred că te vei opri vreodată. Aseară mi-a spus să aştept, ce trebuie să aştept, să aştept să vină sfârşitul? Îl tot aştept, de ce nu mai vine?” 9.03.2003

„Astăzi Andra a primit o bucată de ciocolată drept răsplată, iar eu am primit o bătaie pentru că nu am reuşit să câştig destui banii. Ce cred ei, că acesta e un loc de muncă? Nu a fost vina mea că era frig, iar locul în care stăteam era prea retras şi oamenii abea dacă îmi aruncau o privire, iar când făceau asta era plină de dezgust. După ce Andra a mâncat aceşti au trimis-o înapoi în camera noastră. Când a venit m-a îmbrăţişat şi mi-a dat o bucată de pâine şi bucăţica de ciocolată pe care a primit-o. Am rămas şocată, dar îmi era atât de foame încât nu am putut refuza. Am luat doar bucată de pâine spunând că sunt alergică la ciocolată şi că-i mulţumesc pentru bunătatea ei. Acum dacă mă gândesc şi ţi-e ar trebuie să-ţi mulţumesc. Deci mulţumesc îngeraşul meu pentru că mi-ai dat o prietenă atât de bună. 17.01.2003”

Am strâns din pumnii nesuportând să mai citesc, acum înţeleg de ce nu doreşte să se apropie de mine sau de tata. Fata asta crede că dacă s-ar apropia de noi ne-ar distruge? Am luat fiole pa cere le-am citit şi am coborât scările. Tata nu era nici în camera lui, nici in bibliotecă, iar biroul era închis. Am mers la bucătărie unde am văzut-o pe Ganina, am întrebat-o dacă ştie ceva de tata.
- Tatăl dumneavoastră este în birou, mi-a cerut să încui uşa pentru că are de discutat nişte afaceri foarte importante. Sinceră să fiu bărbatul care a venit mi s-a părut foarte dubios. Scuzaţi-mă, nu trebuie să mă bag în treburile tatălui dumneavoastră.
I-am spus femei că nu contează afacerile tatei şi i-am cerut cheia de la birou. Aceasta a spus că nu îmi poate da cheia, ce crede ea că face pe şefa cu mine. Am prinso de încheietură şi i-am ordonat să-mi dea cheia de la birou.
- Ce crezi că faci Jake.
Am strâmbat din nas ştiind că tata era în spatele meu. Am spus că am vrut să vorbesc ceva cu el, dar acum nu mai contează. Tata mi la prezentat pe un anume Maximilian. I-am aruncat o privire de gheaţă idiotului apoi m-am îndreptat spre ieşire.
- Maximilian a fost ca un tată pentru Cristina, el a adoptat-o din România şi a dus-o în Italia, la Roma, iar ea a fugit.
- El a fost prima ei familie.
Am auzit un „Exact” din partea bărbatului, atât a fost suficient pentru a sări la el. M-am apropiat cu viteză şi i-am dat un pumn în faţă. Acesta a căzut la podea, sângele nu a întârziat să apară pentru că l-am lovit în nas, dar eu nu m-am lăsat am început să-l lovesc cu picioarele până ce Jess, bodigardul tatei, m-a scos din încăpere. În clipa următoare tata a ieşit din încăpere şi m-a rugat să-l urmez în birou. Am mers în linişte, dar nu am intrat, am rămas în faţa uşilor de stejar refuzând să intru.
- Atunci explică-mi de ce l-ai atacat pe domnul Maximilian.
- Vorbeşti de gunoiul care a intrat în casă. Simţeam eu un miros neplăcut, dar nu mă gândeam că ai adus resturi din Italia aici.
Am primit o palmă peste faţă, nu cred că tocmai m-a lovit. Tatăl meu a înnebunit complet, dacă Cristina era aici cred că ar fi început să plângă, sau mai rău, l-ar fi ucis pe idiot. Am strâns din pumnii şi am urcat scările. Am intra în camera Cristinei şi m-am aşeza pe pat.
- Oare ce faci acum?




Le mulțumesc celor care au citit ceea ce am scris.
Désirée, mă bucur mult că ai citit şi chiar ai lăsat un comentariu, nu sunt chiar începătoare, dar nici pricepută. Nu mă supără comentariul tău, chiar mă ajută.
Sper că acest capitol este mai reușit.