Trei luni în Italia

[Ayu.Lore]

Este prima dată când scriu proză non-Sf, sper să iasă ceva.
Aştept critici dure pentru că doar aşa mă pot perfecţiona...Spor la citit...


Cristina Anthony



Rămân închisă în camera mea dorindu-mi să fug cât mai departe de locul ăsta. Ochii încep să mă usture din cauza lacrimilor pe care nu vreau să le las să cadă. Nu sunt o fiinţă slabă, deci nu am de gând să plâng. Eu nu plâng, eu trebuie să fiu o luptătoare pentru că totul vrea să mă doboare.
Dormitorul meu era format din trei pereţi normali şi unul din sticlă. Peretele din sticlă îmi oferea o privelişte frumoasă spre plaja din spatele vilei. O nuanţă de violet deschis îmi îmbrăca pereţi, iar tavanul este alb. Pe unul dintre pereţi era aşezată toată mobila, opus acestuia se afla patul şi cele două noptiere masive. E o cameră frumoasă, dar am stat prea mult timp în acest loc. E timpul să fug, din nou fug.
Numele meu este Cristina Anthony , şi acum sunt fata unui om de afaceri din America. Soţia lui a dorit să mă adopte, dar a murit într-un accident. Atunci el m-a adoptat în memoria soţiei lui, această adopţie a atras după sine o mulţime de probleme. Acum nu mai era o simplă fată, eram din lumea bună, trebuia să fiu civilizată şi să mă ridic la standardele cerute.
Mi-am îndesat nişte haine într-un rucsac, banii pe care i-am economisit timp de cinci luni şi caietele cu versuri. Nu te las să îmi distrugi visul, am primit acea bursă şi voi profita la maxim de ea, mă poţi renega dacă vrei.
Am ieşit încet din cameră şi am coborât scările în spirală. Bodigardul meu stătea de pază la capătul scărilor, mă aşteptam la asta, am luat un pantof aruncând-ul în bucătăria de la parter. Aceasta a tresărit, se pare că dormea la locul de muncă. A plecat spre sursa de gălăgie şi eu coborât în grabă scările. Am deschis repede uşa lovindu-mă de cineva care se pregătea să intre. Mă trezesc faţă în faţă cu fratele meu Jake. Nu era chiar fraţi, el era fiul natural al familiei, iar eu era fata adoptată cu probleme de comportament. Jake era un băiat răsfăţat şi drăguţ, cu ochii albaştri, păr roşcat şi ciufului. Când nu era vorba de o cină de afaceri, sau o seară festivă, avea un stil rock care îl prindea. A zâmbit ştrengar şi m-a tras de mână până în spatele casei.
- Ce vrei să faci? Nu te obosi să-mi răspunzi, dacă vrei să fugi de acasă, urcă în maşină, oricum nu te suport.
- Ştiu că nu mă suporţi. Deci, da, plec. Dacă eşti aşa de drăguţ încât să mă conduci la aeroport nu mă supăr.
Aceasta a aprobat şi mi-a deschis uşa pentru a urca în dreapta şoferului. Se pare că poate fi „gentelman” pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. Am mers repede pe străzile pustii, era destul de devreme, era vară, era ora cinci dimineaţa. Am ajuns la aeroport, iar Jake mi-a luat rucsacul conducându-mă până la scările avionului. S-a încruntat când a văzut unde merg şi mi-a spus că nu trebuie să fac asta.
- Nu te speria, vei scăpa de mine pentru totdeauna.
Am urcat pe scări şi m-am aşezat pe locul meu, acum plec din frumoasa şi însorita Spanie spre Italia, acum mă întorc acasă. Cinci lunii departe ce acea ţară au trecut repede, nu pot spune că mi-a fost doar de ea, sau de bătăile primite acolo.
M-am lăsat pe spătarul scaunului aşteptând să pornim, dar nu se întâmpla nimic. Am auzit nişte certuri, apoi l-am văzut pe Jake cum s-a apropiat de mine. M-a privit adânc în ochii oftând resemnat.
- Arată-le că eşti cea mai bună, câştigă concursul şi contractul, apoi întoarce-te la mine.
Mi-a cuprins buzele într-un sărut scurt şi s-a îndepărtat de mine. Am rămas şocată, el mă urăşte, nu vrea să mă ştie în preajma lui, el nu simte decât ură pentru mine. Deşi îmi repetam în gând că el doar se joacă cu mine, era fericită undeva în interiorul meu pentru că ar putea simţi ceva pentru mine.
Nu suntem fraţi decât prin nume, defapt nici prin nume pentru că el poartă numele mamei sale, deci nimic nu ne opreşte să ne iubim. Poate că nu este normal, dar mi-a plăcut din prima clipă, deşi e mai mare decât mine cu trei anii asta nu este o problemă. Am 16 ani, e timpul să decid ce vreau să fac cu viaţa mea, dacă nu voi riposta voi deveni o simplă păpuşă .
Avionul se ridica uşor pe la pământ, am aruncat o privire spre pământ şi l-am văzut pe Jake privind trist maşinăria care se îndepărta.
- Mă voi întoarce.
Mi-am pus căştile de la telefon în urechii şi am continuat să ascult versurile pe care le cântam chiar eu le chitară. Aceleaşi piese inspirate din propriile mele trăiri, din propriile mele drame trăite în cele două ţării.
Acum că am de parcurs un drum Spania – Italia, pot să vă apun mai multe despre mine. numele l-am spus mai sus şi nu am de gând să-l repet. Viaţa mea nu a fost una chiar roz, defapt viaţa mea nu avea nici o culoare, era alb-negru. Primi 8 anii din viaţă i-am trăit într-o casă de copii din România. Apoi am fost adoptată de nişte românii care locuiau în Italia. Când am ajuns acolo a început chinul pentru mine şi pentru încă o fată. Oamenii care ne-au adoptat au făcut-o cu un motiv întemeiat, să ne trimită la cerşit. Această afacere are una profitabilă pentru ei, pentru noi era singura şansă de a trăi. Trebuia să adunăm o anumită sumă, dacă reuşeam să adunăm mai mult atunci primeam mai multă mâncare, dacă nu reuşeam să strângem suma eram bătute şi închise. Erau zile în care nu mâncam nimic, şi nu aveam nici o şansă să fugim. Eram duşi într-un loc, dacă încercam să fugim ne găseau cu multă uşurinţă. Nu era doar familia care ne-a adoptat pe noi, era o reţea întreagă. Probabil că nu aş fi scăpat de acolo dacă prietena mea nu ar fi leşinat în mijlocul unei mulţimi de oameni. Această salvare a venit foarte târziu, la trei ani după ce am fost aduse în Italia. Aici am fost luate de o altă casă de copii, care ne trimitea la diverse familii. De multe ori am ajuns la oameni care mă loveau, iar când se întâmpla asta nu mai stăteam pe gânduri şi fugeam. Petreceam nopţii pe străzi, sau prin Şcolii de reeducare, îndurând alte probleme. O fată de 14 ani care a suferit atât de mult pare ireal, dar nu sunt singură în acest rol. Mai sunt sute, poate mii, de copii ca mine. Copii bruscaţi, obligaţi să cerşească, să îndure foametea şi frigul, apoi să moară. Când am fost adoptată de Jeremy Anthony am ajuns să fiu răsfăţată, dar nu puteam trăi aşa. Nu eram o prinţesă, o doamnă din înalta clasă, şi nici nu puteam deveni ce îşi doreşte el. Fiul acestuia, Jake Ethan, era un băiat care se adapta la situaţie, deşi nu îi plăcea nici lui să fie controlat. Din câte am înţeles el nu a locuit tot timpul cu tatăl său, dar nu l-am întrebat de viaţa lui, pentru că nu doream să afle el de a mea. Am fost înscrisă la o şcoală de primă clasă şi am fost înconjurată de prieteni. Acei prieteni erau interesaţi de faima tatălui meu, de banii lui şi de lucrurile pe care sperau să le obţină. Nu erau prieteni, erau profitori şi linguşitori.
Avionul a aterizat uşor pe aeroport, iar pasageri se îndreptau uşor spre ieşire.
- Roma, m-am întors în locul în care am suferit.
Am luat un taxi, şi am pornit uşor spre destinaţia mea, o vacanţă petrecută studiind poeziile şi literatură, Şcoala de Vară.
- Domnişoară, vom trece pe lângă Colosseum. Dacă doriţi…
Schiţez un zâmbet trist şi continui să privesc revista pe care o aveam la mine.
- Urăsc această atracţie turistică, eu nu sunt o turistă.
Bărbatul s-a încruntat în oglindă şi nu a mai scos nici măcar un cuvânt. Asta e mai mult decât perfect, nu am nevoie de sfaturile lui.
Am oprit în faţa unei clădiri mari, plină de graffiti, cuvinte sau nume. Şoferul m-a privit surprins apoi m-a întrebat dacă sunt una din concurente. Mi-am încruntat sprâncenele, nu eram o concurentă, eram obligată să câştig.
- Nu sunt o concurentă, sunt o câştigătoare.
Mi-a luat rucsacul şi i-am plătit bărbatului drumul apoi am înaintat spre intrarea în campus. Am uitat să menţionez că am un stil mai ciudat, sunt o fată Goth şi oamenii mă privesc destul de ciudat. Am un piercing în sprânceană şi unul în buza de jos,am tenul foarte alb şi o freză visual kei . Astăzi purtam o pereche de blugi negri trei-sferturi, rupţi şi nişte lanţuri care atârnau de ei. Bluza mea era violet închis şi scria DEATH cu litere roşi, iar în picioare purtam aveam nişte skateri mov cu negru. Erau câţiva elevi matinali în campus, auzeam replici de genul „ Uite-o şi pe asta, parcă ar veni la Skate Park” sau „ C caută asta aici? A venit să-şi aştepte moartea.”. Urăsc oameni care vorbesc doar pentru a se afla în treabă, veţi vedea ce caut aici când voi câştiga şi voi şterge cu voi de jos. Am puşti cu gura mare a venit şi m-a prins de mână. Mi-am smucit încheietura privind-ul furioasă pe blondinul din faţa mea.
- Ce vrei copile? vocea mea suna puţin răguşită, ce se întâmplă cu mine.
- Păi, am venit săăăă…. Să îţi spun Bun venit! Eu sunt Dan, sunt profesorul de arte, directoarea mi-a spus să te aştept. vocea lui era de un calm care mă scotea pe mine din minţi. Ce-i cu omul ăsta?
Îl analizez şi mă aştept să aud o fază de genul „ Glumesc, te-am prins.”, dar nu a spus nimic doar mi-a făcut semn să-l urmez. Ei bine nu cred că este de forte mult timp profesor de arte, e mult pe tânăr nu poate fi profesor. Avea cam 1,80 metri, ochii lui erau ciocolatii şi tenul creol. Era îmbrăcat cu un tricou negru cu logo-ul celor de la Him, purta o pereche de blugi închişi la culoare şi tenişi negri. Asta nu e imaginea unui profesor, e mai degrabă un elev mincinos. Am auzit cum cineva întrebă : „ a venit Halloween-ul mai repede?”, iar cineva a spus să vorbească „mai încet că este profesorul Dan cu ea”. Nu cred! O voce îmi ţipa că visez, cum să arate profesorul meu ca un copil, nu se poate!
- Am ajuns. E posibil ca directoarea să-ţi ceară să renunţi la unele chestii, dar freza e beton. OK, eu am plecat, ne mai vedem!
Am intrat în birou şi am văzut o bătrână aşezată la o masă mare. Femeia mi-a făcut semn să iau loc pe unul dintre scaune şi a început să spună că trebuie să respect nişte reguli dacă doresc să rămân .Bine-nţeles că vrea, doar nu am fugit de acasă pentru a fi dată afară de aici, nu înainte să mă remarc. Mi-a cerut să-mi scot pentru început piercing-urile, apoi să-mi dau jos lanţurile de la blugi. Am făcut exact cum mi-a cerut apoi le-am pus pe toate într-o cutie care a spus că rămâne la ea.
- Acum, de la tine ne aşteptăm la rezultate foarte bune, ai fost una dintre cele mai pregătite candidate. Sper că faptul că domul Anthony este în juriu şi este tatăl tău nu este un motiv de aroganţă.
- Jeremy nu ştie că sunt aici, şi nici nu trebuie să afle.
Femeia mi-a spus că pot pleca, camera mea era numărul 35 şi vom fi două într-o cameră. Super trebuie să împart camera cu o altă concurentă, sper să nu încerce să mă sufoce în timp ce dorm, sau vice-versa.





S-ar putea (mai mult ca sigur) să fie greşeli de tastare pentru că nu am corectat capitolul.